Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday, 10 November 2018

Despre Nerecunoștință și Lipsă de Sens

Despre Nerecunoștință și Lipsă de Sens...
...fiindcă despre asta a fost ultima mea postare, și mă simt prost. 😳
Atunci când îți dorești cu adevărat să găsești răspunsuri, le primești. Le-am primit și eu prin diverse căi.


***

„Până nu-L găsești pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsești nici sensul tău, nici sensul lumii.”
Arsenie Boca.
 ***



***
 Cand apare acceptarea
„Unchiul iarasi plescaie la masa.” „Sotia din nou a uitat sa-mi calce camasa.” „Copilul asta nu are bune maniere, de fiecare data se razvrateste.” „ Ziua asta ploioasa ma scoate din minti.” „Pana cand o sa fiu dragut cu oamenii pe care nici macar nu ii plac?” „Am obosit.”
Stari pe care le traversam si pe care de multe ori nici nu le recunoastem. Nu vrem sa privim inauntru si sa ne dam seama ca lucrurile de care ne vaicarim sunt parti din noi care striga dupa dorinta de eliberare. Liber in Hristos! Si cum sa stim ca dorim eliberarea cand in loc sa ne observam starea de iritare si sa o inlocuim cu un motiv de multumire, acceptam cu buna stiinta sa ni se dea peste cap toata ziua pentru ca soarele incalzeste prea tare, bluza ne este sifonata si vecinul a dat drumul la vaca in lucerna ta!?!
Uitam deseori ca in toata goliciunea noastra suntem acceptati. Cu gauri, cu camerutele noastre interioare pline de monstri pe care i-am hranit pana acum, suntem acceptati pentru ca ni s-a oferit credit. Suntem considerati vrednici de incredere, capabili sa spunem- accept pentru ca am fost acceptat !
Si mai grozav de atat, inca mai exista suficienta indurare. Nici o grija! Si Tatal intelege ca avem nevoie sa mai fim mangaiati atunci cand ne purtam ca niste copii razgaiati sau ca niste morocanosi. Si El se indura, intelege ca ne simtim nefericiti tocmai pentru ca singuri am lasat nefericrea sa intre in vietile noastre si sa ne transforme in niste pui sarmani si zgribuliti atat de sensibili la fiecare adiere de vant.
Si el priveste tabloul asta zugravit si demn de mila - Tatal privind catre copiii Sai: „- Cat or sa se mai traga de par unul pe celalalt pentru ca sosetele ii strang, cat or sa mai judece ploaia pe care Le-am dat-o, cat o sa mai traiasca in ignoranta uitandu-se la ce-i fisurat in celalalt, bucurandu-se de parca au castigat vreun premiu pentru descoperirea facuta, cat or sa mai iroseasca timpul!?!”

(Cireșarii )
***

„Fericirea e relativă, goana după fericire ne lasă deseori cu sufletul gol. Doar dacă-L ai pe Dumnezeu în inimă, te poţi bucura şi de lucruri mărunte, poţi învăţa să fii mulţumit şi fericit.”
(Simona Toma)
 ***


  
 „Studiile medicale au descoperit că recunoştinţa este trăsătura emoţională a cărei prezenţă atrage după sine vindecarea fizică şi recuperarea. Oamenii recunoscători tind să fie mai fericiţi şi mai mulţumiţi cu viaţa lor, şi efectiv pot trăi mai mult. "O inimă plină de recunoştinţă poate fi o inimă mai sănătoasă", a fost concluzia unui cercetător după ce a studiat efectul recunoştinţei asupra ameliorării stresului şi hipertensiunii.”
 
 „Înţelepciunea este şi începe cu umilinţa de a accepta faptul că nu ai toate răspunsurile.”
Ernest Hemingway



Vă pup cu drag!

Friday, 9 November 2018

Bcoz. Bicoz. Because.

