E mult RoZ vara asta în „atelierul” meu. Atelierul meu mobil, că-l port prin toată casa. Practic, locuim la mine în atelier, așa ar fi mai corect spus, pentru că locul meu de lucru este peste tot prin casă pe unde am chef să lucrez. Daaar odată ce-am terminat nu las urme, nici nu se vede că am fost pe-acolo. Nici nu e prea greu să aduni o punguță cu mărgele, niște ață și-o croșetă. Sau o croșetă și un ghem. Mai complicat e cu mașina de tricotat, dar nici aia nu e chiar o problemă, pentru că o adună altcineva în locul meu. Lucky me!
Deci, de data asta am făcut un colier roz cu alb. E tare finuț și micuț. Deși în poze pare grosuț, nu e.
Nici lung nu e, pentru că e la baza gâtului.
L-am făcut pentru A., ca să-l poarte la o rochiță roz.
Colierul e pozat pe o față de pernă făcută de mine, iar asta-mi amintește că atunci am cel mai mult de strâns, când cos la mașină. Când ”croitoresc”: ace, ațe, fâșii și fâșiuțe, foarfeci, papiote, mașina, covorul...
Nu-mi pot imagina viața fără toate astea. Chiar nu pot.
Curând se apropie concediu. Cred că v-am mai spus că anul ăsta va fi pe sfârșit de vară, început de toamnă (iarnă, era să scriu! 😳😂 ), și abia aștept! Aaaaaabiaaaa aaașteeept!!! Încă mă gândesc dacă să renunț la net pe perioada aia sau nu. Vedem...
Oook! I pwp you! 😘😘😘
Paaa!
Nu știu cum reușesc unele persoane să lucreaze ani și ani aceeași muncă și să nu se plictisească. Vreau și eu să fiu așa!
Mă refer la muncile făcute manual, dacă pot să le spun așa. De exemplu, cunosc câteva doamne care de mulți ani croșetează și tot croșetează, fac lucruri minunate, s-au perfecționat și nu s-au săturat! Altele fac bijuterii, altele decorații, șamd. Sau mama! Ani și ani și ani a lucrat lasetă/macrame.
Eu am început cu croșetatul și tricotatul. Dacă ați ști câți munți de ață mi-am cumpărat în perioada aia!!! Nu mai știam pe unde să o ascund... :))
Îmi place să revăd, uneori, în poze, toate lucrurile pe care le-am croșetat sau tricotat de-a lungul timpului și uneori mă mir de cât de mult am putut să lucrez. Îmi amintesc că primul lucru făcut pentru cineva străin a fost o pereche de mănuși croșetate, fără degete, mov. Ce emoții am avut! Până să primesc feed-back-ul nici să dorm n-am putut! Serios!!
Apoi, de curând, am trecut la mărgelit. Ceva ce nu mi-am imaginat vreodată că voi face. La fel, am cumpărat o grămadă de punguțe cu mărgeluțe, zeci de punguțe cu accesorii, am salvat sute de modele, informații... Am rărit-o pentru că mărgelitul îmi obosește foarte tare ochii. Dar n-am abandonat.
Zilele astea mi-am făcut de lucru cu niște bile de lemn. Niște vopsele acrilice, pe care le aveam prin casă, s-au intersectat cu niște bile de lemn pe care le cumpărasem ca să le îmbrac în mărgele, dar care s-au dovedit a fi prea mari pentru asta. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am făcut comandă de alte bile de lemn (pe astea le-am consumat deja), șnururi de piele, închizători și tot ce trebuie. :))
Cred că o să petrec o vreme pictând mărgele de lemn. Și cred că o să mă reîntorc la tricotat. Dar nu mă las nici de Toho, îmi trebuie doar niște ochelari mai buni. Mda, și lucrarea de licență, care o să pună „on hold” mărgelele de lemn, cele Toho și tricotatul. Dar cine scapă la anu' de facultate? Cine, cine, cine? :))
Hai să vă arăt ce-am meșterit!
