Mi-a venit azi în minte Adriana, farmacista.
O cunoșteam de când era Ale mică și dădeam foarte des pe la farmacie. Eram amândouă foarte tinere. Era o persoană interesantă, cumsecade, cu o personalitate puternică și iubea foarte mult câinii. Eram de-o vârstă.
Acum câțiva ani, într-o zi, pe când ieșeam afară din farmacie iar ea era afară la țigară, am surprins un scurt dialog dintre ea și o doamnă. Trecea o ambulanță în mare viteză, cu sirena pornită și Doamna respectivă zice, cu o față îngrijorată: „Doamne ferește!”. Adriana îi răspunde puțin răstit: „De ce 'Doamne fereste!', doamnă? Poate că în ambulanță este o femeie gravidă care merge să nască! Mai bine spuneți un 'Doamne ajută!'”. Doamna i-a dat dreptate și a repetat după ea: „Doamne ajută!”.
Peste ani, acum 2 ani mai exact, am fost șocată să aud că Adriana a plecat dintre noi. Era gravidă, cu probleme, iar ambulanța a ajuns prea târziu pentru ea. Mi-am adus aminte de cuvintele ei din ziua aia: „o gravidă care merge să nască.”
Copilul a supraviețuit și e o splendoare de copil. O minune! Chiar o minune!
De foarte mulți ani atunci când aud o sirenă spun „Doamne, ajută!” pentru că niciodată nu poți ști cine e în ambulanța aia și, la urma urmei, oricine ar fi, sigur e foarte speriat. Dacă nu el, atunci cineva e foarte speriat pentru el. Poate am spus-o, fără să știu, pentru copilul Adrianei care venea pe lume într-o zi atât de complicată.
De când cu povestea Adrianei, spun scurta rugăciune cu și mai mult suflet, cu și mai multă dragoste, cu și mai multă putere.
Am scris o poveste tristă deși azi am avut o zi faină, numai că am auzit multe sirene. Nu știu de ce, dar la auzul fiecărei sirene, gândul îmi fugea la Adriana.
Despe fire si modele, lucru de mână și mașina mea de tricotat, vise împlinite și vise spulberate.
Psalmul 118:24
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24
Psalmul 118:24
Offf!
ReplyDeleteDumnezeu sa o ierte și sa o odihnească!
ReplyDeleteȘi eu i-am învățat pe copii sa își facă cate o cruce și sa spună Doamne ajuta de fiecare data când trece o ambulanta...