Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Wednesday 25 February 2015

Rochiţă "Sarafan de şcolăriţă"


Lucram de ceva vreme la el.
Mai întâi mi-am scos tiparul. Apoi... m-am hodinit câteva zile...
Apoi am croit materialul, şi, din nou, m-am odihnit bine de tot, că a venit vacanţa lui Alex. Dup-aia l-am lăsat deoparte că am făcut fustiţa în cloş.
De luni, dacă tot s-a terminat vacanţa, s-au terminat şi scuzele, şi m-am apucat de cusut.


Fotografiile nu-s prea grozave, pentru că bustul de plastic e mult mai mic decât bustul meu, deci rochiţa vine largă pe el. Am încercat să strâmtez rochiţa pe bust cu nişte cleştişori dar n-am rezolvat mare lucru.
Lumina n-a fost bună nici ea. La noi a fost înnorat şi a plouat toată ziua. Mă mir, dar nu m-a deranjat deloc vremea asta, chiar mi-a plăcut.
De obicei mă cam dărâmă vremea mohorâtă, mai ales dacă am de lucru dar n-am chef, şi mi-e ciudă pe mine că n-am chef, şi mi-e necaz şi pe "lucru", oricare ar fi el, că aşteaptă să fie lucrat dar n-are cine, şi-uite aşa ditamai conflictul pentru câţiva stropi, câţiva nori şi un pic de lipsă de chef de muncă. :D


Aduce puţin cu sarafanul din vremea liceului, nu-i aşa? 
Tot ce sper e că n-o să arăt ca o şcolăriţă repetentă, îmbrăcată în el. Şcolăriţă bătrână, cu alte cuvinte. :))

 
N-am găsit nasturi bleumarin. Pur si simplu n-am găsit. Cei roşii sunt din lemn şi-s tare simpatici.
Dacă între timp găsesc bleumarin, s-ar putea să-i schimb.

Aici am încercat o poză cu bliţ, şi nu mai arată deloc ca el... Parcă-i din fâş.


 Mai am de învăţat în ale croitoriei. Trebuie să-mi perfecţionez tighelitul.
Cel mai puţin îmi place să fac tivul, chiar mai puţin decât să cos fermoare, pentru că mi se pare că dacă nu faci tivul perfect, apoi Tivul ăsta e atât de neserios, încât strigă în gura mare: "Suuuunt strââââââââmb!!!!!!"

Vă pup!

Sunday 22 February 2015

Beculeţe, tortuleţe şi nişte gânduri răzleţe.

Wow! Vorbesc în rime (vezi titlul).
Am avut două săptămâni minunate, după care mă simt ca şi cum aş fi fost in vacanta, la spa, şi aş fi făcut şaptişpe mii de terapii. Da, da. Corect! Ati ghicit! A fost Alex acasă în vacanţă.
A fost aşa de bine!
A fost ca pe vremuri. Au fost din nou 3 tacâmuri la masă, au fost din nou poveşti până la ceas târziu de noapte, hlizeli cu gura până la urechi, filme peste filme, plimbări, pupături şi îmbrăţişări.

Până la urmă am coborât chiar şi beculeţele din pod.
Un şirag de beculeţe împodobeşte frigiderul, iar altul unul dintre dulapurile din camera lui Alex. :))

Am încheiat vacanţa noastră cu un tortuleţ. Poate că e tortuleţul ce l-am fi mâncat de Revelion, dacă am fi fost împreună. Nu mă pricep la ornat, dar a fost tare bun: ciocolată cu ciocolată cu ciocolată.

Vai, cum mai aştept vacanţa de Paşte, şi cum mă mai bucur că-i place acasă, că vine cu drag şi că îi pare rău când pleacă (nu că n-ar uita imediat ce ajunge înapoi).
Acum, că a plecat deja, seara asta e destul de ciudată. E prea multă linişte. Şi parcă nu-i destulă lumină în casă.




