Day #2 - Curtea de Argeș -Transfăgărășan - partea a doua. Și ultima.

        Am rămas în urmă rău de tot și e aiurea, pentru că una e când scrii la cald și alta e când scrii după câteva zile, dar n-am ce face! Zilele sunt pline iar seara pic de somn ca o muscă... gazată. Cu spray lacrimogen pentru muște.
Deci, după Curtea de Argeș am pornit spre Transfăgărășan. Eram sigură că va ploua, a și plouat la un moment dat pe drum, dar în mare parte a fost soare și frumos. Am mai făcut Transfăgărășanul cu niște ani în urmă și eram curioși să revedem locul unde am stat cu cortul atunci.
D. cu ochii lui ageri ca de vultur (a se citi orice altceva în loc de vultur. hahaha!!) a identificat locul și am tras pe dreapta pentru a coborâ în jos, spre Vidraru.

 

D. se minuna de cât de tare s-a schimbat locul, cum a înaintat apa (se vede că a plouat mult anul ăsta!). Nici mie locul nu îmi părea prea cunoscut da' no, nu te poți baza pe mine la chestii din astea, așa că am tăcut! Nici mica poieniță unde am copt câteva vinete data trecută că deh, dacă nu mănânci vinete pe Transfăgărășan, coapte în jar, la cort, n-ai trăit!

 

După ce am mai mers și am mai mers cu mașina, așa cum deja probabil ați ghicit, am văzut și locul „nostru” care era cu totul altul decât ăsta. Și ăsta e frumos, dar se poate campa doar sub apă!

La Baraj era înghesuiala de pe lume și era așa de stresant cu atâtea mașini, care parcă toate voiau să se urce pe a noastră, încât am făcut rapid jap-jap vreo două poze și am plecat mai departe.

La Bâlea era o nebunie și mai mare. Ca la talcioc! Tarabe peste tarabe, oameni peste oameni, mașini peste mașini, așa că nici nu am oprit (oricum, mai fusesem) dar am oprit în alte locuri pe traseu. Locuri de-a dreptul minunate!

 
A fost așa de plăcut să stau jos, pe iarbă, să privesc lumea de la înălțime și pentru o clipă să n-am nicio grijă! Dar nici măcar una!

Cu Transfăgărășanul la picioare. ❤️️

 

        Dacă aș putea, aș merge în fiecare săptămână, o tură, pe Transfăgărășan. Îmi place mult! Mă face să mă simt bine. La un moment dat a început să tune, când eram acolo sus, și parcă și tunetul suna altfel, mai aproape, mai melodios.
        Frumusețea și bucuria drumului o să mă însoțească multă vreme, iar când o să am chef de ceva frumos, o să scot din sertărașul memoriei mele amintirea cu Transfăgărășanul și o s-o retrăiesc de câte ori o să am chef, și o să mă bucur iar și iar!
Vă pup și vă iubesc!
ell@ 🤗