Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24
Showing posts with label brățara croșetată din mărgele. Show all posts
Showing posts with label brățara croșetată din mărgele. Show all posts

Saturday, 2 June 2018

Bangles

La mulți ani cu sănătate, copii mari!
Nu suntem copii doar cât ne trăiesc părinții! Nuuu, nici vorbă! Suntem copii atâta timp cât un simplu miros sau o culoare, o melodie sau un chip iubit dintr-o fotografie veche, ne poate teleporta instantaneu în copilărie. Suntem copii atâta timp cât iubim culorile, mâncarea bună, dulciurile (yummy!),  veselia și muzica.  Suntem copii cât trăim.
                Am cunoscut, cândva, o nemțoaică în vârstă. Avea părul alb-alb, ochi albaștri, și era destul de tare adusă de spate. O femeie enrgică care citea tot ce îi pica în mână, se informa, se interesa, asculta. Într-o dimineață, când am dat cu ochii de ea, m-am blocat, pur și simplu! Anneliese era transfigurată și totuși, aceeași. Purta un baticuț roșu cu bulinuțe albe, legat la spate, cu bretonelul alb-argintiu pe frunte și-un zâmbet vesel pe față și în ochii ei albaștrii. Radia. Arăta exact ca o fetiță.  Exact ca o fetiță!  Am avut senzația clară că am ajuns în „Zona crepusculară”.
 Atunci m-a lovit ca un trăznet adevărul ăsta: într-adevăr, sufletul e responsabil cu „vârsta” nu trupul, și ochii chiar sunt ferestrele sufletului.  Prin ochi, răzbate copilăria de undeva din adânc, unde am uitat-o  îngrămădind peste ea toate grijile și nevoile, toate poftele și dorințele, toate nemulțumirile și mofturile, toate tristețile și durerile. Copilăria e acolo. De am putea doar să ne oprim o clipă, să inspirăm adânc, să ne oprim din alergarea noastră nebună, să nu ne mai dorim atât de multe lucruri... Să ne liniștim gândurile. Să ne liniștim inima. Biata inimioară! Să ne punem un baticuț colorat și să zâmbim. Să ne zâmbim când ne zărim în oglindă, să ne fim prieteni nouă înșine, să nu ne mai sabotăm, să ne îngăduim să fim fericiți.
                  Asta e vestea bună: suntem copii atâta timp cât vrem să fim, și nimeni nu ne poate lua asta. 
 
În poza de mai jos aveți niște zorzoane speciale. Sunt brățări de înveselit ziua. Pe mine m-a înveselit lucrul la ele.  😊

 

 




Pupici! 😘😘😘❤️️

Tuesday, 1 May 2018

1 Mai Muncitoresc 😊

          N-am fost niciodată la mare de 1 Mai. Nici nu știu dacă era moda asta „pe vremea mea”.
De 1 Mai am fost, în câțiva ani, cu cortul. Acum mă întreb cum de nu mi-o fi fost frig? De-aici se poate deduce că sunt babă în devenire... 😂 În alți ani am fost în drumeții sau la iarbă verde, la grătar, sau dacă a fost vreme urâtă, acasă, cu grătar pe aragaz. Anul trecut nu-mi amintec nicicum ce-am făcut. Anul ăsta o să vă exemplific cu poze cum am petrecut eu 1 Mai-ul. :)))

MAI întâi am făcut niște cerceluși.

 

 

Simpatici, nu? 
Apoi, am cusut un săculeț de pânză pentru un set croșetat cu mărgele, compus dintr-un colier și două brățări.

 

Am ținut neapărat să fie la fel de colorat ca și setul. Am reușit!  😉

Acum, în continuarea sărbătorii, oscilez între a tricota puțin la o bluză, a citi într-o carte primită de ziua mea sau a ațipi 5 minute. Dacă mă pun să citesc, probabil că o să ațipesc 5 minute. Deci, aleg variante B. Citesc. 5 minute. Dup' aia ațipesc.  

Vă pup!
Un „1 Mai” vesel să avem!




Sunday, 29 April 2018

Ce-am mai lucrat?

         Cam banal titlul postării, dar cât se poate de relevant. 😊
Cravata asta sigur-sigur nu v-am arătat-o, deși am făcut-o cu ceva timp în urmă.



Este țesută din mărgele japoneze toho. Nu e o cravată cu nod, cum sunt cele două roșii pe care le-am făcut, e o cravată mai simplă.

 


 Și am mai făcut o brățărucă cu floricele mărunte.

