Day #2 - Curtea de Argeș -Transfăgărășan - prima parte

          Așa cum vă spuneam în postarea trecută, am plecat cu bine din Călimănești, pe la 7 dimineața, ca să nu pricinuim dificultăți montatorilor de borduri sau ca să spun adevărul, nu mi-era mie de ei cât mi-era teamă că rămân blocată acolo...
Am ajuns la Curtea de Argeș devreme iar drumul a fost foarte plăcut.
Orașul mi-a plăcut din prima! Am mai fost acolo în urmă cu vreo 10 ani, dar atunci n-am stat mult și, oricum, eram în căutare de bujii, deci se-nțelege că n-am acordat foarte mare atenție decorului...
           Sunt orașe în care de cum pășești te simți bine, te simți ca acasă, parcă simți că aparții cumva acelui loc și-ți dau o stare de bine.
           Am lăsat mașina undeva pe o stradă mai departe de centru (și bine am făcut!) și am pornit pe jos. Primul obiectiv turistic vizitat în Curtea de Argeș a fost - cum altfel? - un magazin de încălțăminte! Heeey, nu cârcotiți! Sunt femeie, îmi plac pantofii și era deschis! Oricum, nu mi-am luat nimic pentru că nu m-am putut hotărâ, dar vreau să vă spun că erau românești, erau din piele și aveau prețuri foarte bune. Știu, știu, acum îmi pare rău că am plecat fără nimic, dar asta este!
          Apoi am mers mai departe și am ajuns în centru. Prima dată ne-a atras atenția Biserica Domnească. E  frumoasă și impunătoare dar programul de vizită începea doar la ora 10 și noi ajunseserăm prea devreme. Era acolo un domn tânăr foarte cumsecade, care ne-a povestit câte ceva despre Biserică și despre mormintele care se află acolo și ne-a explicat și cum putem ajunge la Mănăstirea Curtea de Argeș. Toată zona aceea este deosebit de frumoasă și îmi pare rău acum că nu am făcut mai multe poze, dar am vrut să-mi bucur ochii.

          În drum spre mănăstire ne-am oprit la o terasă foarte, foarte frumoasă unde am luat un mic dejul delicios și puțin cam copios, dar având în vedere că în ziua aia am mers aproape 5 km pe jos, zic că l-am meritat. Cred că l-aș fi mâncat oricum, și dacă nu-l meritam. 😉
          Mănăstirea, încă de departe, m-a impresionat.

 

 

          Atmosfera din biserică este una deosebită. De mult nu m-am mai simțit atât de bine într-o biserică! Am simțit mai mult decât pace, am simțit prezența lui Dumnezeu, am simțit că mi se umple sufletul de dragoste. Cumva, parcă m-am calibrat, m-am recalibrat, la ce înseamnă și este Dumnezeu. E mai presus de tot ce gândim noi că este. E muuult mai mult. E muuult deasupra certurilor noastre despre ce denominație e cea „adevărată”: ortodoxă, catolică, protestantă, neoprotestantă, neoprotestanții -pocăiți, nepocăiți, despre tradițiile noastre mai noi sau mai vechi. Felul în care ne batjocorim unii pe alții, ca să nu zic că ne urâm, doar pentru că ne manifestăm credința în moduri diferite, îndrăznesc să spun și îndrăznesc să cred că îmi veți da dreptate când voi spune că pe Dumnezeu îl supără toate astea. El e Dragoste. Dragostea iubește. El ne iubește pe toți la fel. Îi iubește chiar și pe cei care pretind că sunt creștini dar sunt departe. Îi iubește și pe cei de care noi râdem că înconjoară bisericile în genunchi. Ne iubește pe toți. Ce bine ar fi dacă sentimentul ar fi reciproc!

 

Mormintele Regelui Mihai și al Reginei Ana nu pot fi vizitate încă.

În jur sunt băncuțe pe care te poți așeza să îți tragi sufletul, copaci, brazi, fel de fel de arbuști, flori. E foarte frumos! Foarte, foarte frumos! Sper să mă reîntorc în curând.

De-aici am pornit spre Transfăgărășan, dar asta în episodul următor. ❤️️😘😊