Ia uitați ce mi s-a întâmplat!

          Scriu povestioara  asta nu pentru alt motiv, ci doar ca să dovedesc că, într-adevăr, viața poate fi uimitoare. 

        Poate mi s-a întâmplat doar mie, poate om fi mai mulți, dar uneori ajungem într-un moment în viață în care ne spunem: “de-acum în colo, asta este!”. Și motivele sunt multe: ori ne zicem că suntem prea bătrâni, ori că nu ne mai duce capul, ori că e prea târziu, și tot așa. 100% eronat! Sună ca decupat din cărți, dar chiar e adevărat: noi ne limităm singuri! Noi și nimeni și nimic altceva!

          Oricât l-aș iubi pe Octavian Paler, nu pot fi de acord cu el atunci când spune că „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”. Sunt mai degrabă de acord cu Tom Robbins, care spune că „Niciodată nu e prea târziu să ai o copilarie fericita”.

          Soarta - cum spun  unii dintre noi, sau destinul – cum spun alții (or fi sinonime?), eu voi spune că Dumnezeu, pentru că în El cred, ne poate duce în locuri și în situații pe care nu ni le-am imaginat nici în cele mai îndrăznețe visuri. Suntem capabili de mult mai mult decât ne imaginăm, trebuie doar să ne dorim cu adevărat  să se întâmple „ceva” și lucrurile se pun în mișcare. Trebuie să fim dispuși să depunem efort,  să ne aventurăm puțin în necunoscut,  chiar dacă suntem temători, să acceptăm din capul locul că s-ar putea să avem parte și de eșec. Pe scurt, trebuie să fim curajoși! Știți întrebarea aia „Ce-ai face dacă nu ți-ar fi frică?”? Ar trebui să ne-o punem zilnic, poate așa am fi conștienți de cât de multe ratăm din cauza fricii, poate ne-am enerva pe ea, pe frică, și măcar din când în când am încerca să-i facem în ciudă!

          Îmi doresc ca povestioara asta pe care am trăit-o eu în ultimii 3 ani și jumătate  să dea, poate, curaj cuiva. Dacă eu am putut, oricine poate. Dacă mi s-a întâmplat mie, se poate întâmpla oricui. Chiar trebuie să privim viața ca pe o călătorie imprevizibilă. La fiecare cotitură te poate aștepta ceva surprinzător. E-adevărat, se întâmplă și multe lucruri triste, dar se pot întâmpla și multe lucruri frumoase.

          Totul a început în ACEASTĂ SEARĂ cu un pervaz enervant, pe care între timp l-am și înlocuit! :))

Unsprezece luni mai târziu eram AICI, după ce am trecut prin niște faze:

Primul pătrar sau pătrat, cum doriți.. :))

Al doilea pătrar (eu nu sunt Luna deci am câte pătrare vreau, deși în general am colăcei!).

Pătrarul trist...

Și finalul fericit:

 

 De undeva, din mulțime, vă salut și eu!