Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Thursday 7 September 2017

Ella + Regimul Ohsawa = eșec total

    Cred că am aflat despre regimul Ohsawa în urmă cu vreo 4-5 ani, și-mi doream să-l încerc încă de atunci.  Mi-a reamintit de el cineva pe Facebook, și cum până acum nu a fost nicodată momentul potrivit să-l țin, ce moment putea fi mai bun decât momentul în care am rămas singură acasă și nu trebuie să gătesc pentru nimeni? Știți deja că-mi vin fel de fel de idei când rămân singură.
Se spune despre regimul acesta (și cred că e adevărat) că aduce foarte multe beneficii, printre care: detoxifică organismul, îl reechilibrează, scade colesterolul și multe altele. La un simplu search veți găsi o mulțime de site-uri cu informații.
     Mi se părea relativ simplu de urmat, pentru că poți mânca pe săturate. Mei, hrișcă, orez, grâu și sare grunjoasă, astea sunt alimentele permise. Mi-am făcut eu calculul: orezul nu e preferatul meu dar merge; hrișca e atât de lăudată de colegele mele din Basarabia încât sigur trebuie să fie bună, grâul... e grâu iar meiul, cică-l mâncau dacii, făceau mămăligă din el, deci trebuie să fie ceva de capul lui. Rețete sunt multe, tot pe net. Am pornit voinicește spre primul magazin de produse naturiste și mi-am cumpărat de toate.
Ca să  nu vă țin în suspans, am rezistat doar două zile din zece. Și am aflat chestii despre mine care nu-mi plac. A fost ca o palmă.
     Am citit experiențele altor persoane care au ținut regimul și mi se părea ciudat că au avut pofte în primele 2-3 zile. Eram convinsă că mie n-o să mi se întâmple, pentru că eu nu-s pofticioasă. Până nu o să încercați un regim din acesta cu hrană cu gust fad, nu o să vă dați seama ce binecuvântare e mâncarea pe care o mâncăm, ce privilegiu să poți mânca fructe și legume, să bei o cană de ceai aromat, să mănânci o supă gustoasă. Mi-am dat seama că de multe ori mănânc că mi-e poftă, de una sau de alta, nicidecum foame. Mi-am dat seama că mănânc mult prea repede, și nu pentru că mi-e foarte foame, ci pentru că îmi place gustul mâncării și sunt lacomă. Nu savurez deloc mâncarea! De ce, oricât de foame mi-a fost, terciul de hrișcă sau grâu nu l-am mâncat foarte repede? Pentru că mâncam de foame, să-mi satisfac o necesitate fiziologică, nu pentru că îmi plăcea.
   În prima zi am mâncat turtițe din grâu, cremă (vorba vine) de orez, fiertură de hrișcă, sărățele din făină integrală și apăăăă, care era cea mai bună! La sfârșitul primei zile, visam la o supă de legume: caldă, colorată, gustoasă. Și o tocăniță cu multă ceapă.😋
Foame nu mi-a fost deloc, doar poftă. Cerealele acelea sunt foarte hrănitoare, deși am mâncat cantități mici. Hrișca nu îmi place deloc. Nici meiul. Sper să nu se supere dacii pe mine! Nici basarabenii.
     A doua zi dimineață nu-mi era foame deloc, deși de felul meu mă cam trezesc cu foamea-n gât, vorba românului. Cafeaua nu e admisă în regim, și am avut grijă să nici nu am vreun strop în casă, ca să nu fiu ispitită, dar tânjeam să beau ceva cald așa că am băut o cană de apă caldă (chiar mai spunea cineva că a băut apă caldă de dorul ceaiului). Știu că sună cam aiuristic ca din prima zi să-ți fie greu fără mâncarea cu care ești obișnuit, și că poate ar părea mai logic ca aceste „doruri” să apară după câteva zile de mâncat doar cereale, dar e ceva ce nu se poate înțelege decât dacă încerci pe pielea ta.
În ziua aceea am avut de umblat pe la spital ca să-mi fac controlul necesar pentru preschimbarea permisului, iar spitalul cu pricina e la 20 km depărtare, pentru că la noi la spital, pe lângă multe altele, nu avem nici neurolog. Conștientă fiind că dacă mi se face foame n-o pot stâmpăra cu un covrig sau altceva, mi-am luat câteva turtițe de grâu cu mine și o sticlă cu apă. Toată treaba cu spitalul a durat muuuult mai mult decât mi-am imaginat. Plecată de la 7 dimineața de acasă, m-am întors doar pe la 3 după-masă. Am moflăit eu vreo două turtițe dar numai cu gândul la gustul lor îmi trecea foamea. M-a apucat o durere cruntă de cap, iar când am ajuns acasă m-am aruncat în pat și am adormit direct. În viața mea nu m-a durut capul ATÂT de tare. Seara mi-am făcut o supă super simpă de legume, gândindu-mă că o să mă scape de durerea de cap. Nici vorbă. Doar a doua zi dimineața am scăpat de ea. Capul m-a durut că am mâncat foarte târziu și insuficient. Dacă eram acasă, și mâncam o fiertură, cu siguranță n-avem nimic.
Așa s-a încheiat regimul meu!
     A fost ca o „trezire”. M-a făcut conștientă de multe lucruri pe care nu aș vrea să le uit. Îmi imaginez câte poți învăța despre tine dacă îl ții toate cele zece zile!  Mi-am dat seama, printre altele, cât de nerecunoscătoare sunt când mă plâng că... „aș mânca da' nu știu ce” sau când mă văicăresc că „m-am săturat! nu mai știu ce să fac de mâncare!”. Până acum n-am fost conștientă cu adevărat de mulțimea de arome și gusturi, de toate bunătățile cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Acum privesc altfel mâncarea. După doar 2 zile.
     Poate cândva o să încerc să-l țin din nou, dar momentan, mi se face rău doar când deschid ușa dulăpiorului în care sunt depozitate pungile cu cerealele respective.
Ca să reușesc, cred că ar trebui să fiu foarte motivată, hotărâtă, și să stau foarte bine cu moralul. Acum, știind despre ce e vorba, poate mi-ar fi mai ușor, dar neapărat cu niște antrenament psihic înainte. 🙃 Pe de altă parte, avân deja un eșec la activ, s-ar putea să fie mai greu să încerc din nou. Cred că aș putea ține o dietă cu legume fierte. Există? Sau legume fierte și compot. 😂
Am citit relatarea cuiva care l-a ținut de 4 ori!!! Tot respectul! Altcineva l-a ținut 5 zile. Mai multe persoane au reușit zece zile. Deci, se poate. Beneficiile sunt multiple. Voință de fier să fie!


