Revenind acum la mărgeluțe, iată că mi-am luat inima-n dinți și am lucrat și cu toho mai mărunte (11/0), mult mai mărunte decât cele de până acum. Cred că avantajul e acela că poți crea modele mai compexe, intrând mai multe mărgeluțe pe rând. Ca și aspect, sincer, parcă tot mai mult îmi plac cele de 8/0, cele cu care am lucrat până acum, pentru că sunt mai vizibile, se vede limpede că e un colier croșetat cu mărgele. Poate spun prostii, dar asta e opinia mea.
Pe de altă parte, am găsit o varietate mai mare de culori la mărimea 11/0, iar combinația pe care am folosit-o la acest set îmi place mult de tot, mai ales că în ultima vreme am o slăbiciune pentru albastru și verde.

Între timp am învățat să îmbrac și bile în mărgeluțe. M-am chinuit puțin, trebuie să recunosc. Până să-mi fie clară aranjarea mărgelelor, am tot făcut și desfăcut.
Cercelușii de mai jos sunt de fapt niște biluțe ușoare de lemn, îmbrăcate în mărgele toho.


Închizătoarea, căpăcelele și restul componentelor sunt din argint tibetan.

Setul poate fi găsit 💙 AICI 💙.
Acum am poftă de ceva portocaliu. Sau mov. Sau maro cu puțin auriu. Pe ce să-mi cheltuiesc bursa, dacă nu pe mărgele? 😜
Vă pup cu drag,
Ella
Super like!!!!! :)
ReplyDelete