         Mă întreb, oare numai eu am momente în viață când nu mai găsesc rostul a nimic din ceea ce fac? Am momente, și ghici ce?!, tocmai trec prin unul, când stau și-mi storc creierii ca să înțeleg de ce fac tot ce fac? Pentru căăăăăă... Pentru căăăă... Și nu-mi vine niciun răspuns acceptabil în minte.
Dacă m-ar pune cineva să aleg între „viața e frumoasă” versus „viața e grea” aș alege de fiecare dată „viața e grea”, pentru că e grea.
Viața, dacă stai să te gândești per ansamblu, e destul de simplă. Ar trebui să fie simplă. De fapt, este simplă! Și-atunci, mă-ntreb și vă întreb, cum de ajung în unele momente în care simt că totul e un talmeș-balmeș, fără început și fără sfârșit?
          Recunosc, scriu toate astea, nu ca să mă confesez ci ca să îmi limpezesc gândurile. Uneori ajută. Ar ajuta și dacă aș scrie pe un caiet, fără să public niciun gând din ăsta aiuristic, dar atunci care-ar mai fi rostul? Adică, uite ce vreau să spun: o colegă de la școală are niște probleme. Bănuiam, dar n-aveam nicio certitudine, până zilele trecute când a vorbit. A făcut-o atât de deschis, de dezinvolt, de sincer încât s-a iscat o discuție generală, faină, sinceră, și-așa a aflat că și pe alți oameni îi frământă aceleași probleme. Asta a ajutat-o mult. S-a văzut clar și imediat. Putea să scrie totul într-un jurnal, dar mă tem că asta nu ar fi ajutat-o la fel de mult.

         Viața mea devenise destul de goală și de banală la un moment dat. Știți povestea: copii care părăsesc cuibul, prieteni necuvântători care mor, bunici care mor, vise spulberate, soți plecați peste hotare. Încet, încet, inconștient chiar, vă rog să mă credeți, am început să-mi reumplu viața, doar că conținutul a fost diferit. Am umplut-o cu activități. Și-asta știți: facultate, handmade (ba mărgelit, ba croșetat, ba tricotat, ba pictat mărgele), pilates, cor, loc de muncă. Și, deh, am aflat ce știa deja tot omu', dar nu-i bai dacă am aflat și eu mai târziu: conținutul contează! Când era plină cu ființe, era plină... Acum, e plină cu activități, deci e doar ocupată... Oricât aș încerca să-i dau un sens, nu reușesc. N-are nimeni răspuns la deceurile mele. Nici nu cred că ar fi un răspuns acceptabil, venind de la altcineva. Cred că trebuie să îl descopăr singur.

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea, și cine se încrede în Domnul este fericit.”
Poate că am cugetat prea mult la alte cuvinte, nu prea importante, de am pierdut sensul.
Dar mâine, poimâine îl regăsesc eu. Sper.


Thursday, 1 November 2018

Hello! Hauduiudu? :))

         Aaaam trecut pe aici doar ca să șterg praful, să aerisesc puțin și, poate, să lustruiesc dușumeaua.
A, da! Și să anunț că... I'm still alive!
În concediu mi-am cumpărat un sac, a se citi SAC, de fire. Foarte faine! Culori mi-nu-na-te. Habar n-am când o să le lucrez... Se pare că s-au dus zilele mele de tricotat/croșetat pe săturate. Se pare că „am înfrânt”. Sistemul pe mine că eu pe el nu am reușit. S-au spulberat visele cu mașini de tricotat, fire, nasturi, magazine online, e.t.c. și ș.a.m.d. și m-am trezit la realitate. Realitatea aia cu program, ceas care zurăie dis-de-dimineață, lucruri făcute pe fugă, mâncat pe apucate, ș-așa mai departe. Hooop, ș-așa, ș-așa! Cred că copiluța mea a fost mai tristă decât mine, pentru că am început împreună proiectul, dacă pot să îi spun așa, Ella's Place. Am visat și am făcut planuri împreună. Ahhh, ce vremuri faine!!! Cea mai faină perioadă din viața mea! Acum ea e hăt-departe, eu aici, iar Ella's aproape pe nicăieri. Aproape...
Daaar, niciodată nu se știe. Niciodată! sufletul meu tresare de bucurie tot atunci când mă gândesc la fire, ace, nasturi, poze. O să le strecor eu prinre alte treburi. Cu forța dacă se impune! :)))
Acestea fiind spuse, vă arăt niște căciuli cu oi. Ultimele realizări.