Ne revedem curând cu o păturică nouă: fir nou, culoare nouă, model nou.
Weekend fain!
ella.
Am scris titlul și PAC! am dat un „enter” din greșeală, de s-a și publicat postarea, fără conținut. Scuze!
Deci, revenind la titlu: mai sus puteți vedea covrigelul meu croșetat, care de fapt e un colier.
E primul, lucrat de mine, care are ca baza non-culoarea „negru”. Sincer, nu mă așteptam să iasă atât de bine. Am ales negru pentru că persoana pentru care l-am făcut, o persoană dragă mie, dintr-un motiv trist, poartă mai mult negru. La-m presărat cu floricele luminoase ca niste steluțe, sclipiri de speranță.
În altă ordine de idei...
Săptămâna aceasta am aniversat nunta de Ag. Nici nu-mi vine să cred! Când au trecut atâția ani? O viață de om!
Partea amuzantă e căăăăăăă... am sărbătorit cu mama! :)))
Da, e amuzant.
Speram, eu si jumătatea mea, să fim îmreună în ziua Z, dar știam și că existe șanse să nu fim. Și n-am fost.
Mama, draga de ea! Mi-a adus flori, mâncare bună „ca la mama acasă” și ne-am petrecut ziua împreună.
A fost o zi frumoasă. Dacă mi-o petreceam cu D. era prea banal, prea cum face toată lumea. Nu?! :)))
O să sărbătorim și cu D. când o să se întoarcă, și-o s-o facem lată. Lată în
sensul că o să mergem într-un loc frumos și o să mâncăm ceva bun. Poate
în Sibiu.
Hello!
N-am mai trecut de câteva zile pe aici pentru că am fost puțin ocupată cu alte treburi frumoase și noi. Noi pentru mine :). Cred că am decis cu ceva vreme în urmă să devin, măcar un pic, un fel de Yes Man, dar mi-au trebuit câțiva ani să o fac. Apropo, ați văzut filmul? În afara câtorva faze mai tâmpițele, e un film bun, care te poate inspira. Acum depinde ce alegi „să vezi” în film și cu ce alegi să rămâi din el. Ideea filmului e interesantă.
Deci, zilele astea lucrez la a fi un om care acceptă provocări, la un colier din mărgeluțe toho de 11 și la o păturică, pe care tocmai am terminat-o, din bumbac. Cum spuneam, păturica e gata. Mai trebuie doar să îi calc danteluța croșetată și să caut niște satin asortat pentru niște fundițe. O să fie o păturică specială datorită culorii, pentru că nu o să fie albă sau crem, așa cum v-am obișnuit.
Colierul croșetat cu mărgele toho o să fie super-duper. Culorile sunt foarte frumoase, sper doar să le pot surprinde așa cum sunt sau măcar cât mai aproape de realitate. Patternul e fistichiu. E creație proprie și e posibil să fac un „pdf ” cu schema. Lucrez de mult la el pentru că, pe de o parte nu am prea avut timp și am lucrat doar câteva rânduri pe zi, mai mult cât să-mi astâmpăr pofta de mărgeluțe, iar pe de altă parte pentru că nu prea pot lucra la lumina becului, adică seara, când aș avea mai mult timp, pentru că văd mai bine ziua, la lumina naturală, chit că-mi pun ochelarii pe nas. Dar va fi gata curând, sper.
În schimb, am niște coliere și cerceluși pe care nu le-ați văzut, deși le-am făcut acum vreo două săptămâni, poate și mai mult.
Mărgeluțele colorate sunt din lemn. Floarea croșetată e din bumbac și este prinsă pe un șnur negru și organza.
Cercelușii și colierul formează un set. Cercelușii au tortițe argintii, sunt din biluțe de lemn, iar în partea de jos au și câteva mărgeluțe toho, asortate.
Mai jos puteți vedea o floricică- clopoțel. Simpatică tare.
