Nu știu dacă aveți și voi tendința asta de a purta anumite culori în anumite împrejurări, sau mai bine zis să simțiți nevoia să vă îmbrăcați într-o anumită culoare. Cred că da, că doar n-oi fi eu mai specială! 😋
Eu, spre exemplu, când am examene simt nevoia să port roșu. Când mi-am dat bacu' am purtat o bluză care avea o fundă mare, roșie, pe umăr și mi-am făcut unghiile roșii. În sesiune am cărat după mine o geantă roșie, care nu se asorta în mod deosebit cu nimic, dar a trebuit, săraca!, să vină cu mine. Să mă susțină. :)) Când am dat examen la școala de șoferi am purtat niște adidași... albi. Dar aveau o dunguliță roșie. Aia cred că nu se pune pentru că era prea îngustă... 😁
Cred că roșu îmi dă cumva curaj. Sună prostește? Sau poate vreau să transmit ceva de genul „Ia uite la mine, sunt curajoasă, port roșu!”. Posibil?
În fine, unde vreau eu să ajung este fix aici: dacă și numai dacă, simțiți nevoia de roșu, eu sar în ajutorul vostru. Am făcut un colier roșu! Cu alb. Deci, dacă simțiți nevoia de alb, iarăși merge.
Este realizat din mărgele de sticlă toho, ca și celelalte, dar acestea sunt de un roșu rubiniu absolut
superb. Argintul cu care sunt "căptușite" mărgelele în interior le dă o
strălucire aparte.
Conține 1900 de mărgeluțe!
Lungime: 44.5 cm
Inchizatoare este din argint tibetan.
Așa arată pe verso, cum ar veni.
Și-acum în semn de mulțumire că ați urmărit postarea mea până la final, vă invit să încălțați pantofii de dans (sau de țopăială) și să vă pregătiți pentru câteva minute de bucurie cum numai muzica bună poate oferi. Eu dansez în gând cu laptopul în brațe.
Uite, și Csárdás-ul ăsta se potrivește cu colierul meu! Sau o ie. Sau o zi de vară. Orice!
Vă pup cu drag!
💓💙💛💚💜
Mai nou, peste tot dau de mărgeluțe, într-o formă sau alta. Aș putea spune că drumul meu e presărat cu mărgeluțe, dar n-o să spun asta. 😋 Ce frumos ar fi, totuși... Imaginați-vă ce frumos ar fi dacă pe marginea drumului în loc de praf și pietricele ar fi mărgeluțe de sticlă toooaaaate culorile curcubeului, sclipicioase.
Să vă arăt ce am găsit - făcut din mărgele, bine-nțeles!- într-unul din magazinele mele preferate!
PAM-PAM!
Vă place? Inițial am zis că e băiețel și am vrut să-i zic Mărgelatu. Da' după aia am zis să nu se ofenseze cineva că-l fac pe Mărgelatu, ăl din film, porcușor. Așa că am hotărât: e purcică! E Zâna Mărgeluță!
Și, câteva rafturi mai încolo i-am găsit o prietenă.
Astea-s mărunțișuri care mă înveselesc.
Știți ce mă gândeam? Ce păcat că nu are și blogger-ul opțiunea de a bloca anumiți vizitatori, așa cum are Facebook-ul. Mare păcat! Mi-am dat seama că de multe ori scriu și șterg și scriu și șterg și nu mă pot exprima liber din cauză că știu că un cuplu de indivizi citesc doar ca să aibă ce cârcoti. Mă țin sub observație. Ști ce e trist? E trist că-mi pasă, când nu ar trebui. E trist că aici e Ella's Place. Io-s Ella. My place. Obișnuiam să mă simt bine aici. Mda!
Daaaaar să lăsăm chestiile urâte și să trecem la chestii faine, cum ar fi floricica asta:
ranunculus
Azi după cursuri am dat o raită cu D. prin piață și m-am dus să mă uit la flori. Au început să apară prin piață tot felul de flori, care mai de care mai frumoase și mai colorate, și m-am oprit la acestea pentru că n-am mai avut niciodată și mi-au plăcut foarte mult. D. s-a aplecat și mi-a șoptit la ureche "ai deja una în portbagaj". Hehe, ce m-am bucurat! Am cumpărat și un ghiveci de porțelan verde și am instalat-o pe pervazul de la bucătărie. Știu că e floare de grădină, dar am citit că poate fi ținută și în ghiveci. Am avut și panseluțe în ghiveci. Acum sper să îi meargă bine.
