Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Sunday, 30 April 2017

Un fel de coliere din flori croșetate, mărgele de lemn și mărgeluțe toho.

Hello!
N-am mai trecut de câteva zile pe aici pentru că am fost puțin ocupată cu alte treburi frumoase și noi. Noi pentru mine :). Cred că am decis cu ceva vreme în urmă să devin, măcar un pic, un fel de Yes Man, dar mi-au trebuit câțiva ani să o fac. Apropo, ați văzut filmul? În afara câtorva faze mai tâmpițele, e un film bun, care te poate inspira. Acum depinde ce alegi „să vezi” în film și cu ce alegi să rămâi din el. Ideea filmului e interesantă.
Deci, zilele astea lucrez la a fi un om care acceptă provocări, la un colier din mărgeluțe toho de 11 și la o păturică, pe care tocmai am terminat-o, din bumbac. Cum spuneam, păturica e gata. Mai trebuie doar să îi calc danteluța croșetată și să caut niște satin asortat pentru niște fundițe. O să fie o păturică specială datorită culorii, pentru că nu o să fie albă sau crem, așa cum v-am obișnuit.
Colierul croșetat cu mărgele toho o să fie super-duper. Culorile sunt foarte frumoase, sper doar să le pot surprinde așa cum sunt sau măcar cât mai aproape de realitate. Patternul e fistichiu. E creație proprie și e posibil să fac un „pdf ” cu schema. Lucrez de mult la el pentru că, pe de o parte nu am prea avut timp și am lucrat doar câteva rânduri pe zi, mai mult cât să-mi astâmpăr pofta de mărgeluțe, iar pe de altă parte pentru că nu prea pot lucra la lumina becului, adică seara, când aș avea mai mult timp, pentru că văd mai bine ziua, la lumina naturală, chit că-mi pun ochelarii pe nas. Dar va fi gata curând, sper.
În schimb, am niște coliere și cerceluși pe care nu le-ați văzut, deși le-am făcut acum vreo două săptămâni, poate și mai mult.

 
 Mărgeluțele colorate sunt din lemn. Floarea croșetată e din bumbac și este prinsă pe un șnur negru și organza.



Cercelușii și colierul formează un set. Cercelușii au tortițe argintii, sunt din biluțe de lemn, iar în partea de jos au și câteva mărgeluțe toho, asortate.

 

Mai jos puteți vedea o floricică- clopoțel. Simpatică tare.

 

Toate aceste coliere sunt ușoare și plăcute la purtat. Bumbacul florilor va fi plăcut la purtat pe piele chiar și în zilele călduroase. Pentru că e bumbac, de-aia. :)
Toate, aproape, sunt disponibile și sunt la prețuri foarte bune.

Nu pot să vă las fără niște muzică frumoasă. Elvis. Gospel. N-am știut că Elvis a cântat gospel. E o muzică liniștitoare, frumoasă, cu versuri frumoase. Câteva dintre melodii le cunosc de la Biserică, traduse în română, bine-nțeles.
 

Vă pup cu drag!
Știu că sunteți acolo, chiar dacă nu „comentați”. Vă văd. Chiar înțeleg treaba asta cu comentatul. Deseori nu las comentarii pe blogurile pe care le citesc, pentru că de multe mă gândesc că nu am nimic inteligent sau interesant sau important de spus, și decât să las doar un comentariu politicos dar neinteresant, mai bine nu scriu nimic. Sau uneori mi-e lene și amân. Alteori, a zis deja altcineva fix ce aș fi vrut eu să zic. Sunt dăți când chiar scriu un comentariu, și-apoi mi se pare că e tâmpit și-l șterg și-mi văd de treaba mea. Dar de cele mai multe ori n-am nimic de adăugat sau de zis.
Vă pup! Să ascultați muzica frumoasă!
Ella.
 


Friday, 21 April 2017

„Veselie in culori” - Colier croșetat cu mărgele și cercei asortați.

