Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Sunday 10 June 2012

Top alb, racoros, pentru vara

Nici nu mai stiu la al câtelea top "Snow White" mă aflu şi nici nu contează, dar parcă fiecare exemplar nou îmi place tot mai mult.
Atât de mult, încât mi-am permis să mă repet şi să fac încă o postare despre el, cu fotografii noi, of course.
Acest top, bluziţă, sau cum doriţi să-i spuneţi, este ideal pentru vară. Este o combinaţie de acril si bumbac mercerizat, cu un model perforat/dantelat la maxim astfel încât să permită circulaţia aerului. Este decorat cu flori croşetate care au mijlocul brodat cu margeluţe.
Există şi varianta 100% bumbac al acestui top, dar pe care, din păcate, în graba mea de a expedia coletul am uitat să-l pozez. Preţul e putin mai mare la acesta din urma.






Aici nu se poate vedea foarte bine modelul, dar îl puteţi vedea aici, unde îl poartă Alex.



Aici e gata de plecare împreună cu un nou exemplar al acestui top.


Acum aşteptăm feedback-ul şi ne rugăm să avem încă o clientă fericită.

Dacă Dumnezeu ne dă sănătate - mie şi ajutorului meu fără de care nu mai pot face nimic, Alexandra - vara asta o să vă răsfăţăm cu o grămadă de lucruri frumoase şi neapărat vesele, aşa cum ne plac nouă şi vouă, pentru că am un roi de idei frumoase care-mi zboară prin cap şi care aşteaptă să fie transformate în realitate.

Dumnezeu să vă ocrotească!

ell@

6 comments :

  1. I fiori sono bellissimi e con loro la maglietta diventa favolosa!
    Bye, bye Elli

    ReplyDelete
  2. Thank you very much, Elli!
    All the best,
    Ella

    ReplyDelete
  3. Buna Ella,
    Imi plac foarte mult cele doua modele de bluzite. Imi place de asemenea cum lucrezi, foarte curat si ordonat.Impecabil! Luna trecuta mi-a fost dor de postarile tale pe blog.
    O saptamana minunata!
    Ramo

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga Ramo,
      Iti multumesc mult pentru aprecieri.
      Ma bucur tare mult ca ti-au lipsit postarile mele, si mie mi-a fost dor de blog.
      Iti doresc o saptamana binecuvantata!
      Ella

      Delete
  4. bravo, felicitari pentru reusita si sa-ti dea Dumnezeu multa, multa sanatate si putere, ca sa faci mii de minunatii ca astea.

    PS: scoate, te rog frumos, cuvintele de verificare din comentarii, ca imi e foarte greu sa le nimeresc, le-au facut tare greu de citit.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos, Cristina!
      Cred ca am rezolvat cu acele cuvinte de verificare dar nu sunt sigura.
      O saptamana faina sa ai!

      Delete