Un pește înaripat

"Pe peretele din spatele lui era agățată o litografie, pe care o vedeam pentru prima oară, reprezentând un pește cu aripi. Peștele nu părea prea fericit de faptul că purta o pereche de aripi. Probabil că nu știa cum să le folosească”.

          Este un fragment din cartea pe care o citesc acum, „În căutarea oii fantastice” de Haruki Murakami.
Nu știu dacă e bună sau nu, pentru că sunt doar la început, dar citind fragmentul de mai sus, m-a fulgerat un gând: dacă suntem și noi dotați cu ceva ce nu știm să folosim sau folosim greșit? Cum ar fi?
Imaginați-vă: un pește cu aripi care habar nu are că are capacitatea de a zbura suuuus, în văzduh. Poate și-ar dori să zboare, dar nu știe că poate. Cum ar fi dacă, de exemplu, am afla că nu știm, de fapt, să ne folosim ochii sau urechile? Alt exemplu, cât se poate de real: unii nu știu să-și folosească creierul! Alții nu știu să-și folosească inima. Sau mâinile. Eu sunt convinsă că în noi zac puteri nebănuite pe care nu le folosim, printre care: puterea de a face bucurii, puterea de a încuraja, puterea de a salva vieți (de ce nu?), puterea de a însenina zile, vieți, frunți. Dacă acum, în viața asta, nu îndrăznim să facem lucruri mari, atunci când?! E cam unica noastră șansă.
Cred că ar trebui să ne auto-evaluăm cu seriozitate și să ne descoperim puterile ascunse, „accesoriile” , „aripile”, cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare și să le folosim cu îndrăzneală.
Trăim cu frica de a nu deranja, cu frica de a nu greși, cu frica de a nu fi respinși sau cu frica de a nu ne face de rușine. Frică peste frică, dar cu curaj când o să trăim?
Vă pup cu drag!