Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Thursday, 27 September 2018

Pe sărite

         Trec tot mai rar pe aici, deși nu vreau.
Ar trebui, probabil, să vă arăt poze cu ultimele căciuli pe care le-am făcut, cele cu oițe, dar eu am chef să vă arăt poze cu flori. Florile din concediu.
         La rând ar fi fost, dacă aș fi respectat ordinea locurilor vizitate, după Transfăgărășan, Sâmbăta de Sus (unde a fost mi-nu-nat!) dar o iau pe sărite și vă arăt un pic din Agapia. Doar un pic. N-o să vă arăt poze cu mine că pe mine m-ați mai văzut, dar o să vă arăt poze cu ce mi-a încântat mie privirea și sufletul pe-acolo. Mai are rost să vă spun că m-aș întoarce mâine acolo? Mai are rost să vă spun că vreau înapoi în vacanța mea? Cred că nu. :)






 Mușcate. Printre florile mele preferate. În top 3, clar!











 Vedeți în pictură o pisică și un cățel? O secundă mai târziu, chiar în locul acela, aveam lângă mine o pisică și un cățel. Nu semănau cu cei din pictură dar erau acolo, în formula aia: pisi+cuțu. Îi puteți vedea mai jos. A fost și amuzant și ciudat. O fi fost regizată treaba? Kidding! :)))


  Proverbiala „prietenie” dintre câine și pisică. Eu sunt de partea cățelului, se știe! Și chiar nu mă poate condamna nimeni!Uitați-vă, de exemplu, la poza de mai jos: cățelul prietenos, dă din codiță, s-ar juca cu muta de mâță, dar ea „nu și nuuuu!”, spatele încovoiat, blana zbârlită...


Măi, și i-am spus mâței, și pe românește și pe pisicește, că... să mă scuze dar mie nu-mi prea place neamul ei. Și de ciudă, cred!!, s-a frecat de picioarele mele, m-a alintat, m-a lingușit. Mno, ce să zic, mi-a plăcut dar... rămân cu cățeii. Felul meu de-a fi seamănă mai mult cu al lor! Sunt așa, mai naivă, ca ei! :))




Așa streașină zic și eu!




 Uitați-vă mai jos! Niciun peticel necultivat sau, altfel spus, „un triunghi de păpușoi”.



Cam asta ar fi pe scurt, foarte pe scurt, Agapia.
Asta a fost a doua oară când am mers acolo. Mi-a plăcut liniștea, pacea locului. Mi-a plăcut că a fost la sfârșit de sezon turistic și nu vedeai prea mulți oameni. Mi-a plăcut simplitatea împletită cu frumusețea și bunul gust. Mi-a plăcut că acolo am uitat de viața de zi cu zi și-am evadat un pic. A fost bine.

Vă pup!!

3 comments :