Poate că nu e momentul potrivit să postez coliere cu floricele când vremea de afară duce cu gândul mai de grabă la iarnă decât la vară, soare și flori, dar poate așa reînviem puțin speranța. Primvara e fix după colț, chiar dacă pădurile pe care le văd pe fereastră în timp ce scriu sunt argintii. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să avem și fructe și mâncare și tot ce ne trebuie, chiar dacă ramurile înflorite atârnă acum greu sub stratul de zăpadă. Totul o să fie bine.

Și-acum, permiteți-mi să vă servesc un strop de primăvară și o picătură de veselie.


Dacă vreți să înveseliți o ținută, vă garantez că acest set vă va ajuta din plin!
Numărul mare de culori conținut de colier îl face ușor de asortat la o mulțime de ținute.
Merge la fel de bine la o rochiță vaporoasă, la o ie sau la o pereche de jeans. E foarte versatil.


Este crosetat pe fir rezistent de bumbac mercerizat, cu mărgeluțe de sticlă japoneze ”toho”.
Are 44 cm lungime si un diametru de 1.4 -1.5 cm
Colierul conține peste 2000 de mărgeluțe și multe ore de muncă.


Cercelușii sunt, de asemenea, croșetați din mărgele toho, pe fir de bumbac.


Închizătoarea este din argint tibetan.


Mărgelele Toho sunt mărgele de sticlă de foarte bună calitate, fabricate in Japonia.Culoarea nu se șterge deoarece mărgelele nu sunt vopsite, culoarea fiind cuprinsă în masa sticlei. Cred că am mai spus asta, dar simt nevoia să o repet. :)

Sper, sper, sper să vă placă!
E disponibil.

Vă pup!

Wednesday, 12 April 2017

Colier croșetat cu mărgele „Floare de Nu-mă-uita”

   Nu sunt efectiv floricele pe colier, sunt de fapt niște triunghiuri. Culorile sunt extraordinar de vii si de frumoase și le-am ales dorind sa sugerez niște flori de "Nu mă uita" în iarba crudă și mătăsoasă a primăverii. Eeee? Frumos, nu?

 

Fluturașul portocaliu este o broșă croșetată. Se închide cu ac de broșă și are două „codițe” din mărgeluțe toho. 

 

Am făcut și o pereche de cerceluși asortați. La cercei am folosit mărgele de porțelan și argint tibetan.

 


Sper, sper, sper să vă placă. 😊
Vă pup cu drag și vă doresc spor la treabă!
Ella.



Monday, 10 April 2017

Acadele din mărgele

Ceea ce trebuia să fie o brățară verde, s-a transformat într-un colier.
Din două motive. Primul ar fi că mi se părea prea groasă pentru o brățară, iar apoi m-am gândit că e prea banal, prea monoton, prea verde cu alb, fără să aibă nimic care să atragă privirea, și-mi părea rău ca n-am inserat și câteva mărgeluțe roșii. Așa mi-a venit ideea să croșetez, separat, două bucățele care să conțină și mărgele roșii și să le asamblez apoi pe toate trei.
Sunt foarte, foarte mulțumită de rezultat.

 

De la această bucățică a pornit totul:

 


Părțile laterale pe mine mă duc cu gândul la acadelele de zahăr pe care mi le aducea bunica de la târg. Nu-i așa că seamănă cu niște acadele?

 

Închizătoarea este din argint tibetan. 
I-am pus și un charm micuț pe care scrie HANDMADE.



