Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday, 4 May 2019

Naveta, Apa și Săpunul

          Sunt navetistă de foarte mult timp, cu mici întreruperi. În ultimii aproape trei ani am făcut naveta aproape zilnic. Prefer maxi-taxi pentru că e mai ieftin, pentru că, pe de o parte, e mai relaxant neavând grija parcării și pentru că șofatul nu e tocmai plăcerea vieții mele. Fac naveta cu mașina mea în special vara, când te îndoaie mirosul din maxi-taxi. Și aici voiam să ajung...
Am făcut naveta în liceu, am făcut naveta în copilărie când în fiecare sâmbătă, după școală, mergeam să îmi petrec weekend-ul cu bunicii mei, dar nu-mi amintesc să fi fost oameni atât de... mirositori.


          De fapt, în copilărie, singura care parfuma autobuzul, cred că eram eu. Să vă explic! Bunica avea în beci un butoi mare, în care, în fiecare toamnă, punea varză la murat. Eu, pe perioada iernii, în fiecare duminică când mă întorceam de la bunici, trebuia să aduc varză murată acasă. Mamăăă, ce rușine-mi era când mai auzeam câte un om întrebându-se cu voce tare „oare ce miroase așa urât?”. Nu știam cum să mai dosesc plasa de rafie în care era ligheanul roșu, de plastic, al bunicii mele, plin cu varză. Îl mai punea, draga de ea, și într-o pungă cu 1 leu (știți pungile de 1leu!) dar din nefericire nu era suficient. Nu exista folie alimentară, nici caserole cu capac și nici pungi cu 1 leu nu aveam tot timpul.
 Să nu mai zic că uneori, ca să-mi fie mai ușoară plasa, îmi punea varza doar în pungi, care uneori aveau o găurică mică-mică-miiiccăăăă dar suficient de maaare cât să treacă zeama în plasa de rafie, iar de acolo, pe la colțul plasei să cadă suav, în liniște, câte un pic, și încă unul, și încă unul, și tot așa, până coboram...
Nu știu cum era pe la voi, dar pe vremea aia, pe la noi, nu prea exista „nu vreau!”. Dar când am crescut puțin mai mărișoară m-am răsculat! :)) N-am mai vrut să fiu cărăușul de varză murată al familiei mele! Bunica a avut un șoc, dar m-am ținut tare pe poziție. La sosirea acasă a avut mama un șoc, când n-am prezentat varza la control. Ooo, ce copil rebel! Ce obrăznicătură! Cred că toate prietenele maică-mii au fost informate despre apucăturile mele de catâr. Dar am scăpat de cărat varză!
        Am foarte multe amintiri legate de autobuze și navetă, dar una doare rău de tot când îmi vine în minte.  Aveam 17 ani jumate. În împrejurări deloc fericite a trebuit să mă mut de tot la bunicii mei. Aveam 2 sacose: una cu manuale și caiete, alta cu haine. Fratele meu care avea 7 ani jumate m-a condus în stația de autobuz. Era cu bicicleta lui, care mai-nainte fusese a mea. Plângea și mă ruga să nu plec. Eu plângeam și încercam să îi explic că nu am cum să rămân. A venit autobuzul, am urcat, era înghesuială, cum era mai tot timpul. Îl vedeam cum plânge pe trotuar, eu plângeam în autobuz. O femeie începe să țipe la mine „Vezi, tâmpito, că-mi rupi ciorapii!”. Am început să plâng și mai tare. Nu știu dacă m-am mai simțit vreodată atât de singură pe lume ca atunci.
Copilăria mea a fost foarte legată de autobuze. La fel și adolescența.
         Lăsând tristețurile la o parte, oare de ce miros oamenii mult mai „colorat” ca înainte? Sau poate aveam eu nasul înfundat în copilărie? :)) Cred că acum mâncăm mult mai mult „junk food” și adunăm mult mai multe toxine în corp și alea miros atât de urât. Sau nu ne spălăm?
Eu de vreo 7 ani folosesc doar piatră de alaun și face față cu succes. Bunicii mei veci nu au folosit antipespirante dar nu au mirosit niciodată. E un mister... Bine, se spălau, aia e clar! :))
Vă pup!