O săptămână binecuvântată să avem!
ella

Friday 20 February 2015

Fustă în cloş

Surpiză!
De data asta nu e ceva croşetat sau tricotat, e ceva croit şi cusut.
Mânecile lui D sunt în standby pentru că mi s-a stricat - din nou! - maşina. Între timp a fost şi reparată cred, nu ştiu sigur pentru că n-am avut curaj, chef, şi nici stomacul nu mă ţine s-o încerc. Să mai aştepte!
De mult mă tot bătea gândul să mă reapuc, măcar de dragul schimbării, de croitorit.
Prin '96 am făcut un curs de croitorie. Alex a mea avea 2 anişori, aşa că şi de dragul de a învăţa ceva nou dar şi din nevoia de a socializa mai mult, m-am înscris la cursul ăsta. Încă mai am caietul cu ceva notiţe, un caiet mecanic, jumătate caiet de bucate, jumătate caiet de croitorie. Jumătatea cu reţete e praf. Cealaltă jumătate arată mai bine, pentru că n-a fost folosită prea mult...
Am început cu ceva simplu: o fustă în cloş.
Ca să fiu sinceră, pe lângă faptul că am avut chef să lucrez ceva, am făcut fusta asta şi din dorinţa de a o impresiona pe fie-mea cu talentele mele de croitoreasă. :))
Eeee, am reuşit, zic eu, pentru că deja mi-a dat comandă de o rochiţă, şi m-a întrebat: "Mami, dacă văd materiale faine prin Cluj, pot să-mi cumpăr şi să-ţi trimit?".
Şi-acum nu pot decât să spun că "cine n-are de lucru, îşi face...".



Nu ştiu ce fel de material este, pentru că-l  am de mult. Oricum, e ceva mai grosuţ, satinat oarecum, cred... Pe scurt: habar n-am.
I-am făcut şi căptuşeală, ca să nu se lipească de ciorapi.


Sper să vă placă. 
Weekend fain vă doresc!
ella

Friday 13 February 2015

Pulover - Short Preview

Aşa cum vă spuneam, aşa am făcut: m-am apucat de tricotat un pulover pentru D.
Spatele şi faţa le-am făcut relativ repede, dar mânecile... Mânecile îmi dau bătaie de cap.
Am făcut doar una, şi am făcut-o ridicol de largă, de-a dreptul bufantă! Apoi, colac peste pupăză, maşina a început s-o ia razna DIN NOU.
Nu care cumva să vă cumpăraţi maşină de tricotat din România, pentru că, fără doar şi poate, veţi regreta, exact aşa cum regret eu acum.
Bucăţele din faţă şi din spate, care, totuşi, au ieşit drăguţ:


Puloverul este lucrat în două nuanţe de albastru. Mie în poze mi-a ieşit gri, habar n-am de ce. :))


Fix cu acest model mi-am făcut o rochiţă din lâniţă, lungă până la genunchi, cu guler înalt şi mânecă lungă. E foarte foarte călduroasă şi foarte comodă. O port la colanţi. Sau peste blugi. :D


Şi firul acesta este tot lână, dar în amestec cu acril. O să fie călduros. La mâneci o să inversez culorile, o să fie albastru închis pe fundal albastru deschis, ca să-mi ajungă firul. Albastru deschis am mai mult.

Ca să vă spun adevărul adevărat, am scris postarea asta mai mult ca să am motiv să vă "lichesc" aici o melodie frumoasă. Am descoperit-o în seara asta, şi mi-a plăcut aşa de mult încât mi-am zis că e prea frumoasă ca s-o ţin doar pentru mine. ;)


"Why worry, there should be laughter after pain
There should be sunshine after rain
These things have always been the same
So, why worry now?"

Vă pup!


Wednesday 11 February 2015

Miercurea fara cuvinte

Numai vacanţă am în cap...

 

 

 

 

 



Daca doriti sa participati la "Miercurea fara cuvinte",vă puteţi înscrie aici.




Friday 6 February 2015

Pulover tricotat "Covrigel"

Asta îmi inspiră mie micile torsade de pe pulover: nişte şiruri de covrigei. Nişte Pretzelei. :D
Este vorba despre bluza ✷aceasta✷ pe care, cu chiu, cu vai, am terminat-o. Mai exact, mi-a luat o lună să o fac. Mult!

 
Firul este foarte fain, lână cu acril.
 
Are mâneci 3/4, guler bărcuţă, iar ca lungime este cam până pe la şold.

Acum cred că urmează să fac un pulover bărbătesc, că n-am mai făcut unul de foarte mult timp şi D. se plînge că el n-are. Bietul om, să vedeţi cum umblă el la muşchii goi în plină iarnă! :-D
Weekend fain vă doresc!

Wednesday 4 February 2015