De Florii am fost la un târg care trebuia să fie de produse tradiționale și handmade. Am fost ca vizitator, ca să zic așa. Am fost nu doar profund dezamăgită ci de-a dreptul revoltată. Dezamăgită pentru că n-am văzut nimic cu adevărat deosebit și mai nimic handmade. Sunt obișnuită cu toate minunățiile pe care le văd pe Crafty, pe Breslo sau pe FB, iar pe acele tarabe n-am regăsit nimic din toate alea. O singură tarabă avea hăinuțe pentru fetițe, croșetate, tricotate și cusute, într-adevăr frumoase și realizate manual, iar prețurile erau bune spre mici.
M-am mai oprit la taraba unei doamne care vindea diverse bijuterii și niște mărunțișuri croșetate. Avea o singură brățară țesută din mărgele, și altele constând în niște charmuri agățate pe niște șnururi de piele. Mi-a explicat că sunt făcute de ea. Cred că m-am uitat chiorâș pentru că mi-a explicat că charmurile nu sunt făcute de ea (pe bune?!), dar ea le cumpără și le asamblează. Cu alte cuvinte ea le bagă pe șnur. A zis că iese mai bine cu cele pe șnur: "vă dați seama că asta din mărgele ia timp, trebuie să pun mărgeluță cu mărgeluță...". Na, ce să zic, am fost tentată să mă laud cu brățara mea, dar mi-am dat seama că m-aș comporta fix ca un copil prost crescut, așa că am tras mâneca hainei mai jos și mi-am mușcat limba. :)))
Mai vindea niște medalioane din flori de plastic care imitau grosolan florile din fimo, meșterite cu atâta migală, de atâtea femei pricepute. Cu alte cuvinte, multe chinezări vândute pe post de handmade. Asta m-a revoltat. 
Așa de mult mi-aș fi dorit măcar 15 dintre creatorii de handmade pe care îi cunosc și îi admir să fie acolo cu produsele lor și să arate tuturor ce înseamnă lucru manual, ce înseamnă un lucrușor făcut cu dragoste, cu suflet, cu migală.
Cam asta ar fi.
Vă pup cu drag!


Saturday, 8 April 2017

Brățări croșetate din mărgele

     Îmi făcusem eu planul să postez câte o brățară pe zi, dar n-am răbdare. Am deja trei și abia aștept să fac și altele.
Croșetatul cu mărgele îmi place foarte, foarte, fooaaarte mult, cel mai mult!
Până acum tot ce am lucrat am lucrat cu mărgele toho 8/0 pentru că am citit undeva că sunt cele mai potrivite pentru începători. Nu sunt nici cele mai mari, nici cele mai mici. Mă simt pregătită să trec și la mărgele mai mărunțele, dar nu știu dacă ochii mei sunt pregătiți. Mărgele toho 11/0 ar însemna fir mai subțire, croșetă mărime mai mică și, repet, nu știu ochii mei ce părere au. În plus, am văzut coliere lucrate cu mărgele foarte mărunte și nu mi-au plăcut în mod deosebit. Avantajul e că poți realiza modele mai complexe, având mai multe mărgele pe rând.

     Aceasta e a doua brățară. Brățara cu triunghiuri. Prima a fost Brățara Curcubeu.



Firul cu care croșetezi mărgelele e foarte important. Aveam eu ideea asta în cap că firul trebuie să fie subțirel, pentru că așa am văzut eu, în general, la mărgele. Din noroc chior am nimerit firul potrivit din prima, un ghem de bumbac din maaarea mea colecție de fire. În momentul în care l-am schimbat, pentru că am vrut să pun roșu la Setul „Lubeniță” , nu mi se mai așezau nicicum mărgelele și nu mi-am dat seama că firul e de vină, decât foarte târziu, după ce am făcut și desfăcut de nenumărate ori.

A treia brățară.
Brățara aceasta este lucrată cu feluri diferite de mărgeluțe. Cele albe sunt ca de zăpadă, frosted se numesc și sunt foarte interesante, ca niște bobițe de gheață. Cele portocalii sunt argintii în interior, cele vernit sunt translucide iar cele turquoise au luciu.


Închizătoarea este din argint tibetan.


În momentul în care scriu această postare, toate sunt disponibile și pot fi găsite aici. 


Se vede că cea  vernil cu alb e cea mai groasă, având aproape 1,5 cm diametru, pe când celelalte au în jur de 1,2 cm diametru.
Urmează să fac unele circulare, fără închizătoare, care se trag pe mână. Abia aștept!

O duminică frumoasă să avem!

