Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday 29 October 2011

Set BeBeluse "Ioana the Second"

     Este acelaşi model de cardigan, boneţică şi botoşei doar că am încercat să dau un aer festiv acestui set (că tot sunt obsedată de Crăciun) şi am decorat cardiganul cu o panglicuţă roşie imprimată cu brăduţi aurii.
Mă întreb, dacă următoarele comenzi vor fi de seturi roşii şi dacă o să urmeze "Ioana the Third", "Ioana the Fourth" etc, etc, eu ce o să mai postez pe blogul ăsta? :))))
Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă plâng, dimpotrivă, să dea Dumnezeu să am 50 de comenzi de "Ioana", doar că mă amuză situaţia. Nici nu-s greu de amuzat...





       În concluzie, "Ioana" este un cadou minunat de oferit de "Moş Nicolae", de "Mihail & Gavril", de "Ziua României" sau fără nici o ocazie ci doar aşa... de dragul de a oferi. Eu sunt aici şi aştept comenzile voastre. Abia aştept! :D
       Vă doresc o săptămână minunată, necazurile să stea departe de voi, far faaaar away, să-i aveţi pe cei dragi aproape, sănătoşi şi fericiţi.

Vă pup!
ell@

Sunday 23 October 2011

Fular "Amélie"

     Am căutat să fac ceva practic, comod dar şi feminin de înfăşurat în jurul gâtului în zilele reci.
Cu prima ocazie o să-mi fac şi mie unul. Când oi avea timp.



Fularul este tricotat iar în loc de ciucuri am croşetat o margine drăguţă. Floarea cu care se încheie fularul este de asemenea croşetată şi are trei straturi de petale. Este decorată în mijloc cu o mărgeluţă asortată.






Dacă vă plac, le puteţi cumpăra de aici.

Vă doresc o duminică minunată, plină de pace şi bucurie.
ell@

Friday 21 October 2011

Mănuşi fără degete - Part 2

Am prins drag de croşetat/tricotat mănuşi fără degete. Am şi alte comenzi (din fericire!) dar tot ce-mi doresc cu adevărat este să croşetez mii şi miliarde (kidding!) de mănuşi fără degete. Serios acum, chiar îmi place să le fac.
Pozele de astăzi nu sunt prea grozave pentru că Alle era plecată la şcoală şi a trebuit să mă descurc singură cu pozatul. Pe mâna ei arată mult mult muuuult mai bine da' acuma asta este!



Aceste mănuşi-plasă nu arată deloc a mănuşi pozate aşa fiind dar vă asigur că sunt mănuşi :P
Le-am pozat şi pe mâna mea dar nu îmi place cum arată aşa că n-o să pun pozele alea şi nu pot decât să mă bazez pe imaginaţia voastră.
Se încheie în partea de sus cu un năsturel tare drăguţ, ca un diamant.



  Mănuşile le-am vândut dar pot fi refăcute fără probleme. 


Aceasta este a doua pereche:



Acestea sunt tricotate dar au marginea de sus croşetată şi de asemenea floarea e croşetată.
Combinaţia gri cu roşu e foarte plăcută. Am mai făcut şi gri cu roz dar pe acelea nu am apucat să le pozez.