Toate aceste coliere sunt ușoare și plăcute la purtat. Bumbacul florilor va fi plăcut la purtat pe piele chiar și în zilele călduroase. Pentru că e bumbac, de-aia. :)
Toate, aproape, sunt disponibile și sunt la prețuri foarte bune.
Nu pot să vă las fără niște muzică frumoasă. Elvis. Gospel. N-am știut că Elvis a cântat gospel. E o muzică liniștitoare, frumoasă, cu versuri frumoase. Câteva dintre melodii le cunosc de la Biserică, traduse în română, bine-nțeles.
Vă pup cu drag!
Știu că sunteți acolo, chiar dacă nu „comentați”. Vă văd. Chiar înțeleg treaba asta cu comentatul. Deseori nu las comentarii pe blogurile pe care le citesc, pentru că de multe mă gândesc că nu am nimic inteligent sau interesant sau important de spus, și decât să las doar un comentariu politicos dar neinteresant, mai bine nu scriu nimic. Sau uneori mi-e lene și amân. Alteori, a zis deja altcineva fix ce aș fi vrut eu să zic. Sunt dăți când chiar scriu un comentariu, și-apoi mi se pare că e tâmpit și-l șterg și-mi văd de treaba mea. Dar de cele mai multe ori n-am nimic de adăugat sau de zis.
Copiii spun lucruri trăznite? Cu siguranță copiii spun lucruri trăznite, dar adulții fac lucruri trăznite. O fi ceva cu vârsta asta de 40+. La 30 e super, la mine așa a fost. Parcă atunci m-am dezmeticit și mi-am zis: „Ia stai așa! Sunt adult! Chiar că sunt! Adică dacă nu la 30, atunci când? ” A fost super. La 30 am pus picioru-n prag! :)) Apoi, către 40, m-am blegit din nou. Te mai pocnesc și niște necazuri drept în moalele capului, și ești gata. Apoi la 40 te gândești (eu am făcut-o): "Opaaa, e posibil ca viitorul să nu aibă lungimea trecutului, iar ăștia 40 s-ar putea să nu se dubleze. Și, te-apuci să faci ce n-ai apucat în prima jumătate și încă se mai poate: eu m-am apucat de școală, o prietenă s-a apucat de făcut copii, alta de airobic, ba mai mult, am zis că merg și eu cu ea, celorlalte nu știu ce le coace mintea dar sigur coc ele ceva... Evit să mă gândesc la realizările primei perioade că mă apucă depresia. Poate o fi finalul mai încununat de succes. :)))
Whatever!
Să vă arăt o viitoare brățară:
Mărgeluțele sunt transparente și se vede firul prin ele, mai exact prin cele albe. Prima dată am înșirat mărgelele pe un fir crem și am început să lucrez, dar am desfăcut pentru că nu-mi plăcea că brățara ieșea verde cu crem. Teoretic n-ar arăta rău, dar în realitate nu era frumos. Am transferat mărgelele pe un fir alb și după aceea mi-a plăcut. Amu, la ora la care scriu postarea, e gata deja. Dar n-am încheietoare. Adică am, dar am comandat și altele și aștept să sosească colețelul, ca să văd cum arată cele noi.
Voi ce mai faceți? Ceva interesant de împărtășit de la schimbările de prefix? 😋
Da, da, încă unu'. 😊
Le-am făcut, le-am pus de-oparte, pentru că n-am avut chef să le pun închizători. Mi se părea complicat și migălos, asta până le-am pus pe primele. Deci, le-am pus închizători, am reușit să prind și o oră cu lumină bună ca să le pot poza, iar acum vă "bombardez" cu ele.
Am încercat să creez un model care să amintească de unul popular.
„Șmecheria” acestui colier este că poate fi purtat în mai multe feluri, și anume: cu modelul colorat în interior, ca în poza din stânga, cu modelul în exterior, ca în poza din dreapta, sau (modul meu preferat) se răsucește de 3-4 ori colierul înainte de a se închide, ca în poza de mai sus, modelul apărând alternativ și la interior și la exterior.
