Râșnov

     Cred că toți avem orașe preferate, unde ne simțim, de cum ajungem, ca acasă. Râșnovul e  pentru mine unul dintre ele. Anul trecut am fost pentru prima dată acolo. Nu știam exact cum e, așa că m-am dus fără așteptări, și așa e cel mai bine.
     Mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut aerul, cred că mi-a plăcut că mi-a adus aminte cumva, de orașul copilăriei mele. Locuiesc în același oraș și acum, dar parcă și-a pierdut din farmec, nu mai e „cum era”. Dar nici eu nu mai sunt cum eram, nici oamenii din jurul meu.
     Chiar mă gândeam, ciudată treabă cu copilăria asta! Mă gândesc cu drag la ea, cu nostalgie, uneori aș vrea să mă pot întoarce, dar doar în vizită. Nu aș vrea s-o retrăiesc. Eram prea neputincioasă, ca orice copil. Și-atunci mă întreb, de ce mi-e mie de fapt dor? De „vremurile” de atunci? E ceva prea general... Cred că mi-e dor de mine, de felul în care vedeam și simțeam, de felul în care percepeam totul, de felul în care îi priveam pe oamenii din jurul meu, de inocență, de naivitatea aia de copil. Totul era posibil. Acum parcă și noțiunea de infinit și-a pierdut sensul. Atunci era învăluită în mister. Acum citesc cărți gen „Puterea prezentului” și mă silesc să trăiesc în prezent, fiecare clipă, one moment at a time. Atunci chiar trăiam, cum trăiesc toți copiii, prezentă în fiecare clipă fără niciun efort. Nu exista nimic în afară de clipa prezentă, nu ne băteam capul.
Uite, frate, unde-am ajuns de la Râșnov, fix în copilărie! :))
     Sunt  multe de vizitat: castelul Bran e aproape, cetatea Râșnov, peștera Valea Cetății. În ziua în care am fost la peșteră, am făcut mulți kilometrii pe jos, mi-am depășit un record personal, cred. Drumul până la peșteră, prin pădure, a fost de vis, și mă mir să văd că nu am poze cu el!
Dar am din peșteră.
Am vizitat peștera în fustă! :)) Aveam o pereche de colanți în rucsac pe care aveam de gând să-i îmbrac dacă-mi era rece, dar mi-a fost bine.

Aici eram la o terasă unde am mâncat de câteva ori. Era foarte fain, într-o curte. O parte din mese erau puse pe iarbă, iar altele sus pe terasă, de unde am și făcut poza.

Cu cazarea a fost puțin mai aiurea. Pensiunea era amplasată foarte aproape de o șosea care, deși nu era cine știe ce arteră principală, era destul de circulată, iar uneori, dacă lăsai ușa de la balcon deschisă, te trezeai cu gaze de eșapament în cameră. Asta a fost chiar aiurea. Bine că nu am prins călduri mari și nu a fost nevoie să o lăsăm deschisă mereu și oricum mai tot timpul eram plecați. Nu am poze nici cu pensiunea!

    Nu am foarte multe poze din concediul de anul trecut. Cred că am mai scăpat puțin de obsesia aia de a poza tot ce mișcă, tot ce mi se pare frumos, ca să se bucure și alții sau ca nu care cumva să uit! Alții oricum se bucură mai tare dacă văd ei, cu ochișorii lor. :)
     Curtea de Argeș e alt oraș unde mă simt fantastic de bine.

Abia aștept vacanța!!!