Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday, 29 December 2012

Băscuţă Croşetată "Alb-Negru"

Mai întâi am numit băscuţa "B&W" dar apoi mi-am spus ca suna cel putin la fel de bine si in română.
De fapt, nu e doar alb şi negru, e un degrade frumos care în drumul lui de la alb spre negru trece şi prin nişte nuanţe de gri.
Firul este foarte gros, rezultând astfel o băscuţă groasă, cu adevărat călduroasă. 
Compoziţia firului este 70% lână şi 30% acril.
Croiul băscuţei este unul lărguţ, băscuţa putând fi purtată în mai multe feluri după preferinţa fiecăruia, inclusiv a little bit slouchy, adică pusă mai mult pe vârful capului şi lăsată să se "scurgă" spre ceafă... :D
Culoarea o face nemaipomenit de usor de asortat.













O zi frumoasă s-aveţi, şi s-aveţi pace!
ella

Friday, 28 December 2012

Pălărioară croşetată pentru iarnă

Daaa, daaa, suntem tot în vacanţă. N-am încălcat contractul, nu suntem CHIAR ATÂT de dependente de muncă (nu chiar aşa de tare... :D ) aşa că putem respecta promisiunea da a "sta" în vacanţă pentru o perioadă de timp. Aş putea adăuga că e foarte plăcut. Alex are şi ea vacanţă, aşa că am parteneră de hoinărit şi vizionat filme amuzante de sezon.
Pălărioara din postarea de astăzi şi din postările care vor urma, au fost lucrate înainte de Crăciun dar n-am mai apucat să le pozăm.
Astăzi le-a venit rândul.
Cu ocazia acestei postări o veţi revedea şi pe draga de Chelsie, care la începuturile acestui blog era o prezenţă constantă în postările mele.

Pălărioara -să vorbim puţin şi despre subiectul acestei postări- este foarte groasă şi călduroasă. Este realizată dintr-un blend de 70% lână şi 30% acril. Firul este foarte gros.
Este decorată cu o floare croşetată din vâscoză şi un strass verde crud. 







Tadaaaam!!! ;;)


Cu siguranţă mai vorbim până de Revelion...
Vă pup cu drag! Muuuaaaahh!!!
ella

Thursday, 6 December 2012

Papuci Crosetati din lână 100%

Papuceii crosetati se potrivesc unei lăbuţe mărimea 38-39.
Sunt moi, călduroşi, croşetaţi din lâniţă 100%.
Se încheie cu un năsturel portocaliu şi aşa cum se vede din foto, sunt decoraţi cu o mândreţe de floricică verde-turquoise.

Sunt puţin mai laţi, aşa că mai încap o pereche de ciorapi în ei. Pentru persoane friguroase... :D
Nush' cum se vede pe monitorul fiecaruia, dar culoarea lor e un degradè de maro-gri-gri petrol- albastrui.
Bareţicile sunt turquoise.



♥♥♥Aici se pot cumpăra! ♥♥♥





 




La multi ani Nicolae& Nicoleta! Sa va dea Dumnezeu sanatate, ca-i mai buna decat toate!

Cu drag,
ella

Wednesday, 5 December 2012

Caciula crosetata din lână, cu bobiţe

Căciula este croşetată din lână în nuanţe de albastru şi verde-smarald, foarte, foarte, foooaartee frumoasă, foarte moale şi călduroasă.
Forma căciulii este modernă, niţel slouchy, adică lăsată de fund în jos... :))
Pe margine, de jur- împrejur are croşetate nişte... bobiţe, buburuze, bule, mingiuţe, biluţe... something...
E tare drăgălasă! Tare-tare!!





 


Numai bine vă doresc şi vă îmbrăţişez cu drag!
ella