Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Domnul nostru trăiește!
Trebuie să scriu această postare,  ca să-mi rămână peste timp.
Tocmai am intrat în casă, de pe balcon. De pe balconul apartamentului în care locuim de 6 luni, de-acum. Am aprins o candelă și am pus-o pe măsuța, afara. La fel a făcut și vecina de vis-a vis. Vecina noastră cu capot roz, pe care o vedem de 6 luni ieșind la țigară. Cred că locuiește singură și cred că și carantina a prins-o la fel.  Stă singură, pe balcon, cu lumânarea alături. Au ieșit și alți vecini. De la bisericuța din cartier se aud clopotele care bat. La un difuzor se transmite slujba care răzbate până la noi. „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând!”
Niciodată nu m-am agățat atât de tare de aceste cuvinte, cum mă agăț acum. Niciodată nu le-am iubit mai tare și nu le-am simțit profunzimea, ca acuma. Hristos e viu! Mântuitorul nostru e viu! 

Trăim vremuri nebune. Nebune! Noi am înnebunit. Omenirea a luat-o razna, așa că ceea ce trăim e, poate, o consecință normală a ceea ce am făcut, noi, oamenii.

Mai deveme, am tras o fugă cu mașina până la Ale ca să le ducem câte ceva făcut de noi, pentru masa de Paște. Nu ne-am mai văzut de mult, de peste o lună. A fost ciudat, ireal, de neimaginat cu câteva luni în urmă. Toți patru purtam măști, am păstrat distanța, le-am dat ce le dusesem, am povestit puțin, am plâns puțin. Ale m-a întrebat dacă nu ne îmbrățișăm. Am zis că mai bine nu. Și D. și soțul ei merg la muncă, intră în contact cu oameni, cine știe dacă unul dintre noi nu e asimptomatic? Mai bine nu...

E prima dată când nu luăm masa în ziua de Paște la mama. A tot sperat că o să mergem.
Nu cred că întâmplător această pandemie ne-a prins aici și nu acolo. Nu cred că întâmplător am fost mânați încoace, spre orașul ăsta. Cred că toate sunt „aranjate”cu un scop. Dumnezeu știe de ce.

Ce vremuri sunt astea? Când o să se termine? Cum o să se termine? Cum va arăta lumea după pandemie? Numai bunul Dumnezeu știe. Și asta e suficient! Mâna Lui cea bună să fie peste noi, toți, și să ne ocrotească!

Când am plecat de la Ale, venind spre casă, am fost opriți la o intersecție de cineva de la armată care ne-a verificat declarațiile. Străzile erau pustii, trafic aproape zero. Mă simțeam ca într-un film...
Azi noapte m-am visat în spital.

Numai sub aripile lui Dumnezeu suntem la adăpost. Trebuie să stăm cât mai aproape de El. Cât mai aproape.

Vă transmit dragostea mea! Fiți tari! Aveți credință!

Culori

Am trecut doar ca să vă las puțină culoare din culorile mele.

O să fie bine!

Dumnezeu sa ne ocrotească pe toti! Stati acasă! 🤗😘❤

Gentuță Handmade, din bumbac

Hello, ce mai faceti? Cum mai sunteti? Bine, sper!
Eu? Când mai optimistă, când mai puțin optimistă, când sus, când mai pe la mijloc...
Am renunțat pentru moment la tradiționalele haine de casă și am început să mă îmbrac puțin mai de stradă, adică blugi în loc de pantaloni de trening. Mă parfumez.
Am renunțat să încerc să ghicesc când o să reintre lucrurile în normal, când o să mă întorc la muncă, „o muncă”, oricare o fi aia.
Aseară, era soarele spre apus, o lumină caldă, și era cât pe ce să-i zic lui D.: hai pe-afară!
Am ieșit să duc gunoiul și-am mai zăbovit puțin prin fața blocului, și mi se părea așa ciudat să nu pot să plec, pur și simplu, la plimbare. Care dintre noi și-a imaginat așa ceva vreodată?
Una din zilele trecute a fost așa de ciudată! Am avut senzația că am stat toată ziua într-o sală de așteptare. Deși fac tot felul de chestii în fiecare zi, unele zile sunt ciudate.
Aș vrea să profit la maxim de perioada asta, să nu irosesc timpul, și când zic toate astea nu mă refer la lucru de mână sau altceva, mă refer la suflet și la minte. Vreau să fac liniște în mintea mea ca să-l aud pe Dumnezeu mai bine, să mă apropii de El mai mult, ca un copil, cu toată ființa mea.

Zilele trecute am făcut geanta asta din bumbac. Astăzi am încropit o ședință foto ca pe vremuri: cu decor și tot tacâmul. N-am manechin așa că improvizez cum pot. îmi place să fac poze la fel de mult cum îmi place să croșetez.

Și varianta cu teniși:

 

Tenișii mei care abia așteaptă să bată trotuarele și parcurile!

Vă pup cu drag! Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!

Cum imi petrec zilele

Imi petrec zilele încercând sa epuizez stocul de margelute, bumbac si ce mai am la îndemână.
În ultimele două săptămâni (de când nu mai lucrez) am iesit afară de vreo 3 ori, și atunci pe fugă.

Am o problemuță de sănătate, problemuță care ar putea să trimită un om la „intubați-ventilați”, dacă ar fi să fie... Să sperăm că Dumnezeu va hotărâ să nu fie. Nici pentru mine, nici pentru cei dragi, nici pentru voi. Doamne, cum aștept ca toată perioada asta să ia sfârșit, și să se sfârșească cât mai bine posibil!

Trebuie să avem o atitudine optimistă, să avem credință și să avem speranță. Sa fim curajosi! Nu în ultimul rând, trebuie neapărat să învățăm ceva din tot ce se întâmplă, să schimbăm ce știm că trebuie schimbat la noi, la viața noastră. În orice rău, așa cum știm, este și un bine. Trebuie să găsim binele din tot răul ăsta, și să fim recunoscători.
Bunul Dumnezeu să ne ajute!

Deci, iată ce-am lucrat: o gentuță și un colier.

Vă las și un cântecel frumos:

Dumnezeu să vă ocrotească!