Dacă tot am zis în decembrie că nu voi rămâne restantă la copt, gătit şi împodobit casa, şi că voi recupera în ianuarie, am zis să mă şi ţin de cuvânt.
De împodobit, am împodobit cu flori. Am renunţat la ideea de a scoate decoraţiunile şi beculeţele la lumină, deşi în decembrie eram convinsă că aşa o să fac, odată ajunsă acasă.
Mi-am adunat florile şi plantele lăsate prin vecini şi pe la mama, am mai cumpărat vreo două noi, şi gata decoratul! :D
Alaltăieri am copt din nou. Şi dacă tot m-am apucat de copt, am copt o zi întreagă, să mă satur. Ei bine, tot nu m-am săturat!
 |
| Fursecuri |
Şi dacă tot am copt, şi-am copt aşa mult, am zis că n-ar fi rău să dăm o fugă până într-un anumit oraş universitar, unde cunoaştem noi un copil frumos şi deştept care e în plină sesiune. Sesiune... Bietul copil!
Ei bine, chiar nu puteam să trimitem fursecurile pur şi simplu.
Tatăl copilului a spus că ar fi foarte frumos să le înmânăm personal.
Am păcălit noi copilul că îi trimitem colet prin curier, cu câte ceva de-ale gurii. I-am mai spus că, de aiurită ce sunt, i-am dat curierului numarul meu de telefon, în loc să-l dau pe al ei, dar o sun eu...
Ne-am îmbarcat degrabă, cu bagaj minim, adică pijamale şi periuţele de dinţi, şi duşi am fost. În 4-5 ore am fost acolo.
Am sunat-o când am ajuns, ca să-i spun să meargă în parcare, că o aşteaptă acolo curierul cu pacheţelul.
E obişnuită să meargă prin parcări, printre blocuri, să intre în posesia coletelor sau să predea colete, pentru că aici, în cătunul nostru, curierului îi este lene să urce scări. Sau să vină la scară. Sau la bloc... :))
Deci, ne postăm noi în poziţie de drepţi lângă maşină şi aşteptăm (cu emoţii!) să apară copilul. Apare ea în celălalt capăt al parcării. Scrutează parcarea cu privirea. Noi ne apucăm să sărim, să facem semne, eu am început să mă şi rotesc - de bucurie! cum de ce? - şi, în sfârşit, ne zăreşte. Ce faţă! Ce ochi! Ce fotografie de colecţie ar fi fost, dacă eram inspirată să o pozez! A început să alerge spre noi, a urmat bine-cunoscuta îmbrăţişare de grup, "hora" cum îi spunem noi, pupături, câteva lacrimi mici-mici, nici nu ştiu ale cui erau :P şi multe exclamaţii.
Apoi o seară faină-faină de tot.
A doua zi, adică azi, ne-am şi întors, pentru că sesiunea e lucru serios şi trebuie tratată ca atare, iar dacă noi trei suntem laolaltă, sesiunea n-are nicio şansă!
Excursia asta surpriză ne-a prins bine tuturor. Ne-am refăcut stocul de îmbrăţişări, ne-am încărcat cu energie pozitivă, am mai umplut niţel frigiderul din... oraşul universitar, şi momentan, slavă Domnului, toate-s bune şi frumoase.
Vă pup cu drag,
Ella
