Pe sărite

         Trec tot mai rar pe aici, deși nu vreau.
Ar trebui, probabil, să vă arăt poze cu ultimele căciuli pe care le-am făcut, cele cu oițe, dar eu am chef să vă arăt poze cu flori. Florile din concediu.
         La rând ar fi fost, dacă aș fi respectat ordinea locurilor vizitate, după Transfăgărășan, Sâmbăta de Sus (unde a fost mi-nu-nat!) dar o iau pe sărite și vă arăt un pic din Agapia. Doar un pic. N-o să vă arăt poze cu mine că pe mine m-ați mai văzut, dar o să vă arăt poze cu ce mi-a încântat mie privirea și sufletul pe-acolo. Mai are rost să vă spun că m-aș întoarce mâine acolo? Mai are rost să vă spun că vreau înapoi în vacanța mea? Cred că nu. :)

 Mușcate. Printre florile mele preferate. În top 3, clar!

 Vedeți în pictură o pisică și un cățel? O secundă mai târziu, chiar în locul acela, aveam lângă mine o pisică și un cățel. Nu semănau cu cei din pictură dar erau acolo, în formula aia: pisi+cuțu. Îi puteți vedea mai jos. A fost și amuzant și ciudat. O fi fost regizată treaba? Kidding! :)))

  Proverbiala „prietenie” dintre câine și pisică. Eu sunt de partea cățelului, se știe! Și chiar nu mă poate condamna nimeni!Uitați-vă, de exemplu, la poza de mai jos: cățelul prietenos, dă din codiță, s-ar juca cu muta de mâță, dar ea „nu și nuuuu!”, spatele încovoiat, blana zbârlită...

Măi, și i-am spus mâței, și pe românește și pe pisicește, că... să mă scuze dar mie nu-mi prea place neamul ei. Și de ciudă, cred!!, s-a frecat de picioarele mele, m-a alintat, m-a lingușit. Mno, ce să zic, mi-a plăcut dar... rămân cu cățeii. Felul meu de-a fi seamănă mai mult cu al lor! Sunt așa, mai naivă, ca ei! :))

Așa streașină zic și eu!

 Uitați-vă mai jos! Niciun peticel necultivat sau, altfel spus, „un triunghi de păpușoi”.

Cam asta ar fi pe scurt, foarte pe scurt, Agapia.
Asta a fost a doua oară când am mers acolo. Mi-a plăcut liniștea, pacea locului. Mi-a plăcut că a fost la sfârșit de sezon turistic și nu vedeai prea mulți oameni. Mi-a plăcut simplitatea împletită cu frumusețea și bunul gust. Mi-a plăcut că acolo am uitat de viața de zi cu zi și-am evadat un pic. A fost bine.

Vă pup!!

M-am întors, deși n-aș fi vrut...

          N-am reușit, după cum s-a putut vedea, să postez cu regularitate deși îmi propusesem.
Seara eram prea obosită sau n-aveam chef, după caz. Am o grămadă de poze frumoase, am și povești, unele frumoase, una chiar neplăcută iar pe multe cred că le-am uitat deja. Mi-am zis de multe ori în gând: „să țin minte asta” sau „să nu uit întâmplarea asta” dar, desigur, n-am notat nimic niciunde.
A fost un concediu lung dar nici după atâtea zile (vreo 22) nu m-am întors bucuroasă, sincer. Nici măcar de dragul lui Ghiocel, pentru că el e bine-merci la mama. S-a împrietenit cu perușii ei și și-au făcut gașcă. Cred că e mai fericit acolo, cu ai lui, decât aici, doar cu oameni.
Dacă aș putea aș hoinării toată viața, din loc în loc. Sunt atâtea locuri și lucruri de văzut, atâția oameni de întâlnit! Lumea e lungă și largă și e păcat să o reduci doar la câțiva kilometrii pătrați. Dar n-avem ce face, nu? Ne-am cam legat de ziduri, de proprietăți, de lucruri, de obiceiuri, zeci de tabieturi. Aș vrea ca lucrurile să stea altfel pe lumea asta.
Nu m-ar deranja să nu am o adresă sau vecini stabili. Nu m-ar deranja să fiu o pasăre.
Ahh, și dacă, poate, n-am făcut mari descoperiri despre lume și viață în concediul ăsta, am aflat, totuși, un răspuns la o întrebare arzătoare, nu atât pentru mine cât pentru ceilalți: de ce merg la facultate la vârsta mea? Răspunsul e simplu: ca să am reducere la intrarea în muzee, castele, peșteri și alte de-astea! Da, oameni buni, se merită! Reducerile sunt mari! Imaginați-vă ce amuzant era la casierie:„ Două bilete, vă rog: un pensionar și o studentă.”

Nu, tenișii nu sunt de firmă, sunt cu patruj' de lei. De diferență, însă, am mai plătit o noapte de cazare! 🤗
Vă pup,
Ella