Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Monday 9 November 2015

Pervazul ferestrei mele fâlfâie în vânt

E 11 jumate, noaptea.
Știu că am mai scris o postare în seara asta, acum vreo 2 ore, dar aia era programată. Asta nu-i.
Am niște gânduri prin cap și n-am cui le spune, pentru că oamenii cu care vorbesc eu de obicei sunt departe și dorm. Am chef de povești. Aș putea începe un jurnal, al mii-lea, dar pe ăla nu l-ar citi nimeni, și-atunci ce folos, pentru că eu vreau să mă "audă" cineva, poate îmi și răsunde.
Afară bate un vânt nervos. Pervazul de la fereastra camerei în care dorm se zgâlțâie și zdrăngăne ca disperatul. Mă întreb dacă dimineață o să mai fie la locul lui. Mie îmi place vântul, îmi place mult de tot, cred că am mai scris asta pe undeva, dar am constatat că nu mai e așa plăcut când ești singur acasă.
M-am pus în pat pe la zece jumate, cu intenția clară să citesc. Am probleme cu cititul în ultima vreme, din simplul motiv că nu mă pot concentra. Citesc două rânduri și-apoi mintea mea o ia pe arătură. Îmi aduc aminte de zilele în care citeam cu nesaț, și nu puteam lăsa cartea din mână, și mi-era ciudă când trebuia să o las că aveam treabă. Cum puteam? Ce n-aș da să mă pot afunda și acum într-o carte, să evadez puțin, să mai văd cum e și pe alte meleaguri, în alte lumi. Deci, m-am pus în pat cu intenția clară să citesc dar n-am făcut-o. Am căzut pe gânduri, ca tot omul.
Mă gândesc la pervazul meu care se agită ca disperatul și care îmi dă un sentiment de pustiu. La vântul de-afară care nu pare deloc prietenos în noaptea asta. La teracota mea care e rece, pentru că n-am vrut să fac focul, c-am zis ca e cald în seara asta, dar cred că mi-era cald de la cănile de ceai de mentă cu lămâie pe care l-am băut toată seara. Am pus un radiator, lucru pe care o să-l regret amarnic când o să vină factura la lumină, dar asta este. Îmi place radiatorul ăsta și din cauza luminii pe care o dă noaptea. Trebuie să găsesc să cumpăr o lampă/veioză cu lumină de radiator. :D
Dacă mi-a fost cu adevărat frică de ceva în viața asta, mi-a fost frică de singurătate. Nu mi-e frică de moarte, pentru că ea, practic, nu există. E doar o trecere. Întotdeauna mi-a fost frică de singurătate. Poate pentru că în mintea mea de copil, când eram copil, a existat pericolul de a rămâne singură pe lume. Nu intru în detalii că nu-mi face plăcere.
Anul trecut era să rămân singură, dar am fentat. Am fugit și eu. Vă amintiți că am plecat în Germania? Deci am fentat. Anul ăsta lucrurile s-au repetat, efectiv totul s-a repetat, circumstanțele, evenimentele, numai că n-am mai reușit să fug. Ba mai rău, am pierdut-o și pe bunica, și am rămas să înfrunt totul singură. Dumnezeu, cred, a vrut neapărat să mă treacă prin asta, ca să mă facă să-mi confrunt cea mai mare frică. Frica de singurătate. Primele zile au fost oribile. Anxietatea și tristețea, durerea, au stat călare pe mine. După vreo săptămână eram sigură că n-o să reușesc. Încet, încet, am reușit să mă mobilizez, și să-mi amintesc că nu-s o legumă, că trebuie să lupt, că trebuie și pot să-mi controlez sentimentele, că acestea pot fi uneori înșelătoare, nerealiste, și că pot alege cum mă simt: victimă sau învingătoare. Acum, după o lună jumate de singurătate, pot spune că am scăpat de frica asta. Nu e chiar atât de rău. Nu e cum credeam că ar fi. Nu-mi place, nu-mi place absolut de loc, dar nu e cum credeam că va fi.
Totuși, marea mea întrebare e: este, oare, posibil să îmi repopulez casa, și mai ales viața, din nou?
Știți voi ce vreau să zic. Înainte era mare veselie și gălăgie pe aici. Lucrurile și-au urmat doar cursul firesc, și nu e rău, dar ce e de făcut de-acum în colo? D. o să se întoarcă, slavă Domnului! Pff, ce petrecere în doi o să facem! Dar cu restul cum rămâne? Adică ce e de făcut după ce copiii își urmează cursul lor în viață și pleacă din cuib? Golul ăla cu ce îl umpli, că sincer, eu încă n-am găsit răspunsul la întrebarea asta. Mi-a mai murit și cățelul. Și Bertha, perușul meu cu totul și cu totul special. Acum și bunica. Să zicem că-mi cumpăr alt cățel, deși nu mă trage deloc inima să fac asta. Dar altă bunică? Alt copil în casă? O sechestrez pe fiică-mea când vine în vacanță. :))) Dacă citește postarea, o să-i fie frică să mai vină!! Deci, eu cum îmi repopulez viața? Chiar nu știu.
Ști ce cred? Cred că trebuie să îmi număr bine, bine de tot binecuvântările, să fiu recunoscătoare foarte tare pentru tot ce încă am, și să sper. Să sper că Dumnezeu va face din imposibil, posibil. Că va face pentru mine lucruri care nici nu-mi trec prin cap, și că va face ceva așa de minunat cu viața mea, ceva ce-mi întrece imaginația, și-o să mă uit în urmă și-o să zic: " la asta nu m-aș fi gândit nici într-o mie de ani!".
Sunt mulțumită de concluzia la care am ajuns! Vezi, e important să ai cu cine să stai de vorbă, te-ajută să-ți clarifici gândurile. Până și vântul s-a oprit, pervazul s-a calmat și el.
Cine are răbdare să citească postarea asta până la capăt primește un pupic telepatic! :)))
Ooo, încă ceva. Ceva de la fața locului.

