Wednesday, 28 January 2015

Miercurea fără cuvinte

Dor de vacanţă.

 

 

 

 

 

 

 

 


Daca doriti sa participati la "Miercurea fara cuvinte" o puteti face aici.

Friday, 23 January 2015

Daca tot am zis...

Dacă tot am zis în decembrie că nu voi rămâne restantă la copt, gătit şi împodobit casa, şi că voi recupera în ianuarie, am zis să mă şi ţin de cuvânt.
De împodobit, am împodobit cu flori. Am renunţat la ideea de a scoate decoraţiunile şi beculeţele la lumină, deşi în decembrie eram convinsă că aşa o să fac, odată ajunsă acasă.
Mi-am adunat florile şi plantele lăsate prin vecini şi pe la mama, am mai cumpărat vreo două noi, şi gata decoratul! :D

Alaltăieri am copt din nou. Şi dacă tot m-am apucat de copt, am copt o zi întreagă, să mă satur. Ei bine, tot nu m-am săturat!

Fursecuri

 Şi dacă tot am copt, şi-am copt aşa mult, am zis că n-ar fi rău să dăm o fugă până într-un anumit oraş universitar, unde cunoaştem noi un copil frumos şi deştept care e în plină sesiune. Sesiune... Bietul copil!

Ei bine, chiar nu puteam să trimitem fursecurile pur şi simplu.
Tatăl copilului a spus că ar fi foarte frumos să le înmânăm personal.
Am păcălit noi copilul că îi trimitem colet prin curier, cu câte ceva de-ale gurii. I-am mai spus că, de aiurită ce sunt, i-am dat curierului numarul meu de telefon, în loc să-l dau pe al ei, dar o sun eu...

Ne-am îmbarcat degrabă, cu bagaj minim, adică pijamale şi periuţele de dinţi, şi duşi am fost. În 4-5 ore am fost acolo.
Am sunat-o când am ajuns, ca să-i spun să meargă în parcare, că o aşteaptă acolo curierul cu pacheţelul.
E obişnuită să meargă prin parcări, printre blocuri, să intre în posesia coletelor sau să predea colete, pentru că aici, în cătunul nostru, curierului  îi este lene să urce scări. Sau să vină la scară. Sau la bloc... :))

Deci, ne postăm noi în poziţie de drepţi lângă maşină şi aşteptăm (cu emoţii!) să apară copilul. Apare ea în celălalt capăt al parcării. Scrutează parcarea cu privirea. Noi ne apucăm să sărim, să facem semne, eu am început să mă şi rotesc - de bucurie! cum de ce? - şi, în sfârşit, ne zăreşte. Ce faţă! Ce ochi! Ce fotografie de colecţie ar fi fost, dacă eram inspirată să o pozez! A început să alerge spre noi, a urmat bine-cunoscuta îmbrăţişare de grup, "hora" cum îi spunem noi, pupături, câteva lacrimi mici-mici, nici nu ştiu ale cui erau :P şi multe exclamaţii.
Apoi o seară faină-faină de tot.
A doua zi, adică azi, ne-am şi întors, pentru că sesiunea e lucru serios şi trebuie tratată ca atare, iar dacă noi trei suntem laolaltă, sesiunea n-are nicio şansă!
Excursia asta surpriză ne-a prins bine tuturor. Ne-am refăcut stocul de îmbrăţişări, ne-am încărcat cu energie pozitivă, am mai umplut niţel frigiderul din... oraşul universitar, şi momentan, slavă Domnului, toate-s bune şi frumoase.



Vă pup cu drag,
Ella

Wednesday, 21 January 2015

Miercurea CU CUvinte

Scuzaţi, vă rog, cucufonia!
M-am gândit că pozele ce urmează ar putea participa la o miercure fără cuvinte, dar mi-am dat seama că nu mă pot abţine de la comentarii, aşa că...

