Ce mai faceţi? Toate bune şi frumoase?
Am zis să mai trec pe-aici, ca să nu mă daţi dispărută, şi ca să vă arăt cu ce mă mai ocup.
Zilele astea sunt la capitolul bebeluşi: păturici, botoşei, cordeluţe, mărunţele, colorate, presărate cu flori şi mărgeluţe, năsturei coloraţi şi sidefaţi. Numai bine, că nu e loc de plictiseală!
Alex a venit şi ea hotărâtă să lucrăm împreună. A făcut câteva cordeluţe simpatice, dar acum a trecut deja la alte activităţi, m-a lăsat pe mine cu ştricălitul. :D
Nu-i aşa că sunt simpatice?
Sunt pentru bebeluşte de 0-6 luni.




Deja s-a umplut de poze pe-aici, aşa că o să las cordeluţele mele şi botoşeii pentru postarea următoare.
Oricum, e târziu, trebuie să fug la culcare, să-mi odihnesc degetele şi ochii pentru o nouă zi de înnodat aţe, de croşetat... botoşei şi cordeluţe, păturici şi bolerouri. Ce altceva? V-am spus că-s la capitolul bebeluşi zilele astea. Apoi urmează şi mămicile.
Vă pup cu drag şi vă doresc numai bine!
ella
No comments :
Post a Comment