14 comments :

  1. Diete nu tin, ca sunt subponderala, dar tin post. Prima data mi-a fost si mie greu, visam cai verzi pe pereti, caci am inceput direct cu un post al Craciunului, cand nu mai ai cum sa iei pauze, decat de peste. Cum pestele nu e printre favoritii mei, l-am cam sarit si spre sfarsitul postului (asta mi se intampla de fiecare data) incepuse sa ma doara si pe mine capul, zilnic. Cred ca e si un efect al detoxifierii si schimbarii pH-ului. Nu stiu sigur.
    Acum, cand tin miercurea si vinerea, mi se intampla fix ce zici tu: mi-e pofta de diverse, chit ca joia, de exemplu, nu mananc nimic din ceea ce am poftit miercurea.
    Poate ca nu era momentul tau de data asta, altadata poate o sa-ti iasa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Diete cu scopul de a slăbi nici eu nu țin. Nu-s tocmai trasă prin inel, dar sunt mulțumită.
      Ce fel de post ții? Ce mănânci în zilele de post? Orice înafară de produse de origine animală?

      Delete
    2. Da, exact, postul ortodox. Un neurochirurg foarte credincios mi-a spus ca daca tin toate posturile, organismul se detoxifica exact cum trebuie.

      Delete
    3. N-am stiut! Cred ca asta as putea face! Mersi!

      Delete
  2. Eu una nu ma aventurez cu chestii din astea. Nu sunt absolut de loc supra ponderala desii am aproape 60 de ani si mai am si diabet pe deasupra. Nu înteleg de ce trebuie sa te "canonesti" atat cu tot soiul de diete daca nu este nevoie? Eu una sunt total contra dietelor! :))) Chestia cu diete si detox este mai noua ptr ca daca întrebi pe o bunica (asa ca mine! :)) îsi va face cruce!:))In anii '80-'90 cand eram si eu tanara, nimeni nu se înghesuia sa se detoxi ... stii tu ce vreau sa zic! :)))) Daca mananci cu masura si nu faci abuz, eu una consider ca viata e frumoasa!
    Sa ai un weekend minunat! <3

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ella dragă, cred că de plictiseală! 😂
      Nu, de fapt am o problemuță, și am zis că dacă îi trag un regim din ăsta drastic se mai ameliorează.
      Dreptate ai, n-am cum să zic nu. Bunica mea a trăit 97 ani fără diete și fără să știe de yin și yang, calorii, alcalinitate și alte de-astea, în schimb a fost o fire veselă și pentru ea mișcarea era regulă de aur. Nuuu, nu mergea la sală, dar își lua sacoșica și pleca în fiecare dimineață: la piață, după pâine, ca să vadă „ce mai este”. Obișnuia să spună că sângele trebuie să „circuleze”.
      Am pierdut-o acum 2 ani și mi-e foarte dor de ea.
      În concluzie, tiza mea, ai perfectă dreptate! ❤️️❤️️❤️️

