Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday, 18 February 2017

Am un hobby nou

Da, am un hobby nou (de parcă cele pe care deja le am nu ar fi fost de ajuns), inspirat de fosta învățătoare a fiicei mele. Se pare că pe mine mă inspiră doamnele învățătoare, ba a mea, ba a fiicei mele. Mă întreb cum arată fosta învățătoare a soțului meu și, oare, cum ar putea să-mi influențeze viața, dacă mai trăiește.😊
Deci, noul meu hobby este croșetatul cu mărgele. Știți, colierele și brățările acelea tubulare, din mărgele de nisip? Nici prin cap nu îmi trecea că sunt croșetate. Le admiram pe cele făcute de fosta învățătoare a lui Ale, eram sigură că sunt înșirate cumva, țesute cumva, apoi chiar am descoperit că se pot și „țese”, dar chiar nu mă așteptam să fie făcute cu croșeta. Am descoperit cu totul întâmplător, pe Facebook, când mi-a apărut un filmuleț cu o tipă care croșeta un colier tubular. Am fost uimită. Părea simplu, dar așa cum se întâmplă deseori, aparențele înșeală. Mă credeam destul de îndemânatică până am încercat să fac și eu. Presupun că e adevărat că exercițiul e mama învățăturii, deși cred că i-ar putea fi, la fel de bine, și tata. Mie „exercițiu” îmi sună a fi mai degrabă nume de băiețel. Ca să fie fetiță ar trebui să fie „exerciția” sau cumva.  😜


Frumoasele astea sunt mărgeluțe toho, japoneze. Sunt mai scumpe, dar sunt foarte frumoase. Mă gândesc că poate era mai bine să cumpăr din cele ieftine ca să exersez, da' acum nu-mi pare rău, pentru că acestea sunt foarte frumoase și de foarte bună calitate.

Am reușit să fac primii centimetrii de tubuleț, după ce am făcut și desfăcut de foarte multe ori. Cu curaj vă pun o poză (scuzați cucufonia) conștientă fiind că e plin de greșeli și arată jalnic, dar am început să înțeleg ce nu fac bine și unde greșesc.


Am avut probleme și cu înșiratul mărgelelor. Aș fi vrut să le înșir pe un fir de bumbac puțin mai gros, ca să-mi fie mai ușor să învăț, dar nu reușeam să-l bag în ac. Acul în care mergea firul, nu intra în mărgele. Și într-un final am găsit o soluție! Am înmuiat capătul firului în ceară topită, l-am săsat să se usuce, și așa a devenit suficient de rigid încât să bag mărgelele direct pe fir, fără ac. Tadam!! 😋

În altă ordine de idei...
A trecut sesiunea! Iuuuupiiii!!! Acum pot să citesc, pot să croșetez, pot să tricotez, trebuie să-mi lustruiesc mașina de tricotat, să o fac sclipitoare, pot să coc, am și făcut-o deja ieri, pot să fac multe chestii pe care le-am lăsat de-oparte pentru câteva săptămâni și de care mi-a fost doooor (puțin spus).
Să vă spun cum a fost în sesiune? A fost greu dar bine. Mi s-a dezmorțit creierul. Bănuiesc că media semestrială se face la fel, adică media aritmetică: adun toate notele și le împart la numărul de note. Dacă e așa, am media 9,42. E bine? :))) Știiiiiiuu! Nici mie nu-mi vine să cred, dar asta este: 9,42.
Dumnezeu e bun!
Știți care e cea mai tare parte din toată treaba asta? Pentru mine, atunci când primesc un mesaj de la fiică-mea care sună așa: „Ai de capul meu. Bravoooo!!!! Îs așa mândră de tine!!”. Ei bine, un mesaj ca ăsta merită efortul.
După ultimul examen D. m-a invitat să mâncăm în oraș, și ne-am plimbat, și-a vrut să mă răsfețe, și m-am simțit ca ditamai regina. :)) 

Amu pentru cârcotași: vă iubesc daaaar, nu mă mai întrebați la ce-mi folosește sau dacă cred că o să mă ajute cu ceva, sau ce fac după aceea. Nu știu ce o să fac după aceea. Poate o să fac ce fac și acum și ce făceam și înainte. Poate o să mă duc casieră la Kaufland sau la Lidl, sau oriunde, deși aș prefera la Jysk, poate plec în Germania și o să muncesc în agricultură sau poate Dumnezeu o să mai facă încă o minune pentru mine, așa cum a făcut-o pe asta, și o să mi se întâmple ceva nemaipomenit de frumos. Nu știu. Nici măcar nu contează. Chiar nu contează. Cu toată dragostea vă spun, nu e treaba voastră, nici măcar treaba mea nu e. Dumnezeu știe ce are de gând cu viața mea, și poate să facă ce vrea cu ea, pentru că El mi-a dat-o. Ok? Eu chiar cred asta.

Vă pup cu drag și vă trimit gândurile mele bune!
Ella.

