Aceasta este prima carte, și am aflat despre ea de la Anca. Mulțumesc pentru recomandare!:*
O cumpărasem de ceva vreme dar doar acum am reușit să o citesc. Cartea este foarte, foarte bună. Am citit-o pe nerăsuflate. Mi-a plăcut enorm de mult!
Bunicii mei au trăit în perioada colectivizării (atunci se desfășoară acțiunea), au simțit-o din plin, și mi-au povestit foarte multe lucruri pe care le-am citit și în carte.
A doua carte este una din cărțile mele de suflet. Acum am citit-o pentru a doua oară. Prima dată am citit-o cu câțiva ani în urmă. E foarte faină!
Am alte cărți care stau la rând, cuminți. E o plăcere să citești și altceva decât cursuri de economie, marketing, etc. Deși, trebuie să recunosc, mi-au prins foarte bine! Știu lucruri despre care altădată nu aveam habar.
Apoi, am făcut dulciuri. Nu știu cum se împacă asta cu dorința mea de a slăbi un pic.. Adică știu prea bine. Văd, mai bine zis... :)) O să slăbesc în concediu, întotdeauna slăbesc în concediu, pentru că fac multă mișcare.
Mi-am cumpărat o formă de făcut „nuci”, pe care mi-o doream de mult și-am copt destul de multe. Acestea sunt umplute cu ganache de ciocolată. Pentru o parte din ele am făcut altfel de cremă care să reziste la drum, până la CJ. Astea-s mai bune. :P
Apoi am făcut brioșe de ciocolată.
Și înghețată de căpșuni de casă...
Iar asta este salata de vinete a lui D. Ornată de D.! D. al meu are talente ascunse din ce se vede!
Sunt puțin hyper, recunosc! :)))
Am visat la vremea când o să am timp pentru de toate și acum nu știu eu ce să mai fac de bucurie! Nu m-am apucat încă de croșetat dar fix ieri mi-am cumpărat un fir superb!! Superb!! Nu că n-aș avea fire... tot superbe. Și doar mi-am promis că nu-mi mai fac stoc de fire! Dar era superb. Când îl primesc, vi-l arăt.
Și-acum faceți și voi comparație: poza următoare versus pozele de mai sus. Acum îmi înțelegeți bucuria? :)))
Mâine dimi merg la Biserică. Apoi, după-masă mergem la iarbă verde cu ai mei (o parte din ei). N-am mai fost de tare mult timp împreună și numai ne-om trezi că trece vara și e iarăși iarnă.
Înainte, când era și bunica, și Ale, iar D. nu pleca prin străinătățuri, mergeam foarte des la pădure. Ce ne mai distram!
Duminică binecuvântată să aveți!
ella
Felicitari!!! inca o data pentru licenta. Este minunat! Ma bcuur ca ti-a placut mult cartea, la mine e pe locul 1 anul acesta la beletristica, desi si Demonul amiezii pe care o citesc acum e intre beletristica si stiintifica si e tot pe locul 1:). Si eu mi-am dorit mult o forma de nuci:)), am primit-o in decembrie, n-am insa o reteta asa ca inca n am folosit-o; te rog, daca ai o reteta/un link impartaseste:)
ReplyDeleteMultumesc!! Da, e superbă cartea! Mi-am cumpărat și „Aviatorul”. Tot la tine am auzit de ea. :)
DeleteEu am folosit, pentru nuci, rețeta Jamilei: https://jamilacuisine.ro/nuci-umplute-reteta-video/ dar am văzut și altele, asemănătoare.
Pentru umplut am făcut ganache de ciocolată. Cred că era super dacă adăugam în el și niște nucă prăjită și măcinată. Am făcut o tură și cu umplutura Jamilei, dar mai mult mi-a plăcut varianta cu ganache.
Te pup!