Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Tuesday, 29 April 2014

Bluza Tricotata, Asimetrica, "Peach"

A trecut ceva vreme de când m-am mândrit cu a doua bluză şi promiteam să vin şi cu a treia, dar aşa-i când e Alex acasă, mă simt ca şi cum aş fi în vacanţă. Nivelul chefului de muncă scade drastic.
Copilul ăsta e ca o gură de aer proaspăt, ca briza mării, ca o ploaie răcoroasă de vară, ca pauza de masă de la serviciu, ca vacanţa de vară... Cred că aţi înţeles ideea. :D
În plus, suntem o grămadă de sărbătoriţi zilele astea. Câţiva dintre noi am schimbat şi prefixul, deci au fost torturi de făcut şi de mâncat, au fost vizite de făcut şi de primit, a fost sărbătoare şi a fost frumos. Parcă aş mai vrea o tură...

Dar să revin la bluzele mele.
Cea de astăzi, aşa cum am mai spus, are deja stăpân - pe mine :) - dar mai am fir pentru încă una, dacă doreşte cineva.
Poate fi comandată aici sau trimiţându-mi un e-mail.

 

Îmi place, şi cu asta basta! Sper să mai apuc să fac înainte să-mi plece modelul, pentru că pozate pe orice altceva decât pe o păpuşică de copil, bluzele astea arată dubios.
Apoi urmează o perioadă dedicată croşetei. Când croşetez trebuie să am răbdare să văd produsul finit, şi trebuie să muncesc mai mult, dar şi satisfacţia e pe măsură. Peste un timp o să vedeţi nişte bluze şi fuste croşetate în culori delicate şi presimt că o să iasă nişte lucruşoare care o să mă facă fercită, sau cel puţin foarte mulţumită.

Eu? Eu mă încurajez cu mesaje de genul: "Viaţa începe la 40 de ani, până atunci faci doar cercetare", sau "40 is the new 20"... :))
Ca să v-o spun pe aia dreaptă, nu prea mă afectează schimbarea asta de prefix, cred că schimbarea lui 2 cu 3 m-a afectat mai tare. Şi-s liniştită, oricum, pentru că ştiu că oricâţi ani aş avea, este Cineva acolo sus care îmi poartă de grijă. 

ella la 4 anişori :))



Vă pup! 

Wednesday, 23 April 2014

Bluza Tricotata, Asimetrica, "Sunset"

V-am spus că urmează un şir de bluziţe. Asta este a doua. A treia, şi momentan ultima, are deja stăpân, de-asta am lăsat-o la urmă. Printre picături, sper să apuc să mai fac câte una, pentru că m-am îndrăgostit de ele. Îmi place să le fac, dar şi să le port. N-am pomenit ceva mai comod şi mai practic.
Asta, spre deosebire de prima, este o idee mai grosuţă, dar nu groasă. Are şi un model serpuit, in relief, si o culoare superba. Are, bine-nţeles, şi o floricică tricotată plus o mărgeluţă de lemn.
Mărimea este M/L, zic eu, dar de fapt cred că este mărime universală.
Pe comandă, pot face aproape orice culoare doreşte sufleţelul dvs.

Pe aceasta o puteţi comanda aici
sau trimiţându-mi un

 


 Vă pup cu drag,
ella

Tuesday, 22 April 2014

Bluza Tricotata, Asimetrica, "Fluturica"

Bluza este tricotata din acril soft, subtirel. Este prima dintr-un sir de "fluturasi".
Le-am lucrat înainte de sărbători, chiar cu ceva timp înainte, dar n-am avut cum să le pozez.
Pe Artista nu se vedea bine forma lor, pe mine n-avea cine să mă pozeze - trebuie să-mi cumpăt un trepied foto, aşa că, am aşteptat până a venit Alex în vacanţă. Oricum, asta era varianta preferată şi cea mai bună, pentru că pe fătuca asta a mea, toate arată bine.
Chiar mi-era dor de o şedinţă foto împreună, pentru că se râde mult la şedinţele astea ale noastre.

Bluza este foarte chic, foarte-foarte comoda, foarte lejera.
Este decorata cu o floricica tricotata si o margeluta de lemn.
Poate fi purtata ca o bluza, sau ca un poncho, peste tricou, helanca, etc.
Merge foarte bine peste o rochita (cand e racoare), sau la pantaloni, lungi sau scurti.
Marimea M/L.

O puteţi comanda aici , sau trimiţându-mi un e-mail.

 

 

 

Vă pup cu drag şi...
Hristos a înviat! Chiar a înviat! :)

ella



Wednesday, 16 April 2014

Vestuta Tricotata ROZ

Vestuta este tricotata din acril soft roz, si are bobite crosetate, gri, pe margine.
Este grosuta si draguta, se potriveste ca marime unei o galuscute de 1.5 - 2ani.
Se imbumba cu o muuultime de nasturei roz.
Dimensiuni: 24 cm latime x 31cm lungime

O puteti achizitiona de aici .