 

Love you!  🤗😘❤️️

Thursday, 27 September 2018

Pe sărite

         Trec tot mai rar pe aici, deși nu vreau.
Ar trebui, probabil, să vă arăt poze cu ultimele căciuli pe care le-am făcut, cele cu oițe, dar eu am chef să vă arăt poze cu flori. Florile din concediu.
         La rând ar fi fost, dacă aș fi respectat ordinea locurilor vizitate, după Transfăgărășan, Sâmbăta de Sus (unde a fost mi-nu-nat!) dar o iau pe sărite și vă arăt un pic din Agapia. Doar un pic. N-o să vă arăt poze cu mine că pe mine m-ați mai văzut, dar o să vă arăt poze cu ce mi-a încântat mie privirea și sufletul pe-acolo. Mai are rost să vă spun că m-aș întoarce mâine acolo? Mai are rost să vă spun că vreau înapoi în vacanța mea? Cred că nu. :)






 Mușcate. Printre florile mele preferate. În top 3, clar!











 Vedeți în pictură o pisică și un cățel? O secundă mai târziu, chiar în locul acela, aveam lângă mine o pisică și un cățel. Nu semănau cu cei din pictură dar erau acolo, în formula aia: pisi+cuțu. Îi puteți vedea mai jos. A fost și amuzant și ciudat. O fi fost regizată treaba? Kidding! :)))


  Proverbiala „prietenie” dintre câine și pisică. Eu sunt de partea cățelului, se știe! Și chiar nu mă poate condamna nimeni!Uitați-vă, de exemplu, la poza de mai jos: cățelul prietenos, dă din codiță, s-ar juca cu muta de mâță, dar ea „nu și nuuuu!”, spatele încovoiat, blana zbârlită...


Măi, și i-am spus mâței, și pe românește și pe pisicește, că... să mă scuze dar mie nu-mi prea place neamul ei. Și de ciudă, cred!!, s-a frecat de picioarele mele, m-a alintat, m-a lingușit. Mno, ce să zic, mi-a plăcut dar... rămân cu cățeii. Felul meu de-a fi seamănă mai mult cu al lor! Sunt așa, mai naivă, ca ei! :))




Așa streașină zic și eu!




 Uitați-vă mai jos! Niciun peticel necultivat sau, altfel spus, „un triunghi de păpușoi”.



Cam asta ar fi pe scurt, foarte pe scurt, Agapia.
Asta a fost a doua oară când am mers acolo. Mi-a plăcut liniștea, pacea locului. Mi-a plăcut că a fost la sfârșit de sezon turistic și nu vedeai prea mulți oameni. Mi-a plăcut simplitatea împletită cu frumusețea și bunul gust. Mi-a plăcut că acolo am uitat de viața de zi cu zi și-am evadat un pic. A fost bine.

Vă pup!!

Saturday, 15 September 2018

M-am întors, deși n-aș fi vrut...

          N-am reușit, după cum s-a putut vedea, să postez cu regularitate deși îmi propusesem.
Seara eram prea obosită sau n-aveam chef, după caz. Am o grămadă de poze frumoase, am și povești, unele frumoase, una chiar neplăcută iar pe multe cred că le-am uitat deja. Mi-am zis de multe ori în gând: „să țin minte asta” sau „să nu uit întâmplarea asta” dar, desigur, n-am notat nimic niciunde.
A fost un concediu lung dar nici după atâtea zile (vreo 22) nu m-am întors bucuroasă, sincer. Nici măcar de dragul lui Ghiocel, pentru că el e bine-merci la mama. S-a împrietenit cu perușii ei și și-au făcut gașcă. Cred că e mai fericit acolo, cu ai lui, decât aici, doar cu oameni.
Dacă aș putea aș hoinării toată viața, din loc în loc. Sunt atâtea locuri și lucruri de văzut, atâția oameni de întâlnit! Lumea e lungă și largă și e păcat să o reduci doar la câțiva kilometrii pătrați. Dar n-avem ce face, nu? Ne-am cam legat de ziduri, de proprietăți, de lucruri, de obiceiuri, zeci de tabieturi. Aș vrea ca lucrurile să stea altfel pe lumea asta.
Nu m-ar deranja să nu am o adresă sau vecini stabili. Nu m-ar deranja să fiu o pasăre.
Ahh, și dacă, poate, n-am făcut mari descoperiri despre lume și viață în concediul ăsta, am aflat, totuși, un răspuns la o întrebare arzătoare, nu atât pentru mine cât pentru ceilalți: de ce merg la facultate la vârsta mea? Răspunsul e simplu: ca să am reducere la intrarea în muzee, castele, peșteri și alte de-astea! Da, oameni buni, se merită! Reducerile sunt mari! Imaginați-vă ce amuzant era la casierie:„ Două bilete, vă rog: un pensionar și o studentă.”


