Draga mea Anisia

Sunt puţin nostalgică când vine vorba de Anisia.
A fost printre primele mele rochite, şi încă una cu care am avut succes.
Prima i-a rămas Alexandrei, pentru că ştiam că dacă n-o opresc pe aia, nici n-o să mai aibă vreuna, vreodată.
De atunci, am tot făcut Anisii si le-am facut cu drag de fiecare data.
Aceasta e posibil sa fie ultima pe rosu, pentru că am rămas fără fir roşu, şi nici nu ştiu dacă şi când o să mai am.
Dar mai am oliv si.. alb. N-ar fi frumoasă o Anisia albă? Ba da, ar fi!
Aceasta, ca şi celelalte, a fost făcută pe comandă.

Mi-e aşa de dragă! Parcă-i un trandafir. Culoarea nu cred că e tocmai cea reală, pentru că n-am avut lumină bună.

Asta este prima Anisie:

Am încercat, la un moment dat, să fac şi una albă, dar n-am facut-o exact ca asta. M-a apucat cheful de făcut modificări în timp ce lucram la ea.

Despre "Rochiţa Rândunicii" e vorba. Am de gând să o "operez" şi repozez în vacanţa asta. :))

Încet dar sigur mă apropii de vacanţă. O să fie ciudat să nu lucrez :D

Vine Alex în vacanţă, şi probabil o să umblăm brambura toată ziua, o să ne îngrăşăm câteva kile,

o să vedem o duzină - cel puţin - de filme şi o să încercăm, în special subsemnata, să ne relaxăm.

Încerc să nu fiu prea nerăbdătoare, pentru că în ultimii ani, ori de câte ori am aşteptat cu nerăbdare ceva, a intervenit altceva, de regulă ceva neplăcut, care mi-a schimbat total planurile.

Aşa că, până una-alta, încerc să trăiesc în "compartimente etanşe de timp". Dintr-o carte am învăţat. ;;)

Vă pupăcesc!

ella