Tuesday, 30 April 2019

Aproape Mai

          Hristos a înviat!
          Nu-mi vine să cred că mâine începe luna Mai! Nu știu când au zburat deja patru luni din anul acesta! Prin casă, printre decorațiunile de Paște și flori, încă se mai poate zări câte un ren cu coarne aurii sau un clopoțel cu colindători...
De fapt, după Crăciun, nu despodobesc complet, 100%, niciodată. Ăsta e unul din avantajele unui adult, de care mă bucur maxim: despodobesc când vreau și cât vreau! :))) Chiar îi spuneam lui D. că ar trebui să ne amintim ce ne doream tare de tot atunci când eram copii și nu puteam sau nu aveam voie să facem, și să recuperăm acum. Ar fi interesant! :))
         De fapt, de ce-am venit aici... Am poza asta pe desktop, și-mi place atât de tare încât mi-am dat seama că ăsta e locul unde aș vrea să mă teleportez acum, dacă aș putea. Am vrut să v-o arăt și vouă.
Știu că e cu zăpadă, dar mie îmi place zăpada.

Sursa Pinterest

Voi unde ați vrea să fiți?
Un 1Mai vesel vă doresc!
Ella

Saturday, 6 April 2019

Împarte-ţi pâinea cu cel flămând



Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; 
 împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. 
 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. 
 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, 
10 dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime şi întunericul tău va fi ca ziua namiaza mare! 
 11 Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. 
12 Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit. 
 13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, 
 14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov”, căci gura Domnului a vorbit.
Isaia 58 


Saturday, 23 March 2019

23 Martie

Dau din ce în ce mai rar pe aici.
Tocmai am observat că luna asta blogul meu a împlinit 8 ani. Credeam că îl am de mai multă vreme. Gândindu-mă la toate câte s-au întâmplat de când am blogul ăsta, la câte s-au întâmplat în 8 ani de zile, câte am pierdut și câte am câștigat, îmi dau seama că opt ani de zile, deși pare puțin, e o grămadă de timp! O perioadă nu prea lungă, poate, dar foarte concentrată.
Timpul este, într-adevăr, relativ.
Nu de foarte mult timp (vreo 2 saptamani cred) mi-am închis și profilul de Facebook. Am simțit o nevoie acută de intimitate. Obișnuiam să fiu foarte activă pe Facebook, nu țineam nimic pentru mine, și asta nu pentru că aș fi o persoană extrovertită, dimpotrivă, dar dacă aveam o bucurie sau vedeam ceva frumos, sau citeam ceva amuzant, interesant, profund sau mai știu eu cum, îmi făcea plăcere să împărtășesc cu toată lumea. Mi-a înflorit mușcata? Share pe Facebook: „ia uitați, mânce-o mama pe ea, ce mușcată faină!”. A nins zăpadă de 2 metri: Share pe Facebook! Un verset frumos? Share pe Facebook! O floare frumoasă, un munte înalt, un val înspumat, o cetate veche, un peisaj care mă bucură? Share, share, share, să se bucure toată lumea! Și tot șeruind și împărtășind, am obosit.
Sunt mai liniștită de când l-am închis.
Zilele astea îmi bat capul cu lucrarea de licență. În vara asta, dacă-mi ajută Dumnezeu, termin facultatea. În același timp, sunt în plin proces de reinventare. A mea. Sună pompos, așa-i? Momentan sunt undeva între cer și pământ, între „da” și „nu”, între răsărit și apus, ca să nu zic „pe nicăieri”- ceea ce ar fi foarte corect spus.
      Și blogul acesta al meu ar avea nevoie de o înviorare, de prospețime, de un BUUMM! Dar dacă eu sunt „fleoșc!” de unde „boom!” pe blog?

pentru că nu-mi plac postările fără poze... :)))
Vă pup! Mi-a fost dor să trec pe aici.

Sunday, 27 January 2019

Cioara

Așa frumos arătau ciorile  pe fundalul alb argintiu -bleu de iarnă, încât nu m-am putut abține să nu le fac câteva poze. Dar cel mai bine le descrie Topîrceanu!

„Câmpul alb, ca un cearșaf,
Până-n zări se desfășoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheșă ca un hornar
Și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică și mică
Cât o boabă de piper;

.................................

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Și ușoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, -
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;”

...................................
(Cioara, de G. Topârceanu)


 

 

A fost o iarnă de vis! Și sper să mai fie!



 O săptămână frumoasă!

Sunday, 30 December 2018

Help!

Flori, fete și băieți!! Am nevoie de ajutorul vostru!
Am făcut un chestionar (pentru la școală) și aș avea nevoie de cât mai multe persoane care să răspundă la el. Aici intervine ajutorul vostru. 😊
Vă avertizez că nu sunt expertă în așa ceva și nici nu intenționez să devin. Dacă găsiți greșeli grave, criticile constructive sunt foarte bine venite.
MULTUMESC FRUMOS!!!

