Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Friday 10 July 2015

Buletin informativ :D

Buna ziua, oameni dragi!
N-am mai postat nimic de 10 zile intregi, ceea ce e mult, si oricum ultima postare a fost cam scurta si cam seaca, deci nu se pune, asa ca am zis sa trec pe-aici si sa mai dau un semn. Nu de alta, dar chiar imi place aici. Ma simt acasa.

Prima noutate pe care tin s-o impartasesc cu voi este ca mi-am luat doua pasarele: Ghiocel si Suzi.
Sunt perusi. Suzi e galbena-galbena si guraliva iar Ghiocel e - după cum îi spune şi numele- alb, şi e puţintel mai speriat.
N-am uitat-o pe Bertha mea dragă, şi ştiu că după ce s-a dus am zis că de data asta chiar nu îmi mai trebuie păsărele, dar viaţa e totuşi prea tristă fără ele.
N-am poze cu ei pentru că încă sunt cam speriaţi. Sincer, nu ştiu în ce condiţii au fost ţinuţi sau transportaţi, sau ce traumă au suferit, dar sunt cei mai speriaţi peruşi din câţi am avut. Nici în colivia lor nu se aventurează prea mult (îmi amintesc de mine în unele perioade ale vieţii, peruşii ăştia... :D).
 În prima zi nu au mâncat decât pe seară, târziu, şi doar după ce am plecat noi afară.
Le-am pus şi bazin de înot, dar nu se ating de el. D. al meu a zis că poate dacă ar fi jacuzzi le-ar plăcea.
Una peste alta, sunt foarte fericită că i-am luat!

Altă păţanie.
Acum vreo două săptămâni aud un mieunat la uşa de la intrare. M-am şi speriat! Am plecat tiptil spre uşă, cu ochii cât cepele, să văd ce-i. D. al meu era cu o pisicuţă în braţe. Mi-a adus-o de la o vecină să vadă ce reacţie am, ce zic. Era mică şi drăguţă, tărcată.
Aş fi păstrat-o, deşi eu şi pisicile nu ne prea cunoaştem, dar plângea aşa de tare după mică-sa şi după fraţii ei, de mi se rupea sufletul şi l-am rugat frumos să o ducă înapoi.
Mi-a zis D. că imediat ce a dus-o înapoi şi a lăsat-o jos, s-a şi lipit de mama-mâţă şi a început s-o pupe şi s-o drăgostească, aşa că m-am simţit bine că n-am păstrat-o.
Îmi aducea aminte de prima noapte a lui Chelsie la noi acasă. Am dormit cu ea pe piept, ca s-o liniştesc, că la fel plângea şi ea, şi spre dimineaţă a făcut pişu pe perna mea...

Altă ştire. Descoperire personală.
Dacă vă plac langoşii (maaamă mie ce-mi plac!) şi n-aveţi voie, pentru că-s prăjiţi sau mai ştiu eu de ce n-aveţi voie, pot fi înlocuiţi cu succes cu fulgi de porumb şi brânză telemea.
Se procedează aşa: îţi umpli gura cu fulgi de porumb, şi-apoi strecori şi o bucăţică mică-mică de telemea. Mestecă! Nu-i aşa că are fix acelaşi gust, doar că nu-ţi curge uleiul pe bărbie în jos? :))

Am lucrat mult în ultima vreme. Mi-e mai la îndemână să postez pe Facebook decât aici, dar mă străduiesc să actualizez şi blogul.
Dacă aveţi Facebook şi vreţi să faceţi un pustiu de bine, daţi vă rog un share paginilor mele Ella's Place si Păturici Croşetate pentru că oricât aş lucra şi oricât m-aş strădui, dacă produsele mele nu ajung să fie văzute şi cunoscute, tot degeaba!
Mulţumesc anticipat! Pupe şi îmbrăţişări! :* :* :*


Ce să vă mai spun?
Am citit multe chestii faine în ultima vreme, în special despre Dumnezeu.
Ori de cîte ori citesc ceva ce mă inspiră, ce mă face să am o mică revelaţie, îmi spun "asta trebuie să o pun şi pe blog, să citească şi ei, poate mai ajută pe cineva", iar acum nu-mi vine nimic în minte... :(
Nimic, mai puţin asta: Dumnezeu chiar există şi chiar ne ajută. Dacă te duci la El aşa cum se duce un copil la tatăl lui, şi-L rogi ceva, cu sinceritate, dintr-o inimă curată, chiar te ajută.
Te ajută şi în cele mai mărunte treburi. Nimic nu e prea mic sau prea puţin important pentru El când e vorba de tine. Pentru că Dumnezeu e dragoste şi pentru că te iubeşte.
Să zicem că ai probleme cu somnul. Parcă ţi-e şi jenă să zici "Doamne, ajută-mă să dorm bine!". Nu-i aşa că parcă simţi că e o rugăciune egoistă sau parcă nu e motiv de rugăciune? Motivele de rugăciune trebuie să fie măreţe, importante, grave. Greşit. E important să dormi bine, ca să te odihneşti bine, ca să te trezeşti bine, cu zâmbetul pe buze şi să fii o binecuvântare pentru ceilalţi.
Ideea asta mi-a venit după ce am băut într-o seară o cană de ceai pentru somn liniştit, de la care am avut nişte palpitaţii de mi-a fost frică să dorm restul nopţii. Atunci mi-am zis: "Măi, dacă o cană cu ceai îţi poate da somn liniştit, adică nişte ierburi, cu-atât mai mult poate Cel care a creeat acele ierburi". Păi nu-i aşa?


