Mi-am consumat toate lumânăricile-pastilă, deși am avut un set de 100 de bucăți, și n-am reușit să cumpăr altele. Am fost nevoită să aprind lumânarea asta mare ca să „surfilez” capetele unor panglici. Nici nu mai știu ce aromă avea. Am cumpărat-o din Cluj, de la un târg de handmade, mai de mult, și era atât de parfumată încât parfuma aerul din casă fără să o aprinzi. Acum am aprins-o pentru prima dată, dar nu mai are miros.
Am uitat-o aprinsă și când am dat cu ochii de ea, puțin mai târziu, gândul ăsta mi-a venit în cap: e vie!
Și-acum serios, când te uiți la flacăra unei lumânări, nu-ți vine să zici că e vie? Se mișcă, dansează chiar, luminează, încălzește.
Aveam aparatul la îndemână pentru că am pozat niște păturici.
Mi-am petrecut porția de singurătate anuală, într-un an, cu lumânări, cu multe lumânări, și pot spune că a fost mai bine.
O Duminică frumoasă! ❤️️
:)
ReplyDelete