Flower Power, în miez de iarnă

         Știți ceva? Pe mine nu mă supără deloc, dar deloc-deloc, că s-a întors Iarna. De fapt nici nu ar fi trebuit să plece. Iubesc fulgii, iubesc zăpada, chiar și frigul îmi place mai mult decât canicula. Cum să te superi pe un fulg de nea sau pe niște flori de gheață?
Da, le înțeleg îngrijorarea celor care au animale, culturi, celor care nu au cu ce să se încălzească, dar am impresia că cei care se plâng cel mai tare nu sunt printre cei menționați anterior.
Slavă Domnului pentru hainele groase, pentru ciorapii de lână și cizmele îmblănite, pentru gecile pufoase, pentru jarul din sobă sau fierbințeala din calorifere, pentru zidurile care ne feresc de vânt, pentru familia alături de care să te minunezi de ninsoarea de afară sau de mercurul din termometre și cu care poți împărți un ceai fierbinte. Slavă Domnului pentru muzică și culori, pentru apelurile telefonice de la prieteni, pentru prieteni. Iarna, vrem nu vrem, o să treacă! Nu-mi amintesc să fi venit Primăvara vreodată fix pe 1 martie. Și dacă a venit, nu a stat. Vin Babele! Cine a mai pomenit doar soare și căldură de... Babe?

Uite aici un exemplu de optimism, și o certitudine că Primăvara vine: prietena mea, care mi-a comandat un set cât se poate de primăvăratic.

 

Am pierdut startul la mărțișoare, deși aveam multe modele simpatice. Sper, totusi, să apuc să fac macar câteva. Mi-ar plăcea să pot dărui mărțișoare făcute de mine. 

Voi cum vă împăcați cu iarna?

Vă pup cu drag!

Vremuri ciudate

     Am ajuns, se pare, la vârsta la care încep să-i pierd, unul câte unul, pe oamenii pe care-i iubesc sau care au însemnat ceva pentru mine în viața asta. Oamenii de care mă simțeam ocrotită, iubită, pe care simțeam că mă pot spijini, când eram un copil. Se duc unul câte unul.
Nu pot să nu mă gândesc cât de ciudat o să fie când n-o să mai fie nimeni „în fața mea”, când n-o să mai fie nimeni mai în vârstă decât mine, dintre cei cunoscuți. Pe de o parte asta e o binecuvântare, pentru că așa trebuie să fie, ăsta e cursul vieții. Din ziua în care ne naștem, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de plecare.
Sunt și oameni pe care i-am purtat în inimă, de-a lungul vieții, fără ca ei să știe măcar, cărora le-am purtat o amintire dragă. Oamenii copilăriei mele.

 

Am găsit poezia asta frumoasă, pe Facebook. Poate o să vă placă și vouă. Fotografia e de pe Google.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Eu sprijin anii mei de tine
Ca de un munte de lumină.
Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,
Atât de firavi, de novici,
Ca doi călugari puşi să-ndure
Canonul lor în rugăciune,
Îmi ţin tristeţile de-o viaţă
Şi zile fără de speranţă
Când rătăcind cărări prin ploi
Tu mă chemai să fim iar doi.
Luai în spate din poveri
Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Dar cu atâta drag îţi duc
Al neputinţei tăvalug
Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare
Plăpândul trup precum o floare...
Ţi l-aş purta spre infinit,
Numai să ştii cât te-am iubit.
Îngenuncheat pân' la pâmânt
E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,
Tivit cu slăbiciuni șuvoi,
De multe ori şi cu nevoi,
Ai cicatrici şi urme-adânci
Lăsate de dureri şi prunci.
Dar şi aşa, vei fi mereu,
Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Singurătăţi în cuib de cuci
Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,
Să odihnim în ea trăiri
Din lada plină cu-amintiri.
Dar sufletelor noastre-acum
Le cresc lăstari pe scurtul drum.
Sunt înfloriți ca-n primăvară
Iar peste tot ne împresoară
Parfumul clipelor în doi
Din vraja vieţii ca un roi.
Şi te iubesc iubită doamnă,
Magnolie-nflorită-n toamnă!

Autor Angelina Nadejde

Și înc-o veste tristă. E oficial: am un hater. Nu am crezut vreodată că blogul ăsta ar putea atrage un hater, dar uite că a făcut-o! Nu cred că merită să-i dedic o postare întreagă, dar nu știu sigur dacă o să rezist să nu o fac, până la urmă.

Vă pup!

Valuri acide se topesc în larg ascultătoare...

Hello!
AMR 6 zile, până îmi recapăt libertatea de a face ce vreau. Aproape ce vreau. 😊😂
Între timp, mă distrez și eu cum pot.
Azi, de exemplu, mi-a picat în mână cutia asta de ceai.

M-a amuzat mesajul de pe ea. Sună ca un descântec. Parcă nu m-aș fi mirat prea tare dacă cutia ar fi început să-mi vorbească. Sau să aud sunet de valuri.  😂

Și uite așa,  un simplu ceai gastric, cu puțină creativitate (din partea celor care au creat ambalajul) s-a transformat într-un ceai "stare de bine" sau "bună dispoziție". 

Bine-nțeles că m-am apucat să caut și alte ceaiuri de la firma asta ca să citesc mesajele de pe cutie. Unele sunt inspirate, altele mi se par amuzante. 

Apoi mi-am amintit ca si cei de la Dacia au pe fiecare cutie de ceai scris un cuvant frumos, care simbolizează ceva frumos. Prima oară când au apărut,  fata mea mă punea să îi cumpăr tot felul de ceaiuri,  dar nici că o interesa ce fel de ceai este sau ce beneficii aduce, imi spunea: "îmi iei și mie, te rog, un ceai cu prietenie"

Mda, cam asta ar fi. Prea multă învățătură afectează.  E evident. 😊😊
Mi-e dor de mărgeluțe.  Azi am găsit una pe jos, una albă,  și nu mă mai săturam să o admir: atât de frumoasă,  perfectă,  albă. 😢
Vă pup cu drag!
Duminică binecuvântată! 😘