Cu Măiuca, Măiuţa, Maya-mică-şi-frumoasă, ar trebui să vă obişnuiţi, pentru că o să tot auziţi despre ea. Este cel mai mare-mic copilaş de doi ani jumate. Cel mai matur-copilăros copil de vârsta ei. Cel mai trist şi cel mai vesel copil. Este o combinaţie din toate. Toate la superlativ, toate într-un trupuşor micuţ şi haios.
Vă amintiţi când am fost răcită-răcită şi departe de casă? Măiuţa mea mi-a arătat compasiune şi dragoste, ca o adevărată bunicuţă care cu multă înţelepciune a intuit, parcă, cât de singură şi deznădăjduită mă simţeam în acele zile. Felul în care m-a privit şi mi-a vorbit, mângâierile ei de copil mic şi bun, practic m-au vindecat. Şi are doar 2 ani jumate!
Deci, de Măiuţa mea veţi mai auzi.
So, ich habe o Campanula nouă!
Cred că anul trecut, cred.. cine mai ştie? - mă mândream cu campanula mea. Din păcate, a avut nişte paraziţi de care n-am putut scăpa şi s-a uscat. Am fost puţin tristă, dar zilele astea, aflându-mă la cumpărături, am avut o "sclipire": nu pot înlocui un căţel, o păsărică dragă, dar o floare se poate. Aşa că mi-am cumpărat o Campanula nouă. Sper că de asta o să am parte. Sper.
După ce mi-am încheiat "mandatul" acolo unde am avut treabă, am străbătut jumate din Germania ca să ajung la soţul meu. Am călătorit cu trenul, am avut parte de peripeţii iar ajunsă acolo am avut parte de surprize frumoase. Deci, ich habe lucruri de povestit.
Offff! Am si lucruri triste. Pentru lucruri triste nu se foloseste "ich habe", pentru că nici Maya nu l-a folosit vreodată pentru lucruri rele...
Bunica mea nu e bine. Îngerul păzitor al copilăriei mele nu e bine. Am 40 de ani şi tot nu sunt pregătită pentru "marea despărţire". Niciodată nu voi fi... Când o privesc, când sunt cu ea, când vorbesc cu ea, mă transform într-un copil de 6 ani şi mi-e bine.
Nu ştiu cum va fi, dar mi-e teamă. Teamă de eveniment în sine şi teamă de durere.
Vă pup cu drag,
Ella
Draga mea, niciodata nu suntem pregatiti sa ne despartim de cei dragi. Imi pare rau sa aud ca nu e bine bunicuta ta, dar din pacate cam asta e mersul vietii si cred ca Dumnezeu, in marea lui intelepciune, a lasat asa cu un rost. Sa avem incredere in El ca toate sunt asa cum trebuie sa fie.
ReplyDeleteIti tin pumnii si sunt alaturi de tine.
Cat despre flori, cam asa se intampla cu astea cumparate, eu n-am reusit sa le pastrez deloc, nu stiu ce le pune la magazin in apa de rezista atata la ei, iar cand le aduci acasa isi dau curand duhul. Poate ca tu o sa ai mai mult noroc cu clopoteii astia, ca-s tare frumosi!
Multumesc mult pentru incurajari, Cristina! Inseamna mult pentru mine.
DeleteFrumoasa floare.Adevarat,in magazine rezista,pentru ca sunt fortate cu ingrasamant pe care nu-l avem/folosim acasa.
ReplyDeleteEla,despartirile sunt dificile in perceptia omului.Chiar si cele mai banale, nu neaparat definitive, parca au un gust de nostalgie.Si eu cred ca totul are un rost pe lume si trebuie sa avem incredere .Astept cu drag povestile.
Multumesc, Mikaela!
DeleteAsa-i, despartirile sunt urate. :(