Mărgelele sunt de cea mai bună calitate. Nu sunt de nisip, nu sunt mărgele „Cehia”, sunt mărgeluțe de sticlă japoneze, Toho.
Aceasta este frumoasa închizătoare.
Ar merge frumos cu o ie. Nu? Păcat că nu am una, ca să exemplific. 😕
Acest colier este mai lung decât celelalte și puțin mai îngust. Are cca 52cm lungime și puțin peste 1cm diametru. Conține în jur de 1650 de mărgeluțe croșetate pe fir de bumbac mercerizat, rezistent.
Sper să vă placă! Toate sunt disponibile, înafară de „Felie de Lubeniță”, care va fi refăcut din temelie săptămâna această.
Vă pup cu drag! Să avem o săptămână binecuvântată! 😇
Ela.
S-a întâmplat că, așa cum v-am spus într-una din postările anterioare, s-a transformat din brățară în colier. Motivul este simpluț: am făcut-o groasă pentru că, probabil, mi-a fost dor de lubeniță și am zis să croșetez o felie mai groasă. Fiind așa groasă, atunci când am îndoit-o forma o cută inestetică. Așa mi-a venit ideea să o fac colier. Colierul „Felie de lubeniță”.
Acu' perfecționista din mine nu e mulțumită nici de colierul acesta, deși el e super-cute, promit, dar nu-mi place cum s-au așezat mărgeluțele, așa că... guess what? Toate cele 1200 de mărgeluțe vor fi deșirate.
O să pun cu 2-3 mărgeluțe mai puțin pe rând, pentru că sunt convinsă că va arăta mult mai bine așa, va fi mai elastic, se va așeza mai bine. Îmi place mult prea mult modelul ăsta ca să nu-l fac să arate cât mai frumos.
Așa că Bye-bye colier! Spre sfârșitul săptămânii care vine sper să fie refăcut.
V-am spus că m-am îndrăgostit iremediabil de aceste mărgele, da?
Fix așa eram la început când am descoperit croșetatul, acum vreo câțiva ani, așa am fost și când am descoperit tricotatul, acum câțiva zeci de ani, dar parcă asta le întrece pe toate. Le fac cu plăcerea cu care savurez o felie de tort! Amu cine mă cunoaște înțelege ce spun. :))
Nu știu cât de inspirată sunt în alegerea designului si a culorilor, dar am preferat să încep cu modele făcute de mine, deși e plin netul de tot felul de modele absolut superbe, pe care categoric le voi încerca și eu, la un moment dat. Doar pe câteva din ele, pentru că mi-ar trebui câteva vieți să le încerc pe toate, și-ar mai trebui să cumpăr și fabrica de mărgele.
Mărgeluțele sunt foarte, foarte frumoase iar culorile delicate. A ieșit un colier foarte finuț. Pe cât e de delicat la exterior, pe atât e de rezistent în interior datorită firului rezistent de bumbac mercerizat cu care a fost croșetat. Am un ghem de bumbac crem, mercerizat, cumparat cu câțiva ani în urmă nici nu mai știu de unde, care s-a potrivit perfect ca grosime, și cu acel fir am croșetat toate colierele de până acum.
Îmi propusesem să nu tricotez sau croșetez nimic, până nu trece monstrulețul numit "sesiune", dar n-am putut refuza. Uneori întâlnești oameni prea drăguți ca să-i poți refuza. Uite așa am uitat de sesiune și de toate, și-am trecut la tricotat setul acesta, compus dintr-un turban și o pereche de mănuși fără degete.
Sunt tricotate din merino. Turbanul e decorat cu biluțe de lemn, iar mănușile au "aripioare" detașabile, croșetate din bumbac, și nasturi din lemn.
