Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Wednesday 1 August 2018

Păturică tricotată, cu margine croșetată, din bumbac

         Spre deosebire de păturicile dinainte, aceasta este mai grosuță. Tot bumbac 100%, dar mai gros. Deci, cred că păturica aceasta este mai potrivită pentru un soare ascuns după nori, un vânticel sau poate de pus pe iarbă, în grădină, sub nuc.

 

          Culorile sunt un degrade de la alb-unt trecând prin roz pal, bonbon, lila, terminând cu mov. Culorile se întrepătrund puțin doar și formează dungi late. Un efect foarte interesant. 
Firul e foarte, foarte moale. 




Marginea e croșetată, tot din bumbac, roz-lila și alb.
La colțuri i-am prins fundițe de organza. Acestea pot fi îndepărtate cu ușurință, schimbate cu altă culoare, sau puteți renunța definitiv la ele.
Dimensiune păturicii este de 75cm x 85cm. 


Anul acesta, concediul mult așteptat bate la ușă puțin mai târziu, iar până atunci sper să vă mai încânt cu câteva lucrușoare. Păturicile pot fi făcute, pe comnadă, și pe alte culori.
Vă pup!!

2 comments :