Vremuri ciudate

     Am ajuns, se pare, la vârsta la care încep să-i pierd, unul câte unul, pe oamenii pe care-i iubesc sau care au însemnat ceva pentru mine în viața asta. Oamenii de care mă simțeam ocrotită, iubită, pe care simțeam că mă pot spijini, când eram un copil. Se duc unul câte unul.
Nu pot să nu mă gândesc cât de ciudat o să fie când n-o să mai fie nimeni „în fața mea”, când n-o să mai fie nimeni mai în vârstă decât mine, dintre cei cunoscuți. Pe de o parte asta e o binecuvântare, pentru că așa trebuie să fie, ăsta e cursul vieții. Din ziua în care ne naștem, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de plecare.
Sunt și oameni pe care i-am purtat în inimă, de-a lungul vieții, fără ca ei să știe măcar, cărora le-am purtat o amintire dragă. Oamenii copilăriei mele.

 

Am găsit poezia asta frumoasă, pe Facebook. Poate o să vă placă și vouă. Fotografia e de pe Google.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Eu sprijin anii mei de tine
Ca de un munte de lumină.
Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,
Atât de firavi, de novici,
Ca doi călugari puşi să-ndure
Canonul lor în rugăciune,
Îmi ţin tristeţile de-o viaţă
Şi zile fără de speranţă
Când rătăcind cărări prin ploi
Tu mă chemai să fim iar doi.
Luai în spate din poveri
Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Dar cu atâta drag îţi duc
Al neputinţei tăvalug
Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare
Plăpândul trup precum o floare...
Ţi l-aş purta spre infinit,
Numai să ştii cât te-am iubit.
Îngenuncheat pân' la pâmânt
E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,
Tivit cu slăbiciuni șuvoi,
De multe ori şi cu nevoi,
Ai cicatrici şi urme-adânci
Lăsate de dureri şi prunci.
Dar şi aşa, vei fi mereu,
Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Singurătăţi în cuib de cuci
Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,
Să odihnim în ea trăiri
Din lada plină cu-amintiri.
Dar sufletelor noastre-acum
Le cresc lăstari pe scurtul drum.
Sunt înfloriți ca-n primăvară
Iar peste tot ne împresoară
Parfumul clipelor în doi
Din vraja vieţii ca un roi.
Şi te iubesc iubită doamnă,
Magnolie-nflorită-n toamnă!

Autor Angelina Nadejde

Și înc-o veste tristă. E oficial: am un hater. Nu am crezut vreodată că blogul ăsta ar putea atrage un hater, dar uite că a făcut-o! Nu cred că merită să-i dedic o postare întreagă, dar nu știu sigur dacă o să rezist să nu o fac, până la urmă.

Vă pup!