Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Friday, 14 February 2020

Dragostea ❤

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul . Dragostea nu va pieri niciodată."

Aceasta este Dragostea, așa cum o vede Biblia.



Să fiți iubiți și să iubiți! 😘

Sunday, 9 February 2020

Frezii

Freziile sunt florile mele preferate, de departe. Dacă ar fi să fac un clasament, pe primele cinci locuri ar fi freziile și apoi alte flori.
Parfumul freziilor este parfumul meu preferat. Când miros frezii, se declanșează atâtea emoții, simțiri, amintiri, în creierașul meu, și-un sentiment de bucurie pură. Îmi vin în minte: Primăvara, Mărțișorul, Ale-micuță, Dore-tinerel, eu-tinerică, casa noastră, bunica...
Primesc des flori, dar la fel de des îmi cumpăr singură. Adică nu aștept să primesc flori ca să mă bucur de ele. Consider că e și acesta un fel de a te iubi, în sensul cel mai frumos și lipsit de egoism al verbului.
Frezii frumoase ca astea pe care urmează să vi le arăt, eu nu cred că am mai avut! Le-am pozat zilnic, m-am minunat de ele, am postat poze cu ele pe Facebook de vreo două ori, și încă mai simt nevoia să le arăt lumii! :)

Cand le-am cumparat erau boboci, în mare parte.

 

 

 


          Și-acum să vă arăt o poză cu un loc frumos, pe unde m-am plimbat săptămâna trecută.


          Asta îmi place cel mai mult aici, in the big city, că descopăr o mulțime de locuri care, cumva, mă fac să trăiesc mai intens prezentul. Sunt clipe în care simt că trăiesc atât de intens, că sunt atât de prezentă, încât parcă totul capătă o nouă dimensiune, un nou sens, o nouă strălucire.
Mă plimb pe stradă și văd oameni care îmi par cunoscuți, ca apoi să îmi dau seama că nu am de unde să îi cunosc. Merg prin locuri prin care știu sigur că n-am mai fost dar mă simt ciudat de acasă. Parcă viața a început să fie din nou ceea ce se presupune că ar trebui să fie: o aventură!
Alteori, trec pe lângă oameni care parcă sunt altfel, au ceva special, și-atunci îmi zboară deseori gândul la versetul ăsta: „ Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.” Și mă gândesc... cine știe pe lângă cine trecem zilnic, pe stradă, fără să avem habar, pe lângă ce îngeri sau demoni. Omul ăla care ți-a zâmbit sau doar s-a uitat cu ochi zâmbitori la tine, fix atunci când aveai mare nevoie de un semn de bunătate, n-o fi fost un înger? Sau, omul ăla care te-a bruscat fără motiv, cine știe de ce duh de răutate este mânat, ca să îți strice liniștea, iar bietul om nu are nicio altă vină decât aceea de a fi slab și a se lăsa manipulat, și-atunci de ce să te superi pe el?
          Aseară am avut o experiență care mi-a demonstrat încă o dată că frica e opusul iubirii. A trebuit să interacționez cu un om care arăta complet diferit față de mine și față de majoritatea oamenilor cu care am de a face, și nu mă refer aici la culoarea pielii sau la diferențe religioase. Mă refer, printre altele, la violența cu care era tatuat, la culoarea "albului" ochilor, la accesorii, la bijuterii. Sincer? M-am rugat, în gând, să mă ajute Dumnezeu să nu mă holbez, să nu se vadă că mi-e puțin frică (recunosc cu rușine că mi-a fost un pic frică) și să pot fi mai mult decât amabilă, să fiu sinceră. Să nu uit că Dumnezeu ne iubește pe amândoi la fel de mult: și pe mine și pe el. A fost o experiență foarte faină în cele din urmă. Mi-am învins prejudecățile și teama. M-am învins! Și-uite așa am ajuns și la partea care îmi place a jobului care, altfel, nu îmi place: interacționez cu tot felul de oameni și am ocazia să testez puterea unui zâmbet și a unei vorbe bune. Am ocazia să mă testez și pe mine.

