Ce-am invatat azi la scoala...

... și-am rămas mută. Poate voi știați, însă eu doar azi am aflat.
Este vorba despre banala sare de bucătărie care, până la urmă, pare-se că nu e chiar atât de banală...
Știți că sarea de bucătărie pe lângă bine-cunoscutul iod conține și antiaglomerant. La fel ca mulți oameni, credeam și eu că are și antiaglomerantul ăsta un rol anume, o utilitate, de-asta se află în sare, dar ce nu știam și am aflat astăzi este că la peste 100 grade Celsius antiaglomerantul se transformă în cianură de potasiu care e, după cum bine știm, o otravă. Din acest motiv este indicat ca sarea sa fie adaugata in mancare doar la sfarsit. Dar stau si ma intreb: ce faci cu painea, care trebuie coapta? ce faci cu atatea si atatea feluri de mancare la care nu ai cum sa adaugi sare doar la sfarsit?
Discutia a pornit initial, foarte interesant, de la produsele bio. Sunt, de exemplu, mezelurile cumparate de la țărani, făcute de țărani, bio? Fără E-uri? Răspuns: nu. Și nu pentru că trișează ei, ci pentru că pur și simplu sarea pe care o folosesc ei, ca noi toți de altfel, conține iod și antiaglomerant, care e un E. Un E mare de tot.
Ajunsă acasă am gugălit puțin și am găsit articolul acesta, cu un titlu cât se poate de sugestiv:
 "Sarea iodata – antiaglomerant pentru reducerea aglomeratiei pe planeta!"
"Cat de ironic, antiaglomerantul E536 (ferocianura de potasiu) din sarea pe care o consumam nu este pentru, asa cum imi imaginam eu cel putin, impiedicarea sarii sa se faca bulgari ci pentru decongestionarea traficului in Bucuresti si de fapt in toate locurile pe planeta prin reducerea populatiei. Pare aberant? ESTE, si este obligatoriu prin lege!"
Trist, nu? :(

Set "Mama si Copilul"

Iarăși am lipsit puțin de aici deși, dacă mă uit bine, au trecut doar 5 zile de la ultima postare. De ce mi se pare mie că a trecut mai mult? Simplu, pentru că s-au întâmplat foarte multe în aceste 5 zile. Când zici că se liniștesc lucrurile, și intră pe un curs liniar - da,da! mi-e dor de puțină monotonie, n-am crezut că o să zic vreodată asta - atunci se întâmplă din nou ceva neașteptat și nu neapărat plăcut.
Totuși, să nu credeți că nu am găsit timp să și lucrez.
Inspirate de un set pe care l-am făcut anul trecut, au apărut alte două seturi, unul pentru mămică și altul asortat, pentru fetița mămicii. :)
Acesta e cel de anul trecut.

Acestea sunt cele noi.

Sper să vă placă!
În seara asta am terminat altul, dar nu am mai apucat să-l pozez.
Cred că mâine. Și-apoi cât de curând ne întâlnim la o poveste mai lungă, una despre Harap-Alb și alte de-astea. :)
Vă pup!
Ella.

Ce bine e să fii din Pitești!

Știți, de fapt altă postare era la rând, dar nu m-am putut abține să o scriu pe aceasta mai întâi, pentru că e despre prietenii mei.
Mi-a părut rău când au plecat din țară pentru că ne înțelegeam tare bine, dar iată-i întorși câțiva ani mai târziu, cu idei, entuziasm și dorința de a face lucruri deosebite. Îmi doresc mult de tot să reușească, pentru că merită.
Așadar, vă invit să le vizitați cofetăria dacă sunteți din Pitești sau din împrejurimi, sau dacă doriți să mâncați prăjituri deosebite, făcute din ingrediente naturale (ouă, unt, făină, etc.) nu din înlocuitori. Foile prăjiturilor, blaturile torturilor, totul este făcut și copt în laboratorul propriu. Cremele sunt făcute de la A la Z în laboratorul lor. Știați că majoritatea cofetăriilor nu fac altceva decât să cumpere foi gata făcute, blaturi gata făcute, creme la găleată, și să le asambleze/monteze/decoreze? Ei bine la Chloé e cu totul altfel!
Prăjiturile lor au aromă, au gust și arată minunat. Sunt făcute cu pasiune și dragoste. Cu fiecare prăjitură primiți o bucățică din sufletul lor frumos, plin de speranță, și un gram din energia lor pozitivă.