 

Uite așa stăm noi: eu, Ghiocel și Suzana, în miez de noapte, la lumina radiatorului, a laptopului si a lămpii (câtă risipă de energie electrică!! o s-o regret! :)) ) și ne gândim la un viitor vesel și fericit. Și populat.
Iarăși bate vântul! 
Vă pup!
Ella.





25 comments :

  1. Eu pe la 5 jumate azi dimineata citeam postarea asta a ta si ma minunam, ia uite, mai e cineva care nu poate sa doarma. Eu ma trezesc in zori asa cu probleme existentiale care nu ma mai lasa sa adorm si ca sa le alung pun mana pe tableta si mai citesc pe bloguri. Am incercat sa-ti las si un comentariu dar dupa ce a picat netul de doua ori m-am lasat pagubasa.
    Revin acum... Nu vreau sa ma dau rotunda, si mie imi tremura sufletul cand ma gandesc ca mai e un pic si o sa-mi plece copiii de acasa, dar ca sa ne mentinem pe linia aia pozitiva trebuie sa gasim si lucruri bune in tot acest "rau". Eu zic ca e un lucru minunat ca ii avem, pe ei copiii, ca si de pleaca, tot se mai intorc si ce bucurie mai mare decat atunci cand se intorc copiii acasa. Era mai rau fara de ei, nu?
    Sunt sigura ca deja ai "dat la spate" tot ce gandeai azi-noapte si vezi lucrurile mai altfel pe lumina de ziua. Daca ar fi sa-ti dau un sfat, cred ca cel mai bun medicament ar fi acum sa te intalnesti cu niste prieteni. Asa ca invitata "fetele" la tine la o cafea sau mergi in vizita la prietenii de familie, cu o cafea si un sha-la-la totul pare mai frumos. Si acum o sa razi cu hohote... daca ai o gradina la tara du-te si sapa holda, oboseste-te, stai in natura, somnul o sa vina nechemat. (E verificata metoda asta pe mine :))
    Te imbratisez draga Ela! Sa auzim numai de bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga Ina, e intr-adevar o minune si o binecuvantare ca-i avem, pe copiii nostri.
      Zilele astea, cu nenorocirea ce s-a intamplat, cred ca am sufocat-o cu mesaje de dragoste si telefoane. Ii trimiteam sms-uri de genul "Te iubesc din tot sufletul si-I multumesc lui Dumnezeu ca te am. Stai linistita, n-am patit nimic."
      Am speriat-o putin... :))
      Si daca ar fi sa se mute in Australia, Canada, unde-o fi, si sa o vad doar o data pe an, tot as fi multumita. Sa o stiu numai sanatoasa si fericita.
      Are si perioada asta farmecul ei: mesajele ce ni le trimitem, coletele, vizitele pe care ni le facem reciproc, plus ca-s asa de mandra de ea, de cum se descurca in general.
      Problema mea e alta. Imi vine sa si rad. In noptile alea cand nu dorm am ganduri de genul: "ce misto ar fi sa deschid usa de la intrare si sa vad un copilas intr-un cosulet (asa cum am citit eu in carti sau vazut in filme) si sa-l iau si sa-l cresc". Sau imi imaginez cum ma imbogatesc eu subit si ma duc si adopt vreo 2-3 copii. Treburi din-astea.
      Copiii astia, pur si simplu, cresc prea repede. Scandalos de repede!
      Ai mare, mare dreptate, oboseala fizica face bine. Efortul face bine. Stau prea mult timp inchisa in casa cu treburile mele. Asta trebuie sa se schimbe.
      S-ar putea sa invadez casa cuiva azi, chiar daca oamenii au copii, teme de facut si n-au timp de musafiri. Treaba lor! Le zic ca m-a trimis Ina. :))
      Te pup si-ti multumesc!

