Ghiveci

     Cel mai și cel mai greu mi se pare să găsesc titluri bune pentru postările mele. Titlul e important, trebuie să aibă legătură cu conținutul postării, deci să fie sugestiv, și trebuie musai să fie atrăgător. Cum vi se pare, deci, "Ghiveci"? :))
     În primul și în primul rând, țin în mod expres să-mi exprim bucuria și recunoștința pentru faptul că părul crește la loc. Uff, de-ar fi așa și cu dinții! Oricum, e bine că părul crește la loc, pentru că tocmai m-am tuns, iar coafezei i-a alunecat puțin cam adânc foarfeca în claia mea de păr... Las' că crește!-mă îmbărbătez eu singură.
     În al doilea rând, părul meu e în proporție de 95% alb, a fost tristul verdict. Bănuiam, dar speram, totuși, la un 75%, nu că ar mai conta. Ce e grav, e că sunt alergică la multe chestii și n-am voie vopsea. Adică am voie, nu mă bate nimeni, dar o fac pe pielea mea. De ani buni mă vopsesc doar cu "Henna", dar să vedeți caraghioslâc: am sinuzită, și de câte ori mă vopsesc mă doare crunt capul, pentru că trebuie să stau 3 ore în cap cu maglavaisul, care e ud. Nu m-am mai vopsit de vreo 2 luni, atâta trebuie să treacă după o vopsire cu "Henna" când vrei să revi la "chimicale", iar acum, că a trecut perioada, stau cu vopseaua chimică în dulăpior și n-am curaj să o folosesc. Nici rezultatul negativ al testului de alergie nu garantează că nu vei face alergie în timpul vopsirii. Coafeza a zis că mai bine să nu. A zis că nu de mult a plecat o clientă de la salon cu ambulanța... Concluzie: revin la Henna, dar schimb marca si o să îmi încălzesc capul, în cele trei ore cât trebuie să o țin în cap, cu uscătorul de păr, din când în când. Să sperăm că va funcționa. Sincer, am zis că mă las albă, asta este! Dar nu pot. E deprimant: Riduri? Check! Păr alb? Check! Pe bune? Nu-s așa babă!
     În al treilea rând, știți cum se desparte în silabe cuvântul "oaie"? O-a-ie! Oaie! 3 silabe! Stăteam complet relaxată pe o bancă, într-un parc, când trece o mămică cu copilul, care țopăia vesel pe lângă ea și despărțea cuvinte în silabe. Ăla micu, pentru că chiar era mic, când le nimerea, când nu, dar se distra, asta e sigur. Așa am aflat cum se desparte corect, în silabe, cuvântul "oaie". A fost o imagine așa de frumoasă! M-a făcut să-mi fie tare-tare dor de vremurile când mă plimbam și eu cu copilu' de mână.
     În  al patrulea rând... Îmi displac profund oamenii care judecă alți oameni, pe care nici măcar nu-i cunosc. Doar după aparențe. Măiculiță, de câte ori n-am făcut la fel, dar m-am lecuit cu ceva vreme în urmă. Sper.
Cunosc o femeie cu o viață extraordinară. Ca să vă zic doar pe scurt, când era micuță, foarte micuță, tatăl ei a aruncat-o în zăpadă pentru că nu a vrut-o. A "cules-o" bunica ei, care a crescut-o, si a crescut-o bine. Apoi a rămas văduvă, cu doi copii, când era foarte tânără, soțul murindu-i într-un accident violent și stupid. Și-a crescut singură copiii, și nu oricum, le-a oferit o educație bună. Nu s-a mai căsătorit niciodată. A muncit din greu. Și da, e o femeie dintr-o bucată, fără să afișeze o falsă-evlavie, falsă-smerenie, fără dulcegării și finețuri. Spune ce gândește și e bărbătoasă. Mă întreb, dacă nu era așa, cum ar fi răzbit în viață? Tot ce văd "prețioșii" din jur, e că nu se încadrează în șablonul femeii de 70+. E altfel. Altfel nu e bine... Pe bune?!!
     Ghiveciul meu avea mai multe ingrediente, dar le-am uitat. :(
Uite și o poză! În caz că vă plictisește postarea, vă uitați la poze(ă). :))

Frumoasă luna! Se vede și Luceafărul, dacă priviți atent, undeva mai aproape de linia orizontului, ca o scamă albă.