Acum, pe bune, nu mai pot să lucrez nimic până după sesiune. Deja sunt în criză de timp. Dar, deja, mi-am pregătit fire pentru proiectele la care visez: într-o sacoșică de hârtie stau pregătite firele pentru puloverul lui D., în alta niște bumbac cu care am eu un gând, în alta un fir foooaaarte frumos, roz prăfuit, pentru o bluză pentru mine. Mi-am făcut deja calculele și schițele pentru un jerseu și două pulovere, și niște planuri de mărțișoare. Mi-am cumpărat și o carte ca să învăț să fac săpun de casă. Alaltăieri mi-am comandat o grămadă de nasturi. Abia aștept să sosească, să facem o ședință foto. Deci, ce mai, sesiunea asta mă încurcă rău de tot. Pe pervaz, unde-mi țin eu „cartea de pe noptieră”, am deja două cărți pregătite, care așteaptă să fie citite. De cartea despre săpun am și uitat! 😂
Am terminat, de curând, de citit "La răsărit de Eden", de John Steinbeck (cartea ce mi-am cumparat-o cadou impreună cu prăjiturile, în toamnă). Am mai citit, de același autor, „Pășunile Raiului”, carte care mi-a plăcut foarte, foarte mult, de-asta când stăteam gură-cască printr-o librărie și am văzut „La răsărit de Eden” scrisă tot de el, am cumpărat-o. N-am început-o imediat, dar și când am început-o, n-am mai lăsat-o. N-am citit-o pe nerăsuflate, am savurat-o. Mi-a plăcut mult de tot. Încă mă mai gândesc la ea. V-o recomand!
Acum dacă tot m-am întins la povești, să vă mai povestesc ceva. Cred că v-am mai spus (parcă) despre o aplicație pe care o folosesc pe smartphone: "Meditația zilnică". Sunt scurte meditații zilnice, motivaționale, cu versete, care mie îmi prind tare bine. Pe 1 ianuarie, meditația respectivă te provoca să îți răspunzi la niște întrebări ca, de exemplu: „La ce te pricepi? Ce îți place cel mai mult să faci? Ce realizări te fac să te simți cel mai bine? Dacă banii nu ar fi o problemă, cu ce ți-ai umple ziua?”, etc. La întrebarea „cu ce ți-ai umple ziua?” fulgerător mi-a apărut înaintea ochilor o imagine cu mine înconjurată de fire, munți, dealuri și văi cu fire: ba bumbac, ba merino, ba lână cu acril, 70% lână, 50% lână sau chiar acril gol-golut sau lână virgină. Nasturi de toate culorile, mărimile, texturile, zburau peste tot. Ba nu, ningea cu nasturi colorați! Fermoare, ace, accesorii pentru ciucuri, țesături colorate. Mașini fel de fel, două noi-nouțe de tricotat, una de cusut, nouă și ea, și una de... surfilat! Eu eram zâna lor. 😂 Bine-nțeles că m-am trezit rapid din visare dar DA, asta îmi place să fac, cel mai mult și cel mai mult.
Costumaș tricotat pentru gălușcuțe.
Costumașul acesta l-am făcut pentru fetița unei fetițe de la bloc. Când era mică și alerga prin fața blocului nici nu-mi închipuiam că o să tricotez cândva hăinuțe pentru fetița ei. Bunicii și părinții noștri au fost și sunt vecini. Bunicul ei, nenea D., mă certa când eram mică pentru că tropăiam prea tare pe scări, mai ales la coborâre. Recunosc, uneori o făceam intenționat, să văd dacă mă aude și dacă iese din nou să strige după mine. :)) Tanti O., soția lui, era bună prietenă cu bunica mea și mă iubea mult. Încă mă iubește. :) Ei bine, costumașul ăsta l-am făcut pentru strănepoata lui tanti O. M-am bucurat că a apelat la mine și n-aș fi refuzat-o pentru nimic în lume. A fost prietena bunicii mele până la sfârșit.
