Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Thursday, 17 August 2017

Pe final de vară, un câmp plin cu flori.

     Deși sărim dintr-un cod de caniculă în altul: ba galben, ba portocaliu, ba chiar roșu, vara e pe sfârșite!
Înainte să ne dăm seama, o să trebuiască să cotrobăim după haine groase.
Așa că, am creat acest set cu flori ca să poată Cineva, Undeva, purta Vara la gât cât mai mult timp.
Dintre toate, acesta e preferatul meu. E colorat, așa cum îmi place mie. Sper să vă placă și vouă!

 


 

În seara asta, cu riscul de a fi halită de țânțari peste noapte, am deschis fereastra și am făcut poza asta pentru voi. Și pentru mine. :)

 

Fac, americanii cu românii noștri,  nu-știu-ce exerciții. Azi, de câteva ori, au trecut pe cerul ăsta frumos avioane din-alea urâte și foarte zgomotoase, de armată. MIG-uri, F nu-știu-care, habar n-am ce avioane sunt, dar ne-au terorizat cu zgomotul lor. Aici, în valea asta, între munți, ecoul e mult mai puternic și zgomotul făcut de avioane este mult amplificat. În plus, unele zboară destul de jos. Povestea cineva că sus la munte, un avion a trecut chiar pe deasupra cabanei. Mă întreb: exerciții, exerciții, dar chiar trebuie să ne sperie în felul ăsta? Mâine o să stau la pândă să filmez, ca să vedeți și voi. 
La voi e la fel? Zboară avioane?

La apus, cerul arăta așa cum îl vedeți în poză: splendid, măreț, netulburat, încercând parcă să ne amintească de natură, de origini, de Dumnezeu, de tot ce e bun și frumos, încercând parcă să ne spună „Nu vă temeți!”.

Vă pup cu drag! 
P.S. Dacă vă rătăciți pe Facebook și ajungeți pe pagina mea, Ella's Place, un share/distribuie la albumul meu cu coliere, sau la o poză cu un colier care vă place cel mai mult, ar ajuta muuuult. Mulțu!


Saturday, 12 August 2017

Set mărgelat, croșetat

Pe bune că nu mai știu ce nume să le pun! :))

Spumă de zmeură + Spumă de afine (există?!) + Pudră de... lavandă (🤔) presărate toate cu pulbere de stele 🌟. Croșetate pe fir de bumbac, bine-nțeles, și ambalate în săculeț de mătase realizat manual, la mașina de cusut 😀. Sper să vă placă!

 

Stați, să vă arăt și mai de aproape:

 
Se vede pulberea de stele, da?!
Și-n următoarea, săculețul lucrat manual, la mașina de cusut. 😉


 Iar acum „A sky full of stars”!
Cred că v-am mai arătat un colier cu același model, dar acesta e mai gros și formează un set, împreună cu o brățară și niște cercei.

 


Vreau să vă las o melodie faină, în încheiere. Sunt atât de multe frumoase încât cu greu m-am hotărât.
Asta e:



V-am pupat!
Ella

Friday, 11 August 2017

Iarba e prietena ta! Trifoiul e prietenul tău!

     Aseară, pe la 7 jumate, am mers în parcul din apropierea blocului cu hotărârea fermă de a mă răcori. Era aproape la fel de cald afară ca și în casă dar, totuși, puțin mai bine. M-am plantat pe o bancă și m-am pus în așteptarea răcorii. A venit cam la jumătate de oră după ce au venit țânțarii.
    Vezi multe când stai în parc, gură-cască, așa am văzut și faza care a inspirat titlul postării mele.
O fetiță a căzut pe iarbă și-acum plângea, ceea ce e perfect normal. Așa plâng copiii când cad și se lovesc. Ceea ce nu era chiar normal, dar complet hazliu, a fost comportamentul adulților din jurul fetiței, și-anume o pereche de bunici, mămica și, probabil, o vecină de pe scară. Erau așa de disperați să oprească copilul din plâns (și chiar plângea frumos și cuminte, mai degrabă plâns de oboseală, nicidecum plâns isteric) că înconjuraseră copilul, care ședea pe bancă, și se maimuțăreau care mai de care, mămica fiind cea mai tare (așa-s mămicile!): „Maaamiii, nu mai plânge... Iarba e prietena ta. Da, iarba e prietena ta! Și trifoiul. Nu-ți amintești cum ai cules trifoi? Trifoi, mami! Trifoiul e prietenul tău!”.
Vă spun foarte serios că de aseară doar „Iarba e prietena ta” și „trifoiul e prietenul tău” am în cap.
Sper din suflet că, atunci când va fi mare, iarba nu va fi prietena ei.

Pfff, dacă ați ști ce treburi triste venisem eu, de fapt, să vă povestesc! Dar m-am răzgândit. Pentru moment.
Nu uitați! Dacă cumva vă loviți sau sunteți loviți: iarba și trifoiul sunt prietenii voștri. :)
Vă pup!
ella


Tuesday, 8 August 2017

Noapte bună!

Era 23.30.
Dormeam un somn dulce, perna era moale, vise, dacă aveam, erau pașnice. Singura greșeală: am uitat telefonul la capu' patului. Telefonul zbârnăie și odată cu el patul și somnul meu. Mă trezesc puțin bulversată. Iau telefonul: SMS. Mama: „Noapte bună”. I-am răspuns: „Noapte bună!”, și m-am pus la loc, să dorm. Iată-mă, însă, două ore mai târziu, scriind postări. Somnul n-a mai venit! Între timp perna s-a făcut tare ca piatra, a-nceput să mă doară capul iar inima îmi bate, cum are mai nou obicei, în urechi.
Nu-s supărată pe mama. Nici vorbă! Știu, de fapt, ce-a făcut: m-a verificat. A verificat să vadă dacă-s bine, sau mai exact, dacă sunt. Dacă nu i-aș fi răspuns, probabil n-ar fi dormit toată noaptea, sau peste alte 30 de minute mi-ar fi trimis sms cu „somn ușor!”. :)) Iar dacă nu aș fi răspuns nici la ăla, m-ar fi sunat direct, pe la 2.
Știe că m-am simțit o lecuță rău azi (căldura asta mă doboară!) și cine știe ce gând panicos i-o fi venit ei în minte la 11 jumate, noaptea? Cine știe de scenariu o fi construit ea, cu mine în rolul principal?
Mai pățesc și eu așa, cu „a mea”. O știu singurică, departe de casă, o simt supărată, ea-mi zice că n-are nimic, iar eu găsesc tot felul de motive, mai mult sau mai puțin stupide, să o sun sau să îi trimit mesaje. Uneori se enervează pe mine, dar sunt sigură că în sinea ei știe că vreau doar să-i transmit că-s pe aproape și că-s disponibilă.
Deci, în concluzie, cine are încă o mamă, să o prețuiască șiiii... să își pună noaptea telefonul pe silențios! :))
Noapte bună, mama!