 

Eu v-am spus că fraţilor noştri din susul Dunării, sus-sus, pe la izvoarele ei de sus, le plac mult de tot decoraţiunile, dar la asta nu m-aş fi gândit. 
Pozele astea sunt făcute chiar în prima zi din an. Niciodată n-am fost aşa de fresh pe 1 ianuarie. Secretul este că am sărbătorit după ora României. La 11 noaptea, ora lor, eram aşa de obosiţi amândoi, încât am hotărât de comun acord să sărbătorim Anul Nou după ora României. Aşa că... ne-am pupat şi ne-am culcat! :))
D. era aşa de nerăbdător să-mi arate una, alta, toate lucrurile despre care îmi povestise la telefon şi care ştia că o să-mi placă, printre care şi această fostă fereastră, împodobită cum se cade.


Nu ştiu să zic exact de ce, dar m-a emoţionat imaginea asta.
Ce-o fi cu ea?
Poate cineva şi-a amintit de casa copilăriei, de Crăciunurile petrecute acolo, cândva, demult, şi-a vrut să lase un semn că n-a uitat?
Poate cineva a vrut să arate că poţi transforma ceva trist în ceva vesel, cu o steluţă?
Poate cineva a împodobit fereastra doar din amuzament? Tare aş vrea să ştiu...

1 ianuarie 2015

Vă pup cu drag,
Ella

Tuesday, 20 January 2015

In ziua fericirii, fii fericit!

Acesta este un verset care-mi vine des în minte în ultima vreme:
"În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă."
(Eclesiastul 7 :14)

E poate şi un alt fel de a spune: trăieşte zilele una câte una, acceptă-le aşa cum vin, fă-i fiecăreia faţă cât de bine poţi şi nu anticipa nenorocirea, nu-ţi irosi energia gândindu-te la lucruri care nu s-au întâmplat încă, nu suferii în avans, nu grăbi timpul. Dacă azi e o zi bună, bucură-te de ea. Dacă ai un lucru cât de mic pentru care să fii recunoscător, concentrează-ţi atenţia asupra lui.
Ei bine, la teorie sunt destul de buna, nu? Cu practica e mai nasol...

În altă ordine de idei, fără nici cea mai mică legătură cu ce am scris mai sus, că aşa-mi place mie să sar de la una la alta, să vă arăt ce lucrez zilele astea:


Este un pulover pe care-l lucrez pentru draga mea Alexandra.
Când era micuţă, nu i-am cumpărat niciodată pulovere, căciuli sau fulare, pentru că i le-am făcut eu, de când s-a născut până hăăăăt târziu.
Chiar îmi aduc aminte că prima bluziţă tricotată de mine pentru ea era lila cu... galben! :)) Alex a mea avea câteva luni. I-am făcut şi o boneţică asortată. Nu mă întrebaţi de ce am ales culorile alea. Probabil nu le-am ales, mai mult ca sigur erau singurele pe care le aveam. Ulterior am contactat boala "cumpără fire în disperare".
Bluziţa încă mai există. Cum o găsesc, cum v-o arăt.

M-am reapucat de tricotat cu andrele doar acum, când am fost plecată. De când am învăţat să croşetez şi mai ales de când mi-am cumpărat maşina de tricotat, n-am mai tricotat la mână prea mult, şi nici într-un caz pulovere.
Modelul ăsta e mult mai uşor de făcut la mână decât la maşină, ca să nu zic că e şi mult mai relaxant de lucrat cu andrelele.


Sper că va ieşi ceva frumos. Măcar la fel de frumos ca puloverele la care se uita ea prin magazine dar care erau făcute din fire de o calitate nu prea bună, în general mix de acril cu... acril.

Că tot veni vorba de Alex-mică, am văzut la teveu că acum e la modă ca mămica să primească un cadou de la tătic, după naştere. Şi tăticul de la teveu alesese un pandativ cu diamant alb pentru proaspăta mămică. M-am întors spre D am meu şi l-am întrebat: "Hey, diamantul meu alb unde-i?". La care el, acuzator, răspunde "L-ai pierdut!".

Vă îmbrăţişez cu drag,
Ella

Sunday, 18 January 2015

Ella, Ich habe!

