Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday 17 March 2018

Cravată Roșie din Mărgele Japoneze Toho

          Îmi pare rău că dau cam rar pe aici dar zilele trecute au fost destul de aglomerate, iar cand n-am avut nimic obligatoriu de făcut, am dormit pe rupte. Am zis că o fi „anestezia” de primăvară dar până la urmă cred că e un picuț mai mult de-atât. O să mă clarific săptămâna care vine.
Nici pe bloguri n-am mai intrat să văd cine, ce face. N-am mai citit jurnale, nici noutăți, și-mi cam lipsesc toate astea. Când vor veni zile mai pline de energie, o să recuperez. Momentan, acul e pe roșu. Roșu precum cravata pe care v-o prezint azi.

 

A fost foarte dificil să lucrez cu mărgeluțele astea, din cauza felului în care reflectă lumina. Strălucesc tare la lumina becului și mi-a fost aproape imposibil să lucrez seara. Dacă vă spun că am folosit, atunci când am lucrat seara, frontala soțului meu, mă credeți? Sigur că mă credeți! Am și o poză, dar aia e strict pentru arhiva proprie! :)) 

 

Are în jur de 2500 de mărgeluțe.

 
 

Cravata visată, cu floricele, mai are puțin de așteptat. Plus că am mai schițat una, în carouri, și acum nu știu cu care să încep.
    Oooo, da! Am mai făcu o iubițică. Aceasta are coronița cu flori verzi și turquoise. O minunăție!


Vă pup cu drag! Să fim sănătoși și să avem o Duminică binecuvântată!
❤️️❤️️❤️️


Tuesday 6 March 2018

70

Mama a împlinit azi 70 de ani.
Parcă până azi n-am realizat niciodată așa de clar cum a trecut timpul. M-am panicat. Nu vreau ca mama să aibă 70 de ani. În mintea și sufletul meu, mama nici nu are vârsta asta.
Chiar nu pot să înțeleg unde a zburat timpul, și cum. De-aș putea să-l opresc în loc! :(

 

La mulți, mulți ani, Mama!

Sunday 4 March 2018

Cravată din mărgele, țesută

Am primit o provocare nu de mult, și am acceptat-o. Nu fără teamă, recunosc!
Sper să vă placă! E vorba de o cravată din mărgele Toho.

 

        Are cam 30 de cm lungime. Am avut ca model altă cravată, făcută din mărgele mai mari și la care s-a folosit altă tehnică. Feedback-ul pe care l-am primit cu privire la aceasta cravată a fost unul foarte bun, dar cel care contează, adică cel de la persoana pentru care am lucrat cravata, îl voi primi abia în seara asta, și am niște emoții... 


În realitate, am impresia că nuanța de roșu e alta, un roșu mai închis.

 

 

       Și închizătoare mi-a plăcut mult. Stau și mă gândesc cum aș putea să fac să o folosesc și la colierele croșetate sau la brățările din mărgele, croșetate.
Acum că am făcut-o pe asta și pentru că mi-a cam plăcut să o fac, am în plan alta. I-am făcut deja schița. O să fie cu floricele, bine-nțeles... Unii au „pitici pe creier”, alții floricele. Eu le am pe amândouă. Ca să nu mai zic de păsărelele care zboară non-stop în jurul capului. Și-ar fi făcut cuib, poate, dar nu le-am lăsat! :)))
Vă pup! 😘😘
Îmi țineți pumnii, daaaa?!




Thursday 1 March 2018

O Primăvară fericită, fete și băieți!

Vă doresc o Primăvară frumoasă, cum numai Dumnezeu o poate da! Vă doresc ca o pace fără seamăn să vă umple sufletul, să vă treziți zâmbind în fiecare dimineață iar inima să vă tresalte de bucurie cât mai des. Inocența copilăriei să se întoarcă la noi, nepătată de tot ce am trăit de atunci și până acum. Vă doresc ce îmi doresc și mie, să fim fericiți!

 


 Vă îmbrățișez cu drag!
ell@