      Delete
    2. Asa, poți sa dai vina pe mine, zici "m-a trimis nebuna aia, eu n-am vrut sa vin" ☺

      Delete
    3. Ah, și ma gândeam... ce sezatori am face noi doua de-am fi vecine.... Azi-noapte mi-am comandat andrele circulare și lanica, nici nu știu ce o sa fac dar asa un chef de tricotat mi-a venit. Cam ca pofta ta de ciocolată ☺
      D-aia zic... păcat ca nu suntem vecine.

      Delete
    4. Hmmm, de-am fi vecine cate tarlale am putea noi sapa impreuna... :))
      Acum ca mi-a trecut greata, cred ca o s-o iau de la capat cu ciocolata.
      Tu ce-ti mai cumperi in noaptea asta, oare?

      Delete
    5. Am săpa câte un pic în fiecare zi, nu ne-am da peste cap că eu am un talent deosebit de a rămâne înțepenită de mijloc când exagerez cu această activitate
      Gata nu mai cumpăr nimic, stau cuminte ca am mai cumpărat fire și acum vreo luna, tot de pe net și tot într-o noapte de duminică. Știi vorba aia, nu în fiecare zi e duminică ☺
      Hai noapte bună! ☺

      Delete
  2. Esti tare simpatica si imi vine sa rad pentru ca mie azi-noapte mi-a fost al naibii de rau(nici acum nu-s deloc bine),ramane de vazut daca merg la spital .Imi imaginam pervazul,vantul naravas,radiatorul...Ii vad si pe micutii din colivie,nu ai voie sa te simti singura.Trece,fii pe pace.Poti sa mai trimiti cate un mail .Zi frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vai, vai sper ca te simti mai bine.
      Peste noapte si eu m-am trezit ca mi-era greata. In ultimele zile am exagerat cu ciocolata, budinca de ciocolata, biscuitii de cacao umpluti cu ciocolata, si stomacul sau fierea mea, nu stiu sigur, se revolta. Mi-era tare greata iar eu visam ca un copil saliva puternic pe mine, de-mi udase bluza. Dimineata cand m-am trezit ma simteam ca batuta, dar acum sunt mai bine. No more ciocolata!
      Sa-mi scri cum te simti! Sanatate multa iti doresc!

      Delete
    2. Draga mea ,eu credeam ca numai eu ma comport ca un bebe mare.Cicolata,biscotti.Si ce am citit mai sus m-a lasat masca.Povestea cu copilul in cosulet ,asta e telepatie curata,daca ai stii cat am vorbit despre copilul in cosulet in ultima vreme,acum ca am citit si aici la tine ,m-am crucit de-a dreptul.Eu zic sa mai astepti nitelus ca o sa vina si vremea copilasilor(nepoti) :)) .
      Eu sunt un pic mai bine acum,dar un pic de regim nu strica.
      Mi-a placut cu holda,dar se poate si sari,rostogoli,fiecare dupa posibilitati.:))

      Delete
    3. Ma bucur ca esti mai bine. Si eu am dat-o putin pe regim. Am facut o pasiune si pentru ceaiul de ghimbir. Acum ca sunt mai bine, ma gandesc ca in doua-trei zile ar merge o budinca din aia buna cu ciocolata belgiana, fierbinte, seara, la un film. :))

      Delete
  3. Pentru cei dragi suntem datori sa mergem inainte.......multa sanatate!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa e! Multa sanatate si tie, Manuela, si numai bine!