Cumva, versetul zilei , se leagă de postarea mea și este acesta:

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii.” 

Vă pup! O săptămână binecuvântată să avem!




Wednesday, 5 February 2020

Colier Croșetat din mărgele Toho

Specific  întotdeauna că sunt toho. Mi-e așa de ciudă când văd coliere sau brățări realizate din orice numai din toho NU, iar în descriere scrie altceva...
Ce contează? Contează mult! Altă calitate, altă formă, alți bani, altă distracție.
Mi-au trecut prin cap mai multe nume pentru el, cu mai mare sau mai puțin mare legătură cu colierul.
Puteam să-l numesc „Huilă”, pentru că huila are o lucire aparte, are frumusețea ei, și ce căldură dăăă!
Mă gândeam că aș mai putea să îl numesc „I hate my job but I love handmade”! :)))) Dar apoi m-am gândit că s-ar cădea să fiu recunoscătoare că am un job și că nu e vina nimănui, decât a mea, că n-am avut curaj să încerc serios să îmi duc hobby-ul la nivelul următor.
Cu sau fără nume, vă prezint colierul meu, primul după mult timp!


Este un colier la baza gâtului. Nu e doar alb, negru și gri, cum poate părea la prima vedere. Are și mărgele închise la culoare, care au niște reflexii: mov, prună, verzui, foarte interesante.



 

 Foarte, foarte potrivit pentru a fi făcut cadou unei alte persoane sau propriei persoane. :)

Friday, 31 January 2020

Cumpărături

          Tot fac cumpărături de felul ăsta, adun materiale și instrumente, cu gândul la fericita zi când o să meșteresc din nou. În perioada asta ajung prea obosită acasă, ziua e încă prea scurtă, se întunecă repede și nu mai ajung să fac mare lucru.
Am croșetat un colier cu mărgele Toho tare drăguț, câțiva centimetri în fiecare zi, dar acum trebuie să îi montez încheietoarea, operație ce mi se pare mai migăloasă decât croșetarea colierului în sine. În plus, treaba asta trebuie făcută foarte bine, căpăcelele trebuie prinse bine, să țină!
         Să vă arăt ce mi-am luat!


Marcatori am deja o mulțime, toate culorile, și row-counter am, dar îmi doream de mult timp un șablon ca cel din imagine, care să mă ajute să știu cu ce număr de andrele lucrez. La croșete e simplu, este scris pe ele, după cum bine știți, dar la andrele e mai complicat.


Asta este un fel de foarfecă. Foloseam ceva foarte asemănător când lucram în confecții, long, long time ago. V-am spus că am cusut geci din „piele ecologică” aka mușama, pentru Armani? Sigur v-am mai spus. Cea mai scumpă parte a acelor geci era eticheta.


Andrelele le-am cumpărat pentru că nu am tricotat niciodată cu andrele de bambus și vreau să văd cum e, cum merge lucrul.

Pam-pam!
Dacă reușesc să finalizez colierul mâine (sper să fie așa!), o să îi organizez o ședință foto cum se cade și o să vi-l prezint. :)

Știți ce am observat? Posibil să fie o mare tâmpenie. Am observat că, de-a lungul vieții, mi-am format un fel de prejudecată în ceea ce privește caracterul oamenilor cu un anumit nume. Adică am tendința să atribui un set de trăsături tuturor oamenilor pe care îi cheamă, să zicem, Gheorghe, alt set oamenilor pe care îi cheamă Ion, etc. Ceva de genul: „Ilie? Of, niciodată nu m-am înțeles prea bine cu cei pe care îi cheamă Ilie!”. Am exagerat în exemplul ăsta, dar am o vagă tendință să anticipez caracterul unui om de cum îi aud numele, bazat pe experiențele ce le-am avut în trecut cu oamenii cu același nume, și asta fac de când eram copil. No, ați auzit tâmpenie mai mare?
Alt lucru care chiar mi se pare interesant e... e prea ciudat ca să-l scriu! :))))
Vă pup!