 


           Ador liliacul! Am vazele pline cu liliac zilele acestea. Cu câțiva ani în urmă nu puteam să țin  flori în casă, din cauza alergiei. Mai puțin garoafe. Când primeam flori, cu diverse ocazii, le „transferam” la mama. Acum mi-am mai revenit, slavă Domnului! Nici nu visam! 
          Vă doresc o săptămână super-bună! Având în vedere că începe cu două zile libere, chiar o să fie! 😉
Vă pup!







Sunday, 25 February 2018

Flower Power, în miez de iarnă

         Știți ceva? Pe mine nu mă supără deloc, dar deloc-deloc, că s-a întors Iarna. De fapt nici nu ar fi trebuit să plece. Iubesc fulgii, iubesc zăpada, chiar și frigul îmi place mai mult decât canicula. Cum să te superi pe un fulg de nea sau pe niște flori de gheață?
Da, le înțeleg îngrijorarea celor care au animale, culturi, celor care nu au cu ce să se încălzească, dar am impresia că cei care se plâng cel mai tare nu sunt printre cei menționați anterior.
Slavă Domnului pentru hainele groase, pentru ciorapii de lână și cizmele îmblănite, pentru gecile pufoase, pentru jarul din sobă sau fierbințeala din calorifere, pentru zidurile care ne feresc de vânt, pentru familia alături de care să te minunezi de ninsoarea de afară sau de mercurul din termometre și cu care poți împărți un ceai fierbinte. Slavă Domnului pentru muzică și culori, pentru apelurile telefonice de la prieteni, pentru prieteni. Iarna, vrem nu vrem, o să treacă! Nu-mi amintesc să fi venit Primăvara vreodată fix pe 1 martie. Și dacă a venit, nu a stat. Vin Babele! Cine a mai pomenit doar soare și căldură de... Babe?

Uite aici un exemplu de optimism, și o certitudine că Primăvara vine: prietena mea, care mi-a comandat un set cât se poate de primăvăratic.

 




Am pierdut startul la mărțișoare, deși aveam multe modele simpatice. Sper, totusi, să apuc să fac macar câteva. Mi-ar plăcea să pot dărui mărțișoare făcute de mine. 
Voi cum vă împăcați cu iarna?

Vă pup cu drag!




Saturday, 25 November 2017

Sunt pe post de spiriduș, și-mi plaaaceee!!!

         Repede, repejor, înainte să fuuug la culcare, vreau neapărat să vă arăt ce am lucrat eu săptămâna asta.
Prima dată, un set: colier, brățară și cercei. Dintre toate combinațiile de culori pe care le-am făcut până acum, aceasta era combinația mea preferată, așa că m-am bucurat mult când a trebuit să fac din nou acest colier, plus o brățară asortată.

 

 

Cercelușii sunt din mărgele de porțelan.

 

Apoi mai sunt broșele, dintre care nu lipsesc... vulpițeeeleeee. Alte vulpițe! I ❤️️ vulpițele.

 


Apoi „Fetița cu cercei de aur”.

 

Căciulițele...

 

Pam-pam!

 
Cam asta ar fi, plus niște turbane.
Problema e acum că sunt în criză de timp!!  😱 Am un test săptămâna viitoare, un colocviu fix cu o săptămână înainte de Crăciun, un referat de predat pe 4 decembrie și o temă gigantică la engleză, pluuus niște glugi de tricotat, niște broșe șiii n-am apucat să fac modelele noi care tot așteaptă să fie făcute. Aaaaam zis și de curățenia de Crăciun, cozonaci, cumpărături? Nuu?? Dar de repetițiile la cor? De excurisa de 1 decembrie? I am running out of time!!!
 Voi sunteți bine? Așa sper.
Vă pup!








Thursday, 17 August 2017

Pe final de vară, un câmp plin cu flori.

     Deși sărim dintr-un cod de caniculă în altul: ba galben, ba portocaliu, ba chiar roșu, vara e pe sfârșite!
Înainte să ne dăm seama, o să trebuiască să cotrobăim după haine groase.
Așa că, am creat acest set cu flori ca să poată Cineva, Undeva, purta Vara la gât cât mai mult timp.
Dintre toate, acesta e preferatul meu. E colorat, așa cum îmi place mie. Sper să vă placă și vouă!