Vă pup cu drag!

Rudele îndepărtate ale lui Suzi şi Ghiocel







10 comments :

  1. Bau!
    Imi pare bine ca ati luat perusii,e un bine de cateva ori (al lor,al vostru ,al distribuitorului :), desi ultima parte suna mai cinic ,dar e si el om si trebuie sa traiasca :)) ) .Glumesc, mie imi pare rau ca nu ati luat voi pisicuta.Dar nu,pisicute cu zburatoare nu,mai bine nu.Si apoi o cauta matoanca- mama.
    Daca ai stii ce amintiri cu poze avem cu porumbeii (cat am stat in Slovacia) si cutia de la geamul dormitorului devenise o "maternitate" .Si ce griji ne faceam noi cand venea cate o vijelie,apoi cand tinerele vlastare isi luau zborul ,ne gandeam mai vin,se mai intorc ..
    P.S.Nu am stiut ca Bertha a fost o pasare.Este bine sa te insotesti in viata cu astfel de companioni.
    Nu te-am intrebat gandindu-ma ca nu ai timp,tu nu ai cont de gtalk?Daca nu,vorbim pe mail(facebooke-ul nu prea ma atrage ,e un loc unde trebuie musai sa nu spui ce gandesti si crezi ,asa ca m-am cam retras).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred ca ai perfecta dreptate in ce priveste Facebook-ul. Pe gtalk n-am cont dar mailul e ok. :)
      Eu am crescatori de porumbei in cartier, deci zboara multi pe aici, si tare-mi place sa-i privesc. Imi mai place sa merg in parc sa le dau de mancare si-apoi sa-i urmaresc. Stii ce amuzant e? Si ce smechere sunt vrabiile care le fura mancarea de sub nas.

      Delete
  2. Fulgi de porumb & branza versus langosi.Eu nu vad asemanarea :)), doar branza :)).
    Dar tin sa spun ca imi placea sa mananc pufuletii cu branza(odata ei chiar erau cu branza,ori inveliti in ciocolata);la fel si porumbul fiert-la mine se serveste musai cu branza,daca se poate de burduf :)) .
    Si ca tot ai zis,cum de nu m-am gandit eu sa asociez si fulgii de porumb cu niste branza? Ca doar e mamaliga cu branza, nu?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Porumb fiert? As manca un lan intreg! :))
      Incearca numai fulgii de porumb cu branza, sa vezi ce buni sunt! Si D. a zis ca are gust de langos, dar vezi tu, multe zice el doar ca sa imi faca pe plac! :))

      Delete
  3. Ei, asa mai vii de-acasa!
    Incep cu ce-ai zis la final. Eu sufar de cativa ani de insomnie. am incercat fel si fel de naturiste, dar avand tensiunea mica si ele reducandu-mi-o si mai mult, nu prea le-am suportat. Am gasit insa un alt produs naturist - Noctafix ii zice - si e bun de tot. Cu toate astea, cel mai bun si mai neintrerupt si apropiat de normal somn il am de cand am inceput sa citesc rugaciunile de seara. De cateva zile nici nu mai iau Noctafix si tot dorm.
    Pisica e bine ca n-ai pastrat-o, ca ar fi plans mult dupa mama ei. Daca e sa-ti iei, salveaz-o de pe undeva, adopt-o de pe la vreun adapost. La fel si cu cainii.
    Pasari n-am avut. Daca le-ai pune niste muzica, oare nu s-ar mai calma? Detest oamenii care streseaza fiintele de ajung sa fie atat de speriate! Sper sa existe o dreptate divina si pentru ei.
    Facebook n-am, sorry.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pasarile sunt mai bine. Le-am schimbat locul si s-au inviorat ca prin minune. Le place muzica foarte mult si le mai place sa tipe la 6 dimineata. :))
      S-au mai obisnuit si cu noi dar doar de la distanta. Ghiocel s-a dovedit a fi un pupacios si o streseaza pe Suzi, care nu e la fel de pupacioasa. :))
      Ma tem ca daca merg la un adapost de catei, vin cu o haita acasa...
      Te pup!

      Delete
  4. Buna Ella!! Coltisorul tau de aici e si casa mea, in care vin cu drag mereu, asa ca astept cu nerabdare tot ceea ce spui,'povestesti, arati, impartasesti!! Pe FB nu am cont, dar aici..parca e ceva intim si placut!! :-)
    Te imbratisez cu drag! O zi frumoasa!! :-) Anca S.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dragă Anca, eşti oricând mai mult decât bine-venită!
      Dacă un om frumos ca tine îşi rupe din timp să-l petreacă aici, cu mine, mă simt de-a dreptul onorată. Nu vreau să sune pompos dar cam aşa simt.
      Cred că dacă n-ar fi un loc aşa de bun pentru a-mi prezenta munca, aş renunţa şi eu la FB. Tot mai mulţi oameni destupaţi la cap o fac...

      Delete
  5. Pentru somn bun ceaiuri (salvie,sunatoare,tei ,lavanda), mult mai sanatos .

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am băut ceai pentru somn liniştit şi am avut palpitaţii de la el. Cel mai bine dorm de la antialergice. Slavă Domnului, le iau rar, dar şi când le iau, mai ales unul dintre ele, dorm dusă toată noaptea şi a doua zi! :)))

      Delete