Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Friday, 20 July 2018

Mărgele de lemn

         Nu știu cum reușesc unele persoane să lucreaze ani și ani aceeași muncă și să nu se plictisească. Vreau și eu să fiu așa!
Mă refer la muncile făcute manual, dacă pot să le spun așa. De exemplu, cunosc câteva doamne care de mulți ani croșetează și tot croșetează, fac lucruri minunate, s-au perfecționat și nu s-au săturat! Altele fac bijuterii, altele decorații, șamd. Sau mama! Ani și ani și ani a lucrat lasetă/macrame.
          Eu am început cu croșetatul și tricotatul. Dacă ați ști câți munți de ață mi-am cumpărat în perioada aia!!! Nu mai știam pe unde să o ascund... :))
Îmi place să revăd, uneori, în poze, toate lucrurile pe care le-am croșetat sau tricotat de-a lungul timpului și uneori mă mir de cât de mult am putut să lucrez. Îmi amintesc că primul lucru făcut pentru cineva străin a fost o pereche de mănuși croșetate, fără degete, mov. Ce emoții am avut! Până să primesc feed-back-ul nici să dorm n-am putut! Serios!!
          Apoi, de curând, am trecut la mărgelit. Ceva ce nu mi-am imaginat vreodată că voi face. La fel, am cumpărat o grămadă de punguțe cu mărgeluțe, zeci de punguțe cu accesorii, am salvat sute de modele, informații... Am rărit-o pentru că mărgelitul îmi obosește foarte tare ochii. Dar n-am abandonat.
          Zilele astea mi-am făcut de lucru cu niște bile de lemn. Niște vopsele acrilice, pe care le aveam prin casă, s-au intersectat cu niște bile de lemn pe care le cumpărasem ca să le îmbrac în mărgele, dar care s-au dovedit a fi prea mari pentru asta. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am făcut comandă de alte bile de lemn (pe astea le-am consumat deja), șnururi de piele, închizători și tot ce trebuie. :))
Cred că o să petrec o vreme pictând mărgele de lemn. Și cred că o să mă reîntorc la tricotat. Dar nu mă las nici de Toho, îmi trebuie doar niște ochelari mai buni. Mda, și lucrarea de licență, care o să pună „on hold” mărgelele de lemn, cele Toho și tricotatul. Dar cine scapă la anu' de facultate? Cine, cine, cine? :))
Hai să vă arăt ce-am meșterit!




 


Ne revedem curând cu o păturică nouă: fir nou, culoare nouă, model nou.
Weekend fain!
ella.

P.S. O amintire am să vă arăt! Una frumoasă!



Wednesday, 18 July 2018

Adio, Duli!

          Încă o persoană care și-a găsit sfârșitul în măruntaiele pământului, în mina Lupeni.
Dimineață când am auzit știrea la televizor și, mai ales, când am auzit că are 42 de ani, mi s-a strâns stomacul. Mă gândeam că trebuie să îl cunosc pentru că e din generația mea. Știam că poate fi oricine, dar nu mă gândeam la el.
          Duli. Cel mai bun prieten al fiicei lui. De multe ori l-am admirat pentru asta. Te uitai la ei și vedeai doi prieteni. Nu știu cum o să facă față veștii. Are doar 14 ani.
Zilele trecute mă uitam la pozele lor de la mare. Ultimul concediu.
Mesajul de adio, scris de soția lui pe Facebook, îți rupe inima.
          Dragii mei, să știți, nimic nu s-a schimbat din ziua AIA de coșmar. Nimic! Oamenii muncesc la fel și mor la fel.
          Dacă atunci când ne erau copiii mici ne rugam să nu se închidă mina și ne era frică că se închide și că n-o să ne descurcăm, acum îmi doresc din tot sufletul să se închidă odată! Ne descurcăm noi și fără ea...

Pauza de masă.