Cam atât pe ziua de azi.
Vă îmbrăţişez tare, tare de tot!
ell@



Ziua de azi

     Azi am împlinit 10,000 de pageviews. N-am fost pe fază ca să fac şi eu un print screen ca amintire :D.
Azi am avut o zi urâtă. Gen "zona crepusculară".
Când am terminat şi eu ce aveam de lucru, am strâns toate capetele de aţă, ghemele, acele şi mai ştiu eu ce alte lucruri zburau în jurul meu, după ce am aspirat, spălat, aranjat şi urma să mă aşez şi eu confortabil cu laptopul în poală şi o cafea bună lângă, a sunat telefonul şi ...gata! De obicei aşa se întâmplă, veştile rele şi necazurile vin când te aştepţi mai puţin, fără presentimente, fără preaviz,fără nimic. În secunda doi m-am trezit la urgenţă cu bunica mea, cu mama şi cu D. Bunicii mele i s-a făcut rău. La urgenţă am găsit aceeaşi asistentă care era şi anul trecut când am mai ajuns pe acolo doar că de data asta parcă mai blândă şi mai amabilă. Apoi, de gardă era aceeaşi doctoriţă care a fost şi anul trecut. Parcă nici n-am plecat de acolo de anul trecut. Totul era neschimbat. Zona crepusculară.
Am tras o sperietură pe cinste în ce o priveşte pe bunica mea. Era cât pe ce să cad pradă disperării dar cumva am reuşit să mă controlez şi să-mi aduc aminte că: "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine."
      După o perfuzie plină de bunătăţuri bunica mea s-a simţit mai bine. Nu s-a însănătoşit că n-are cum dar se simte mai bine, slavă Domnului! Deşi ea are deja 93 de ani iar eu sunt adult în toată firea, niciodată nu voi fi pregătită să o pierd. Niciodată. Este cel mai frumos suflet pe care l-am întâlnit în viaţa mea.
Tuturor celor nemulţumiţi de viaţă, nemulţumiţi de situaţia financiară, nemulţumiţi din orice motiv, nemulţumiţi din obişnuinţă... le recomand să petreacă, nu o zi, doar jumătate de zi la urgenţă.
Era acolo o bătrânică care căzuse în baie şi şi-a fisurat nişte coaste şi şi-a spart capul. Era necăjită că n-o să mai poată face nimic şi locuieşte singură. Plângea şi nu ştiu ce o durea mai rău, loviturile sau sufletul?
Apoi, chiar înainte să plecăm ambulanţa a adus o femeie. Mi-am dat seama că era ceva grav din ce răzbătea de dincolo de uşi. Fiul ei, un băiat de vreo 17 ani, se plimba cu poşeta ei în mână de colo colo şi se vedea că e foarte îngrijorat. Atât de tânăr şi atât de singur în faţa unui necaz atât de mare! Nu ştiu unde era tatăl lui. Poate era la muncă, poate e plecat sau poate nu are. În momentul când cei de la ambulanţă se agitau şi făceau pregătiri să o urce din nou pe mama lui în maşină ca să o ducă "mai departe" se vedea cum teama şi deznădejdea puneau stăpânire pe el. Îmi doream să îl iau în braţe. În loc de asta, am mers cu Alle să-l întrebăm dacă îl putem ajuta cu ceva. Ne-a răspuns că nu şi l-a bufnit plânsul. Am mers câţiva paşi alături de el, l-am îmbărbătat cum m-am priceput şi i-am zis că o să mă rog pentru mama lui. Mi-a mulţumit şi parcă-parcă am văzut un licăr de speranţă în ochii lui.
Poate părea ciudat, dar în momentul acela am ştiut de ce s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat azi şi de ce am ajuns la urgenţă.
Bunica e acasă. E mai bine. Tot încerc să mă pregătesc sufleteşte pentru ziua când va trebui să plece dar nu cred că aşa ceva e posibil.
Am ajuns pe seară acasă fără să îmi mai pese de nimic din tot ce mă frământa de dimineaţă, recunoscătoare doar, până la infinit şi-napoi că Alle şi D sunt cu mine, sunt sănătoşi şi mă iubesc. Zile ca asta dor şi sunt grele dar dau sens vieţii şi parcă totodată te mustră pentru zilele de pace pe care le iroseşti netrăind cu adevărat.
Postarea asta trebuia să fie despre mănuşi fără degete dar nu mai contează.
Să aveţi o noapte liniştită şi pace în suflet!
ell@

Monday 17 October 2011

Set Bebeluşe "Ioana"

     După cum vă spuneam când am postat "Sweet Miriam" ador să lucrez pentru copiii mici (în special pentru fetiţe- no offence boys!) şi îmi doream să mai am ocazia să fac ceva drăguţ şi dichisit pentru vreo prinţesă de fetiţă. Lucky me, mi s-a oferit ocazia! De astă dată, pe prinţesă o cheamă Ioana.

Setul este alcătuit dintr-un cardigan, o pereche de botoşei şi o boneţică.


 L-am făcut viu colorat şi vesel aşa cum cred eu că trebuie să fie hăinuţele unui copil. Am pus năsturei "Hello Kitty" pentru că ştiu că fetelor le place mâţuca aia ;), l-am împodobit cu floricele, frunzuliţe şi mărgeluţe. Practic, e un costumas pentru păpuşi.

Pe Alex o folosesc ca să pozez majoritatea produselor dar în cazul ăsta mi-a fost imposibil să mă folosesc de capul ei... pe post de manechin. Aşa că am folosit o păpuşă.


Păpuşa asta am găsit-o acum mulţi ani la un "second-hand" şi cum trebuia să vină şi Iepuraşul de Paşte am zis că o frec bine, o cosmetizez şi i-o dau şi pe asta lui Alex  pe lângă ce-i mai pregătisem. Nu mi-a ieşit figura pentru că a intrat peste mine în baie pe la 12 noaptea (eu credeam că ea doarme) şi m-a prins când frecam de zori la păpuşă... 


pantofiorii de dans :P


Set bebeluşe "Ioana"
Sunt foarte încântată de cum a ieşit! Sper că la fel de încântată va fi şi micuţa proprietară.