Era să uit să vă spun despre servire. Servirea e foarte importantă, nu-i așa? Ei bine, ca să vedeți de ce fel de servire veți aveți parte la Chloé, trebuie să mergeți să vedeți. Doar un lucru vă pot spune: veți fi plăcut, plăcut, plăcut surprinși!
Cadrul? Cadrul e îmbietor. Puteți merge să beți o cafea bună de tot, cu prietenele, într-o atmosferă relaxantă și primitoare.

La deschidere. :)

”Venus”- ciocolata alba si zmeura

 Pentru detalii si comenzi îi puteți contacta la numărul de telefon: 0721303068.
Îi găsiți și pe Facebook: AiCi.
Curând o să dau și eu o fugă la Pitești. Îmi aștept jumătatea, și-apoi mergem.
Vă pup cu drag,
Ella

Croșetat și tricotat- Set căciulă și fular

Am lucrat două seturi pentru două surioare.
Culorile, în realitate, sunt mult, mult mai frumoase. Sunt anumite culori cu care am probleme când vine vorba să le pozez, cum ar fi mov și anumite nuanțe de verde. Cu aparatul vechi nu puteam poza culoarea roșie cum trebuie. Trecând peste asta, seturile au ieșit tare drăguț. Sunt moi, sunt pufoase, sunt groase și sunt asortate între ele. Surioara mică are setul verde cu flori și ciucuri mov iar surioara mare are setul mov cu ciucuri și floare verde.

Căciulițele sunt tricotate iar fulărelele sunt croșetate.

 

 

 Pa-papa-ram-pam pom-pom!

Amu, că-s... școlăriță :)) nu mai pot face una-două comenzile, am nevoie de mai mult timp, ceea ce e un pic aiurea, pentru că eram obișnuită "să le promit" repede. Mă gândeam, oare pot tricota/croșeta pe maxi-taxi? Nu cred. În primul rând pentru că e foarte mare înghesuială dimineața și nu știu dacă prind loc. În plus, a venit toamna și dimineața nu e prea multă lumină. Oare la volan pot tricota/croșeta? :)) Să încerc? :))

Mâine e duminică. Mergem la Biserică. 

Vă pup cu drag,

Ela.

Și până la urmă, viața e frumoasă...

