Ziua de azi mi-am petrecut-o cu mama și fiica mea. Cu mama fizic iar cu fiica mea la telefon. Toate trei.
I-am pregătit micuței "pachețel". Ditamai sacoșa. Am vrut s-o răsfățăm, pentru că ne e dor de ea. I-am făcut bunătăți, am strecurat tot felul de surprize, bunica i-a făcut fetei găluște cu prune și salam de biscuiți, a donat din porția proaspătă de zacuscă, și sirop, și dulceață. Am mers, amândouă cu mama, mândre de sacoșa noastră burdușită cu de toate, la autogară, 20km mai hacana, ca să o expediem. Am povestit pe drum, am văzut o nuntă supradimensionată de rromi cu bani mulți, am ascultat muzică la radio. Am stat la povești și în autogară, unde am așteptat aproape o oră. În timpul ăla ne-a sunat și D. apoi Ale din nou și, culmea!, deși ne despart sute și mii de kilometrii, cumva, azi, am fost împreună, foarte aproape unii de alții.
Am dus-o apoi pe mama la cofetărie și mi-am amintit că parcă ieri mă ducea ea pe mine la cofetărie.
Pentru mine asta e fericirea: să poți să râzi din tot sufletul, să mergi la cofetărie și să îți tihnească, să te sune copilul și să-l auzi fericit, entuziasmat, mulțumit, să-ți spună cineva "nu mai pot de dorul tău", să ai familie, să ai pace. Dumnezeu e bun.
Rămăsese să vă povestesc despre "competențe" dar vedeți cum e? Cu cât trece timpul și te îndepărtezi de momentul respectiv, cu atât e mai greu să povestești. De-aia e bine să scrii "la cald". Oricum, n-am uitat ce emoții mari am avut. Am mers singură-singurică și, ca să-mi ușurez situația și să nu dârdâi de emoții 40 de minute pe maxi-taxi, am mers cu mașina, ca să mă stresez în legătură cu locul de parcare și alte de-astea, care să-mi țină mintea ocupată și să constituie un stres mai mic. :)) După ce am ajuns în curtea liceului "m-am lipit" și eu de niște copii, am intrat în vorbă. La un moment dat, doamna Directoare ne-a dat drumul în școală cu condiția să nu facem gălăgie, după care a adăugat că "nu în privința doamnei îmi fac probleme", doamna fiind eu. :)) Ne-am dus intr-o sala de clasă, pentru că mai aveam de așteptat cam o oră. Am început să povestim (eu și copiii), să ne cunoaștem, le-am povestit cum era Liceul pe vremea mea, ei mi-au povestim cum e pe vremea lor. Am și râs. Ce-am mai râs! Când apărea câte un elev nou, ceilalți îl informau: "doamna e din comisie". Mă salutau respectuoși. La un moment dat mi-a scăpat un "vaaai, ce emoții am!!!", la care unul dintre elevii care nu știau ce-i de fapt cu mine acolo, exclamă "dacă dvs aveți emoții, noi ce să mai zicem?!", la care am pufnit toți în râs: "Doamna dă bacul ca și noi, nu e din comisie". A fost amuzant. Pe perioada "bacului" ne-am împrietenit, și tare bine mă simțeam când mă striga dimineața gașca mea de noi prieteni "Săru'mâna! Ce faceți, doamna? Ați învățat?". La germană n-am prea știut, dar i-am surprins la informatică. Nu știam exact la ce să mă aștept, mi-era frică de sprâncene ridicate critic din partea profesorilor. Am pățit doar o fază mai nasoală, cu o profesoară care a ținut dinadins să mă aducă în centru atenției, când eu încercam să mă fac mică, dar până la urmă nu m-am făcut de râs, din moment ce am avut media cea mai mare din liceu... :)) Restul au fost mai mult decât drăguțe. Una dintre ele m-a pus să-i promit că voi merge la facultate după ce iau bacul, dar i-am spus foarte hotărâtă că nu pot să-i promit, pentru că n-am de gând să fac asta. Acum trebuie s-o caut să-i spun că m-am răzgândit.
M-a impresionat discuția dintre două fete, pe care am auzit-o fără să vreau:
"-Ai emoții?
-Da...
-Mie nu-mi pasă. Dar tu de ce ai emoții? Te ceartă dacă nu-l iei?
-I-am promis bunicului meu că-l iau și nu vreau să-l supăr.
-De ce? Îți dă bani?
-Nu. Mama e plecată la muncă iar eu locuiesc singură. Peste zi merg la bunicii mei să mănânc, și bunicul m-a rugat să învăț, să-l iau. Nu vreau să-l supăr.
-Vezi? Măcar tu ai pentru cine să-l iei, îi pasă cuiva. Eu n-am pentru cine să-l iau."
Aveam plânsul în gât. Mă vedeam pe mine cu mulți ani în urmă, pierdută-n spațiu. Îmi venea să mă duc să-i spun că mie îmi pasă, dar mă gândeam că o să creadă că-s nebună. Oricum, până la urmă am avut o mică discuție ca-ntre fete. A doua zi când m-a văzut mi-a zâmbit larg și m-a salutat "Saluuut!". Nu știu ce a făcut, dacă l-a luat sau nu, dar cred că o să fie bine.
Data viitoare o să vă povestesc despre cum m-a făcut pe mine Harap-Alb să plâng... :))
Azi e Duminică. Duminica ar fi bine să mergem la Biserică, sau măcar să ne gândim la Dumnezeu mai mult decât în celelalte zile.
"Apropiati-vă de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi."
(Iacov 4:8)
Vă pup cu drag!
Ela
P.S.