V-am zăpăcit cu lubenița mea? Ăăăăă? N-aud!! 😋
Nu v-am zăpăcit, că n-am făcut numa' vreo două postări despre ea, asta fiind DOAR a treia.
Deci, astăzi vă voi prezenta varianta finală. L-am desfăcut, l-am refăcut cu două mărgeluțe pe rând mai puțin, cu niște rânduri mai lunguț, tooaaate mărgeluțele sunt perfect aliniate, așa cum le stă bine unor mărgeluțe cuminți. Varianta finală este varianta „set”, pentru că i-am făcut colierului o surioară 👧, o brățărucă, ca să nu se simtă singur.
Voilà! Brățăruca!
Aici, brățara și colierul:
Na, amu că am terminat cu lubenița- pepeno- harbuzul, trecem mai departe. Nu vă zic ce. Vedeți voi!
Apoi o s-o pun de un kiwi. Sau pepene galben. Sau ce ar mai merge? Propuneri? Idei? Ar fi binevenite.
1900 de mărgeluțe japoneze din sticlă, crem, bleu și galbene, croșetate
pe fir rezistent de bumbac mercerizat, formează acest colier.
Știam din start că o să fie greu de pozat din cauza culorii deschise și mai ales a contrastului slab dintre culori, dar vă asigur că e foarte special. Îmi imaginez când de fain ar merge pe o piele bronzată. Sau pe una albă. Also fain. 😊
Da, da, încă unu'. 😊
Le-am făcut, le-am pus de-oparte, pentru că n-am avut chef să le pun închizători. Mi se părea complicat și migălos, asta până le-am pus pe primele. Deci, le-am pus închizători, am reușit să prind și o oră cu lumină bună ca să le pot poza, iar acum vă "bombardez" cu ele.
Am încercat să creez un model care să amintească de unul popular.
„Șmecheria” acestui colier este că poate fi purtat în mai multe feluri, și anume: cu modelul colorat în interior, ca în poza din stânga, cu modelul în exterior, ca în poza din dreapta, sau (modul meu preferat) se răsucește de 3-4 ori colierul înainte de a se închide, ca în poza de mai sus, modelul apărând alternativ și la interior și la exterior.
Mărgelele sunt de cea mai bună calitate. Nu sunt de nisip, nu sunt mărgele „Cehia”, sunt mărgeluțe de sticlă japoneze, Toho.
Aceasta este frumoasa închizătoare.
Ar merge frumos cu o ie. Nu? Păcat că nu am una, ca să exemplific. 😕
Acest colier este mai lung decât celelalte și puțin mai îngust. Are cca 52cm lungime și puțin peste 1cm diametru. Conține în jur de 1650 de mărgeluțe croșetate pe fir de bumbac mercerizat, rezistent.
Sper să vă placă! Toate sunt disponibile, înafară de „Felie de Lubeniță”, care va fi refăcut din temelie săptămâna această.
Vă pup cu drag! Să avem o săptămână binecuvântată! 😇
Ela.
S-a întâmplat că, așa cum v-am spus într-una din postările anterioare, s-a transformat din brățară în colier. Motivul este simpluț: am făcut-o groasă pentru că, probabil, mi-a fost dor de lubeniță și am zis să croșetez o felie mai groasă. Fiind așa groasă, atunci când am îndoit-o forma o cută inestetică. Așa mi-a venit ideea să o fac colier. Colierul „Felie de lubeniță”.
Acu' perfecționista din mine nu e mulțumită nici de colierul acesta, deși el e super-cute, promit, dar nu-mi place cum s-au așezat mărgeluțele, așa că... guess what? Toate cele 1200 de mărgeluțe vor fi deșirate.
O să pun cu 2-3 mărgeluțe mai puțin pe rând, pentru că sunt convinsă că va arăta mult mai bine așa, va fi mai elastic, se va așeza mai bine. Îmi place mult prea mult modelul ăsta ca să nu-l fac să arate cât mai frumos.
Așa că Bye-bye colier! Spre sfârșitul săptămânii care vine sper să fie refăcut.
V-am spus că m-am îndrăgostit iremediabil de aceste mărgele, da?
Fix așa eram la început când am descoperit croșetatul, acum vreo câțiva ani, așa am fost și când am descoperit tricotatul, acum câțiva zeci de ani, dar parcă asta le întrece pe toate. Le fac cu plăcerea cu care savurez o felie de tort! Amu cine mă cunoaște înțelege ce spun. :))
Nu știu cât de inspirată sunt în alegerea designului si a culorilor, dar am preferat să încep cu modele făcute de mine, deși e plin netul de tot felul de modele absolut superbe, pe care categoric le voi încerca și eu, la un moment dat. Doar pe câteva din ele, pentru că mi-ar trebui câteva vieți să le încerc pe toate, și-ar mai trebui să cumpăr și fabrica de mărgele.
