Saturday, 20 December 2014

Catelusi Crosetati

După cum se observă, am devenit leneşă în ce priveşte scrisul pe blog. Mi-a pierit inspiraţia, n-am ce-i face!
Totuşi, astăzi am un foarte bun motiv pentru o postare: lucruşoare croşetate şi tricotate. Cadouri de Crăciun pentru două surioare.
Nu mă dau în vânt să lucrez genul acesta de căciuliţe pentru că e multă migăleală la ele, şi nici nu m-am apucat de lucru cu un elan nemaipomenit, dar odată începută treaba, mi-a plăcut. Şi mai mult mi-a plăcut rezultatul final.


 Pentru căciuliţa mică am făcut şi un fulărel circular, care se trage pe cap, şi care e foarte practic pentru că nu se leagă, deci nici nu se dezleagă, nu cade, nu se pierde.
E din lâniţă ca şi căciula.


 Pentru căciuliţa mai mare am făcut o pereche de mănuşi, pentru că nu mi-a mai ajuns firul pentru încă un fular... :(
Dar eu zic că-s drăguţe şi se asortează cu căciula.
Domnişoarei pentru care le-am făcut îi plac inimioarele.
Mănuşile n-au deloc degete pentru că, deşi e vorba despre cea mai mare dintre domnişoare, e totuşi mică, şi nu-i treabă uşoară cu degetele astea la mănuşi... :))



Hmmm... Până la urmă, deşi am zis că n-o să fac, pentru că sunt o grămadă de doamne care fac deja căciuliţe animate (oare aşa le-o zice?) cred că le includ în repertoriu. Când o fi să reîncep...
Că de reînceput presimt că o să reîncep, că prea îmi zboară mie gândul la cutiile mele cu fire. :))

Vă pup cu drag!

P.S. Un îndemn:



Friday, 5 December 2014

Vine sau nu vine?

Uite, fix asa il asteptam anul trecut: cu gogosele, pâinici, ciocolata calda, lumânărele si voie buna.


Acum nu ca sa ma laud, dar ia priviţi ce gogoşele dodoloaţe şi pufoase ştiu să fac. :D
Şi nici nu-s uleioase.


Să-mi fac o poză ca să vedeţi cum îl aştept şi anul ăsta? Nuuuuu! Doar v-am spus că nu-l aştept mai devreme de luna ianuarie, şi până atunci mai este...
E oficial: m-a apucat dorul de casă! De cei dragi mi-era dor, oricum, deja.
Mă tot auto-chestionez: "tu, fată, eşti sigură-sigură ca ai trăit la maxim momentele acelea frumoase, rupte din rai? Le-ai savurat aşa cum trebuie?". Şi-mi răspund că da, sunt sigură-sigură, şi chiar mai mult, sunt sigură-sigură că vor mai fi şi altele, mulţumită lui Dumnezeu.

Vă doresc un Moş bogat! Să vă aducă multă-multă dragoste, pace, bucurie, şi tot ce vă doriţi!
Vă pup cu drag,
ella

Sunday, 30 November 2014

La multi ani, de departe, Românica!

De când mă căznesc s-o pun de-o postare şi tot n-am reuşit.
Mi-am terminat mănuşile despre care vă vorbeam acum câteva săptămâni, ba mai mult, mi-a rămas fir de mi-am făcut şi o căciulă, le-am şi purtat de câteva ori, dar de pozat n-am reuşit să le pozez.
Dacă le pozez gata purtate, se supără cineva? Serios? Chiar nu? Aşa mă gândeam şi eu!

Motivul postării mele de astăzi este plimbărica pe care am făcut-o de una singură, nu chiar singură-singură, ci cu aparatul foto. Am făcut mai multe poze, da' încerc să sortez, şi să pun doar ce-i mai bun, special pentru voi.
Lipseşte un selfie, nu de alta dar e aparatul foto cam mare si mi-era ca-mi dau una peste ochi cu el...

Orăşel aglomerat în prima zi de Advent

 

Manechinele din vitrina din partea dreaptă sunt din carne şi oase. Mi s-a părut mie că un manechin clipeşte din ochi şi m-am întrebat pe mine însumi "bre, o fi de la oboseală?" dar mi-am răspuns tot eu "nu bre, vezi bine! Ia zoomează şi vezi care-i treaba!" (între noi fie vorba, soacra-mea ar fi mândră de moldoveneasca mea :))


Am zoomat eu şi... voilà!

 

Ulterior am traversat ca să mă zgâiesc bine la ele, ca tot omul.
Ce mi s-a părut mai... curios, să zicem, e că erau de toate vârstele: tinere ca fie-mea, tinere ca mine, tinere ca... ei, nu chiar ca maica-mea, dar pe-aproape, tinere ca tine, etc.