 


 

În seara asta, cu riscul de a fi halită de țânțari peste noapte, am deschis fereastra și am făcut poza asta pentru voi. Și pentru mine. :)

 

Fac, americanii cu românii noștri,  nu-știu-ce exerciții. Azi, de câteva ori, au trecut pe cerul ăsta frumos avioane din-alea urâte și foarte zgomotoase, de armată. MIG-uri, F nu-știu-care, habar n-am ce avioane sunt, dar ne-au terorizat cu zgomotul lor. Aici, în valea asta, între munți, ecoul e mult mai puternic și zgomotul făcut de avioane este mult amplificat. În plus, unele zboară destul de jos. Povestea cineva că sus la munte, un avion a trecut chiar pe deasupra cabanei. Mă întreb: exerciții, exerciții, dar chiar trebuie să ne sperie în felul ăsta? Mâine o să stau la pândă să filmez, ca să vedeți și voi. 
La voi e la fel? Zboară avioane?

La apus, cerul arăta așa cum îl vedeți în poză: splendid, măreț, netulburat, încercând parcă să ne amintească de natură, de origini, de Dumnezeu, de tot ce e bun și frumos, încercând parcă să ne spună „Nu vă temeți!”.

Vă pup cu drag! 
P.S. Dacă vă rătăciți pe Facebook și ajungeți pe pagina mea, Ella's Place, un share/distribuie la albumul meu cu coliere, sau la o poză cu un colier care vă place cel mai mult, ar ajuta muuuult. Mulțu!


Saturday, 8 April 2017

Brățări croșetate din mărgele

     Îmi făcusem eu planul să postez câte o brățară pe zi, dar n-am răbdare. Am deja trei și abia aștept să fac și altele.
Croșetatul cu mărgele îmi place foarte, foarte, fooaaarte mult, cel mai mult!
Până acum tot ce am lucrat am lucrat cu mărgele toho 8/0 pentru că am citit undeva că sunt cele mai potrivite pentru începători. Nu sunt nici cele mai mari, nici cele mai mici. Mă simt pregătită să trec și la mărgele mai mărunțele, dar nu știu dacă ochii mei sunt pregătiți. Mărgele toho 11/0 ar însemna fir mai subțire, croșetă mărime mai mică și, repet, nu știu ochii mei ce părere au. În plus, am văzut coliere lucrate cu mărgele foarte mărunte și nu mi-au plăcut în mod deosebit. Avantajul e că poți realiza modele mai complexe, având mai multe mărgele pe rând.

     Aceasta e a doua brățară. Brățara cu triunghiuri. Prima a fost Brățara Curcubeu.



Firul cu care croșetezi mărgelele e foarte important. Aveam eu ideea asta în cap că firul trebuie să fie subțirel, pentru că așa am văzut eu, în general, la mărgele. Din noroc chior am nimerit firul potrivit din prima, un ghem de bumbac din maaarea mea colecție de fire. În momentul în care l-am schimbat, pentru că am vrut să pun roșu la Setul „Lubeniță” , nu mi se mai așezau nicicum mărgelele și nu mi-am dat seama că firul e de vină, decât foarte târziu, după ce am făcut și desfăcut de nenumărate ori.

A treia brățară.
Brățara aceasta este lucrată cu feluri diferite de mărgeluțe. Cele albe sunt ca de zăpadă, frosted se numesc și sunt foarte interesante, ca niște bobițe de gheață. Cele portocalii sunt argintii în interior, cele vernit sunt translucide iar cele turquoise au luciu.


Închizătoarea este din argint tibetan.


În momentul în care scriu această postare, toate sunt disponibile și pot fi găsite aici. 


Se vede că cea  vernil cu alb e cea mai groasă, având aproape 1,5 cm diametru, pe când celelalte au în jur de 1,2 cm diametru.
Urmează să fac unele circulare, fără închizătoare, care se trag pe mână. Abia aștept!

O duminică frumoasă să avem!

Friday, 7 April 2017

Curcubeu. 🌈


     Astăzi la noi a nins toată ziua. A nins ca în basme, cu fulgi mari și pufoși. A nins și cu soare. Vedeam cum se apropie câte un nor de zăpadă, cum se rostogolește pe coastă în jos ca un val de ceață și cum din el se desprind roiuri- roiuri de fulgi (coasta aia de tot v-o pun eu în postări toamna, iarna, primăvara, și mă mândresc cu ea cât e de frumoasă, de parcă eu am făcut-o!).
A fost minunat! Eu pe ninsoare nu mă pot supăra. Un curcubeu a lipsit ca vremea să fie maxim de ciudată, și cum nu a fost, am făcut eu unul din mărgele.


