Păturică tricotată și croșetată, pentru bebeluși

        Pentru că zilele astea mi-a tot reamintit Facebook-ul de păturicile pe care le-am lucrat în anii trecuți pe vremea asta, pentru că AM timp (da, s-a terminat sesiunea! yeeeey!!) și pentru că am găsit o bobină de bumbac foarte fain, de care uitasem complet, am făcut o păturică!
O frumusețe! Să-mi fie iertată lipsa de modestie. 😊

 

         Culoarea firului e roz cu gri, un degrade delicat, iar compoziția este bumbac (80%).
E foarte ușoară și vaporoasă. E magică! Protejează bebelușul atât de vânticel cât și de soarele arzător (când o să vină)! Bumbăcelul e grozav pentru că bebelușul nu transpiră, iar modelul dantelat, cu găurele, ajută mult la libera circulație a aerului.

Pe margine e decorată cu danteluță lucrată manual și fundițe de satin RoZ.  

 
 Dimensiune cca 70x70cm.

Întotdeauna fac prea multe poze și cu greu mă opresc doar la câteva!
Sper să vă placă!
Am avut și pentru băieței o variantă, cu bleu, verde și gri. O minunăție cu fundițe bej.
Aaaa, dar să vedeți câte surprize o să mai am vara asta! Și la toamnă!

Vă pup cu drag!

Colecția mea de nori

          Îmi aduc aminte și azi, cât de dezamăgită am fost când unchiul meu mi-a zis cum stă treaba cu norii și cum NU poți dormi pe un nor, cum văzusem eu în desene. Eram mică și acela era cel mai grozav vis al meu pe vremea aia: să stau pe un nor. Dacă stau bine să mă gândesc, era un vis mai grozav decât toate visele pe care le am acum, la un loc.
 Ei bine, dacă mi s-a spulberat visul la fel cum vântul împrăștie norii, am rămas totuși cu o slăbiciune pentru ei, pentru nori. Îmi place să îi privesc și-mi place să-i pozez. Am foarte, foarte multe poze cu nori. Și locația mă avantajează, că locuiesc sus, la cucurigu! :))

TRANSALPINA

RETEZATUL

Enjoy!
Sunt în sesiune, așa că trebuie să vă așteptați să crească numărul de postări... Acum am chef... de orice altceva în afară de învățat :)))
Vă pup!

Bangles

La mulți ani cu sănătate, copii mari!

Nu suntem copii doar cât ne trăiesc părinții! Nuuu, nici vorbă! Suntem copii atâta timp cât un simplu miros sau o culoare, o melodie sau un chip iubit dintr-o fotografie veche, ne poate teleporta instantaneu în copilărie. Suntem copii atâta timp cât iubim culorile, mâncarea bună, dulciurile (yummy!),  veselia și muzica.  Suntem copii cât trăim.

                Am cunoscut, cândva, o nemțoaică în vârstă. Avea părul alb-alb, ochi albaștri, și era destul de tare adusă de spate. O femeie enrgică care citea tot ce îi pica în mână, se informa, se interesa, asculta. Într-o dimineață, când am dat cu ochii de ea, m-am blocat, pur și simplu! Anneliese era transfigurată și totuși, aceeași. Purta un baticuț roșu cu bulinuțe albe, legat la spate, cu bretonelul alb-argintiu pe frunte și-un zâmbet vesel pe față și în ochii ei albaștrii. Radia. Arăta exact ca o fetiță.  Exact ca o fetiță!  Am avut senzația clară că am ajuns în „Zona crepusculară”.

 Atunci m-a lovit ca un trăznet adevărul ăsta: într-adevăr, sufletul e responsabil cu „vârsta” nu trupul, și ochii chiar sunt ferestrele sufletului.  Prin ochi, răzbate copilăria de undeva din adânc, unde am uitat-o  îngrămădind peste ea toate grijile și nevoile, toate poftele și dorințele, toate nemulțumirile și mofturile, toate tristețile și durerile. Copilăria e acolo. De am putea doar să ne oprim o clipă, să inspirăm adânc, să ne oprim din alergarea noastră nebună, să nu ne mai dorim atât de multe lucruri... Să ne liniștim gândurile. Să ne liniștim inima. Biata inimioară! Să ne punem un baticuț colorat și să zâmbim. Să ne zâmbim când ne zărim în oglindă, să ne fim prieteni nouă înșine, să nu ne mai sabotăm, să ne îngăduim să fim fericiți.

                  Asta e vestea bună: suntem copii atâta timp cât vrem să fim, și nimeni nu ne poate lua asta. 

 

În poza de mai jos aveți niște zorzoane speciale. Sunt brățări de înveselit ziua. Pe mine m-a înveselit lucrul la ele.  😊

 

 

Pupici! 😘😘😘❤️️