 




N-am vrut să iasă un cârnat de postare, dar n-am ce face, că văd că până la urmă tot asta iese!
Oamenii ăştia mi se par super tari la decoraţiuni. Atât de multe decoraţiuni: de vânzare, la ferestrele caselor, în vitrinele magazinelor, oriunde întorci capul, n-am mai văzut în viaţa mea. E drept, n-am umblat eu prea mult în lumea asta largă, doar în Românica, şi în Românica mai mult vara/toamna, deci nici nu prea aveam unde să văd...
În oraşele voastre sunt multe?









 

E frumos, nu?

În altă ordine de idei, am luat azi 2 ţepe... :))
M-a apucat foamea, aşa că am intrat într-un supermarket unde mi-au tras cu ochiul încă de la intrare nişte fursecuri. Preferam să fie cu slănină şi ceapă, la foamea pe care o aveam, dar erau cu cocos şi ciocolată, şi-am zis că merg şi aşa. M-am uitat la pret, am zis că merge, m-am îndreptat spre casă şi... am plătit dublu. Mi-a picat faţa - sper că nu vizibil!- am plătit şi am plecat. Cred că nu era preţul aşezat corespunzător iar eu nici măcar nu mi-am stors creierii să citesc şi să înţeleg ce scrie. So, tzeapa no.1!

Apoi...
Văd eu un loc de băut cafea. Nu prea pretenţios, nici prea aglomerat, cănile erau MARI, îmi lasă gura apă... Cer o cafea. Mă întreabă tanti repede-repede ceva. N-am înţeles nimic. Am bănuit că mă întreabă ce fel de cafea doresc. Eu, ca să mă scot, şi ca să nu trebuiască să alcătuiesc o propoziţie întreagă, am zis repede, pe un ton triumfător: "espresso!". Când a venit cu cafeaua îmi venea să plââââng. Practic mi-a adus-o într-n dop! Un dop de cafea! Mică-mică! Nu MARE-MARE cum aveau vecinele mele de la alte mese. Tzeapa no.2 a fost asta.

Altă întâmplare desprinsă din filme, parcă.
Eram cu cineva cu maşina şi încercam să ajungem într-un LOC. Însă toate drumurile către acel loc erau blocate, politie cat cuprinde, deasupra survola un elicopter. Era aşa de freaky! Am încercat mai multe căi de acces spre locul cu pricina dar toate erau blocate. freaky! freaky! freaky!
Dup-aia am aflat de la radio că au găsit o bombă neexplodată din Al II-lea Război Mondial. Mai-nainte am citit că au fost evacuate 17000 de persoane şi că bomba era imensă, 1,8 tone. Ei bine, nimeni n-a păţit nimic. 

Eh, dacă stăteam acasă şi croşetam, vedeam eu toate astea? Nu! Vedeam eu elicopterul politiei? Nu! Vedeam eu atâtea decoraţiuni? Nu!
Totuşi, să dea Domnul să ajung sănătoasă acasă, în tărişoara mea, la ai mei!
Ştiţi ce bine e să ai chioşcuri şi aprozare? Oamenii ăştia nu mai au aşa ceva, dar despre asta în alt episod!

LA MULTI ANI, ROMÂNIA!
TE IUBESC! FII BINECUVÂNTATĂ!

Cu drag,
Ella



Saturday, 22 November 2014

Hapciu!

Am răcit! Da' am răcit bine.
E rău să fii bolnav departe de casă... N-am ştiut asta până acum. Ei, amu o ştiu şi pe asta!

Câteva poze...
Rândunele toamna...
 
 O mândreţe de frunză.
 
Eu când nu eram răcită. Sau nu ştiam că sunt. :D

 
Acum îl îmbrăţişează drăgăstoasă, îl împodobeşte, şi-apoi îl sufocă. Păi e frumos aşa?!

 
 Oamenii de pe aici s-au apucat deja de decorat. O lecuţă cam devreme, după părerea mea, pe care, bine-nţeles, nu mi-a cerut-o nimeni.
Şi totuşi, beculeţele alea mă fac să mă gândesc: oare unde oi fi eu de Crăciun? Oi fi acasă? Singură? Acasă cu cineva? Tot aici? Habar n-am...
Aţi sărit vreun Crăciun vreodată? Sărit în sensul: nu acasă, nu cu familia, nu decoraţii, nu colindători/colinde?
Pentru mine ar fi pentru prima dată.

Vă pup!
ella

Sunday, 16 November 2014

Pasarele...