 Până una-alta,
vă doresc numai bine, o săptămână minunată şi să fiţi iubiţi!
ell@

Sunday 16 October 2011

Băscuţă Croşetată Fără Nume

Habar nu am ce nume să îi pun... Băscuţă "Verde Brotăcel" pe altă culoare? Asta -i!
Este exact acelaşi model ca "verde-brotăcel" dar e făcută din alt fel de fir şi evident pe altă culoare.





Dacă nu se găseşte nici o doritoare în timp util, poate mi-o opresc mie.
Totuşi, doritorii mă pot găsi pe Breslo la Ella-MyPlace sau îmi pot trimite un e-mail *aici*.
I"m waiting! ;;)
Acum merg la culcare că e târziu şi-s obosită. Azi am lucrat toată ziulica la un set pentru bebeluşe pe care abea aştept să vi-l arăt. Mâine pozăm!
Să aveţi o noapte liniştită!

ell@

Friday 14 October 2011

Shells& Waves

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi croşetele mele noi de care am fost atât de mândră şi cu care m-am lăudat atât de mult. Ei, pe ultima dintre ele, sau altfel spus cea cu numărul cel mai mare, n-am crezut că o să o folosesc vreodată. Mi se părea imensă - încă mi se mai pare - şi eram sigură că o să sufere de un complex de inferioritate din cauza faptului că ea, spre deosebire de suratele ei, nu va fi folosită niciodată -never ever.[iarăşi bat câmpii!hihi! ;))]

Uitaţi-vă la ea:

Big-Mama se asortează cu verigheta mea :))


Am pus firul în două ca să iasă o textură bulky rău de tot. Ei, se poate şi mai bulky de atât dar îmi trebuie - şi n-am crezut că voi ajunge să spun asta- o croşetă şi mai mare...

Iată ce a ieşit:


Un fular tubular sau circular (tot aia), un burlan sau un neck-warmer.





Pentru  mai multe detalii îmi puteţi scrie *aici* sau puteţi vizita *Magazinul meu*

Vă pupăcesc şi vă doresc o noapte bună şi multă pace!
ell@

Thursday 13 October 2011

Fingerless Gloves

     Fingerless gloves sau mănuşi fără degetuţe. :P
Toate trei perechile de mănuşi pe care vi le voi prezenta în cele ce urmează au acelaşi pattern, diferă doar grosimea firului cu care sunt lucrate şi lungimea lor.

Primele sunt lucrate din fir tip mohair gri şi urcă puţin mai sus pe încheietură.
Am ales un model mai aerisit, dantelat pentru că... aşa am vrut eu! :P




La a doua pereche mănuşile sunt mai scurte, sunt din acelaşi fir ca cel gri doar că nu este un fir pufos.




 A treia pereche de mănuşi este croşetată din fir de bumbac. Una din mănuşi este decorată cu o floare maaare, roz. Aceste mănuşi sunt şi mai scurte decât cele mov. Sunt cele mai scurte din "trilogia mănuşilor" ;))




 Behind the scene... :)))

găşculiţa mea ;)

Pentru primele două perechi de mănuşi am făcut şi fulărele asortate. O să vi le arăt data viitoare.
Mănuşile prezentate aici pot fi croşetate şi pe alte culori, alte modele, diverse mărimi.
Cele din postarea aceasta costă 25 lei/perechea pentru comenzi speciale... vorbim aici.

Numai bine vă doresc!
ell@



Monday 10 October 2011

Pălărioară croşetată "Rozalba"

        Aveam, când eram mică, o carte cu nişte poveşti superbe. Una dintre ele se numea "Rozalba, fetiţa trandafirilor" şi din câte îmi amintesc Rozalba avea o pălărioară asemănătoare cu aceasta numai că era făcută din petale de flori, bine'nţeles...
Am "gugălit" repede dar n-am găsit cartea pe net însă trebuie neapărat să o caut - pentru că încă o mai am - şi să vă spun cum se numeşte cartea şi cine e autorul. Merită să o cumpăraţi, mai ales voi, mămicilor de fetiţe.
Acum să v-o arăt pe Rozalba mea:




Pălărioara este croşetată manual 100%. Este realizată din fir tip mohair, are un pattern interesant iar borul este dublu. Deasupra borului se strânge cu un şnur împletit din acelaşi fir, în două culori: roz şi gri.
Este cât se poate de cochetă, de veselă (again!), de comodă şi călduroasă.
 
