Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Wednesday 5 February 2020

Colier Croșetat din mărgele Toho

Specific  întotdeauna că sunt toho. Mi-e așa de ciudă când văd coliere sau brățări realizate din orice numai din toho NU, iar în descriere scrie altceva...
Ce contează? Contează mult! Altă calitate, altă formă, alți bani, altă distracție.
Mi-au trecut prin cap mai multe nume pentru el, cu mai mare sau mai puțin mare legătură cu colierul.
Puteam să-l numesc „Huilă”, pentru că huila are o lucire aparte, are frumusețea ei, și ce căldură dăăă!
Mă gândeam că aș mai putea să îl numesc „I hate my job but I love handmade”! :)))) Dar apoi m-am gândit că s-ar cădea să fiu recunoscătoare că am un job și că nu e vina nimănui, decât a mea, că n-am avut curaj să încerc serios să îmi duc hobby-ul la nivelul următor.
Cu sau fără nume, vă prezint colierul meu, primul după mult timp!


Este un colier la baza gâtului. Nu e doar alb, negru și gri, cum poate părea la prima vedere. Are și mărgele închise la culoare, care au niște reflexii: mov, prună, verzui, foarte interesante.



 

 Foarte, foarte potrivit pentru a fi făcut cadou unei alte persoane sau propriei persoane. :)

7 comments :

  1. Mânuțele de artista dau rod din nou! Impecabil!!! M-am uitat într-o noapte la paturicile de bebelusi tricotate, sunt atâta de frumoase! Mare dar ați primit de la Dumnezeu!!🤗😘

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult, Andreea! Te imbratisez cu drag!

      Delete
  2. Chiar m am intrebat daca mai crosetezi margelute. Ce faaaaain! Imi pare rau ca i aiurea la tine la job. Imbratisari!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci, Anca! Acesta e primul colier după muuult timp!
      Treaba e că eu cu job-ul meu ne potrivim ca nuca-n perete! Are, totuși, și părți bune numai că trebuie să le caut cu mare atenție ca să le găsesc. :)))
      Te pup cu drag!

      Delete