Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Sunday, 18 September 2011

Set bebeluşe "Sweet Miriam"

       N-am mai tricotat nimic pentru bebeluşi şi bebeluşe de când era Alex mică, adică de muuult, dar ce mult îmi place! Mai ales pentru bebeluşe, că le poţi impopoţona şi dichisi cu floricele şi cu mărgele şi pănglicuţe. E o plăcere! În lumea mea de împletituri şi innodări de aţă, să croşetezi pentru un bebe e ca şi cum ai servi desertul. Tort de ciocolată.
Veşnica mea problemă e aproximarea mărimii. Dacă nu am un bebe la îndemână ca să-l tot măsor, toate mi se par prea mici, exagerat de mici. Ceva de genul: "nu poate fi chiar atât de mic!" Iar când întâlnirea de gradul III cu bebele are loc constat că tot ce i-am croşetat o să-i fie bun cândva în viitor, iar boneţica chiar undeva în viitorul îndepărtat! :))
Îmi amintesc clar, de exemplu, că atunci când am adus-o pe Alex acasă de la maternitate, spatele ei era cât palma mea de mare (sau de mic) dar acum, după atâţia ani mi se pare aproape imposibil şi gândesc: "totuşi, mi so fi micit mie palma între timp!".
Îmi amintesc atât de bine momentul în care am ţinut-o pentru prima oară în braţe. Cu un efort supra-omenesc mi-am reţinut lacrimile pentru că mi-era ruşine să plâng de celelalte femei care erau pe acolo. O vedeam atât de pură, şi de curată, şi de neatinsă de nici un strop de rău, încât mă simţeam nedemnă să o ţin în braţe şi dintr-o dată m-a copleşit realitatea faptului că în mare măsură eu sunt responsabilă de ce fel de om va deveni. Preţ de o secundă, am fost atât de disperată că nu voi face faţă încât mi-aş fi dorit să o dau cuiva mai înţelept, mai bun, mai curajos decât mine. Aici a intervenit Dumnezeu. M-a învăţat să o las în grija Lui. Cine altul e mai înţelept, mai bun, mai curajos?
Între timp a devenit cea mai bună prietenă a mea. Cu adevărat cea mai bună prietenă a mea!



Setul conţine un cardigan, o boneţică şi o pereche de botoşei "Mary Jane".


Cred că toate o să-i fie bune la altă vârstă! :)) (meseriaşă mai sunt!)


Niciodată să nu luaţi măsurile unui bebeluş după un ursuleţ de pluş că nu se potrivesc! Am încercat eu. :))
     
Cred că o să repet eperienţa pentru că mi-a plăcut foarte mult. Poate mă specializez în boneţici şi alte minunăţii pentru copii. (wow, vorbesc în rime!)



“Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai.”
    Henry Ward Beecher

ell@

6 comments :

  1. Very cute costume for baby!!!

    ReplyDelete
  2. Thank you, Anna! I made it for a little friend of mine.

    ReplyDelete
  3. wow,, I liked so much

    wonderful work

    ReplyDelete
  4. Thank you very much, Mariam!

    ReplyDelete
  5. Alexandra.Moldovan23 November 2011 at 02:37

    Povestea.e.preferata.mea:)
    Ce.draguta.sunteti.

    ReplyDelete