Cioara

Așa frumos arătau ciorile  pe fundalul alb argintiu -bleu de iarnă, încât nu m-am putut abține să nu le fac câteva poze. Dar cel mai bine le descrie Topîrceanu!

„Câmpul alb, ca un cearșaf,
Până-n zări se desfășoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheșă ca un hornar
Și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică și mică
Cât o boabă de piper;
.................................

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Și ușoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, -
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;”
...................................
(Cioara, de G. Topârceanu)

 

 

A fost o iarnă de vis! Și sper să mai fie!

 O săptămână frumoasă!