Jurnal de vacanță

          L-am cumpărat în excursia pe care am făcut-o cu D. la începutul primăverii și de-atunci nu l-am mai folosit, deși am mai făcut mici ieșiri. Cred că am și uitat de el.

A fost o excursie tare făină! Simțeam amandoi nevoia să "fugim" un pic de acasă. Am mers in Oradea si la Felix. Am plătit un preț foarte mare la Felixarium, un preț pe care în mod normal nu l-am fi plătit, dar am zis că merităm si noi o dată. Nu-mi amintesc dacă am mai scris vreodată despre excursia aia. La Felixarium a fost superb! Impresia cu care am plecat de acolo a fost că oamenii care își fac veacul pe acolo sunt, în general, oameni triști, nu prea știu sa se bucure de ceea ce au. Ne-am dat seama la timp ca dacă ne mai minunăm mult și dacă nu ne potolim entuziasmul, o să ne dăm de gol... :)) Am mai văzut si un tataie burtos, cu părul alb, care săruta cu foc o fătucă de douăj' de ani. Tare aș fi vrut să îi zic vreo două... 😱
         Revenind la acest Jurnal de călătorie, în vacanță vreau neapărat să-l luăm cu noi. Am scris acolo lucruri mărunte pe care altfel cu siguranță le-am fi uitat. Am lipit si câteva poze. L-am rasfoit azi cu mare plăcere.
De când ma știu am fost aproape obsedată de ideea de a păstra amintiri... 😳

          De azi am mai început un jurnal. Unul personal, din acela în care scrii toate câte-ți trec prin cap, în care conversezi și cu Dumnezeu, ca și cum nu ți-ar ști deja toate gândurile, inclusiv pe alea pe care ai vrea să nu le știe nimeni, mai ales El...

Nu cred că aș fi reușit să trec cu bine de copilărie, adolescență și primii ani ai fragedei tinereți fără un jurnal. Cu toate astea, de vreo 15 ani, se pare ca sunt incapabilă să țin unul.

        Anyway, abia aștept vacanța! Mai tare decât o poate aștepta vreun copil, o aștept eu!!! 

        Știți ce mi-ar plăcea? Sau știți ce aș face daca aș putea? Aș cutreiera lumea în lung și în lat. Aș da pe-acasă o dată la câteva luni, ca să aerisesc și să îi aduc cadouri mamei mele. 

Vă pup!

ell@

Gânduri

         Știți explozia de bucurie care începe vinerea, deseori de joi chiar, pe Facebook, prilejuită de apropierea sfârșitului de săptămână: „ieeei, a venit weekendul!!”?. Sau tristețea prilejuită de sfârșitul lui: „oooo, din nou Luni..!!”? Ei bine, multă vreme am fost în tabăra adversă! Se întâmpla pe vremea când principala mea ocupație era lucrul de mână și când încercam să fac ceva din asta. Pe vremea aia, ziua mea preferată era ziua de luni pentru că, după aproape două zile în care nu puteam să lucrez lucru de mână, îmi puteam relua activitatea favorită. Sâmbăta, de regulă, găteam pentru duminică, făceam curățenie, etc. Începuse să fie ziua care îmi displăcea cel mai tare... Uneori, îi invidiam parcă puțin pe cei bucuroși de weekend. Era ca și cum exista pe lumea asta un motiv de bucurie la care eu nu aveam acces... :)) Alteori mă gândeam că e tare trist să trăiești o săptămână întreagă cu speranța că cele cinci zile de muncă vor trece cât mai repede, ca să te poți, în sfârșit, bucura de o bucățică de timp. Ca și cum (e puțin exagerată comparația, poate...) ai aștepta să treacă mai repede viața ca să te poți bucura de pensie. Pentru mine fiecare zi era bucurie pentru că făceam în fiecare zi ceea ce îmi plăcea!
        Una peste alta, am ajuns să trăiesc și eu cu gândul la ziua de vineri, să mă bucur că vine, să oftez că mâine e luni... Nu e okay. Chiar nu e! Viața e și așa scurtă, tinerețea e și mai scurtă! Ar trebui ca fiecare om să poată să lucreze ceea ce îi aduce satisfacție și bucurie, munca ar trebui să fie o bucurie, o plăcere, pentru că ea ne ocupă cea mai mare parte a timpului. Ăsta e adevărul! E foarte important să-ți placă munca pe care o faci, să-ți placă colegii cu care, uneori, îți petreci mai mult timp decât îți petreci acasă, cu familia, să-ți placă locul unde muncești. De-asta e important să-ți găsești vocația (cu cât ești mai tânăr când se întâmplă asta, cu atât mai bine), de-asta e important să fii curajos și să îți urmezi visele.
         În altă ordine de idei... Nu mai știu unde am citit/auzit, de curând, că viața noastră e un drum sinuos pe care-l parcurgem uneori într-un ritm accelerat (mai ales în tinerețe, când vrem să realizăm multe), apoi mai frânăm, mai accelerăm, depinde de împrejurări, ca să ajungem la un moment când viața începe să fie o linie dreaptă cam așa: ----------------------, și parcă nu mai e nimic de făcut. Ai casă, o mașinuță, copiii-s la ale lor, și parcă (sună lugubru) nu mai ai nimic de făcut decât să aștepți sfârșitul. Trist! Trist, trist, foarte trist! Oricum, parcă-parcă m-aș afla și eu la începutul liniuței (deși n-am vârsta). Așa că, am de gând să ies din zona de confort, altfel decât am făcut-o când am mers la facultate. De data asta va fi drastic! Despre asta o să vă povestesc pe parcurs. O să fie amuzant. Și înfricoșător. Și ciudat! Dar dacă Dumnezeu e cu noi... De fapt ăsta e cel mai bun lucru pe care-l experimentez când ies din zona de confort: mă apropii de Dumnezeu mai mult, mă încred mai mult în El și viața devine, cumva, mai frumoasă.
        Înainte de a porni în noi aventuri, plecăm prima dată în concediu. Abia aștept!
Scriind toate astea mi-a venit un verset în minte: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.”(Proverbe 19:21) Așa că, facă-se voia Lui!
     Ca să inchei pe un ton vesel, vreau să vă înștiințez că latura mea creativă se manifestă în cele mai ciudate moduri. Astfel, veți putea observa cât de perfect mi-am asortat, la serviciu, ținuta cu prânzul și agenda. :))

Vă pup! 😘😋

Bluza mea croșetată

De mult, de tare de mult, nu mi-am mai croșetat sau tricotat ceva. Am început bluza asta acum 6 luni (😳 !!) și am reușit să o termin doar acum.
Deși e croșetată și are un model destul de aerisit, nu e e o bluză subțirică. Firul are in compoziție merinos si acril. Cam fifty-fifty. Asta, ca să știți, e culoarea mea preferată, de la o vreme încoace.
Bluza o voi "inaugura", probabil, în concediu. Atunci. Dacă reușesc, fac poze ca să vedeți cum arată îmbrăcată.
E o postare scrisă pe telefon așa că... mă cam opresc aici. 😋

Pupici!!! 😘😘😘