Fara nicio legatura cu vestuta: nu-mi merg diacriticele pe Mozilla. Asa am observat. In WordPad merg, in Chrome merg.
Stie cineva ce pot sa fac? Multu in avans!

Noapte buna,
ella

Sunday, 13 April 2014

Set Crosetat pentru Bebelusi

Setul este compus dintr-un bolero, o pereche de pantofiori si o bentita, toate-toate croșetate din bumbac alb.
Boleroul are mânecuțe lărguțe, ca două aripi de îngeraș, este dantelat, lejer, și se îmbumbă cu doi năsturei sidefați.
Cordeluța se încheie și ea cu un năsturel, și este decorată cu o floricică croșetată și mărgeluțe.
Pantofiorii sunt ca două bijuterii.
Costumașul este un remake al costumașelor ce le-am lucrat pentru gemenele din Grecia.
Le puteți revedea aici.
 Costumașul poate fi refăcut pe comandă iar culoarea floricelelor poate fi oricare doriți.
Îl puteți comanda aici sau trimițându-mi un e-mail


O Duminică frumoasă vă doresc!
ella


Wednesday, 9 April 2014

Păturică Crosetată

Nu știu cum o fi vremea pe la voi, dar la noi s-a înnorat de s-a înnegrit cerul, și s-a pus un vânt de te ia pe sus, nu alta.
Nu știu dacă v-am mai spus vreodată dar îmi place vântul la nebunie. Cu cât mai tare bate, cu atât mai vie mă simt. Niciodată, nici măcar în copilărie, nu mi-a fost frică de vânt sau de tunet, sau de fulgere, pentru că bunicul meu m-a învățat că vântul și tunetul sunt glasul lui Dumnezeu, deci n-am de ce să mă tem, pentru că Dumnezeu mă iubește. Înțelept om, nu?

Să trecem la treabă acum. Tura asta vă arăt o păturică lucrată doar parțial de mine. O mică parte, chiar.
Mama și bunica lui Ella's Place știu să facă o mulțime de lucruri handmade, cum le zicem noi astăzi, dar nu știau să facă "granny squares". Ella's Place le-a învățat, pentru că și ele au învățat-o muuulte pe ea. Pe mama mai exact am învățat-o. Pe bunica am învățat-o să croșeteze o geantă care acum trebuie încheiată, dar nicicum n-am mai ajuns pe-acolo, pe la ele.

Am făcut câteva zile șezătoare, toate trei. Trei generații. Dacă lui Alex nu-i trebuia atâta școală, ce fain era! O măritam și pe ea, îi puneam croșeta în mână, că știe să croșeteze, și eram patru generații. Mânca și ea cu noi prăjiturele, bea ceai, cafea, depăna amintiri... Glumeeeeeesc, oameni buni!!! Las' copilul să se școlească și să-și construiască un viitor frumos, că are cine croșeta pentru ea! :))

Deci, a făcut mama lu' Ella's Place niște pătrățele frumoase-frumoase. Ella le-a prins laolaltă, a croșetat marginea, e vóila: minunăție de păturică!



Compozitia firului este 50% lână și 50% acril.
Este grosuță și călduroasă. Vă spun sigur că e călduroasă, pentru că am ținut-o în poală până i-am croșetat marginea, și mi-a fost cald.
Are 82cm x 82cm



Dacă doriți să o achiziționați, o puteți face AICI .