Am tot felul de perioade. Anul trecut, pe vremea asta, am avut o perioadă pe care aș putea s-o numesc "perioada ghimbir" pentru că am băut mult, mult ceai cu și de ghimbir. Am avut o pasiune pentru ghimbir. Mă făcea să mă simt bine, îmi încălzea stomacul și, habar n-am de ce, mă simt bine când simt cald în stomac. După, a urmat "perioada Clementina". Într-o seară am desfăcut o clementină pe stradă, că n-am mai avut răbdare până acasă, și întreaga mea copilărie a dat năvală peste mine, cu mirosul ei de citrice, de Crăciun fericit și de bunici ca doi îngeri. Uite de-asta o perioadă am mâncat multe clementine, în speranța că mirosul lor o să aducă copilăria înapoi, sau măcar pe bunicii mei. Mi-era tare dor de bunica mea care cu scurt timp în urmă plecase. Anul ăsta, sau mai exact acum, sunt în perioada "cacao cu lapte". De mult, de muuult n-am mai băut cacao cu lapte, nu știu de ce. Cred că pur și simplu am uitat de ea. Într-o seară, nu de mult, când aveam chef de ceva dulce dar n-aveam nimic în casă, mi-am amintit de cacaua cu lapte. Culoarea ei și mirosul, gustul, îmi aduc aminte de diminețile din vremea școlii. Dimineața, când ne trezeam, ibricul cu lapte cu cacao era deja pe aragaz, și omleta cu brânză în tigaie, totul pregătit. Cineva avea grijă să fie toate gata pe când ne trezim...
Ziua de azi mi-am petrecut-o cu mama și fiica mea. Cu mama fizic iar cu fiica mea la telefon. Toate trei.
I-am pregătit micuței "pachețel". Ditamai sacoșa. Am vrut s-o răsfățăm, pentru că ne e dor de ea. I-am făcut bunătăți, am strecurat tot felul de surprize, bunica i-a făcut fetei găluște cu prune și salam de biscuiți, a donat din porția proaspătă de zacuscă, și sirop, și dulceață. Am mers, amândouă cu mama, mândre de sacoșa noastră burdușită cu de toate, la autogară, 20km mai hacana, ca să o expediem. Am povestit pe drum, am văzut o nuntă supradimensionată de rromi cu bani mulți, am ascultat muzică la radio. Am stat la povești și în autogară, unde am așteptat aproape o oră. În timpul ăla ne-a sunat și D. apoi Ale din nou și, culmea!, deși ne despart sute și mii de kilometrii, cumva, azi, am fost împreună, foarte aproape unii de alții.
Am dus-o apoi pe mama la cofetărie și mi-am amintit că parcă ieri mă ducea ea pe mine la cofetărie.
Pentru mine asta e fericirea: să poți să râzi din tot sufletul, să mergi la cofetărie și să îți tihnească, să te sune copilul și să-l auzi fericit, entuziasmat, mulțumit, să-ți spună cineva "nu mai pot de dorul tău", să ai familie, să ai pace. Dumnezeu e bun.
Rămăsese să vă povestesc despre "competențe" dar vedeți cum e? Cu cât trece timpul și te îndepărtezi de momentul respectiv, cu atât e mai greu să povestești. De-aia e bine să scrii "la cald". Oricum, n-am uitat ce emoții mari am avut. Am mers singură-singurică și, ca să-mi ușurez situația și să nu dârdâi de emoții 40 de minute pe maxi-taxi, am mers cu mașina, ca să mă stresez în legătură cu locul de parcare și alte de-astea, care să-mi țină mintea ocupată și să constituie un stres mai mic. :)) După ce am ajuns în curtea liceului "m-am lipit" și eu de niște copii, am intrat în vorbă. La un moment dat, doamna Directoare ne-a dat drumul în școală cu condiția să nu facem gălăgie, după care a adăugat că "nu în privința doamnei îmi fac probleme", doamna fiind eu. :)) Ne-am dus intr-o sala de clasă, pentru că mai aveam de așteptat cam o oră. Am început să povestim (eu și copiii), să ne cunoaștem, le-am povestit cum era Liceul pe vremea mea, ei mi-au povestim cum e pe vremea lor. Am și râs. Ce-am mai râs! Când apărea câte un elev nou, ceilalți îl informau: "doamna e din comisie". Mă salutau respectuoși. La un moment dat mi-a scăpat un "vaaai, ce emoții am!!!", la care unul dintre elevii care nu știau ce-i de fapt cu mine acolo, exclamă "dacă dvs aveți emoții, noi ce să mai zicem?!", la care am pufnit toți în râs: "Doamna dă bacul ca și noi, nu e din comisie". A fost amuzant. Pe perioada "bacului" ne-am împrietenit, și tare bine mă simțeam când mă striga dimineața gașca mea de noi prieteni "Săru'mâna! Ce faceți, doamna? Ați învățat?". La germană n-am prea știut, dar i-am surprins la informatică. Nu știam exact la ce să mă aștept, mi-era frică de sprâncene ridicate critic din partea profesorilor. Am pățit doar o fază mai nasoală, cu o profesoară care a ținut dinadins să mă aducă în centru atenției, când eu încercam să mă fac mică, dar până la urmă nu m-am făcut de râs, din moment ce am avut media cea mai mare din liceu... :)) Restul au fost mai mult decât drăguțe. Una dintre ele m-a pus să-i promit că voi merge la facultate după ce iau bacul, dar i-am spus foarte hotărâtă că nu pot să-i promit, pentru că n-am de gând să fac asta. Acum trebuie s-o caut să-i spun că m-am răzgândit.
M-a impresionat discuția dintre două fete, pe care am auzit-o fără să vreau:
"-Ai emoții?
-Da...
-Mie nu-mi pasă. Dar tu de ce ai emoții? Te ceartă dacă nu-l iei?
-I-am promis bunicului meu că-l iau și nu vreau să-l supăr.
-De ce? Îți dă bani?
-Nu. Mama e plecată la muncă iar eu locuiesc singură. Peste zi merg la bunicii mei să mănânc, și bunicul m-a rugat să învăț, să-l iau. Nu vreau să-l supăr.
-Vezi? Măcar tu ai pentru cine să-l iei, îi pasă cuiva. Eu n-am pentru cine să-l iau."
Aveam plânsul în gât. Mă vedeam pe mine cu mulți ani în urmă, pierdută-n spațiu. Îmi venea să mă duc să-i spun că mie îmi pasă, dar mă gândeam că o să creadă că-s nebună. Oricum, până la urmă am avut o mică discuție ca-ntre fete. A doua zi când m-a văzut mi-a zâmbit larg și m-a salutat "Saluuut!". Nu știu ce a făcut, dacă l-a luat sau nu, dar cred că o să fie bine.
Data viitoare o să vă povestesc despre cum m-a făcut pe mine Harap-Alb să plâng... :))

Azi e Duminică. Duminica ar fi bine să mergem la Biserică, sau măcar să ne gândim la Dumnezeu mai mult decât în celelalte zile.
"Apropiati-vă de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi."
(Iacov 4:8)

Vă pup cu drag!
Ela

P.S.