Năsturel

Mi-am cumpărat năsturei noi. Sunt roz cu alb şi-s frumoşi de tot! Cei mai frumoşi!

Am văzut, după ce am făcut pozele, cele două gâzuţe care se ascund printre petale. Sper să nu fie dăunătoare şi să nu se înmulţească.

Am zis, în glumă, că năsturelul ăsta e noul meu animăluţ de companie. Nu mai am nici păsărele, nici nimic altceva, şi tare le mai duc dorul şi le simt lipsa, dar încă nu sunt pregătită să mă ataşez din nou.

În spatele blocului meu sunt nişte garaje. Într-un garaj gol, de beton, chiar sub una dintre ferestrele mele, stă un căţeluş mic de cîteva luni. Cred că mai mult de 3 luni n-are. Pare să fie un Husky.
Stăpânul lui îl ţine închis acolo zi şi noapte, în frig, fără lumină. Vine, totuşi, în fiecare dimineaţă, cu maşina lui de fiţe, o maşină destul de scumpă, cu o pâine rotundă de 1 leu şi i-o aruncă înăuntru în garaj. Câteodată căţelul mai scapă pe afară şi aleargă vesel, cu colţul de pâine în gură, dar înainte să-şi dea seama, e păcălit să intre înapoi în garaj, iar stăpânul închide repede uşile în urma lui.
N-am cuvinte să vă spun cât mă doare sufletul să urmăresc scena asta în fiecare zi.
Mă gândesc la biata mea Chelsie, care era atât de iubitoare, cum toţi câinii de altfel sunt, şi atât de credincioasă, mă gândesc cum ar fi fost să o ţin încuiată, singură, undeva?
Îmi amintesc cum, o perioada, închideam uşa la camera în care dormeam, pentru ca am suferit o intervenţie chirurgicală şi nu vroiam să mă lovească din greşeală, când dormeam. Chelsie adormea plângând lângă uşa închisă, lovea cu lăbuţa în uşă şi încerca să-şi strecoare năsucul pe sub uşă. Îmi amintesc cum mă aştepta lângă uşa de la baie până făceam baie, iar când ieşeam... se bucura de parcă nu ne-am văzut o săptămână. Era umbra mea. Când plecam afară fără ea, mă conducea până la uşă şi parcă îmi spunea: "tu vorbeşti serios? Chiar pleci fără mine?".
Mi-e aşa de dor de ea! N-am cuvinte să explic cât mi-e de dor de ea!

Revenind la individul din spatele blocului: nu-l înţeleg! Nu-l înţeleg absolut deloc. Pentru ce să ţii un câine dacă nu te bucuri de dragostea lui, de compania lui, de veselia lui? Pentru ce îl mai ţii? Pentru ce îl mai chinui? Pentru ce mă mai chinui şi pe mine? Că plâng împreună cu căţelul ăla în fiecare zi după ce închizi uşile garajului.

M-am hotărât ca într-una din zilele următoare să cobor şi să vorbesc cu el. Trebuie să fiu rapidă, că individul n-are timp de pierdut, văd eu. Trebuie să cobor în zbor cele patru etaje.
O să vorbesc cât de frumos pot, cât de blând, pentru că vreau să înţeleg, chiar vreau să înţeleg: de ce-l mai ţine?
În cel mai fericit caz, asta e o soluţie temporară. Îl ţine la garaj doar pentru o vreme, ca apoi să-l mute altundeva, într-un loc bun. Să sperăm...
Dacă e aşa, m-aş oferi să-l ţin la mine. Ştiu că m-aş ataşa şi apoi m-aş despărţi cu greu de el, dar acum chiar nu contează, ar fi pentru o cauză bună.
Vom vedea...

Până una-alta, încerc să mă bucur de năsturelul meu frumos, care şi-a ocupat locul pe pervaz, printre celelalte flori. În ghiveciul cu pitic ar fi trebuit să fie tarhon. L-am semănat, a fost o explozie de punctuleţe verzi, şi-apoi nimic. Sigur am făcut ceva greşit. Nu mă prea pricep la grădinăreli.

O Dumincă faină să aveţi!

ella