Și un verset, două, trei... dintre preferatele mele. Sunt superbe, pline de înțelepciune și adevăr.❤️

„3. Sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia: leaga-ti-le la gat, scrie-le pe tablita inimii tale.
4. Si astfel vei capata trecere si minte sanatoasa, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.
5. Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!
6. Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile.
7. Nu te socoti singur intelept; teme-te de Domnul si abate-te de la rau!
8. Aceasta va aduce sanatate trupului tau si racorire oaselor tale.
9. Cinsteste pe Domnul cu averile tale si cu cele dintai roade din tot venitul tau:
10. caci atunci granarele iti vor fi pline de belsug, si teascurile tale vor geme de must.
11. Fiule, nu dispretui mustrarea Domnului si nu te mahni de pedepsele Lui.
12. Caci Domnul mustra pe cine iubeste, ca un parinte pe copilul pe care-l iubeste!”

Weekend binecuvântat! ❤️ 

Saturday, 25 January 2020

O zi din viață

24 ianuarie, o zi pe placul inimii mele.
Mi-am petrecut-o cum, poate, de multe ori mi-am dorit sau am visat, dar fie nu am avut energia necesară, fie timp, fie bani (deși n-a costat cine știe ce), fie n-am fost în locul potrivit. Nu ne-am născut în locul potrivit... 😉
Ca să spulber misterul și ca să nu vă imaginați că am fost pe cine știe ce planetă a sistemului nostru solar sau poate chiar în altă galaxie, vă spun că mi-am petrecut ziua plimbându-mă prin orașul meu adoptiv, cu D.
A fost o zi de iarnă senină, luminoasă, cu soare „cu dinți”. Și ce mai dinți! Temperatura era sub 0 grade când am pornit la plimbare. Ne-am îmbrăcat bine, ne-am încălțat cu cele mai comode încălțări, ne-am echipat cu mănuși, fulare, ne-am  pus glugile pe cap și n-am simțit frigul deloc.
Am fost prin locuri frumoase, pe care le știam, am fost și prin locuri noi, pe străzi pe care n-am mai fost. Am hoinărit, am povestit, am râs și ne-am simțit liberi!
La prânz am mâncat într-un  local liniștit, primitor, cu o atmosferă caldă și oameni de toate felurile. Chelnerița, o super doamnă, atât de drăguță!
Parcă nu era viața mea. Mă simțeam ca într-un film... :))
Nu plănuisem deloc ziua asta și nicidecum nu am plănuit să ne întoarcem doar seara acasă, dar așa ne-a furat peisajul, așa a zburat timpul, atât a fost de fain, încât la sfârșitul zilei aveam puțin peste 16 km făcuți la pas. Știu!! Dacă aplicația care ține evidența ar fi avut mâini, ne-ar fi aplaudat!





 


Chiar există!! 😱

Legat de acest pitic, spuneți sincer, v-ar lăsa inima să îl țineți în grădină? Mai ales iarna...
Uitați-vă ce privire are! L-aș ține în casă, la căldură. L-aș face bibelou! E un pitic atât de melancolic!


Vă pup!