Vă pup cu drag!
ella

Cafeneaua mea preferată

      Din frecvența postărilor de aici, se vede că nu mai am Facebook. ☺ Încercam și acolo să îmi exprim, într-un fel sau altul, părerile și crezurile, în speranța că cineva, cândva, va citi ceva ce-i va fi de folos din ceea ce distribuiam eu. Postam aproape zilnic câte un verset, gândindu-mă că dacă eu găsesc deseori curaj, alinare, inspirație, speranță în ele, poate vor inspira și pe altcineva, dar am obosit. Who cares after all?  
Locul ăsta e puțin mai "dosit" și are prea puțină legătură cu oamenii din viața mea reală, așa că mă simt mai liberă să scriu, aici, tot ce-mi trece prin cap.
Gata cu divagațiile!
Am să vă arăt cafeneaua mea preferată, adică unul din locurile unde-mi place mult să-mi beau cafeaua. Din fericire, avem pe-aici, prin zona asta, multe astfel de locuri, unde se ajunge repede cu mașina direct în mijlocul naturii. Ce imagine urâtă: "o mașină în mijlocul naturii"! Rectific. Mașina rămâne undeva, trasă pe dreapta, la marginea drumului, iar noi mergem pe jos în mijlocul naturii.

Nu suntem tot timpul singuri când mergem să ne bem cafeaua în acest loc, n-avem chiar intimitate maximă, dar la o adică, câtă intimitate îți trebuie ca să bei o cafea?  :))
Da, așa cum spuneam, și altora le place locul. Unii vin aici să mănânce.
De exemplu ei:

Alteori ne bem cafeaua împreună cu ei, socializăm.

Iar dacă rămâne zahăr, doar n-o să-l cărăm înapoi acasă...

Ce, s-a terminat zahărul? Unde ai ascuns zahărul? E sub pătură?

Ieșirea asta "la cafea" a fost prin mai, dar și toamna e foarte frumos aici, iar iarna...un vis. 

Vă pup!

Ridurile noastre toate, se vor netezi vreodată? (a se cânta)

        Am observat eu, de câțiva ani încoace, că îmi dau târcoale ridurile, dar nu prea le-am băgat în seamă. Mă gândeam eu că la cei 20 de ani ai mei (pe un picior) ar trebui să încep să fiu mai atentă și să mai pun ceva pe fața asta, altceva în afară de lapte demachiant și câte o mască de două ori pe an, dar...
Mi-am cumpărat și cremă antirid, chiar vreo 2 cutiuțe în 3ani, dar nici pe alea nu le-am folosit cu regularitate. Toate astea până în ziua în care m-am speriat! Nu le-am văzut în oglindă, le-am zărit în ecranul de la laptop. Am zis că nu văd bine! Când m-am uitat într-o oglindă, de aproape, chiar am rămas mută... Mută, mută, mută.
N-am avut niciodată probleme cu îmbătrânirea. Dimpotrivă, niciodată nu mi-am arătat vârsta, și asta fără intenție sau fără a depune nici cel mai mic efort. E genetic. Acum stau și mă întreb: unde o fi gena aia (ca să nu-i zic geană) care mă făcea să arăt tânără? O fi murit?!
Stau acum și mă gândesc, dacă aș fi doldora de bani, aș fugi repede să scap de riduri, așa cum fac tantiile alea de la tv, pe care le-am judecat de atâtea ori? Hmm...
So, după ce am constatat că am probleme, am vrut să iau măsuri. Mi-am cumpărat o cremă antirid de la o firmă despre care aveam părere bună și am început să o folosesc cu sârguință. Nada! Nothing! Nichts! Nici umbră de îmbunătățire. Am tot căutat, am tot citit, și așa am ajuns să îmi cumpăr ingrediente și să îmi prepar singură produse cosmetice, ca să știu ce bag în ele și să știu ce pun pe față.
Folosesc doar ingrediente bio și chiar se vede o îmbunătățire. Totuși, am observat că atunci când mi-e rău de la fiere, pot să mă dau cu orice, că am pielea sub ochi nu ridată, ci pur și simplu creață! Hârtie creponată, nu alta!

Iată și mica mea colecție! :D

 

 În poza de mai jos sunt un demachiant și o cremă antiage.

Demachiantul e bifazic și conține apă de "Rozmarin" și ulei de "Luminița serii". Crema conține 10 ingrediente printre care: ulei de argan, ulei de camelia, extract de acmella, apă de lavandă, ulei de coacăze negre, ulei de ciste ladanifère și de morcov sălbatic.