Azi a fost o zi de duminică destul de mohorâtă, ca să nu zic foarte.
De dimineaţă a fost ceaţă şi a plouat.
Aveam în plan să fac o incursiune pe o anume stradă, unde văzusem eu nişte lucruri drăguţe de pozat, dar din cauza ploii s-a anulat excursia mea.
De votat n-am putut vota.
De mers la biserică, nu-i unde...
De stat tolănită-n pat şi tăiat frunza la câini, adică relaxare, cum o mai numesc unii, nu se poate.
Am avut şi vreo 2 momente drăguţe azi, unul chiar foarte frumos, dacă stau să mă gândesc bine, dar dacă le menţionez, nu mai pot să mă jelesc despre cât de nasoală a fost ziua de azi... :))
Ce ziceam cu vreo două postări în urmă? Că nu mi-e dor de casă? Ce sadic e şi dorul ăsta, apare când te aştepţi mai puţin! Parcă, parcă a-nceput să-mi fie dor de: cana mea de cafea cu buburuze pe care am primit-o de la sor'mea de mărţişor, de maşina mea de tricotat, de cutiile mele cu fire, de tigaia mea (de ce nu? dacă e bună şi nu lipeşte... :)) ), de tanti Vişan (vecina din perete), de muşcata mea, bine-cunoscuta mea muşcată roşie, necroşetată. Totuşi, dorul e de treabă, pentru că deşi a apărut, nu e un dor din acela sfâşietor, e mai degrabă un doruleţ. Vorbesc acum de dorul de casă, că dacă mă apuc să vorbesc de dorul de D şi de Alex... Văăăăălieeeuu! (vorba nepoţelei mele Ionela).

Ca să vă arăt, totuşi, ceva drăguţ, o să vă arăt un stol de păsări. Două chiar.
Nu ştiu exact ce păsări sunt, dar zice-se că au pornit către Africa, şi umblă zvonul că ar fi lebede. Dar nu-i nimic sigur...

 

 


Vă pup cu drag! Şi dor!
Ella


Thursday, 13 November 2014

Fularel

In seara asta viaţa este chiar frumoasă: ascult Coldplay, una din trupele mele preferate, mănânc ciocolată amăruie - cum îi ziceam când eram copil, adică din'aia cu multă cacao, la telefon vorbesc cu D, pe feisbuc vorbesc cu Alex, despre viaţa ei şi viaţa mea, şi mai vorbesc şi cu o vecină despre indexul la curent.
Acum că am încheiat toate conversaţiile, m-am gândit să vin să vorbesc şi cu voi, şi ca pretext, o să vă arăt un fulărel tricotat zilele astea, din alpaca.
Culorile sunt mai drăguţe în realitate, însă pozele sunt făcute la lumina becului (total greşit!) aşa că nu cred că o să vă placă prea mult.


 Fulărelul fiind prezentat, ia să vă mai arăt nişte poze din ciclul "Oare unde sunt?" :))

Deci, oamenii ăştia de pe aici au nişte case foooaaarte drăguţe, foarte dichisite, nişte peluze impecabile, decoraţii, plante ornamentale şi tot ce vrei. Întrebarea mea e: cine să le admire? Înafară de mine, bine-nţeles! Pentru că nu prea văd oameni pe stradă. Sunt maşini. Circulă cu maşini, iar restul cred că sunt online, altă explicaţie nu am.
Casele nu le-am putut poza aşa cum mi-ar fi plăcut, de frică ca nu cumva să iasă careva şi să ţipe la mine... Eram în primele zile şi eram o lecuţă mai speriată. Acum c-am mai prins curaj, sper să am curând ocazia să mai plec la pozat, mai ales că am descoperit unele şi mai şi!
Aşa că, deocamdată, cam slăbuţe poze.
Totuşi...

poză strâmbă, de om speriat... :))

 

 

Tot cerul albastru, iarba verde şi razele soarelui sunt mai frumoase decât orice construcţie!
Nu seamănă cu "acasă", pentru că acasă la mine sunt munţi, dar sunt sigură că seamănă cu "acasa" cuiva din România. De undeva, de la câmpie, poate...


Vă pup cu drag, şi vă dau şi un link cu muzica ce-mi place, ce-am ascultat eu în seara asta: Coldplay.
Domnul să fie cu noi, cu toţi!
Ella :)



Tuesday, 11 November 2014

Botosei, caciula si un turnulet

Dragă cititorule, şi în special, dragă Ina,

Am lucrat botoşeii şi căciuliţa înainte să plec, dar asta este, trebuie să luăm lucrurile în ordine cronologică. :D


Sunt croşetaţi din lână şi sunt foarte, foarte groşi. Nu atât firul, cât modelul îi face să fie aşa de groşi.