Aşa arată impreună cu eşarfa "Fairytale":

Mai multe informaţii puteţi obţine trimiţând un mail **aici** sau vizitând *Magazinul Meu*



spatele

Pot croşeta acest model de pălărioară şi pe alte culori, în funcţie de dorinţa voastră.
 Mărimea este universală, dar dacă doriţi o anumită măsură... şi asta pot! Yes, I can! 
By the way, aţi văzut "Yes man" ? Vai, ce-mi place filmul ăla! Când mă apucă, aşa în viaţă în general, blegeala mă uit la "Yes man". Ajută în cazul meu :))))
Vă pup şi vă doresc numai bine!

ell@, ell@, e, e...


Sunday 9 October 2011

Eşarfă croşetată "Fairytale"

     Asta îmi inspiră eşarfa asta alcătuită dintr-o înşiruire de flori: o lume de basm, veselă, roz, plină de flori, prinţese, perluţe şi multe minunăţii.
Mă binedispune numai cât mă uit la ea. Sper să aibă acelaşi efect şi asupra voastră.



Este făcuta din fir tip mohair, pufos, ce-i conferă un aspect delicat. 
Florile sunt decorate cu perluţe albe.
Este moale şi poate fi aranjat într-o mulţime de feluri.




Dacă vreţi să atrageţi atenţia printr-o ţinută cu adevărat deosebită, dacă vă plac accesoriile "altfel", înseamnă că tocmai aţi găsit ce căutaţi!



Pentru informaţii legate de preţ, sau pentru mai multe detalii, 
mă puteţi contacta ** aici** sau **aici**.

Vă doresc o duminică minunată! Să mâncaţi ceva bun la prânz fără să vă îngrăşaţi şi să aveţi parte de desert. Eu am făcut o budincă de ciocolată dar cum cineva... şi-a mâncat deja porţia, probabil o să se pisicească până o să capete şi porţia mea. :))))

S-aveţi pace!
ell@

Wednesday 5 October 2011

Guler Croşetat " Fructe de pădure "

     Guler, colier, cine ştie? Fiecare îl poate folosi după bunul plac. Merge foarte bine combinat cu o mulţime de obiecte vestimentare - bluziţe la baza gâtului sau decoltate, helănci, etc- dând un aspect special oricărei ţinute, înfrumuseţând-o şi înveselind-o.
Este realizat din fir acrylic tip mohair iar în mijlocul fiecărei floricele am cusut o mărgeluţă roşie pentru a da un strop de căldură întregului ansamblu.



     Acest guler făcut din nebunelè :D, coacăze şi alte fructe de pădure este foarte pufos şi moale şi dă o plăcută senzaţie de călduţ când este purtat.





 **aici**  sau  **aici** mă puteţi contacta pentru mai multe detalii, pentru a sta la taclale sau pentru a plasa o comandă



Puţin despre fructele de pădure...
Crescute departe de marile aglomeratii urbane, unele chiar la mari inaltimi, fructele de padure par sa fi adunat in compozitia lor toate elementele necesare unui organism puternic si sanatos. De regula, fructele de padure sunt mici, ca niste margele, si au un colorit viu, intens, stralucitor, arome deosebite si gust aspru ca si clima in care s-au dezvoltat. 
(sursa: ziare.com)

Să fiţi sănătoşi şi frumoşi  ca nişte fructe de pădure! :D
ell@

Tuesday 4 October 2011

Băscuţă croşetată "Verde- Brotăcel"


         Am zis să iau o scurtă pauză de la pălărioare (foarte scurtă) şi să mai fac şi altceva. Aşa a apărut băscuţa din fotografia de mai sus. 
Este o băscuţă veselă. Ştiu că la majoritatea pălărioarelor scriu asta, că sunt vesele, dar dacă asta nu e 100% veselă, atunci nu ştiu cum e :D.Am decorat-o cu o floricică şi un năsturel asortat. Năsturelul e doar de decor, nu incheie şi nu descheie nimic.
Băscuţa e un produs handmade 100%.



Poate fi - şi va fi - croşetată şi pe alte culori.


Pentru alte informaţii legate de preţ, livrare sau orice altceva mă puteţi contacta 


Noapte bună!
ell@

Saturday 1 October 2011

Pălărie croşetată "Rontzy" ;;)

     Altă pălărie croşetată... nici pe departe ultima... :P
Această pălărioară este realizată din acryl mercerizat, este grosuţă, are borul dublu (ceea ce îi conferă ţinută), este împodobită cu o floare mare roz realizată tot din acryl mercerizat. Are un pattern deosebit, dantelat. Este foarte practică, drăguţă şi îşi doreşte sincer să o iei la tine acasă. :))
Circumferinţa 54cm +

Pentru mai multe detalii şi comenzi mă puteţi contacta aici:) sau *aici*




 Vă doresc o duminică faină, faină de tot!
Numai bine!
ell@