Rețetele nu sunt creația mea, mă inspir de pe site-uri de specialitate. Nu au mirosul celor din comerț, atât de frumos, dar cui îi pasă?
Ieri mi-am făcut mască cu argilă, apă de trandafiri și câteva picături de ulei de "Luminita serii". Un vis, nu alta!
Cred că mi-am descoperit o nouă pasiune. N-am de gând să fac o obsesie legată de riduri, creme și-alte de-astea, dar recunosc, mă simt bine când fac ceva și pentru mine.
În altă ordine de idei... Treaba asta cu bătrânețea chiar e reală, nu? Chiar există, nu e basm. Chiar vine, tiptil-tiptil. Să trăim atunci! Să trăim cu tot sufletul și să ne bucurăm! Să încercăm, măcar.

Voi ce folosiți împotriva ridurilor? În special pentru zona din jurul ochilor.
Dacă vreți să împărtășiți, eu sunt nerăbdătoare să aflu lucruri noi.
Vă pup!
ella

Răsturnare de situație

      Probabil un titlu cam pretențios pentru ce am de gând să vă povestesc, dar mi-a plăcut cum sună. :D
Vă voi arăta un trandafir japonez, dar nu unul oarecare, ci unul buclucaș.
Îl am de peste 25 de ani și nu a înflorit niciodată. Întotdeauna a fost frumos, bogat, cu o "tunsoare" interesantă, dar fără flori. Mai mult, tuturor cărora le-am dat -la cerere- crenguțe din el, au avut parte de trandafirași înfloritori. Deci, el nu înflorește dar copiii lui, da. Și mai mult, în ultimii 2ani a stagnat. Nu i-a mai dat nicio frunza, nu i-a cazut nicio frunza, nu s-a ingalbenit nicio frunza. A incremenit săracul!

aici era în încremenire

Înainte de stagnare, am tăiat din el o crenguță pe care am  pus-o în apă, și după ce a făcut mustăți am plantat-o în același vas cu el. Dădea semne timide de dezvoltare, dar fix atunci am plecat pentru 3 luni, și l-am dus la vecina mea, care l-a ținut în frig. N-a avut ce face, sărăcuța, că dacă avea căldură pentru ea, avea și pentru trandafir... Așadar, peste 3 luni când m-am întors era neschimbat, nimic în plus, nimic în minus, și așa a rămas până vara asta, aproape 2ani, așa cum ziceam.
Vara asta m-am hotărât să-i schimb camera și ce să vezi? A explodat trandafirul! Și el si copilul lui. Încă aștept florile.

 

 

Domnișoara din poza de mai jos e Mihaela, colega de cameră a lui A. în primii ani de facultate. După un timp a renunțat la compania ei și a trimis-o acasă. Nu știu ce s-a întâmplat între ele. Cred că s-au certat de la fondu' de ten.

Treaba asta cu revigorarea trandafirului a fost ca o veste bună, venită fix atunci când te aștepți mai puțin. E ca atunci când îți pierzi orice speranță în legătură cu un lucru sau cu o situație, și fix când speri mai puțin, se întâmplă minunea. E ca atunci când se întâmplă ceva la care nici nu mai îndrăzneai să visezi.

E ca atunci când, cu mulți ani în urmă, după ce că de-abia ne ajungeam cu banii, se stricau toate ca pe bandă rulantă: uscătorul de păr, fierul de călcat, tv-ul, etc., deja era deprimant... Și, dintr-o dată, începe să meargă din nou becul de la frigider, bec care nu era ars dar care nu se mai aprinsese de cel puțin un an. Am văzut-o atunci ca pe o minune, ca pe un semn care zicea că era lucrurilor care se strică se sfârșește și că urmează vremuri bune. Așa a fost. Becul ăla mi-a aprins, de fapt, gândirea pozitivă și credința că va fi bine. Și a fost. Thank God!

Duminică binecuvântată!

ella

Handmade, coffee and pets

Cred că o să fiți de acord cu mine când spun că majoritatea, marea majoritate-cred eu, a creatoarelor de handmade sunt mari amatoare de cafea (cafengioaice) si iubitoare de animăluțe. Așa e, daca stai sa judeci dupa fotografii, in care de cele mai multe ori zăresti fie o pisicuta, fie un cățel, undeva in fundal sau in prim-plan, sau dacă nu, măcar o lăbuță, o codiță.
Despre faptul că multe dintre noi suntem cafengioaice, m-am lămurit pe deplin de curând, pe "Instagram". Cele mai multe poze cu lucrul in progress cuprind, pe lângă andrele/croșetă, bobina/ghemul și bucățica de lucru, o cană sau o ceașcă fistichie plină-ochi cu cafea. Cafea cu lapte, în cele mai multe cazuri, sau poate ceai cu lapte.
Ce să zic? Mă înscriu perfect: cafeaua îmi place mult iar pe animăluțe le iubesc.
N-am cățel sau pisică, dar îmi fac treaba și cu dânșii:

  Ghiocel și Suzana

 

De ceas cu cuc ați auzit, dar de ceas cu peruș?