Friday, 24 January 2020

Just saying

     „Pune-ți imaginația la lucru pentru câteva momente. Imaginează-ți că viața ta s-a încheiat și ești condus într-o cameră mică. Sunt două scaune în acea cameră, unul pentru tine și unul pentru Dumnezeu (scaunul cel mai mare) și mai este în cameră și un videocasetofon (proiector). Dumnezeu introduce o casetă în videocasetofon. Pe casetă scrie numele tău și are o etichetă pe care scrie „Ce ar fi putut fi”.
     Imaginează-ți că vezi pe casetă tot ceea ce ar fi putut face Dumnezeu cu viața ta dacă I-ai fi dat voie.
     Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu resursele tale financiare dacă ai fi avut încredere în El și ai fi fost generos. Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu talentele tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să îndrăznești. Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu relațiile tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să fii cu totul loial și cu  totul iubitor. Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu caracterul tău, dacă ai fi îndrăznit să-ți mărturiseștipăcatele,să recunoști ispita și să cauți creșterea. 
     Nu știu dacă Dumnezeu ne va arăta fiecăruia dintre noi o astfel de casetă. dar știu că dacă mă gândesc serios la cât de departe suntde ceea ce aș fi putut deveni, îmivine să-mi smulgpărul din cap.
     DAR mai știu că vreau ca viața mea să ajungă cât mai aproape de viața pe care mi-a pregătit-o Dumnezeu. Știu că aceasta e singura mea șansă și știu că vreau să micșorez cât pot prăpastia dintre ce voi fi și ce aș fi putut să fiu. Știu că, atâta timp cât trăiesc, nu este prea târziu - pentru că am ziua de azi. Știu că vreau să îi cer lui Dumnezeu porunci, nu garanții, pentru că atunci când Dumnezeu poruncește, El dă și puterea necesară. (Sfântul Ieronim spunea „Tu poruncești și apele se fac ca piatra.”) Și știu că într-o zi voi vedea că a meritat.”


Wednesday, 22 January 2020

Moments

Nu, că mi-a fost dor de blog, clar! :))
O postare rapidă, așa, înainte de a pleca la muncă.
Niște fotografii.
Dacă scot telefonul din jăb ca sa fac o poză pe frigul ăsta, înseamnă că vreau să tin minte momentul sau locul acela pentru că imi transmite ceva sau ma face sa ma simt cumva. Special. 😊

De la Ale

Dimineață de iarnă



Plimbare in linistra diminetii

Imi place sa-mi beau cafeaua la geam si sa studiez trecătorii 😶😊

Malai cu lapte. Imi facea bunica cand eram mica ❤

Regina Maria


Lalele de la D.

Defapt asa ni se face nasul daca mintim! :))

Pranzul cu D.

Made by fratelo meu

Regina Maria ❤
Pupici! o zi faină!

Monday, 20 January 2020

Revin cu niște gânduri răzlețe

Revin cu niște gânduri răzlețe.

❤️ Îmi place să adun amintiri, de când mă știu. Cred că am mai vorbit despre asta dar, mă scuzați, nu-mi amintesc pentru că am și eu o vârstă!

Din copilărie am păstrat mărunțișuri „ca să îmi amintesc”.
Voi, cele mai apropiate de vârsta mea, vă amintiți biluțele cu care ne prindeam codițele în copilărie? Ei bine, eu încă mai am una roz.
Am păstrat banii pe care mi i-a dat bunica într-o zi de pensie (50lei!) pentru că am vrut să îi am amintire. Apoi, punga de hârtie în care ne-a adus cândva lămâi, tot în copilărie. Încă o mai am!
Am păstrat un ghemuleț de ață, ceva vâscoză mai groasă cred, pentru că a fost ultimul lucru ce l-am făcut împreună cu bunicul meu, înainte să părăsească lumea asta.
Am mai păstrat și o bucățică din tulpina trandafirului japonez, pe care îl aveam tot de la el, și care s-a uscat complet pentru că nu l-am mai udat. După moartea lui am făcut așa o depresie încât în fiecare dimineață, când mă trezeam, mă simțeam vinovată că eu încă trăiesc iar el, nu. În perioada aia oribilă, Dumnezeu s-a apropiat de mine și eu de El. Aveam 20+.
Bunicul meu avea un deget tăiat de la jumătate. A avut un accident. Nu-mi mai amintesc nici la care mână, nici care deget, deși mereu, mereu, îmi spuneam că trebuie să țin minte și să nu uit. Dar am uitat!
Păstrez singurul mărțișor pe care l-am primit de la tatăl meu, pe când aveam vreo câțiva anișori.
Până acum câțiva ani am păstrat și scrisorile pe care i le trimisese mamei ca să îi spună că nu mă vrea și că eu nu-s a lui. Le-am băgat pe foc într-o zi. Și mai păstrez o amintire care tare mai doare și acum, după atâta timp: ziua în care mi-a prezentat-o pe fiica lui vitregă, o fată de vârsta mea, care era atât de apropiată de el, cum eu nu eram, care îi sărea în brațe așa cum eu nu puteam. Era tatăl pe care eu nu-l avusesem niciodată, dar pentru alt copil. Aveam vreo 11-12 ani. M-am simțit mizerabil. Mi-era rușine (nu știu de ce, poate pentru că în secret îl iubeam și îmi doream să mă iubească și el, sau poate pentru că m-am gândit că nu-s destul de bună încât un tată să mă iubească), îmi doream să dispar și cu greu mi-am oprit plânsul. A trecut! Sau nu?
Să știți că e așa de bine aici, unde locuiesc acum: nicio amintire. Niciun colț, niciun mobilier, nici o podea, nu-mi amintește de nimic. Am doar câteva rame cu poze dragi. Și am totul în suflet.