În ultima vreme, ori de câte ori am ceva nou, sau ceva frumos, sau ceva ce mă bucură, îmi vine propoziţia asta în minte şi-mi vine să zâmbesc. Măiuţa mea frumoasă obişnuia să-mi prezinte în felul ăsta orice jucărie sau hăinuţă nouă, orice jucărie veche, redescoperită: "Ella, Ich habe!" (ich habe= eu am). Şi de-aş putea să descriu şi bucuria de pe făţuca ei mică, zâmbetul ştrengăresc sau aerul triumfător, aţi înţelege de ce mă topesc eu de dragul ei.
Cu Măiuca, Măiuţa, Maya-mică-şi-frumoasă, ar trebui să vă obişnuiţi, pentru că o să tot auziţi despre ea. Este cel mai mare-mic copilaş de doi ani jumate. Cel mai matur-copilăros copil de vârsta ei. Cel mai trist şi cel mai vesel copil. Este o combinaţie din toate. Toate la superlativ, toate într-un trupuşor micuţ şi haios.
Vă amintiţi când am fost răcită-răcită şi departe de casă? Măiuţa mea mi-a arătat compasiune şi dragoste, ca o adevărată bunicuţă care cu multă înţelepciune a intuit, parcă, cât de singură şi deznădăjduită mă simţeam în acele zile. Felul în care m-a privit şi mi-a vorbit, mângâierile ei de copil mic şi bun, practic m-au vindecat. Şi are doar 2 ani jumate!
Deci, de Măiuţa mea veţi mai auzi.

So, ich habe o Campanula nouă!
Cred că anul trecut, cred.. cine mai ştie? - mă mândream cu campanula mea. Din păcate, a avut nişte paraziţi de care n-am putut scăpa şi s-a uscat. Am fost puţin tristă, dar zilele astea, aflându-mă la cumpărături, am avut o "sclipire": nu pot înlocui un căţel, o păsărică dragă, dar o floare se poate. Aşa că mi-am cumpărat o Campanula nouă. Sper că de asta o să am parte. Sper.

 
 
 

De asemenea "ich habe" multe poveşti frumoase pentru voi.
După ce mi-am încheiat "mandatul" acolo unde am avut treabă, am străbătut jumate din Germania ca să ajung la soţul meu. Am călătorit cu trenul, am avut parte de peripeţii iar ajunsă acolo am avut parte de surprize frumoase. Deci,  ich habe lucruri de povestit.

Offff! Am si lucruri triste. Pentru lucruri triste nu se foloseste "ich habe", pentru că nici Maya nu l-a folosit vreodată pentru lucruri rele...
Bunica mea nu e bine. Îngerul păzitor al copilăriei mele nu e bine. Am 40 de ani şi tot nu sunt pregătită pentru "marea despărţire". Niciodată nu voi fi... Când o privesc, când sunt cu ea, când vorbesc cu ea, mă transform într-un copil de 6 ani şi mi-e bine.
Nu ştiu cum va fi, dar mi-e teamă. Teamă de eveniment în sine şi teamă de durere.

Vă pup cu drag,
Ella

Thursday, 15 January 2015

Back Home Again

Gata plimbarea!
După 3 luni, din nou acasă.
3 luni în care s-au întâmplat aşa de multe lucruri, în care am făcut aşa de multe lucruri noi, mi-am învins frici şi m-am redescoperit, am cunoscut oameni noi, complet diferiţi de mine, oameni deosebiţi, unii personaje de film chiar.  Mi-am lăsat bucăţele din suflet pe unde am fost. Am cunoscut copii frumoşi de care mi-e dor. Am cunoscut familia Pipsy, o familie de canari care mi-au fost colegi de camera... :) Am cunoscut-o pe Schafi...

