Bertha

Bertha, zis şi Bertuţa, Bertolina, Păsărica sau Elicopterul, este păsărica noastră.
V-am povestit aici despre ea şi v-am spus că e beteguţă:are o problemă cu un picioruş.
Problema s-a mai ameliorat dar încă nu e vindecată complet. Atunci, primele zile după ce s-a îmbolnăvit, eram sigură-sigură că va muri. Sinceră să fiu, am şi plâns în avans...
Bertuţa mea dragă este însă mai puternică decât credeam. Se foloseşte foarte mult de cioc în locul gheruţei bolnave.
Este, în continuare, îndrăgostită de leul de pluş.

 Când am fost plecaţi la Cluj am lăsat-o la bunici :D, şi pe ea şi pe Chelsie, şi am dus şi leul.
Lui Chelsie i-am dus jucăria şi o păturică cu miros de "acasă" iar Berthei i-am dus leul şi dosarul plic pe care stă leul.

Colivia Berthei e în bucătărie, sus pe un dulap, şi are uşiţa deschisă non-stop.
Dimineaţa când se trezeşte zboară din bucătărie până în camera unde e leul. De regulă venea când auzea că-mi sună mie alarma, dar de câteva zile văd că la 7 fix îşi face apariţia. După ce vine, stă pe marginea dulapului şi mă piuie, şi mă ciripeşte şi zbiară la mine până mă trezesc să vorbesc cu ea, mă ridic din pat şi îi aduc colivia să aibă mâncarea şi apă la dispozitie. Dacă nu mă ridic, atâtea ture face prin cameră, atâta gălăgie face, merge înapoi în bucătărie, vine iarăşi, până cedez şi-i fac pe plac...
După ce-şi vede colivia pe comodă şi stăpâna în picioare se calmează şi merge să se giugiulească cu leul.

Acum, într-o zi, s-a apucat să-i mute coada leului în faţă, în spate, în faţă, în spate, apoi s-a culcat pe coada lui, dup'aia i-a mai netezit puţin mustăţile, i-a mai ciugulit ochiul...

Seara, dacă sunt în bucătărie mă "strigă". O chem şi eu la mine şi vine.
Întotdeauna seara merge în bucătărie şi după aceea atâta zboară pe-acolo până îi duce cineva colivia ca să poată intra în ea, să mănânce şi să se culce.

De când e bolnăvioară e mai apropiată de noi, e mai îndrăzneaţă, e mai liberă cumva...
Îmi aminteşte de mine când am fost pusă în faţa unui posibil diagnostic crunt, ameninţată cu boala "aia" care ne sperie pe toţi. Gândul că s-ar putea ca în scurt timp să nu mai fiu, mi-a dat aripi. Ciudat, nu?
Am trăit într-o săptămână cât n-am făcut-o în 5 ani. Nimic şi nimeni nu mă mai speria iar oamenii urâcioşi cu machiaverlâcurile lor cu tot mi se păreau bieţi copii trişti (ceea ce şi sunt) şi mi se părea ciudat să-i bag în seamă. Cam la fel a păţit şi Bertha, zboară acum cât n-a zburat toată viaţa ei...

aici isi asteapta colivia

O singură dată mi s-a aşezat pe umăr. Probabil ar veni mai des dar îi este frică de zăluda de Chelsie care e foarte geloasă. Când vorbesc cu Bertha şi o alint, Chelsie o latră. În rest n-are treabă cu ea, ba mai mult, îi linge picioarele prin gratiile de la colivie iar când Bertha stă în pragul uşiţei ei, Chelsie o tamponează cu botul în ciocul ei. Cred că e un fel de pupic. :))

Astea-s animăluţele mele dragi care-mi dau deşteptarea dimineaţa.
Chelsie cum simte că m-am trezit, cum sare pe mine cu dorinţa vie să mă spele pe faţă :))

Doar cei care au animăluţe pot înţelege cum pot ele naşte o dragoste atâââât de mare şi de adevărată în noi.
Celor care nu au, le recomand cu căldură să-şi ia unul.

Numai bine vă doresc!
ella