❤️Alt gând. De dimineață am fost la un laborator de analize. Nimic serios, dar totuși, nu e un loc unde să mergi cu plăcere. Plus că aici, în orașul mare, e total diferit. E cu număr de ordine, pe care-l iei de la o chestiuță iar pe un ecran e afișat numărul când îți vine rândul, și „te strigă”. Ei bine, voi sigur știți despre ce e vorba, dar la noi, în orașul mic și uitat de lume, nu e deloc așa. No, și mă uitam și eu pe acolo, să văd cum merge treaba. Am trecut cu bine de proba numărului de ordine, a statului la rând, a înregistrării, și intru în cabinet. Acolo, o femeie veselă și drăguță, plină de o energie atât de bună, încât mi-a schimbat dispoziția într-o secundă! Cred că am plecat zâmbind! Cât e de important să fii așa, ca femeia aia, pentru tine și pentru cei din jur! Și pentru economie în general, pentru că am plecat așa voioasă, încât am intrat într-un coafor și m-am tuns, într-un magazinel de cosmetice și mi-am luat niște prostioare plus o ojă roz-sidefat, la o patiserie de unde am plecat cu un ștrudel cu mere și, într-un final, am ajuns acasă (acasă? la domiciliu? la reședință?) înainte de a cheltuii tot ce aveam la mine! :))

❤️Alt gând. Cum să răspund când cineva mă întreabă „ce faci?”. De cele mai multe ori răspund: „bine!”. Uneori mi se pare prea sec. Poate că persoana respectivă vrea să lege o conversație iar eu i-o retez. De câteva ori am început să spun chiar ce fac dar m-am trezit vorbind singură, persoana cealaltă văzându-și de drum. :))
Problema mea e că nu prea mă integrez cu succes în colectivul din care fac parte și adevărul e că nici nu mă străduiesc foarte tare, și nu știu de ce. Poate am uitat cum se face. Mă simt în plus. Poate că e ok. Poate că pur și simplu nu e vina mea. Poate în altă parte m-aș integra într-o secundă. Nu-i musai să fie vina mea de fiecare dată! Nu știu...

Mi-e bine. Chiar mi-e bine. Am un catralion de motive pentru care să Îi fiu recunoscătoare.
Sigur mai aveam ceva de scris dar acum nu-mi amintesc.


❤️ Mi-am amintit și am revenit!
Cristina Antiplictis, așa cum te-ai prezentat când ne-am întâlnit la Cazino, vreau să știi că de-atunci cazinoul și persoana ta sunt strâns legate în mintea mea. Adică nu mai există Cazino fără Cristina.
Mai vreau să știi că ochii tăi mari și albaștri au ceva magic și că din ei izvorăște o bunătate, o blândețe de nedescris. Dacă era să te descriu înainte de a te întâlni, aș fi zis că trebuie să ai o privire ageră, exigentă, ușor critică. Să știi că de multe ori m-am gândit la tine și la ochii cu care m-ai privit. A fost așa de frumos și de neașteptat. Una din amintirile mele preferate. Sper să citești asta.