Sunt foarte elastice, aşa încât merg şi la cei mici, şi la cei mari, acoperind multe mărimi.
Sunt decorate cu 2 pomponi care vor să ţină loc de urechiuşe.
Avem pomponi pe 3 culori: crem, cafeniu şi alţii dintr-un fir în degrade.
sau trimiţându-mi un mail cu adresa dvs şi culoarea dorită de pompom.
Drăgălaşele dumneavoastră urechiuşe vor fi foarte bine protejate de aceste căciuliţe. La fel şi fruntea. ;)
Îmi place să merg cu maşina foarte mult. Nu atât să "volănesc" cât să stau în dreapta, să mă uit pe geam şi să-mi las gândurile să zboare.
Locuiesc într-un orăşel mic cu trafic pe măsura lui mică. Pe-aici nu găseşti mare lucru, aşa că de multe ori trebuie să mergi la cumpărături în orăşelul vecin care nu e cu mult mai mare, sau în următorul, care e puţin mai mare. V-am spus toate astea ca să înţelegeţi că am ce vedea pe geam, nu e ca în oraşele mari (ex. Bucureşti, Cluj, Timişoara, etc) unde traficul e înfiorător, în special pentru cineva venit dintr-un oraş mic, şi n-ai nici timp, nici ce vedea pe geam în timp ce circuli cu maşina.
Cu această ocazie vreau să le transmit şoferiţelor din oraşele mari tot respectul şi admiraţia mea. Eu n-aş avea curaj să şofez în nebunia aia... :D
M-am pierdut în detalii. Din nou??!!
Deci, îmi place să stau în dreapta şi să visez cu ochii deschişi. Printre cele mai înţelepte gânduri, sau printre cele mai revelatoare, le-am avut în maşină. Poate pentru că acolo mă relaxez mai tare ca oriunde, posibil pentru că mama a fost taxatoare pe vremea când eu eram în burtică şi poate pentru că în copilărie m-am plimbat foarte, foarte mult cu maşina (autobuzul).
Deci, ieri eram în maşină, afară era un soare frumos, lumina aia minunată de toamnă, era călduţ dar nu prea cald, mergeam fără grabă, şi mă gândeam că parcă ieri îmi căutam o rochiţă pentru vară, şi astăzi, uite, a trecut vara deja.. Părea aproape incredibil. Când a trecut? Eu unde am fost?
Şi din nou am fost, pentru câteva secunde, atât de conştientă de cât de repede trece timpul, în consecinţă viaţa, atât de conştientă încât aproape m-am panicat. Am momente din-astea, păcat că grijile de zi cu zi mă fură şi uit... Uit să mă bucur, uit să preţuiesc, uit că viaţa e o plimbare, nu un maraton...
Dacă ar fi ca viaţa mea să se sfârşească în secunda asta, cu siguranţă mi-aş spune (printre altele): "Vai, ce proastă am fost!". Aş avea regrete că, printre altele, mi-am impus singură limite, că nu am făcut una sau alta fie de frică, fie din pricina unora dintre oamenii care te înconjoară parcă numai pentru a-ţi contabiliza greşelile, eşecurile şi gafele, regrete că de multe ori nu sunt eu însămi ci sunt "el sau ea însăşi", mii şi milioane de regrete.
De fiecare dată când mă izbeşte realitatea că viaţa chiar e incredibil de scurtă îmi fac atât de multe promisiuni dar de fiecare dată uit de ele.
Apoi, tot ieri, o scumpă prietenă m-a anunţat că mama ei "a plecat". Mă aşteptam, dar nu atât de repede.
Mă doare sufletul.
Este o prietenă pe care mi-am făcut-o prin intermediul acestui blog şi pe care am ajuns să o iubesc ca pe o soră. Suntem tare departe una de alta, dar sufletul meu e in intregime alături de ea în zilele astea pline de tristeţe.
Este una dintre cele mai deosebite persoane pe care am întâlnit-o în viaţa mea, şi nu exagerez absolut deloc!
Viaţa este într-adevăr foarte scurtă şi tare mă tem că lucrurile în care ne investim cea mai mare parte din timpul şi energia noastră sunt cele mai inutile, şi sentimentele în care punem cel mai mult din sufletul nostru sunt dintre cele mai dăunătoare.
Îmi doresc mie şi vă doresc şi vouă, din tot sufletul, ca la sfârşit să putem cânta "Regrets, I've had a few
But then again, too few to mention"...
Cu gândul la zile mai vesele vă îmbrăţişez cu drag,
ella
No comments :
Post a Comment