Ia să vedeți ce delicatețe de costumaș!
Pantalonașii sunt cu talie înaltă ca să țină de cald la spătiuc. Cardiganul are un model cu floricele albe și se încheie cu năsturei sidefați asortați. Bonețica este grosuță și are un model reliefat. Pănglicuța de la pantalonași nu e doar de decor, chiar strânge pantalonașii dacă e nevoie.
O căpșunică.
Chiar sper să vă placă. 😊
Mai am ceva în lucru care trebuie terminat cât mai repede și după aceea, gata! Că dă buzna Crăciunul peste mine și eu nu sunt pregătită. Își dorea și D. al meu un pulovăr roșu/vișiniu și ce credeți? Normal că n-am mai apucat să-i fac. Poate pentru Anul Nou. Sau poate nu. Că trebuie să citesc manualul de geografie. Se apropie sesiunea cu pași repezi, în caz că nu știți. Gosh, în ce m-am băgat?! 😱
Hello! Long time no see!
Am fost cam ocupată în ultima vreme, dar nu destul de ocupată încât să nu am timp și de joacă. Așa au luat naștere steluțele mele croșetate, într-o seară liniștită în care am avut chef de joacă cu fire, pistolul meu de lipit (pentru care am o simpatie deosebită) și draga mea croșetă. Unele sunt făcute din bumbac iar altele din cânepă. Am de gând să le agăț în brăduț. Pot să fac și pentru voi, încă mai este timp să ajungă până în Ajun, deși nu-s musai de pus în brad. Pot fi folosite ca ornamente cât e anul de lung.
Hai să vi le arăt!
Norișorul ăsta cred că a fost observat și pozat de toți locuitorii orașului, de la diferite înălțimi (etajul4, de pe munte, de jos din oraș 😊 ), în diferite momente (când era roșu, când era mai mic, când s-a întunecat). Cu alte cuvinte, ne-a impresionat. În realitate era și mai și. Hăăăt departe puteți zări Retezatul. Mărețul Retezat.
Ce să vă mai spun despre mine? Anul acesta n-am intrat în febra decorării casei ca în alți ani, dar nu e timpul pierdut. În anii trecuți decoram și decorațiunile, vorba reclamei. 😜 Ei bine, încă nu e timpul pierdut.
Cam asta am lucrat în ultima vreme. Plus niște căciuli simpatice.
Să începem cu dalmațianul micuț pentru un căpușor de 3 anișori. L-am făcut după o poză primită, dar nu cu asta mă fălesc eu cel mai tare, ci cu faptul că pleacă în altă țară. Măcar el... :))
Apoi urmează șoșoneii. E incorect spus, pentru că, conform dex, șoșonul este o încălțăminte de iarnă care se poartă peste pantofi. Șoșonei mei se poartă prin casă. Sunt din lână 100% și sunt călduroși.
Urmează un set de bebeluși. Nu mai este disponibil dar poate fi refăcut, chiar și pe alte culori.
E zzzzzuper simpatic, moale și gros (am pus firu-n două). Acesta e din acril, pentru frunțulici super-sensibile la lânică.
Ultimele, dar nu cele din urmă sunt două căciulițe pentru doi frățiori.
Sunt din firul meu cu 70% lână. Am descoperit că după ce le șprițez cu niște jeturi de abur, sunt mai moi decât puful de păpădie. În vârf vi se pare că au pomponi, dar nu. Sunt bulgări de zăpadă. Doi bulgări de zăpadă albă și pufoasă adusă tooocmai de la Polul Nord, din ograda lui Moș. Parol!
Eu, după ce am terminat lucrul. :))
Pentru mămica frățiorilor am tricotat o banderolă groasă, dublă, moale și călduroasă, petru că e o doamnă specială și pentru că merită.
Cam asta ar fi. Aaa, plus un costumaș de bebe mic, bleu, pentru un bebeluș care tocmai s-a născut!