      Delete
  4. Sa-mi dai pupicul, da? E bun scrisul, stiu si eu ca este, te ajuta sa gasesti o concluzie, sa-ti limpezesti mintea. Am citit pana la capat, ca de-aia cer pupic :), dar tot concluzia ta e cea mai buna. Nu stiu, draga mea, nu stiu ce sa zic, cu o sambata in urma Mihnea a fost in prima excursie in care a stat peste noapte si nu iti spun ce mai vorbeam cu sotul meu, cum o fi...cum o fi cand va pleca. Cateodata simt ca am obosit si cu blogul acesta, dar apoi ii vad rostul, ca te ajuta sa iti aduni ideile si sa mai comunici. Te pup si te imbratisez! Va veni un nepotel sau o nepotica!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga mea, pupicul acum se teleporteaza! Fii pe faza!
      Eee, voi mai aveti cativa ani cu Mihnea, si poate aveti noroc sa ramana in Bucuresti. Cine stie?
      Cat despre blog, uneori mi-e ciuda pe mine ca amestec lucrurile, cand de-ale mele cand de-ale handmade-ului, dar n-as face fata la 2 bloguri, si-apoi asta e "locul" meu, cu bune si cu rele.
      Pe nepoti nu ma bazez. :))
      Te pup cu drag!

      Delete
    2. Am trecut prin astea, stiu cum este. Doar ca era la alta varsta si cred ca si reactiile difera de la o varsta la alta. A mea era aceea in care veneam in garsoniera si ma priponeam cu privirea in tavan, de parca gaseam acolo un raspuns la intrebarea de ce sunt singura. Astazi nu mai prididesc de treburi, iar atunci aveam atata timp si il petreceam in tavan si intrebari. Si eu te mai pup inca o data!

      Delete
  5. se opreste el si vantul!
    la noi, ziua este o toamna superba!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa a fost si aici pana ieri. Azi e si vant si ploaie. Dar e ok. :)
      Multumesc de vizita! :)

      Delete
  6. Am scris, am sters, iar am scris, iar am sters. Nimic nu pare destul de potrivit aici, dar ai o imbratisare stransa de la mine! Vin si vremuri mai bune, vei vedea.

    ReplyDelete
  7. Multumesc! Si eu te imbratisez cu drag!

    ReplyDelete
  8. Eu am deschis mai tarziu televizorul si ori m-am sclero complet, ori tu ai sarit postarea asta: cine sunt cei doi???

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ghiocel si Suzana? Pai am mai scris pe undeva de ei, ziceam ca-s speriati. Mi-ai zis sa le pun muzica.
      De ei intrebi, nu? :))

      Delete
  9. Deci sunt sclero. Rau de tot. De ei, da.

    ReplyDelete
  10. Am citit de 2 ori articolul. Si mi-a venit o idee, poate o consideri deplasata dar... daca tot ai drag de copii si ceva timp, te-ai gandit sa faci voluntariat si sa lucrezi copii? sunt unii in institutii, mai sunt grupuri pe langa unele biserici unde sunt ajutati la teme sau la ateliere de facut de mana etc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc ca ai avut rabdare sa citesti!
      Ideea ta e buna, o tot rumeg si eu. Acum nu mai am la fel de mult timp liber dar tot se mai gaseste. Sti ce mi-ar placea? Mi-ar placea mult de tot sa invat niste copii sa croseteze/tricoteze/coase. Nu stiu daca sau cat lucru manual se mai face prin scoli dar parca din ce in ce mai putine fete stiu sa lucreze lucru de mana, iar eu cred ca e foarte important sa stie. E un mod foarte frumos si util de a-ti petrece timpul liber. Imi amintesc cat de bine m-am simtit cand mi-am tricotat prima cordeluta. Era plina de greseli si ochiuri scapate, dar era facuta de mine.
      Dap, as vrea mult de tot sa fac asta!

      Delete