Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Wednesday, 19 September 2012

Bascuta Crosetata& Fular circular Rosii

Astăzi am avut o zi plimbăcioasă. De fapt am fost în misiune, dar am îmbinat plăcutul cu utilul. 
Oook! Ideea e că plimbându-mă eu aşa, agale, prin soarele ăsta călduţ de toamnă, am avut o întâlnire neaşteptată, total neaşteptată, care m-a făcut să privesc puţin retrospectiv şi care mi-a amintit cum am ajuns să fac ceea ce fac acum, care m-a ajutat să-mi amintesc ce bine e să fii liiibeeerr şi care m-a făcut să-mi amintesc - dacă cumva uitasem - că iubesc ceea ce fac.
Da, ştiu că nu se înţelege mare lucru dar important e că eu am înţeles! :D

Vă "prezentez" în această seara un alt set, unul roşu. Cred că setul ăsta ar merge foarte bine şi de Crăciun, chiar dacă nu are şi stropul de alb. 
Căciuliţa este croşetată. Are un model care mie îmi place tare mult şi pe care l-am folosit şi iarna trecută în colecţia "Ice".
Căciuliţa are un moţ care îi dă un aer simpatic, jucăuş. ;;)
Fularul este lung, se poartă înfăşurat de două ori în jurul gâtului, sau o dată, cum doriţi. Merge foooarte fain înfăşurat în jurul capului. Arată ca un turban.
Pe margini, de jur împrejur are nişte "franjuri" - model nou- foarte faini. E prima oara când folosesc modelul ăsta dar am de gând să abuzez de el pentru că-mi place foarte mult.
Materia primă este acril "Margareta" de la RedHeart.

Îl puteţi comanda aici!

Fularul arată ca un guleraş. Roşul este închis. Aici mi se pare că pare mai deschis. Depinde de monitor....


Sau puteti lasa fularul larg
Arată super-simpatic, chic şi feminin purtat ca un turban înfăşurat în jurul capului.




Sper că vă place noul set!
Pentru detalii, întrebări, sugestii, comenzi, nu ezitaţi să mă contactaţi şi pe adresa de e-mail

Numai bine vă doresc!
ell@

2 comments :

  1. Очень красивый комплект, яркий, стильный, отличная идейка превратить шарфик в шапочку!

    ReplyDelete
  2. Thank you very much, Tatiana! I'm glad you like it!
    have a nice weekend!

    ReplyDelete