Sunday, 1 July 2018

Downton Abbey

Mă feresc de seriale pentru că mă știu cum sunt.
Am văzut doar două seriale (pe internet): unu cu mulți ani în urmă, împreună cu fiica mea, iar altul cu câteva luni în urmă, iar într-o zi am stat până la 4 dimineața ca să-l văd până la final: hai încă un episod, încă unul, ăsta-i ultimul, ba nu, următorul e ultimul, și tot așa. Atunci m-am convins că treaba asta cu episoadele la discreție nu e de mine.
Acum traversez 😁 o perioadă în care mă uit la multe filme. Și-așa, din film în film, am ajuns la un...  serial. 🙊🙈 Downton Abbey. Îmi place maxim!! Cu self-control-ul tot prost stau. Aseara am vazut doua episoade (hai că-i bine!), azi am văzut două, și fix amu mă aflu în pauza dintre al doilea și al treilea. Noroc că după aia trebuie să plec. :)))
Serialul ăsta mi-a adus cel mai mult aminte de cum era lumea înainte de apariția tehnologiei, sau mă rog, înainte ca ea să ia asemenea amploare. Faptul că putem afla orice informație într-o clipită, că putem auzi vocea celor dragi oricând, că veștile ajung într-o secundă, că putem ajunge de pe un continent pe altul în câteva ore, că ne putem verifica copiii oricând, toate astea nu par a ne fi ajutat prea mult în cel mai important sens, în sensul de a ne oferi liniște, siguranță, tihnă. Pentru că, la urma urmei, ce e viața fără tihnă? Ba mai mult, cred că suntem mai anxioși, fricoși și nesiguri ca nicicând.
Când mergeam în tabere, de exemplu, vorbeam cu mama de vreo două ori la telefon, dacă aveam noroc, și îi trimiteam o vedere în care îi spuneam că am ajuns cu bine, vedere care de multe ori ajungea acasă după mine. Și mama își vedea de viața ei, de serviciu, de treburi. Acum, sincer, care dintre noi rezistă fără să își audă copilul zilnic? Și ne face asta să fim mai liniștiți în privința lor? Mai relaxați? Tot îngrijorați suntem. Prima oară am urât „celularul” într-un concediu, când mi-am dat seama că „munca” putea ajunge la mine în concediu, așa cum nu o mai făcuse niciodată până atunci. Apoi îl mai urăsc atunci când „stau” la telefon cu cineva care de fapt nu are să-mi spună nimic. Ne sunăm, uneori, din obișnuință, pentru că trebuie, pentru că trebuie bifat: „Nu te-am sunat azi. Nu m-ai sunat ieri. Ieri n-ai dat niciun semn.”
Nu zic că tehnologia nu e bună. E bună. Doar că nu știu dacă a făcut mai mult bine decât rău. Cred că o folosim greșit deseori. Abuzăm de ea doar pentru că o avem, și în loc să ne facă viața mai bună, o face mai urâtă.


Aș vrea să vizitez locul ăsta.
Vă pup!

Saturday, 30 June 2018

Păturică tricotată și croșetată, pentru bebeluși

        Pentru că zilele astea mi-a tot reamintit Facebook-ul de păturicile pe care le-am lucrat în anii trecuți pe vremea asta, pentru că AM timp (da, s-a terminat sesiunea! yeeeey!!) și pentru că am găsit o bobină de bumbac foarte fain, de care uitasem complet, am făcut o păturică!
O frumusețe! Să-mi fie iertată lipsa de modestie. 😊

 

         Culoarea firului e roz cu gri, un degrade delicat, iar compoziția este bumbac (80%).
E foarte ușoară și vaporoasă. E magică! Protejează bebelușul atât de vânticel cât și de soarele arzător (când o să vină)! Bumbăcelul e grozav pentru că bebelușul nu transpiră, iar modelul dantelat, cu găurele, ajută mult la libera circulație a aerului.


Pe margine e decorată cu danteluță lucrată manual și fundițe de satin RoZ.  

 
 Dimensiune cca 70x70cm.




Întotdeauna fac prea multe poze și cu greu mă opresc doar la câteva!
Sper să vă placă!
Am avut și pentru băieței o variantă, cu bleu, verde și gri. O minunăție cu fundițe bej.
Aaaa, dar să vedeți câte surprize o să mai am vara asta! Și la toamnă!

Vă pup cu drag!

Wednesday, 6 June 2018

Colecția mea de nori

          Îmi aduc aminte și azi, cât de dezamăgită am fost când unchiul meu mi-a zis cum stă treaba cu norii și cum NU poți dormi pe un nor, cum văzusem eu în desene. Eram mică și acela era cel mai grozav vis al meu pe vremea aia: să stau pe un nor. Dacă stau bine să mă gândesc, era un vis mai grozav decât toate visele pe care le am acum, la un loc.
 Ei bine, dacă mi s-a spulberat visul la fel cum vântul împrăștie norii, am rămas totuși cu o slăbiciune pentru ei, pentru nori. Îmi place să îi privesc și-mi place să-i pozez. Am foarte, foarte multe poze cu nori. Și locația mă avantajează, că locuiesc sus, la cucurigu! :))










TRANSALPINA














RETEZATUL





Enjoy!
Sunt în sesiune, așa că trebuie să vă așteptați să crească numărul de postări... Acum am chef... de orice altceva în afară de învățat :)))
Vă pup!