      Delete

  3. Cred ,mai degraba,in sport,miscare(nu e musai joking,fiecare trebuie sa isi gaseasca formula potrivita).Si e un castig si pentru aspectul fizic ,si pentru minte.Adevarat,e necesara masura ,si eu cred ca omul care papa mai subtirel e mai sanatos si mai frumos,reuseste sa se mentina si sa nu arate varsta din buletin.
    P.S.
    Cereale am mereu in casa,pentru biscuitei,batoane ,vreo ciocolata cu fulgi de orez..:)),dar nu pentru diete.:))Acum nu vreau sa te sabotez ,totusi ,nu arunca acele cereale,sunt foarte bune pentru biscuiti(da,biscuitii pot iesi minunati si fara grasime,sau cu foarte putina grasime,crede-ma).Si nu exagerez daca spun ca dieta mea asa a fost,cu biscuitei cu cereale(pentru ca eu trebuia sa beau cafea,nu se poate fara,iar cafeaua trebuie si ea insotita macar de un biscuitel :)) ).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Heeei, tu cu prăjiturile tale! Imi lasă gura apă numai cât îmi amintesc de poza aia, și nu glumesc!
      Așa cred și eu, că mișcarea e cea mai bună! Ce relaxat te simți, psihic, după ce ai făcut efort fizic! Din păcate nu fac destulă mișcare.
      Regimul am încercat să-l țin pentru detoxifiere da' n-a fost să fie! 🤓
      Nu arunc cerealele! Poate doar meiul... 😝😝
      Făina de orez cred că merge bine cu lapte, miere și poate niște stafide. Așa da!
      Hrișca posibil să fie și ea dreasă cumva, dar cu meiul chiar nu știu ce pot face ca să fie gustos.
      Ciocolată cu fulgi de orez, zici? Păi așa să tot mănânci cereale! 😂

      Delete
  4. ai povestit atât de simpatic despre trista încercare de regim ! m-a amuzat deşi îmi îmi dau seama cât de greu ţi-a fost ! nu ştiu - ai mai încercat altfel de regim ? sau este primul ? sigur că trebuie să ai voinţă mare !
    eu am băut dimineaţa suc de orz o săptămână - dar mami şi ticu nu au reuşit !!!
    încearcă, mai înainte de alt regim, variante mai uşoare, pe durate scurte - antrenament pentru organism...
    pupic şi weekend cât mai plăcut !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Prietenă-Japoneză dragă, n-am mai încercat alt regim, pentru că sunt o rebelă.😜
      Ok, excluzând ocaziile în care am fost forțată să țin regim.
      Am fost și vegetariană câțiva ani, după care am simțit din nou nevoia să mănânc carne.
      Strategia mea a fost următoarea: încerc cu ceva drastic ca să-mi șochez organismul în așa fel încât nici el să nu știe ce l-a lovit, și să-și revină la normal.Pam-pam! Dar n-a mers! M-a șocat el pe mine! 😂
      Weekend frumos și ție!

      Delete
  5. Sa nu arunci la gunoi, sa dai la pasarele cerealele. :)

    ReplyDelete
  6. Cerealele(inclusiv meiul,si ce bun e meiul in biscuiti)le transformi in biscuitei.Gusturile difera,stiu,dar daca au papat cu multa pofta si altii din biscuitii mei cu cereale ,inseamna ca nu e asa,doar o chestiune de perceptie(a mea).Ideea e sa adaugi amestec lichid incat sa rezulte o pasta pe care sa o poti modela .In tot maglavaisul poti sa adaugi si un cubulet de unt,arome-coaja de portocale ,scortisoara,zahar vanilat(daca urmaresti sa nu indulcesti prea tare),dar si zahar (da,"otrava alba",stiu...se poate inlocui cu brun,insa ,chiar si "otrava alba" ,atunci cand e folosita cu cap,nu musca ,nu omoara).Poti inlocui zaharul cu stevia,ori cu miere(nu se descompune in produsi toxici la peste 40 C,doar isi pierde proprietatile).Amestecul lichid pe care il adaugi peste cereale poate fi lapte,iaurt,ou,apa,cafea,suc de citrice sau alte fructe,mar ras,sau o combinatie intre astea.Pui si oleaca sare,o lingurita bicarbonat de sodiu sau praf de copt,ceva esenta.Poti adauga stafide,merisoare,ori alte fructe uscate,cacao..Modelezi bilute(mie imi place sa pun foarte putin zahar in compozitie si sa tavalesc mingiutele prin zahar amestecat cu scorti,ghimbir,nucsoara,sau piper; asta ca sa pacales papila :)) ) .
    De prajiturica ce sa spun,ma cam prajituresc mereu,totusi cu atentie la grasimi si zahar,dar pap cu masura(si eu ,de fel,pap putin,poate din acest motiv imi permit rasfatul asta cu dulcegarii).Altcineva da iama la bunatati,si nu apuca sa se strice nimic.:))
    P.S.Cand o sa ne intoarcem te invit la niste prajiuri bune.Ai rabdare deocamdata.
    Si lasa dietele,ca nu suntem balerine,nici manechine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eeee, așa da! În Regimul Ohsawa făina din cereale poate fi amestecată doar cu apă și sare Preparate așa cum ai scris tu, trebuie să fie bun.
      Își pune Ohsawa mâinile în cap dacă citește comentariul tău! 😂😂😂
      Te pup!

      Delete