Friday, 7 April 2017

Curcubeu. 🌈


     Astăzi la noi a nins toată ziua. A nins ca în basme, cu fulgi mari și pufoși. A nins și cu soare. Vedeam cum se apropie câte un nor de zăpadă, cum se rostogolește pe coastă în jos ca un val de ceață și cum din el se desprind roiuri- roiuri de fulgi (coasta aia de tot v-o pun eu în postări toamna, iarna, primăvara, și mă mândresc cu ea cât e de frumoasă, de parcă eu am făcut-o!).
A fost minunat! Eu pe ninsoare nu mă pot supăra. Un curcubeu a lipsit ca vremea să fie maxim de ciudată, și cum nu a fost, am făcut eu unul din mărgele.


Brățăruca, că asta este, are 8 culori. Mi-a dat ceva bătaie de cap să înșir margelutele pe fir fiind atat de multe culori, dar am reusit cu succes, însemnând că n-am greșit deloc. Hoorey! 😋

Poate fi purtată cu partea pe care predomină albastru, în exterior, așa cum se poate vedea în poza de mai jos sau...


sau cu partea unde predomină roșul, ca în poza de mai jos.


Cu alte cuvinte, este o brățară cu două fețe. Sau fățarnică? 😕 Nuuu! E o brățărucă veselă și frumoasă, ca o zi de vară după ploaie, când iese curcubeul, ciripesc păsărelele, strălucește soarele în bălți, asfaltul miroase a ploaie, râmele ies la plajă și copiii la joacă.


Închizătoarea e culoarea bronzului și e cu inimiuțe. 💗💙💚💜💝💕.

 


Eu sper să vă placă.
În altă ordine de idei, m-am apucat să-mi fac o bluză. Am făcut spatele și cam atât. Acum mă tot uit către el și mă simt vinovată că tot amân să-l termin. N-am ce face, nu mă pot lăsa de mărgelit! 
Vă pup cu drag!
Ella.

Saturday, 1 April 2017

Copiii spun lucruri trăznite?

Copiii spun lucruri trăznite? Cu siguranță copiii spun lucruri trăznite, dar adulții fac lucruri trăznite. O fi ceva cu vârsta asta de 40+. La 30 e super, la mine așa a fost. Parcă atunci m-am dezmeticit și mi-am zis: „Ia stai așa! Sunt adult! Chiar că sunt! Adică dacă nu la 30, atunci când? ” A fost super. La 30 am pus picioru-n prag! :)) Apoi, către 40, m-am blegit din nou. Te mai pocnesc și niște necazuri drept în moalele capului, și ești gata. Apoi la 40 te gândești (eu am făcut-o): "Opaaa, e posibil ca viitorul să nu aibă lungimea trecutului, iar ăștia 40 s-ar putea să nu se dubleze. Și, te-apuci să faci ce n-ai apucat în prima jumătate și încă se mai poate: eu m-am apucat de școală, o prietenă s-a apucat de făcut copii, alta de airobic, ba mai mult, am zis că merg și eu cu ea, celorlalte nu știu ce le coace mintea dar sigur coc ele ceva... Evit să mă gândesc la realizările primei perioade că mă apucă depresia. Poate o fi finalul mai încununat de succes. :)))
Whatever!
Să vă arăt o viitoare brățară:


Mărgeluțele sunt transparente și se vede firul prin ele, mai exact prin cele albe. Prima dată am înșirat mărgelele pe un fir crem și am început să lucrez, dar am desfăcut pentru că nu-mi plăcea că brățara ieșea verde cu crem. Teoretic n-ar arăta rău, dar în realitate nu era frumos. Am transferat mărgelele pe un fir alb și după aceea mi-a plăcut. Amu, la ora la care scriu postarea, e gata deja. Dar n-am încheietoare. Adică am, dar am comandat și altele și aștept să sosească colețelul, ca să văd cum arată cele noi.

 

Voi ce mai faceți? Ceva interesant de împărtășit de la schimbările de prefix? 😋
Vă pup!