Mărgeluțele sunt foarte, foarte frumoase iar culorile delicate. A ieșit un colier foarte finuț. Pe cât e de delicat la exterior, pe atât e de rezistent în interior datorită firului rezistent de bumbac mercerizat cu care a fost croșetat. Am un ghem de bumbac crem, mercerizat, cumparat cu câțiva ani în urmă nici nu mai știu de unde, care s-a potrivit perfect ca grosime, și cu acel fir am croșetat toate colierele de până acum.
Din prima vă spun că speeeeer să vă placă!
E greu când ai atâtea culori, atâtea posibilități, să te hotărăști ce să faci, cum să faci, ce să alegi. Așa că am ales pentru fundal niște mărgele albe-albe (frosted nu-știu-cum 😋) și am presărat pe gheața aia niște floricele de un roșu frumos și niște frunzulițe. A ieșit ceea ce o să vedeți mai jos. Colier acesta este la baza gâtului. Are o lungime de 40cm iar diametrul de cca. 1,3 cm.
Am ales o închizătoare tot cu floricică.
În postarea următoare, nu peste mult timp, o să vă arăt ce s-a întâmplat cu „lubenița” mea. Din brățară s-a transformat în colier.
Vă pup cu drag!
Pe asta cu „lubeniță, pepene, dragi mi-s mie fetele!” o știu de la bunica. 😊
Încă nu m-am plictisit de mărgele. Nici vorbă! Nici pe de parte! Dimineața mă trezesc mult mai devreme, ca înainte de a pleca de acasă să am o oră sau macar o jumătate de oră și pentru croșetat mărgele.
Am iarăși de montat închizători, dar aștept să-mi sosească cleștișorul cu vârf rotund despre a cărui existență nici n-am avut habar până de curând, dar care cred că o să-mi ușureze mult munca. Adică, serios, e cam greu să faci bucle rotunde cu un clește pătrat!
Daaar, ca să vă stârnesc curiozitatea, vă voi arăta o bucățică din ceva ce-mi place mult, mult, muuult de tot! Și acum veți înțelege și titlul postării. 😋
Poza e făcută cu telefonul, deci nu e mare lucru de capul ei. Scuze pentru asta.
Eeeei? Vă place „lebenița” mea?
Începusem să lucrez colierul din dreapta, care o să fie o frumusețe, dar eram tot cu gândul la brățara- lubeniță, așa că am pus în așteptare colierul alb cu roz și am început brățara. Mă simt ca și cum aș fi mâncat desertul înaintea felului principal. :))
Astea-s niște flori primite de 8 martie care-mi înveselesc viața zilele astea.
Cam atât!
Să avem o săptămână bună, liniștită, productivă și neapărat veselă!
Pe Nina Simone eu doar acum am descoperit-o, în seara asta mai exact, înșirând mărgele și clicăind youtube-ul, și n-am putut să nu mă gândesc la voi, pentru că prea mult mi-a plăcut.
Sper să vă bucure și pe voi.
Legat de jazz am o amintire amuzantă. Pe la 15-16 ani am făcut hepatită, eu și prietena mea cea mai bună. Eu zic că am luat de la ea, maică-sa era convinsă că ea a luat de la mine. Oricum ar fi fost, am ajuns amândouă la „contagioase”. Doar noi două în salon. Părea că suntem singure în toată clădirea. Afară vară, soare, dar nu aveam voie să ieșim. Salonul era la parterul unei clădiri vechi cu un singur nivel (veche dar îngrijită), de un galben-portocaliu ca gălbenarea noastră, așa că am deschis larg fereastra, ne-am cocoțat pe pervaz și am început să cântăm jazz. Improvizam bine-nțeles, cântam de mama focului, mai mult de foame decât de vreo mare bucurie. În ziua aia nu am avut voie să mâncăm nimic. Pe iarba verde de sub fereastră, în grădinița împrejmuită cu gard viu, alergau vesele câtva găinușe. Cred că am fi fost în stare să le mâncăm cu tot cu pene. Spre seară, când a venit să ne aducă o farfurie de supă strecurată, fără sare, fără gust, apă caldă practic, ne-a întrebat infirmiera „v-ați distrat, fetelor?”. Abia atunci am realizat că am avut audiență. :))
Acum stau și mă gândesc: cât de cumsecade au fost că nu au venit să ne certe sau să ne ceară să facem liniște. Ne-au lăsat în pace. Îmi mai amintesc de o infirmieră/bucătăreasă care ne plăcea și care ne-a adus într-o după-amiază drept gustare cozonac cald. L-am halit și apoi ne-a fost foarte rău, bine-nțeles. Dar a fost bun.
