Adriana

Mi-a venit azi în minte Adriana, farmacista.
O cunoșteam de când era Ale mică și dădeam foarte des pe la farmacie. Eram amândouă foarte tinere. Era o persoană interesantă, cumsecade, cu o personalitate puternică și iubea foarte mult câinii. Eram de-o vârstă.
Acum câțiva ani, într-o zi, pe când ieșeam afară din farmacie iar ea era afară la țigară, am surprins un scurt dialog dintre ea și o doamnă. Trecea o ambulanță în mare viteză, cu sirena pornită și Doamna respectivă zice, cu o față îngrijorată: „Doamne ferește!”. Adriana îi răspunde puțin răstit: „De ce 'Doamne fereste!', doamnă? Poate că în ambulanță este o femeie gravidă care merge să nască! Mai bine spuneți un 'Doamne ajută!'”. Doamna i-a dat dreptate și a repetat după ea: „Doamne ajută!”.

Peste ani, acum 2 ani mai exact, am fost șocată să aud că Adriana a plecat dintre noi. Era gravidă, cu probleme, iar ambulanța a ajuns prea târziu pentru ea. Mi-am adus aminte de cuvintele ei din ziua aia: „o gravidă care merge să nască.”

Copilul a supraviețuit și e o splendoare de copil. O minune! Chiar o minune!

De foarte mulți ani atunci când aud o sirenă spun „Doamne, ajută!” pentru că niciodată nu poți ști cine e în ambulanța aia și, la urma urmei, oricine ar fi, sigur e foarte speriat. Dacă nu el, atunci cineva e foarte speriat pentru el. Poate am spus-o, fără să știu, pentru copilul Adrianei care venea pe lume într-o zi atât de complicată.
De când cu povestea Adrianei, spun scurta rugăciune cu și mai mult suflet, cu și mai multă dragoste, cu și mai multă putere.

Am scris o poveste tristă deși azi am avut o zi faină, numai că am auzit multe sirene. Nu știu de ce, dar la auzul fiecărei sirene, gândul îmi fugea la Adriana.