În dimineața asta, la cafea, m-a apucat cheful sa mă uit la poze mai vechi.
Am in calculator poze vechi, de cativa ani, care sunt salvate si pe CD-uri dar pe care le-am păstrat și aici, la îndemână. Am poze noi, am cred că aproape toate pozele de pe blog, pozele cu primul articol realizat de mine și de Alex pe mașină, primele floricele croșetate, primul sac de fire... :))
Plănuiam cu Alex să facem un fel de Photo-book cu istoria "Ella's Place". Istoria tot între ghilimele.
Încă mai am albumul cu foi veline care avea destinatia asta, și ori de câte ori îl zăresc în bibliotecă, simt o strângere de inimă, pentru că e încă un lucru amânat la nesfârșit, pentru care n-am găsit timp, chef, etc. Poate în vacanța de vară o rezolvăm și pe asta.
Am mai găsit în calculator multe lucrușoare pe care le-am pozat înainte de a le expedia, dar care la vremea aceea nu au mai fost postate, dintr-un motiv sau altul, nici eu nu știu.
Uite, de exemplu colierul ăsta:
sau "tava" asta de broșe:
Dar am găsit o poză faină- faină care mi-a adus zâmbetul pe buze.
Am putea-o numi "dezmăț în bucătărie":
A fost o vreme când aveam o problemă cu prăjiturile, după cum bine se vede! :)) Acum ne-am mai potolit.
Chelsie, stătea și ea și le admira, și le adulmeca, și mai primea câte o frimitură de poftă.
Alex, nu mai zic, cu zâmbetul până la urechi! :D
Vestuța pe care o poartă Alex datează de când era ea mică. Cred că avea vreo 5 anișori când am tricotat-o. Pe-atunci îi venea până la genunchi, și era destul de lărguță, ca să încapă peste multe haine.
Cu timpul s-a mai lărgit, s-a mai lungit, sau s-o fi întâmplat vreo minune cu ea, nu știu, dar îi vine bine și acum. Nu până la genunchi, e drept, doar până în talie, dar îi este bună.
Când oi avea timp, o să fac un montaj cu vestuța și Ale de-a lungul timpului... :))
Acum s-a spart gașca, poate de-asta mă tot uit la poze din anii trecuți.
Alex cu școala ei, ne vedem când și când, Chelsie e bolnăvioară, azi mergem din nou la operație...
Nu vreau să închei pe un ton trist, vreau să fie cu Happy End, așa că, dacă tastatura tot e la mine, eu hotărăsc cum închei:
"Alex e acum la facultate, e prima din anul ei și sunt foarte mândră de ea. O să ne revedem curând, de Paște, și o să fie minunat. Cu ajutorul Domnului, operația lui Chelsie va fi o reușită, se va simți mult mai bine, o să se refacă repede, și-o să mai fure multe jucării de-ale copiilor din parc, de-acum 'nainte."
Happy End!
Vă pup cu drag,
ella