Brățăruca, că asta este, are 8 culori. Mi-a dat ceva bătaie de cap să înșir margelutele pe fir fiind atat de multe culori, dar am reusit cu succes, însemnând că n-am greșit deloc. Hoorey! 😋

Poate fi purtată cu partea pe care predomină albastru, în exterior, așa cum se poate vedea în poza de mai jos sau...


sau cu partea unde predomină roșul, ca în poza de mai jos.


Cu alte cuvinte, este o brățară cu două fețe. Sau fățarnică? 😕 Nuuu! E o brățărucă veselă și frumoasă, ca o zi de vară după ploaie, când iese curcubeul, ciripesc păsărelele, strălucește soarele în bălți, asfaltul miroase a ploaie, râmele ies la plajă și copiii la joacă.


Închizătoarea e culoarea bronzului și e cu inimiuțe. 💗💙💚💜💝💕.

 


Eu sper să vă placă.
În altă ordine de idei, m-am apucat să-mi fac o bluză. Am făcut spatele și cam atât. Acum mă tot uit către el și mă simt vinovată că tot amân să-l termin. N-am ce face, nu mă pot lăsa de mărgelit! 
Vă pup cu drag!
Ella.

Saturday, 1 April 2017

Copiii spun lucruri trăznite?

Copiii spun lucruri trăznite? Cu siguranță copiii spun lucruri trăznite, dar adulții fac lucruri trăznite. O fi ceva cu vârsta asta de 40+. La 30 e super, la mine așa a fost. Parcă atunci m-am dezmeticit și mi-am zis: „Ia stai așa! Sunt adult! Chiar că sunt! Adică dacă nu la 30, atunci când? ” A fost super. La 30 am pus picioru-n prag! :)) Apoi, către 40, m-am blegit din nou. Te mai pocnesc și niște necazuri drept în moalele capului, și ești gata. Apoi la 40 te gândești (eu am făcut-o): "Opaaa, e posibil ca viitorul să nu aibă lungimea trecutului, iar ăștia 40 s-ar putea să nu se dubleze. Și, te-apuci să faci ce n-ai apucat în prima jumătate și încă se mai poate: eu m-am apucat de școală, o prietenă s-a apucat de făcut copii, alta de airobic, ba mai mult, am zis că merg și eu cu ea, celorlalte nu știu ce le coace mintea dar sigur coc ele ceva... Evit să mă gândesc la realizările primei perioade că mă apucă depresia. Poate o fi finalul mai încununat de succes. :)))
Whatever!
Să vă arăt o viitoare brățară:


Mărgeluțele sunt transparente și se vede firul prin ele, mai exact prin cele albe. Prima dată am înșirat mărgelele pe un fir crem și am început să lucrez, dar am desfăcut pentru că nu-mi plăcea că brățara ieșea verde cu crem. Teoretic n-ar arăta rău, dar în realitate nu era frumos. Am transferat mărgelele pe un fir alb și după aceea mi-a plăcut. Amu, la ora la care scriu postarea, e gata deja. Dar n-am încheietoare. Adică am, dar am comandat și altele și aștept să sosească colețelul, ca să văd cum arată cele noi.

 

Voi ce mai faceți? Ceva interesant de împărtășit de la schimbările de prefix? 😋
Vă pup!

Saturday, 25 March 2017

Lubenița, varianta finală. 🍉

V-am zăpăcit cu lubenița mea? Ăăăăă? N-aud!! 😋
Nu v-am zăpăcit, că n-am făcut numa' vreo două postări despre ea, asta fiind DOAR a treia.
Deci, astăzi vă voi prezenta varianta finală. L-am desfăcut, l-am refăcut cu două mărgeluțe pe rând mai puțin, cu niște rânduri mai lunguț, tooaaate mărgeluțele sunt perfect aliniate, așa cum le stă bine unor mărgeluțe cuminți. Varianta finală este varianta „set”, pentru că i-am făcut colierului o surioară 👧, o brățărucă, ca să nu se simtă singur.
Voilà! Brățăruca!

  
Aici, brățara și colierul:

 

 

     Na, amu că am terminat cu lubenița- pepeno- harbuzul, trecem mai departe. Nu vă zic ce. Vedeți voi!
Apoi o s-o pun de un kiwi. Sau pepene galben. Sau ce ar mai merge? Propuneri? Idei? Ar fi binevenite.
Vă țuc cu drag! Un sfârșit de săptămână vesel!
ella