Căciuliţa este foarte drăguţă şi are o formă intersantă.
Este în genul acesteia. Vine foarte bine pe frunte şi pe urechi.
Din poze nu se prea vede bine forma.

 

 
Sper să vă placă. Mie tare îmi plac.

 Uite şi o poză drăguţă cu un turn! Ce turn e? Nu ştiu... Al cui e? Nu ştiu... Al cui o fi fost? Habar n-am...
Acum că v-am oferit aşa de multe informaţii, vă las să admiraţi poza. :))


 Oricum, cerul e superb. Seamănă cu cel de acasă. O fi acelaşi cer? 
Vă pup cu drag!
ella

Saturday, 8 November 2014

Hello!!!

Hello! Ce mai faceţi?
Eu? Mie mi-era dor de locul ăsta al meu, pe care, de altfel, îl vizitez zilnic, doar ca să văd dacă mă mai caută cineva.
Mi-am propus de nenumărate ori să intru şi să scriu două vorbe (nu şi trei prostii), dar cred că până acum a fost prea mare harababură printre gândurile mele ca să pot scrie ceva, nu că acum ar fi cu mult mai multă ordine...
Încă de la începutul anului (sau sfârşitul anului trecut?) mă plângeam şi mă văicăream că trebuie să schimb ceva. Bine-nţeles că nu credeam că o să fac ceva în privinţa asta, pentru că n-aveam nici cea mai vagă idee de unde să încep şi ce să fac.
Aşa cum citisem şi în Alchimistul, "Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău". Well, în cazul meu, Dumnezeu le-a aranjat pe toate.
Viaţa mea începuse - prea devreme pentru vârsta mea - să fie foarte monotonă, iar dacă viaţa începe acolo unde se termină zona de confort, aşa cum zicea habar-n'am-cine, eu aveam muuulte pretexte să nu părăsesc zona de confort şi eram pregătită să inventez continuu altele noi.
Dumnezeu cred că întotdeauna ne vorbeşte mai întâi cu frumosul, ne dă ocazii, şanse, oportunităţi, cum vreţi să le numiţi. Însă dacă ne încăpăţânăm...
Pe scurt, casa mea s-a golit încetul cu încetul. Fiecare a plecat pentru un motiv şi pentru o perioadă: unul la facultate (slavă Domnului!), altul a plecat cu treabă (slavă Domnului şi pentru asta!). Aş fi rămas chiar şi aşa, în singurătatea aia, pentru C a mea, pentru care n-aş fi plecat nici în ruptul capului. Dacă C ar fi trăit 20 de ani, apoi 20 de ani n-aş fi plecat nicăieri. Dumnezeu a hotărât că dacă eu nu plec, e mai bine ca ea să plece... Asta a fost picătura care a umplut paharul. Lovitura de graţie. Am suferit mult, şi doar cine a trecut prin asta înţelege. Celorlalţi li se pare ridicol de exagerat. Probabil aşa gândeam şi eu înainte să o am, de-asta nu mă supăr dacă cineva nu poate înţelege.
Brusc, căsuţa mea, zona mea de confort, "colivia mea de aur", a devenit insuportabilă.
Am simţit că dacă mai rămân fie şi o lună acolo, singură, între pereţii ăia, o iau razna definitiv!
Dumnezeu nu te pune niciodată într-o situaţie neplăcută, fără ca să îţi ofere şi o ieşire, şi fără ca acea situaţie să ducă la ceva bun. Niciodată. Pur şi simplu.
Uite aşa, mi-a oferit ocazia să plec.
N-am schimbat doar casa sau oraşul. Pentru o perioadă am schimbat ţara. Fac lucruri noi. Văd lucruri noi. Merg prin locuri prin care n-am mai fost în viaţa mea.
Am zburat cu avionul! Dap, ştiu, pentru mulţi e ceva foarte banal, dar pentru mine e ceva. Era unul din visurile mele de acum ceva vreme. Între timp am şi uitat de el...
Dacă mi-e dor de casă? Deloc! Mi-e însă foarte dor de familia mea şi abia aştept să ne reunim.
Mi-e foarte dor de C. Foarte dor. Foarte, foarte dor.
Mi-e dor de clienţii mei? Da, de cei speciali, care aproape mi-au devenit prieteni. Şi sunt câţiva...
Oricum, să ştiţi că am croşetele la mine plus 2 perechi de andrele. :))
Trebuie să mă apuc să-mi fac o pereche de mănuşi că n-am. Le postez când or fi gata.

Asta e luna pe care am văzut-o aseară. Seamănă izbitor de mult cu cea de acasă!


Vă îmbrăţişez cu dragoste,
Ella