Friday, 28 December 2018

Gata și Crăciunul acesta... ☹️

        A fost un Crăciun frumos! În Ajun am mers cu colinda o gașcă destul de mare, adulți și copii. Am colindat din poartă-n poartă, pe la prieteni, pe la cunoștințe, să ducem vestea nașterii Domnului, să amintim care e esența Crăciunului. A fost multă veselie, așa cum se întâmplă unde-i gașca mare. Copiii și-au umplut buzunarele de dulciuri și brațele de fructe. Am mâncat fel de fel de prăjiturele, care mai de care mai frumoase și mai delicioase. Fierea mea e și acum supărată pe mine. Nu ne vorbim. :))

        Încă din prima zi de Crăciun, dacă nu chiar din Ajun, bunica mea ne spunea cu părere de rău în glas: „No, măi copii, îi gata și Crăciunul ăsta...”. Parcă pentru ea timpul trecea mult mai repede. De multe ori se uita în urmă și se mira: ”unde s-o dus viața asta?”.
La sărbători mi-e cel mai dor. Acesta a fost al patrulea Crăciun fără ea.

         Crăciunul acesta a fost tihnit. Poate pentru că, în sfârșit!!!, am acceptat că asta e, suntem doar noi doi acum și ne putem bucura și în formulă restrânsă. Cred că tocmai am scăpat de sindromul „empty nest”. Hoorey!! :))) Mi-a luat cam mult, recunosc, dar ce să fac dacă cea mai importantă parte a vieții mele, de la 20 la 40, principala mea sarcină a fost să fiu mamă?

         Mi-am împodobit căsuța ca-n povești. Doar baia a scăpat de beculețe și decorațiuni. Am împodobit brăduțul. Brăduțul meu arată ca o soție de rrom, din cele cu multe fuste colorate, cu multe bijuterii, bănuți la gât, năfrămi cu ciucuri și saboți aurii. Nu e un brăduț stilat. E un brăduț cu de toate, cu globuri în toate culorile, unele vechi de 40 de ani, altele noi, unele handmade, altele chinezării pure. Dar e frumos, trebuie să mă credeți pe cuvânt!

         Primele două zile de Crăciun le-am petrecut la Biserică, la prieteni, la ai mei. Ne-am făcut selfie cu mama: cu urechiușe, cu coronițe, cu căciulițe, și-am râs ca două puștoiace ce suntem. Una de +40 și alta de +70. Aș pune o poză da' sigur n-ar vrea... :)))

        Ieri, însă, am avut o zi cum de mult n-am mai avut! De leneveală ar suna urât. Hai să-i zicem de odihnă. De dimineață am fost puțin pe afară, dar restul zilei l-am petrecut într-un fotoliu, cu termosul de ceai de mentă lângă mine, și cu o carte. Citesc ”Un veac de singurătate”. A fost o zi ca-n filme!
Și-acum, vorba bunicii, gata și Crăciunul ăsta!



La căști: https://www.youtube.com/watch?v=7IRIP-hSfJ0
E super! Să o ascultați!


Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Vă pup cu drag!
Ella.

Sunday, 9 December 2018

Psalmul 91 - un psalm foarte util în vreme de necaz


           Psalmul 91, plin de încurajări așa cum este, m-a ajutat enorm de mult să trec mai ușor printr-o perioada grea din viața mea, când eram aproape paralizată de spaimă. Nu întâmplător am dat peste el fix atunci când am avut mai mare nevoie. Ca să îl am tot timpul la îndemână, l-am memorat și mi-l recitam în gând ori de câte ori mă părăsea încrederea și mă cuprindea frica.
          Îmi pare rău că nu mulți oameni se pot bucura de frumusețea și puterea Psalmilor și a Bibliei în general, în parte din cauza limbajului greoi folosit în unele ediții. Există și o întreagă ceartă despre care versiune a Scripturii să o citești, și din toată cearta asta răzbate multă ură, pe lângă faptul că nu are nimeni de câștigat, numai de pierdut. Ne-am încâlcit în teorii, în dogme, și am uitat să aplicăm ce citim, am uitat că mai presus de orice Dumnezeu e Dragoste și ne cere să iubim.
Așa că, din acest motiv, voi posta mai jos minunatul Psalm 91 în versiunea ortodoxă, versiunea „traducerea Cornilescu”, versiunea catolică și două versiuni în limba engleză. 
Să vă bucurați de el! :)







*Imboldul traducerii este sintetizat în întrebarea pe care și-a pus-o: "Dacă viața creștină a poporului izvorăște din cunoașterea Bibliei, iar eu nu pot înțelege ce este scris acolo, cum va înțelege oare poporul?".
Traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX, care i-a luat 4 ani, a fost începută de Cornilescu din cauza dificultății limbajului utilizat de traducerile Bibliei existente în acea vreme.
         
Duminică frumoasă!