10 comments :

  1. Vai ce minunat! Bravoooo! Ce tare esti, este o medie extraordinara:). Sa fii cea mai faina casiera de supermarket nu e mai putin decat sa fii director economic blazat invidios si fricos:)) (asta in cazul putin probabil ca vei fi casiera la supermarket:)(care e o meserie ca oricare alta:). Cred ca un model popular ar merge super la aceste bijuterii, sa fie purtate la ie:). Spor!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos de tot, Anca! :)Director blazat, invidios si fricos? Ce-am râs!:))
      Si multumesc pentru idee. Dupa ce o sa stapanesc mai bine tehnica asta, o sa invat sa fac si modele populare.
      Te pup!

      Delete
  2. Draguta 'exercitia' asta.Am crosetat colier tubular,insa fara margelute.Pentru ca imi trebuia si nu voiam un snur cu ochi de lant,si nici snur pentru mileuri.Bineinteles ca se pot face multe altele in afara crosetatului,tricotatului (cu andrele/la masina).Si e foarte bine sa nu ramanem incremeniti ,ca daca tot avem indemanare,de ce sa nu ne bucuram de ea.
    Cat despre scoala,studii,carcotasa din mine nu o sa intrebe la ce iti foloseste(chiar mi se pare o prostie).Cata vreme studiul are drept rol cunoasterea(si nu impaunarea cu hartia/titlul) , e binevenit oricarei persoane,indiferent de varsta(daca mintea e lucida).
    P.S.Ei si tu cu media ,pai crezi ca daca aveai 7,scadeai in ochii mei? :D
    Chiar asa,de ce alearga lumea dupa note?Pana la urma notele sunt atat de subiective,ca sa nu zic irelevante.Daca as fi un angajator ,cu siguranta, nu m-as ghida dupa note,ci dupa seriozitate si competenta .


    ReplyDelete
    Replies
    1. Ar trebui să încerci să faci și tubular cu mărgele. E cu totul altceva.
      Da' clar nu scădeam în ochii tăi. Cum aș putea?
      Mi-ești dragă, și-mi place să cred că știi că nu scriu postările astea ca să mă laud. Le scriu pentru că eu cred că avem nevoie cu toții să mai auzim și lucruri de bine. Poate poveștile astea încurajează pe cineva, așa cum poveștile altora m-au încurajat pe mine.
      Nu știu de ce aleargă oamenii după note. Nici după bani, celebritate, poziție socială sau funcții. Poate pentru că cred că toate astea le vor aduce fericire. Cred că oamenii aleargă, de fapt, după fericire. Dar cine-s eu să îi judec? Și-apoi cum deosebești un om care obține note mari pentru că învață cu plăcere sau pentru că e deștept, fără să alerge după ele, de altul care le vânează? Hmm?
      Te pup!

      Delete
    2. Cum apare un carcotas ,cum si comentariile sustinatoare:)).Off,si carcotasii astia cum iau ei urma tuturor:)).
      Ella,eu am expus o parere,pana la urma sincera,si am observat ca tu chiar stii sa accepti acest gen de pareri(lucru foarte rar).Tocmai de asta,indiferent ce ar spune x,y,z(sigur se va gasi,ori,poate deja se va fi gasit,macar prin sugestie),si tu imi esti draga.
      Orice ai face, ramai tu insati si nu te lasa coplesita de laude.Laudele nu ajuta pe nimeni sa creasca(dezvolte).
      Te imbratisez !

      Delete
    3. Te contrazic. Laudele, venite sub formă de încurajare, ajută. Pe mine mă ajută. Nu cele de genul: "what a good boooy! What a good girl!" :))
      La fel de bine mă ajută și să îmi spui că nu pot. Mă ambiționează. Ca pe copii, știi? :))
      Eu vizam nișe cârcotași locali în postarea mea nu pe cei de peste mări și țări, dar acuma cum se nimerește. :))
      Te îmbrățișez și eu!

      Delete
  3. Esti cea mai tare, chiar ca esti buna de luat ca exemplu. Stiu ai tai de ce sunt mandri de tine, chiar meriti. Felicitari!!!!
    Noul tau hobby e foarte interesant. Habar n-aveam ca margelele tubulare sunt crosetate.Paaaai, spor la crosetat margele atunci. Si arata-ne si noua "obectul" final.
    Te imbratisez, studentico! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te imbratisez si eu cu drag!
      Nu-s chiar cel mai bun exemplu, daca privim lucrurile per ansamblu :)), dar iti multumesc mult de tot!
      Ce tot vreau eu sa evidentiez si nu prea imi iese, este ca daca nu ne-am impiedica in tot felul de prejudecati si de tot felul de frici, daca am fi mai "tupeisti" si daca am fi surzi la vocile care ne descurajeaza, cine stie cate lucruri faine am putea realiza si cat de interesanta ar fi viata.
      Vaaai, m-au imbolnavit margelele alea. Nu-mi vine sa mai fac nimic altceva! :))
      Te pup, Ina!

      Delete
  4. Felicitari pentru rezultatele de la faculta,lasa carcotasii,mereu vor fi pe urmele noastre,important este sa ne vedem de treaba si sa nu-i bagam in seama.Ce lucruosare faine faci tu acolo,spor sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos, Carmen!
      Acu' invat sa le fac si-s tare incantata. Sper sa ma tina! :)

      Delete