Vă pupăm cu drag!
Ella&Co

Monday, 7 April 2014

Impresii despre concurs


Stând eu și clikăind Feisbucul în lung și-n lat, mă minunam de câte mii de like-uri au alte pagini, pe când biata pagina noastră cu greu se târăște spre 400, dar mai are...
Adevărul e că petrec pe FaceBook mai mult timp decât s-ar cuveni, așa, ca o evadare din lumea asta, mai o poantă, mai un citat fain, mai o poza, mai s-a logodit una, mai s-au despartit altii... Chestii profunde, importante, cum ar veni...
Deci - că iarăși am deviat de la subiect - petrec ceva timp prin zona aia, dar nu prea e stilul meu să fac chestii de genul "Buna dimineata! Ce părere aveți de modelul ăsta? Frumos, nuuuu?" sau "Se apropie weekendul, ce ziceí de un top dantelat, răcoros... bla bla bla".
Cu alte cuvinte, nu interacționez cu fanii paginii așa cum ar trebui, astfel încât să mai câștig și fani noi,  și-am zis să-mi repar greșeala cumva. M-am uitat eu în stânga, m-am uitat în dreapta, și-am zis "Asta e! Facem un concurs! Toată lumea face". Am avut emoții cât casa la gândul că n-o să participe nimeni. Adică la urma urmelor, dacă nimănui n-o să-i trebuiască obiectul pus la bătaie? Am studiat alte concursuri, m-am informat, am formulat și reformulat textul de cinșpe mii de ori, mai-mai că am lăsat-o baltă, dar am făcut-o până la urmă. Fără succes, aș adăuga. :))
În primul rând am pus la bătaie o pereche de mănuși fără degete. Sunt dantelate, e-adevărat, dar sunt mănuși. Bine că n-am pus o căciulă de blană de miel, că tot vine Paștele...
Apoi, din prima mi s-a părut ciudat să le cer participanților să spună de ce le plac produsele noastre, da' no, m-am luat și eu după alții, că greierașul meu e în vacanță...
Parcă ceream laude: "Hai, pls, spune-mi, de ce îți place de mine? blink. blink." 
Nu puteam să le cer să comenteze cu un sau cu o ?
Totuși, am primit niște comentarii foarte drăguțe, care mi-au încălzit inima.
Deci până la urmă am avut 3 participanți care au îndeplinit toate cele trei condiții, și aceia din milă cred, dar oricum, le mulțumesc foarte, foarte, foarte tare că nu m-au lăsat  singură la greu.
Mulțumesc Petruța! Mulțumesc Adriana! Mulțumesc Ici-pici nagy örömök!
Participa ea și fii-mea, scumpa de ea, dar n-am lăsat-o. :)) 

În concluzie:
Am învățat ceva din asta?
Da!
O să repet figura?
Categoric NU!
Sunt tristă din cauza asta?
Absolut deloc!
Vreți să vedeți un copil frumos?
Eeeee, sigur. Imediat. Uite, colea, un rând mai jos ☟ 

Te iubesc, buburuzo!
 Vă pup cu drag pe toți și vă doresc numai bine!
ella

Sunday, 6 April 2014

Rochita Tricotata si Crosetata din bumbac

Rochița asta este o frumusețe. Este tricotată din bumbac mercerizat subțire, ceea ce o face să fie o rochiță lejeră, ușoară, foarte plăcută la purtat.
În partea de jos, spre poale, este ușor evazată.
Are un decolteu amplu.
La poale are o margine croșetată, la fel și la mânecuțe sau unde ar trebui să fie mânecuțele, mai bine-zis.
Gulerașul este de asemenea croșetat. Ideea gulerașului a venit de la o clientă mai veche, doamna Georgiana, căreia îi mulțumesc frumos pe această cale.  
Acum, ce-mi pare rău e că n-am pozat-o pe alt fundal și că n-am avut un manechin, numai bustul lui Artista mea de plastic, cocoțată pe o vază și niște dicționare.
Sper să revin cu poze care să o arate așa frumoasă cum e în realitate. 

O puteți comanda **aici**
sau trimițându-mi un e-mail.  

 


Posibil să o fac și pe alte culori, și în alte lungimi.
Mai vedem... :D

Până una- alta, vă pup cu drag!
ella
 

Saturday, 5 April 2014

Fustiță croșetată din bumbac

Nu-i așa că vă era dor de una din fustițele mele croșetate? Și mie îmi era, că n-am mai făcut de tare demult.
Este din bumbac mercerizat lila. Îmi amintesc că anul trecut am avut o "perioadă lila", când mi se cereau numai fuste și bluze lila. Deja vedeam roșu în fața ochilor când dădeam cu ochii de... lila. :))
Fustița asta e în amintirea acelei perioade!

sau trimițându-mi un e-mail


Se încheie lateral cu 4 năsturei micuți, sidefați, asortați, și este decorată în partea din față cu mărgeluțe.
Se leagă în talie cu o pănglicuță, care pe lângă rolul decorativ, reglează și lărgimea fustei în talie.
Lungime - 45 cm
Șold - 80 cm neintinsa; se întinde până la cca 94 cm.

Vă pup!

Tuesday, 1 April 2014

"Spumă de căpsuni" - Păturică din bumbac

Păturică este foarte delicată, tricotată din bumbac mercerizat roz-pal , într-un model dantelat, cu margine croșetată crem și roz , decorată cu fundițe și pănglicuțe din satin... roz , și floricele brodate manual. Nu roz. Crem. :)
Este ușoară, vaporoasă, elegantă și foarte finuță.
Bumbăcelul protejează cu succes bebelușul de soare.
Dimensiuni: 72cm x 82cm

O puteți comanda aici sau trimițându-mi un ✉ e-mail.

 


 
 Este foarte potrivită și pentru a fi oferită drept cadou.


Să salivăm împreună! :))
google
Vă pup și vă doresc numai bine!
ella