Nu, tenișii nu sunt de firmă, sunt cu patruj' de lei. De diferență, însă, am mai plătit o noapte de cazare! 🤗
Vă pup,
Ella

Saturday, 25 August 2018

Day #2 - Curtea de Argeș -Transfăgărășan - partea a doua. Și ultima.

        Am rămas în urmă rău de tot și e aiurea, pentru că una e când scrii la cald și alta e când scrii după câteva zile, dar n-am ce face! Zilele sunt pline iar seara pic de somn ca o muscă... gazată. Cu spray lacrimogen pentru muște.
Deci, după Curtea de Argeș am pornit spre Transfăgărășan. Eram sigură că va ploua, a și plouat la un moment dat pe drum, dar în mare parte a fost soare și frumos. Am mai făcut Transfăgărășanul cu niște ani în urmă și eram curioși să revedem locul unde am stat cu cortul atunci.
D. cu ochii lui ageri ca de vultur (a se citi orice altceva în loc de vultur. hahaha!!) a identificat locul și am tras pe dreapta pentru a coborâ în jos, spre Vidraru.

 



D. se minuna de cât de tare s-a schimbat locul, cum a înaintat apa (se vede că a plouat mult anul ăsta!). Nici mie locul nu îmi părea prea cunoscut da' no, nu te poți baza pe mine la chestii din astea, așa că am tăcut! Nici mica poieniță unde am copt câteva vinete data trecută că deh, dacă nu mănânci vinete pe Transfăgărășan, coapte în jar, la cort, n-ai trăit!

 

După ce am mai mers și am mai mers cu mașina, așa cum deja probabil ați ghicit, am văzut și locul „nostru” care era cu totul altul decât ăsta. Și ăsta e frumos, dar se poate campa doar sub apă!
La Baraj era înghesuiala de pe lume și era așa de stresant cu atâtea mașini, care parcă toate voiau să se urce pe a noastră, încât am făcut rapid jap-jap vreo două poze și am plecat mai departe.



La Bâlea era o nebunie și mai mare. Ca la talcioc! Tarabe peste tarabe, oameni peste oameni, mașini peste mașini, așa că nici nu am oprit (oricum, mai fusesem) dar am oprit în alte locuri pe traseu. Locuri de-a dreptul minunate!







 
A fost așa de plăcut să stau jos, pe iarbă, să privesc lumea de la înălțime și pentru o clipă să n-am nicio grijă! Dar nici măcar una!

Cu Transfăgărășanul la picioare. ❤️️


 

        Dacă aș putea, aș merge în fiecare săptămână, o tură, pe Transfăgărășan. Îmi place mult! Mă face să mă simt bine. La un moment dat a început să tune, când eram acolo sus, și parcă și tunetul suna altfel, mai aproape, mai melodios.
        Frumusețea și bucuria drumului o să mă însoțească multă vreme, iar când o să am chef de ceva frumos, o să scot din sertărașul memoriei mele amintirea cu Transfăgărășanul și o s-o retrăiesc de câte ori o să am chef, și o să mă bucur iar și iar!
Vă pup și vă iubesc!
ell@ 🤗

