În primul și în primul rând, țin în mod expres să-mi exprim bucuria și recunoștința pentru faptul că părul crește la loc. Uff, de-ar fi așa și cu dinții! Oricum, e bine că părul crește la loc, pentru că tocmai m-am tuns, iar coafezei i-a alunecat puțin cam adânc foarfeca în claia mea de păr... Las' că crește!-mă îmbărbătez eu singură.
În al doilea rând, părul meu e în proporție de 95% alb, a fost tristul verdict. Bănuiam, dar speram, totuși, la un 75%, nu că ar mai conta. Ce e grav, e că sunt alergică la multe chestii și n-am voie vopsea. Adică am voie, nu mă bate nimeni, dar o fac pe pielea mea. De ani buni mă vopsesc doar cu "Henna", dar să vedeți caraghioslâc: am sinuzită, și de câte ori mă vopsesc mă doare crunt capul, pentru că trebuie să stau 3 ore în cap cu maglavaisul, care e ud. Nu m-am mai vopsit de vreo 2 luni, atâta trebuie să treacă după o vopsire cu "Henna" când vrei să revi la "chimicale", iar acum, că a trecut perioada, stau cu vopseaua chimică în dulăpior și n-am curaj să o folosesc. Nici rezultatul negativ al testului de alergie nu garantează că nu vei face alergie în timpul vopsirii. Coafeza a zis că mai bine să nu. A zis că nu de mult a plecat o clientă de la salon cu ambulanța... Concluzie: revin la Henna, dar schimb marca si o să îmi încălzesc capul, în cele trei ore cât trebuie să o țin în cap, cu uscătorul de păr, din când în când. Să sperăm că va funcționa. Sincer, am zis că mă las albă, asta este! Dar nu pot. E deprimant: Riduri? Check! Păr alb? Check! Pe bune? Nu-s așa babă!
În al treilea rând, știți cum se desparte în silabe cuvântul "oaie"? O-a-ie! Oaie! 3 silabe! Stăteam complet relaxată pe o bancă, într-un parc, când trece o mămică cu copilul, care țopăia vesel pe lângă ea și despărțea cuvinte în silabe. Ăla micu, pentru că chiar era mic, când le nimerea, când nu, dar se distra, asta e sigur. Așa am aflat cum se desparte corect, în silabe, cuvântul "oaie". A fost o imagine așa de frumoasă! M-a făcut să-mi fie tare-tare dor de vremurile când mă plimbam și eu cu copilu' de mână.
În al patrulea rând... Îmi displac profund oamenii care judecă alți oameni, pe care nici măcar nu-i cunosc. Doar după aparențe. Măiculiță, de câte ori n-am făcut la fel, dar m-am lecuit cu ceva vreme în urmă. Sper.
Cunosc o femeie cu o viață extraordinară. Ca să vă zic doar pe scurt, când era micuță, foarte micuță, tatăl ei a aruncat-o în zăpadă pentru că nu a vrut-o. A "cules-o" bunica ei, care a crescut-o, si a crescut-o bine. Apoi a rămas văduvă, cu doi copii, când era foarte tânără, soțul murindu-i într-un accident violent și stupid. Și-a crescut singură copiii, și nu oricum, le-a oferit o educație bună. Nu s-a mai căsătorit niciodată. A muncit din greu. Și da, e o femeie dintr-o bucată, fără să afișeze o falsă-evlavie, falsă-smerenie, fără dulcegării și finețuri. Spune ce gândește și e bărbătoasă. Mă întreb, dacă nu era așa, cum ar fi răzbit în viață? Tot ce văd "prețioșii" din jur, e că nu se încadrează în șablonul femeii de 70+. E altfel. Altfel nu e bine... Pe bune?!!
Ghiveciul meu avea mai multe ingrediente, dar le-am uitat. :(
Uite și o poză! În caz că vă plictisește postarea, vă uitați la poze(ă). :))
Frumoasă luna! Se vede și Luceafărul, dacă priviți atent, undeva mai aproape de linia orizontului, ca o scamă albă.
Vă pup cu drag!
ella