Am multe, multe de povestit, doar inspiratia şi cheful de m-ar ajuta...
Era mai bine dacă scriam totul atunci, "la cald", dar n-am avut net, iar eu - ştiu cât de ciudat sună- dacă n-am interfaţa de la blogger în faţa ochilor, nu pot să scriu. Serios.
A fost prima oară în ani de zile când n-am avut acces la internet şi nici nu m-am strofocat să am, şi-a fost atât de bine!

Am deja o săptămână de când sunt acasă, şi încă nu-mi găsesc locul, nu mi-am regăsit nici tabieturile şi nici nu ştiu dacă vreau să le reiau. Un lucru ştiu sigur: cu prima ocazie o şterg din nou.

In 2014, chiar daca doar in ultima parte, am reusit, in sfarsit, sa traiesc nu doar sa exist, asa cum imi doream.
Pe 2015 îl privesc cu teamă, urăsc să recunosc asta.Mi-e teamă că despărţirea mea de o persoană foarte, foarte dragă sufletului meu este aproape. Dacă lucrul acesta se va întâmpla, atunci plecarea mea în lumea largă devine, din nou, vitală.



Vă pup cu drag,
Ella



Saturday, 20 December 2014

Catelusi Crosetati

După cum se observă, am devenit leneşă în ce priveşte scrisul pe blog. Mi-a pierit inspiraţia, n-am ce-i face!
Totuşi, astăzi am un foarte bun motiv pentru o postare: lucruşoare croşetate şi tricotate. Cadouri de Crăciun pentru două surioare.
Nu mă dau în vânt să lucrez genul acesta de căciuliţe pentru că e multă migăleală la ele, şi nici nu m-am apucat de lucru cu un elan nemaipomenit, dar odată începută treaba, mi-a plăcut. Şi mai mult mi-a plăcut rezultatul final.


 Pentru căciuliţa mică am făcut şi un fulărel circular, care se trage pe cap, şi care e foarte practic pentru că nu se leagă, deci nici nu se dezleagă, nu cade, nu se pierde.
E din lâniţă ca şi căciula.


 Pentru căciuliţa mai mare am făcut o pereche de mănuşi, pentru că nu mi-a mai ajuns firul pentru încă un fular... :(
Dar eu zic că-s drăguţe şi se asortează cu căciula.
Domnişoarei pentru care le-am făcut îi plac inimioarele.
Mănuşile n-au deloc degete pentru că, deşi e vorba despre cea mai mare dintre domnişoare, e totuşi mică, şi nu-i treabă uşoară cu degetele astea la mănuşi... :))



Hmmm... Până la urmă, deşi am zis că n-o să fac, pentru că sunt o grămadă de doamne care fac deja căciuliţe animate (oare aşa le-o zice?) cred că le includ în repertoriu. Când o fi să reîncep...
Că de reînceput presimt că o să reîncep, că prea îmi zboară mie gândul la cutiile mele cu fire. :))

Vă pup cu drag!

P.S. Un îndemn:



Friday, 5 December 2014

Vine sau nu vine?

Uite, fix asa il asteptam anul trecut: cu gogosele, pâinici, ciocolata calda, lumânărele si voie buna.


Acum nu ca sa ma laud, dar ia priviţi ce gogoşele dodoloaţe şi pufoase ştiu să fac. :D
Şi nici nu-s uleioase.


Să-mi fac o poză ca să vedeţi cum îl aştept şi anul ăsta? Nuuuuu! Doar v-am spus că nu-l aştept mai devreme de luna ianuarie, şi până atunci mai este...
E oficial: m-a apucat dorul de casă! De cei dragi mi-era dor, oricum, deja.
Mă tot auto-chestionez: "tu, fată, eşti sigură-sigură ca ai trăit la maxim momentele acelea frumoase, rupte din rai? Le-ai savurat aşa cum trebuie?". Şi-mi răspund că da, sunt sigură-sigură, şi chiar mai mult, sunt sigură-sigură că vor mai fi şi altele, mulţumită lui Dumnezeu.

Vă doresc un Moş bogat! Să vă aducă multă-multă dragoste, pace, bucurie, şi tot ce vă doriţi!
Vă pup cu drag,
ella