Ghiocel

 Poză cu cana de cafea n-am, pentru că nu e fistichie, dar ea există. :)
Vă pup!
ella

Rampapapam!

Legătura dintre Dana Rogoz (Abramburica) si "Ella's Place".
Ma uit eu azi la Tv, lucru pe care l-am facut cam des in ultimele zile, si la o emisiune e invitata Abramburica. Abramburica povestește despre vacanțele făcute cu rulota, despre viața în camping, și brusc m-a cuprins un dor de vacanțele noastre în camping, vacanțe care au fost cele mai amuzante și pline de amintiri. Apoi, povestește Abramburica despre blogul ei, pe care-l consideră un fel de "acasă", și mi-am amintit că de-asta i-am pus blogului meu numele ăsta, "Ella's Place", pentru că am vrut un loc numai și numai al meu, fie el și virtual. Și uite așa m-a pălit dorul de blogul meu, dorul de scris și de împărtășit chestii. Chiar am lucruri frumoase de povestit, de acum și de altădată, chiar am poze frumoase de arătat și chiar existau oameni care "mă citeau" și mă urmăreau, și chiar dacă ar fi să fie D. singurul care citește ce scriu eu p'aici, o s-o fac chiar și așa.
Facebook-ul l-am închis acu' mai bine de-o lună. Ce bine e fără el! Deja mă obosea și mă enerva. Era amuzant atunci, la început, când jucam amândouă cu Ale "Farmville". Ce ne mai distram! Acum a devenit un loc în care oamenii se înțeapă, se văicăresc, își spală rufele în public sau se laudă. Își creează profile care nu prea au a face cu realitatea. Dezavantajul e că odată cu pagina personală, s-a închis și pagina de facebook, "Ella's Place", care îmi folosea.
Anul ăsta, până acum, a fost și cel mai urât dar și cel mai interesant din viața mea. Am trecut prin atâtea, prin câte n-am trecut, poate, în ultimii cinci ani la un loc. De-asta nici n-am mai vrut să scriu pe blog, pentru că simțeam că nu mai este nimic bun de scris. Dar apoi a fost și minunat. Despre partea minunată o să vă povestesc cândva. Curând.
Vă pup!

Poartă-n Cer

Postarea nr.500

500 cred ca e un numar frumos de încheiat un blog.
Las un filmulet sa vorbeasca în locul meu, unul din filmulețele mele preferate (ador și melodia), pentru ca e despre vise, neprevăzut, miracole si șanse, speranță, îndrăzneală, despre "vârsta e doar o cifră", despre "niciodată nu e prea târziu", despre viața așa cum ne-am dori-o: plină de bucurie și surprize frumoase.
Vă pup cu drag!
Ella :)

Set Familist

Iarna asta am lucrat mai multe seturi "pentru intreaga familie", si-mi place la nebunie! Am facut glugi mama- fiica, mai multe caciuli mama, tata si copilul, iar acum setul asta.
Imi place foarte mult cum a iesit, sper din suflet sa le placa si lor.

Caciula lui bebe am facut-o de 2 ori. Am facut-o o data, am decorat-o, si-apoi m-am gandit ca nu e destul de groasa. Am facut alta, cu firul pus in doua. Acum sunt multumita. Copiii care poarta caciuli facute de mine n-au voie sa umble cu urechiusele inghetate.

 Pentru ca mi-a ajuns firul la marele fix, i-am facut bebelinei si o pereche de manusi, pe care le-am legat intre ele cu un snur, ca sa nu se piarda. Snurul se baga prin manecile gecutei. Asa imi faceau mie, mama si bunica, cand eram mica.

Setul taticului mi se parea tare plictisitor fara flori, inimioare sau macar o margea, dar n-am ce face! :)) Cu greu m-am abtinut sa nu-i crosetez macar un trifoi cu patru foi. 

Cred ca mamica si bebelina vor avea parte de multe zambete si priviri admirative cu caciulile lor inflorate, asortate.
Materialul folosit contine 50% lana, deci sunt calduroase.
Am epuizat acest fir, dar mai am si altele. Aviz doritorilor!

 

Știu... N-am scris nici "tradiționala" postare de sfârșit de an, nici pe cea de "La multi ani, 2016!".

O să le scriu, promit, când o să am chef.

Vă pup,

Ella