Îmi mai amintesc de o asistentă durdulie care vorbea foarte frumos, era foarte amabilă și care era foarte apreciată și lăudată de pacienți, cărora li se plângea că doar soțul ei nu o apreciază și nu o consideră bună. Îmi amintesc că mi-era ciudă pe soțul ei și că l-am condamnat aspru în gând. :))
Am multe amintiri din „sezonul” ăla.
Dar v-am spus vreodată, oare, că bunicul meu nu circula cu autobuzul din cauză că i se făcea foarte, foarte, îngrozitor de rău? Dar că era mare, mare iubitor de flori și că avea pervazul ferestrelor plin cu ghivece cu tot felul de flori, v-am spus? Când am fost operată pentru că am avut apendicită, a venit 20km cu autobuzul la mine, la spital, și și-a tăiat toate florile din geam ca să-mi facă un buchet frumos și unic, cu mușcate roșii și roz, și begonii. Când m-a văzut a plâns de fericire, iar eu am plâns pentru că, deși eram mică, mi-am dat seama că mi-a adus mie ce iubea mai mult, florile lui.
S-s dus când aveam 20 de ani. N-am plâns nici atunci, nici următorii ani. Câtiva ani nu am mai putut să plâng deloc.
Nimeni, niciodată, nu m-a iubit ca el.
Na, poftim! De la amintiri amuzante am ajuns la tristețuri!
Acum aș vrea s-o dreg dar nu știu cum, așa că mai bine închei aici.
Vă pup cu drag!
Am, în sfârșit, două coliere cap-coadă!
Așa cum vă spuneam, mi-era puțin teamă să mă apuc să montez închizătorile pentru că mi se părea complicat, dar mi-am luat inima-n dinți și m-am apucat de meșterit ca să pot finaliza cu totul colierele.
Mi-a luat cam mult timp, dar sunt sigur că pe măsură ce o să fac mai multe, o să le fac mai repede. Sunt optimistă! 😋
Aceste două coliere rămân în familie, la o anumită domnișoară.
Următoarele o să le dau. Încă nu știu pe câte parale, dar până-s gata am timp să mă documentez.
Croșetatul ăsta cu mărgele dă dependență, să știți! Mi-e ciudă când am altceva de făcut și trebuie să le las deoparte. Ia uitați, ce-avem noi în poza următoare?! Un borcan plin cu mărgeluțe. Îmi vine să mă las și de școală! 😂
Am urmat sfatul Ancăi și următorul colier o să aibă un model așa, mai folcloric, ca să meargă la ii.
Am încercat și metoda ta, Mia, și am dat capătul firului cu lac de unghii în loc de ceară și merge super. Merci de idee! 😘
M-am reîntors la păturici. Mi-era dor să le lucrez. N-am renunțat la mărgelit, ba dimpotrivă, tocmai mi-am comandat o mulțime de mărgeluțe, dar am zis că pot merge în paralel cu mărgele și păturici, ambele la fel de delicate. Părerea mea. :)
De data aceasta le-am decorat diferit, am înlocuit păsărelele cu floricele, dar asta nu înseamnă că nu mai pot face păsărele. Mă gândesc la tot felul de moduri în care aș putea să le decorez. Am renunțat complet la mărgeluțele cusute pe ele, pentru că nu vreau să risc. Le cos eu bine, dar și dințișorii, atunci când ies, sunt ascuțiți, așa că mai bine fără mărgeluțe.
Sper să vă placă!
Păturica albă: bumbac și vâscoză.
Sunt tricotate din bumbac 100%, cele mai multe, și bumbac cu puțină vâscoză -cea albă. Au un model reliefat, cu rombulețe sau cerculețe, danteluța de pe margine este croșetată manual.
Aplicațiile (floricelele, frunzele) sunt de asemenea realizate manual.
Sunt subţirici, uşoare, vaporoase, numai bune pentru bebeluşi.
Sunt ideale pentru zilele însorite şi căldurose pentru că ocrotesc
bebeluşul de razele soarelui, fără ca acesta să se încingă sub păturică,
lăsând pielea să respire, datorită bumbacului.
Sunt foarte potrivite pentru botez sau binecuvântări.
Au dimensiuni diferite: 65x90cm, 75x80cm, 70x70cm, in functie de model, de fir si de dantela de pe margine.
