Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Friday, 4 December 2015

Floare Multifuncțională

Floarea asta e mai mult un pretext ca să scriu o postare, pentru că am chef să scriu puțin.
Am vrut, inițial, să-mi încep postarea cu "Hello December!" sau ceva de genul ăsta, dar mi-am dat seama că asta nici măcar nu e prima postare pe luna Decembrie, așa că am renunțat.
Aveam de gând să mă milogesc iarăși "te rog, Decembrie, fii o lună bună" așa cum mă milogeam de nu știu care lună, anul trecut. Dar m-am răzgândit. N-am de gând să mă mai rog de lunile din calendar. Dragelor, fiți cum vreți voi, pentru că nici eu nu-s apă de ploaie. Ne descurcăm noi unele cu altele. Gata cu frica!
Acum că m-am răcorit, să revenim la flori.
Îmi pusesem în cap, prin vară, să fac pentru iarna asta multe accesorii cu crăciunițe croșetate, să decorez multe chestii croșetate cu crăciunițe croșetate, numai crăciunițe croșetate aveam în cap. Ce credeți? N-am făcut nici una. Nu știu ce am făcut. Cred că am dormit în papuci.
Am făcut totuși floarea asta, ieri. Nu e crăciuniță deloc, dar e roșie.


Am oferit-o cadou, să se asorteze cu o vestuță croșetată din același fir.
E foarte mare. Am pozat-o lângă acea monedă de 50 bani ca să se vadă diferența.
Poate fi purtată pe cap, ca o bentiță. Poate fi legată în jurul gâtului, ca un fel de ceva de pus la gât. :D
Poate fi legată chiar în talie, peste o bluză. Arată chic.
Sau poate fi folosită ca fotoliu pentru păpuși, după cum rezultă din foto. :)

 

 

Păi... cam asta ar fi!
Vă pup!



No comments :

Post a Comment