Thursday, 23 August 2018

Day #2 - Curtea de Argeș -Transfăgărășan - prima parte

          Așa cum vă spuneam în postarea trecută, am plecat cu bine din Călimănești, pe la 7 dimineața, ca să nu pricinuim dificultăți montatorilor de borduri sau ca să spun adevărul, nu mi-era mie de ei cât mi-era teamă că rămân blocată acolo...
Am ajuns la Curtea de Argeș devreme iar drumul a fost foarte plăcut.
Orașul mi-a plăcut din prima! Am mai fost acolo în urmă cu vreo 10 ani, dar atunci n-am stat mult și, oricum, eram în căutare de bujii, deci se-nțelege că n-am acordat foarte mare atenție decorului...
           Sunt orașe în care de cum pășești te simți bine, te simți ca acasă, parcă simți că aparții cumva acelui loc și-ți dau o stare de bine.
           Am lăsat mașina undeva pe o stradă mai departe de centru (și bine am făcut!) și am pornit pe jos. Primul obiectiv turistic vizitat în Curtea de Argeș a fost - cum altfel? - un magazin de încălțăminte! Heeey, nu cârcotiți! Sunt femeie, îmi plac pantofii și era deschis! Oricum, nu mi-am luat nimic pentru că nu m-am putut hotărâ, dar vreau să vă spun că erau românești, erau din piele și aveau prețuri foarte bune. Știu, știu, acum îmi pare rău că am plecat fără nimic, dar asta este!
          Apoi am mers mai departe și am ajuns în centru. Prima dată ne-a atras atenția Biserica Domnească. E  frumoasă și impunătoare dar programul de vizită începea doar la ora 10 și noi ajunseserăm prea devreme. Era acolo un domn tânăr foarte cumsecade, care ne-a povestit câte ceva despre Biserică și despre mormintele care se află acolo și ne-a explicat și cum putem ajunge la Mănăstirea Curtea de Argeș. Toată zona aceea este deosebit de frumoasă și îmi pare rău acum că nu am făcut mai multe poze, dar am vrut să-mi bucur ochii.


          În drum spre mănăstire ne-am oprit la o terasă foarte, foarte frumoasă unde am luat un mic dejul delicios și puțin cam copios, dar având în vedere că în ziua aia am mers aproape 5 km pe jos, zic că l-am meritat. Cred că l-aș fi mâncat oricum, și dacă nu-l meritam. 😉
          Mănăstirea, încă de departe, m-a impresionat.

 

 


          Atmosfera din biserică este una deosebită. De mult nu m-am mai simțit atât de bine într-o biserică! Am simțit mai mult decât pace, am simțit prezența lui Dumnezeu, am simțit că mi se umple sufletul de dragoste. Cumva, parcă m-am calibrat, m-am recalibrat, la ce înseamnă și este Dumnezeu. E mai presus de tot ce gândim noi că este. E muuult mai mult. E muuult deasupra certurilor noastre despre ce denominație e cea „adevărată”: ortodoxă, catolică, protestantă, neoprotestantă, neoprotestanții -pocăiți, nepocăiți, despre tradițiile noastre mai noi sau mai vechi. Felul în care ne batjocorim unii pe alții, ca să nu zic că ne urâm, doar pentru că ne manifestăm credința în moduri diferite, îndrăznesc să spun și îndrăznesc să cred că îmi veți da dreptate când voi spune că pe Dumnezeu îl supără toate astea. El e Dragoste. Dragostea iubește. El ne iubește pe toți la fel. Îi iubește chiar și pe cei care pretind că sunt creștini dar sunt departe. Îi iubește și pe cei de care noi râdem că înconjoară bisericile în genunchi. Ne iubește pe toți. Ce bine ar fi dacă sentimentul ar fi reciproc!

 

Mormintele Regelui Mihai și al Reginei Ana nu pot fi vizitate încă.






În jur sunt băncuțe pe care te poți așeza să îți tragi sufletul, copaci, brazi, fel de fel de arbuști, flori. E foarte frumos! Foarte, foarte frumos! Sper să mă reîntorc în curând.


De-aici am pornit spre Transfăgărășan, dar asta în episodul următor. ❤️️😘😊