Saturday, 2 June 2018

Bangles

La mulți ani cu sănătate, copii mari!
Nu suntem copii doar cât ne trăiesc părinții! Nuuu, nici vorbă! Suntem copii atâta timp cât un simplu miros sau o culoare, o melodie sau un chip iubit dintr-o fotografie veche, ne poate teleporta instantaneu în copilărie. Suntem copii atâta timp cât iubim culorile, mâncarea bună, dulciurile (yummy!),  veselia și muzica.  Suntem copii cât trăim.
                Am cunoscut, cândva, o nemțoaică în vârstă. Avea părul alb-alb, ochi albaștri, și era destul de tare adusă de spate. O femeie enrgică care citea tot ce îi pica în mână, se informa, se interesa, asculta. Într-o dimineață, când am dat cu ochii de ea, m-am blocat, pur și simplu! Anneliese era transfigurată și totuși, aceeași. Purta un baticuț roșu cu bulinuțe albe, legat la spate, cu bretonelul alb-argintiu pe frunte și-un zâmbet vesel pe față și în ochii ei albaștrii. Radia. Arăta exact ca o fetiță.  Exact ca o fetiță!  Am avut senzația clară că am ajuns în „Zona crepusculară”.
 Atunci m-a lovit ca un trăznet adevărul ăsta: într-adevăr, sufletul e responsabil cu „vârsta” nu trupul, și ochii chiar sunt ferestrele sufletului.  Prin ochi, răzbate copilăria de undeva din adânc, unde am uitat-o  îngrămădind peste ea toate grijile și nevoile, toate poftele și dorințele, toate nemulțumirile și mofturile, toate tristețile și durerile. Copilăria e acolo. De am putea doar să ne oprim o clipă, să inspirăm adânc, să ne oprim din alergarea noastră nebună, să nu ne mai dorim atât de multe lucruri... Să ne liniștim gândurile. Să ne liniștim inima. Biata inimioară! Să ne punem un baticuț colorat și să zâmbim. Să ne zâmbim când ne zărim în oglindă, să ne fim prieteni nouă înșine, să nu ne mai sabotăm, să ne îngăduim să fim fericiți.
                  Asta e vestea bună: suntem copii atâta timp cât vrem să fim, și nimeni nu ne poate lua asta. 
 
În poza de mai jos aveți niște zorzoane speciale. Sunt brățări de înveselit ziua. Pe mine m-a înveselit lucrul la ele.  😊

 

 




Pupici! 😘😘😘❤️️

Wednesday, 9 May 2018

Set din mărgele croșetate „Smărăndița”

           Hello, fete și băieți! Vreau să vă arăt ceva fain și interesant. Un set lucrat zilele trecute, tot din mărgeluțe japoneze Toho, doar că o lecuță mai mari. Cele mai mari cu care am lucrat până acum. Au un aspect foarte frumos. Croșetate, dau colierului o textură deosebită care mă duce cu gândul la boabele de mure. Culoarea însă, mă duce cu gândul la apa unui lac adânc și calm.


Setul este alcătuit dintr-un colier și o pereche de cerceluși. Colierul este croșetat pe fir rezistent de bumbac. Are 44 cm lungime.


Mărgelele sunt puțin translucide iar culoarea lor e absolut superbă. 
Așa cum se vede, lungimea colierului e medie. De fapt, e mai de grabă un colier la baza gâtului decât unul lung.

 

Cercelușii sunt zuuuuper simpatici. Lungi datorită tortițelor, arată ca două sfere de apă, verde-turquoise.


Sper să vă placă!  🍇🍇🍇

Vă pup!

Thursday, 3 May 2018

Spuma mării

          M-am gândit... Cum o fi să poți purta un val, mic și spumos, la gât? Dar fără să fii sirenă! Cum o fi, chiar?  Ei bine, se spune că orice îți poți imagina, există! Așa că mi-am imaginat un val „de purtat”. 😊 Pfff, și i-am făcut și cercei! Și ce-i și mai fain? Au plecat spre maaareee!! Da, chiar spre marea albastră!



 


Vă doresc un weekend minunat. Știu că e doar joi, dar vreau să fiu prima! :))
Pupicei!